Decizia civilă nr. 2390/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2390/R/2013
Ședința publică din 20 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. ,,L. CĂI F. "; C. împotriva sentinței civile nr. 3162 din 21 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâtele intimate S. N. DE T. F. DE M. ,,CFR M. ";SA, S. ,,CFR
M. "; T., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtelor intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 16 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată S. N. de T. F. de M.
"CFR M. "; SA a transmis prin fax la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3162 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâta S. N. DE T. F. DE M.
"C.F.R. M. "; S.A. B. .
A fost admisă în parte excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C.F.R. M. "; S.A. pentru perioada_ -_ .
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. L. CĂI F.
C. -N., în numele membrului de sindicat OARGĂ DĂNUȚ I., împotriva pârâtelor S. N. DE T. F. DE M. "CFR M. "; S.A. B. și S.
N. DE T. F. DE M. "CFR M. "; S.A. - S. T., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei de rândul 2, fiindu-i aplicabile dispozițiile contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de Societate și cele ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură T. uri.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului S. L. CĂI F. a fost respinsă în temeiul art. 28 din Legea 62/2011 întrucât din tabelul de la fila 24 apare membrul de sindicat OARGĂ DĂNUȚ I. și semnătura acestuia.
Excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la solicitarea de obligare a acesteia de executare a clauzelor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură T. uri, cât și a constatării eventualelor clauze de nulitate din CCM la nivel de grup de unități și CCM la nivel de societate, invocată de pârâtă, a fosta admisă în parte, având în vedere faptul că în cauză se face aplicarea art. 171 alin. 1 coroborat cu art. 268 lit. c din Codul muncii, respectiv pentru perioada_ -_
, reținând că acțiunea a fost introdusă la data de_ la Tribunalul Alba.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 227 al. 4 din Codul muncii aplicabil, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar conform prevederilor art. 40 al. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Cu privire la solicitarea reclamantului la obligarea pârâtelor, în solidar, la plata diferențelor de salariu rezultate dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite, aferente perioadei iulie 2009-martie 2010, diferențele între sumele cuvenite și cele încasate cu titlu de prime (de vacanță, Crăciun, Paști, Ziua F. ului), sume actualizate cu rata inflație la care se adaugă dobânda legală, instanța a reținut în primul rând că veniturile pârâtei de rândul 2 sunt constituite din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar în anii_ și 2010 aceste venituri nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, iar fondul de salarii fiind aprobat prin hotărâri de guvern. Astfel este de notorietate publică situația economică cu pierderi a pârâtei.
Trebuie reținut, în al doilea rând, că SNTFM "CFR M. ";- S.A. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M. ui T. urilor și este unul dintre agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr. 79/2008
- privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici.
Cum pârâta de rândul 2 avea obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2009-2010, aprobate prin HG nr. 28/2010 și HG nr. 311/2010, instanța a reținut că aceasta nu putea în nici un caz să admită cheltuieli suplimentare.
Instanța a mai reținut și faptul că reclamantul face confuzie între valoarea salariului de bază minim brut, prevăzută în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramura T. uri 2008 - 2010, cu valoarea corespunzătoare clasei 1 de salarizare din Grila de salarizare specificata în anexa la CCM CFR M. SA.
Astfel în CCM la Nivelul Ramurii T. uri 2008-2010, la art.41 alin.1, sunt prevăzuți coeficienții minimi de ierarhizare, aceștia variind de la 1,0 la 2,0, ori în cazul reclamantului care nu are studii superioare, daca s-ar aplica exclusiv prevederile acestui contract colectiv, ar însemnă că salariul de baza minim brut pentru funcția deținuta de acesta ar trebui să fie la nivelul sumei de 1400 lei, rezultat din amplificarea valorii salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi (700 lei) cu coeficientul minim de ierarhizare în valoare de 2,0 prevăzut la art.41 alin.1, lit.d, din același contract (coeficient specific funcțiilor pentru care condiția de pregătire este studii medii).
În perioada_ -_, la nivelul SNTFM CFR M. SA, nu a existat CCM pe unitate, aplicându-se dispozițiile din CCM la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. 2006-2008.
Mai mult chiar, prin art.153 al Legii nr. 62/2011 se dispune expres:
"conform principiului recunoașterii reciproce orice organizație sindicala legal constituita poate încheia cu un angajator sau cu o organizație patronala orice alte tipuri de acorduri, convenții sau înțelegeri, în forma scrisa, care reprezintă legea părților și ale căror prevederi sunt aplicabile numai membrilor organizațiilor semnatare"; - sens în care se impune ca instanța să dea importanta cuvenita
C.C.M. încheiat la nivelul unității.
Având în vedere prevederilor OUG nr. 79/2008 - privind măsuri economico- financiare la nivelul unor operatori economici și aspectele reținute instanța, în temeiul art. 208 și următoarele din Legea nr. 62/2011, a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE M. "CFR M. "; S.A. B. și S. "CFR M. "; T. .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. L. CĂI F.
C. -N.
, solicitând admiterea recursului promovat și în temeiul art.303, 304 pct.7 și 9 art.312 pct.3, 315 pct. 1 Cod proc. civ., casarea hotărârii instanței de fond ca fiind netemeinica și nelegala, cu consecința trimiterii dosarului spre rejudecare instanței competente.
