Decizia civilă nr. 1311/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1311/R/2013
Ședința publică din data de 26 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. O. TÎRGU
L. și C. LOCAL AL O. TÎRGU L. împotriva sentinței civile nr. 2068 din_ a T. ui M. pronunțate în dosar nr._ privind și pe intimatul reclamant S. L. D. Î. M. precum și pe
intimatul pârât GRUP Ș. TÎRGU L., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate în termen legal, au fost comunicat intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă întâmpinare în cauză, înregistrată la dosar de reclamantul intimat la data de 20 martie 2013.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurenților din memoriile de recurs, ca și pe aceea a reclamantului din întâmpinare, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2068 din 14 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._
a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul S.
L. din Î. M., în contradictoriu cu pârâții G. Ș. Tg. L., C. Local Tg. L., P. orașului Tg. L. și, în consecință fost obligat pârâtul G. Ș. Tg. L. să acorde cadrului didactic Achim Ana, drepturile salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/ 2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ până la_, actualizate în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local Tg. L. și P. orașului Tg. L. să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale acordate conform prezentei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că
prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada
1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 15/2008, așa cum a fost probată prin Legea nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din Legea fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora "în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, Guvernul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care, prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/ 2008.
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial - Partea I, nr. 464 din 6 iulie 2009, a constatat neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 136/2008.
Prin decizia nr. 989/30 iunie 2009, a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG 151/2008 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 15/2008, prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. 47/1992 nici
modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern OG nr. 15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, tribunalul a considerat că în prezent se aplică OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor țării.
Pe de altă parte, în raport de prevederile art. 253 alin. 1 din Codul muncii, instanța a reținut că neplata salariului stabilit prin lege, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În practica CEDO, s-a statuat că noțiunea de "bunuri";, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cuprinde atât "bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamanta poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său (a se vedea Draon împotriva Franței (MC, nr. 1.513/03/ 65, CEDO 2005-IX).
Membrul de sindicat reprezentat de reclamant, fiind beneficiarul dispozițiilor OG nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor aferente creșterilor salariale.
De altfel, această "speranță legitimă"; a reclamantului și-a găsit justificarea și prin prisma deselor modificări legislative prin intervenția Guvernului, care prin ordonanțe succesive a căutat că contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ.
Mai mult decât atât, în speță, nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamantei cu privire la reglementarea drepturilor ei salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție.
Astfel, potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie "legală"; aceasta trebuie, pe de o parte, să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și
imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza Viașu contra României, hot. din 9 decembrie 2008).
Or, în cauză s-a constatat că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamantei încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamantă și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din Convenție, aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva României-hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva României).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamantei să i se restituie diferența drepturilor salariale de care aceasta ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
De altfel, prin decizia nr. 3/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat și a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariile efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. Local al orașului T. -L. și P. orașului T. -L.
solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului recurenții critică sentința pentru netemeinicie arătând că pârâtul C. Local al O. T. -L. nu are calitate procesuală pasivă întrucât instituția recurentă nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Drepturile pretinse de către reclamanți s-au născut în baza contractelor de muncă încheiate între reclamanți și unitatea de învățământ, subordonată Inspectoratului Ș. al Județului M. .
În asemenea condiții, C. local al O. T. L. ar fi obligat la plata din bugetul propriu a unor sume, reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații C. ui local al O. T.
, încălcându-se prevederile art.14 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:
Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale.
Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.
Mai mult, la adoptarea bugetului local al O. T. L. s-au avut în vedere propunerile fiecărui ordonator de credite din subordinea ordonatorului principal de credite.
De asemenea, acordarea acestor drepturi salariale ar conduce la încălcarea prevederilor art.III alin. 4) din OG nr.63/2010, potrivit căruia, în baza plafonului aprobat anual potrivit Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010 se stabilește nivelul maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale, care se repartizează pe județe și municipiul București prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului finanțelor publice. Repartizarea pe unități/ subdiviziuni administrativ-teritoriale a nivelului maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unităților administrativ- teritoriale, inclusiv redistribuirea între acestea, în cursul anului, se face de către direcțiile generale ale finanțelor publice
județene, respectiv a municipiului București, după caz, cu informarea M. ui Finanțelor P. e și a M. ui Administrației și Internelor.
Intimatul S. L. din Î. M., prin întâmpinare,
a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenții au calitate procesuală pasivă în raport de prevederile art. 36 alin. 4 lit. a, respectiv art. 63 alin. 4 lit. a și b și art. 23 din Legea nr. 215/2001, intimatul invocând totodată și dispozițiile art. 4 din OG nr. 22/2002, art. 1 și 6 din HG nr. 1274/2011, art. 21 alin. 2 și 4 din Legea nr. 273/2006 și ale art. 104 alin. 2 și art. 106 din Legea nr. 1/2011.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare până la data de_ ) finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din
învățământul preuniversitar. Astfel, potrivit prevederilor art. 104 din acest act normativ, finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile,
indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale veniturile bugetare locale se constituie și din "sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauză calitatea procesuală pasivă a pârâtului C. Local al orașului T. L. este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
În ceea privește recurentul P. orașului T. L. Curtea constată că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001. În consecință, Curtea reține că în cadrul cererilor privind alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce au făcut obiectul prezentei cauze, P. orașului T. L. are calitate procesuală pasivă, față de calitatea sa de ordonator de credite.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, respectiv ale art. 93 din Legea nr. 1/2011, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții C. local și P. orașului T. L. la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea sumelor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art. 161 din codul muncii (fost art. 156 din Codul muncii).
Faptul că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare achitării drepturilor solicitate prin acțiune în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale nu poate fi imputat cadrului didactic reprezentat și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile salariale acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
Nealocarea până în prezent de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamant nu poate fi reținută de către instanță ca motiv de netemeinicie a acțiunii prin care salariatul solicită îndeplinirea obligației de plată a salariilor stabilite conform legii.
Aceste aspecte privesc în fapt procedura de alimentare a bugetului local, din care se fac în final plățile pentru asigurarea salariilor cadrelor didactice. Or, acest aspect poate fi invocat în cadrul derulării raporturilor dintre recurenți și autoritățile la care se face referire în recurs, pentru a se solicita alocarea de fonduri în scopul asigurării sumelor necesare acoperirii plăților dispuse de instanță. Nu se diminuează însă participarea recurenților la raporturile juridice care, potrivit celor ce preced, întemeiază calitatea lor procesuală pasivă, nici semnificația juridică a acestor raporturi: altfel spus, recurenții rămân a fi obligați la alocarea fondurilor bănești în favoarea unității de învățământ necesare plății sumelor restante datorate cadrului didactic reprezentat, potrivit competențelor legale la care s-a făcut referire mai sus.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâții C. Local al orașului T. L. și P. orașului T. L. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. Local al orașului T. L. și P. orașului T. L. împotriva sentinței civile nr. 2068 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. -L. T. I. T.
G. ,
N. N.
Red.G.L.T./M.N.
2 ex./_
Jud.fond - V. C.