În motivarea recursului reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 C. procedură civilă, apreciind ca instanța de fond nu a fost atentă la starea de fapt expusă precum și la dispozițiile legale la care a făcut referire, astfel că prin aplicarea greșită a acestora a pronunțat o hotărâre netemeinică și care cuprinde motive contradictorii.
Invocând dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c și art. 238 alin. 1 din Codul Muncii, art. 7 alin. 2 și art. 8 din Legea 130/1996, recurentul a precizat că pârâta avea obligația să ne acorde salariul la o valoare a salariului de baza minim brut de 700 lei și nu la o valoare de 570 lei. Art.3 alin. 1 al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010 prevede "clauzele acestui contract colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din tară, indiferent de structura capitalului acestora";. Art. 5 alin. 6 al aceluiași contract colectiv de muncă prevede că "în cazul în care părțile își încalcă obligațiile prevăzute în prezentul contract, neexercitarea de către partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere legal executarea întocmai sau după caz, prin echivalent bănesc a obligațiilor respective, nu înseamnă că ea a renunțat la acest drept al său";, ori instanța de fond nu a ținut cont de nici una din reglementările legale invocate de către aceasta.
Potrivit art.243 Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă, este obligatorie pentru părțile semnatare, beneficiari, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage implicit răspunderea pârtilor ce se fac vinovate în acest sens.
Faptul că au existat circumstanțe economico-financiare ce au fost de natură a determina imposibilitatea executării obligațiilor asumate, nu este de natură a exonera debitorul de îndeplinirea obligației pe care și-a asumat-o.
De altfel, în măsura în care societatea a constatat ca se confruntă cu probleme economico-financiare ce făcea imposibila respectarea obligației, avea posibilitatea de a solicita și obține implicit renegocierea clauzelor contractuale, lipsa fondurilor nefiind de natura a genera acceptarea punctului de vedere a existenței unui motiv de neîndeplinire a obligației.
Reiterează instanței de recurs faptul că, la calculul salariului de baza lunar cuvenit s-a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada_ -_ la nivelul pârâtei a fost stabilit la suma de 570 lei brut, iar prin actul adițional din_ nivelul clasei 1 de salarizare a
fost de 600 lei brut și nu suma de 700 așa cum prevede Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010.
Examinând sentința recuartă prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Reclamantul se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Trebuie reținute în cauză și prevederile literei b) a art.41 alin.3 din același contract, potrivit cărora "părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct.
din prezentul contract colectiv de muncă."; Conform art. 9 din același contract:
"(1) În scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, sindicatele, ministerele și organele locale vor purta negocieri cu autorități din subordinea Guvernului pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor surse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
Pe baza fondurilo r aprobate în condiți ile prevăzute la alin. 1, părțile vornegocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor
și celorlalte drepturi de personal la unitățile din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.";
Conform dispozițiilor art.157 alin.1 din Codul muncii în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit dispozițiilor art.162 alin.1 din Codul muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
Verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamanților drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada iulie 2009-decembrie 2010, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că acțiunea este nefondată.
În ceea ce privește perioada la care se referă acțiunea dedusă judecății, pentru a se verifica dacă art.41 alin.3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, trebuie analizate toate prevederile art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel
de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, nu numai cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamantul, ci și cele ale alin.5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut, la alin.5, că: "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
De asemenea, alin.6 al aceluiași articol, prevede că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie;";.
Prin urmare, conform dispozițiilor art.1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli care se fundamentează pe surse financiare preconstituite.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, pârâta a negociat cu sindicatele și a stabilit prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010, în Anexa nr.1 la acest act, că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar începând cu data de_, prin actul adițional nr.1708/_, partenerii sociali au stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.
Art.1 lit. d) din Legea nr.329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora;
În acest sens, potrivit art.27 alin.1 din Legea nr.329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform alin.2 al aceluiași articol, reprezentanții statului, respectiv ai unităților administrativ-teritoriale sunt mandatați să pună în aplicare politica salarială stabilită potrivit alin.1 în cadrul organelor de administrare și de conducere a operatorilor economici.
Potrivit art.28 alin.1 din același act normativ, operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, bugetul de venituri și cheltuieli organelor administrației publice centrale sau locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii.
Organele administrației publice centrale, potrivit art.29 alin.1 din aceeași lege, elaborează, în termen de 5 zile de la primirea bugetelor de venituri și cheltuieli, documentația necesară aprobării acestora.
Conform art.30 din Legea nr.329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Ca atare, chiar dacă ca și regulă generală Curtea reține că dificultățile financiare ale debitorului nu justifică prin ele însele neîndeplinirea obligațiilor contractuale, în speța de față însă referirea la limitele bugetare s-a făcut chiar în cuprinsul contractului, părțile agreând neechivoc aplicabilitatea acestui drept prin raportare la "limita maximă a fondului de salarii
aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie."; Este așadar în mod evident că nivelul minimal al salariului este negociat anual la nivel de unitate având ca și
precondiție imperativă limitele bugetare
, stabilite prin raportare la normele legale mai sus amintite, aplicabile și pârâților recurenți ca operatori economici în sensul legii.
Prin urmare, având în vedere că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamanților, a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, Curtea de Apel reține ca fiind nefondată în totalitate acțiunea reclamanților, atât în ceea ce privește acordarea diferențelor de salariu de bază, cât și a celorlalte diferențe de prime și adaosuri salariale.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. L. CĂI
F. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 3162 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
S. D. D. G. L. D.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: Emil Belean
