Decizia civilă nr. 261/2013. Cotestație decizie concediere
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 261/R/2013
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P.
M. împotriva deciziei civile nr. 2088/R din 7 mai 2012 pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._ privind și pe intimata H. R., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimata a formulat întâmpinare în cauză înregistrată la dosar la data de 22 ianuarie 2013.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civila nr. 2208/_ Tribunalul Maramureș a admis în parte acțiunea reclamantei H. R., a anulat decizia nr.247/_ a D.G.F.P.
, a dispus reintegrarea reclamantei pe postul avut anterior încetării contractului de munca și a obligat D.G.F.P. M. la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, precum și suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 2088/R din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 2208 din_ a Tribunalului M. pronunțată în dosar nr._, care a fost menținută.
A fost obligat recurentul să plătească intimatei H. R. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele
:
Motivul prevăzut de art.304 pct.4 C.pr.civ..
Potrivit art. 266 Codul muncii, "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă";.
De asemenea art. 268 alin.1 lit. a Codul muncii reglementează expres termenul de contestare a deciziei unilaterale de încetare a contractului individual de muncă.
În același sens, capitolul VI al titlului VIII din Legea nr.61/2022 reglementează procedura de soluționare a conflictelor de drepturi, prevăzând expres prin art.208 soluționarea conflictelor individuale de muncă de către instanțele judecătorești.
Prin urmare anulând o decizie de încetare a contractului individual de muncă, instanța de judecată își exercită prerogativele legale în acest sens, fără a se putea considera că intervine în atribuțiile recunoscute în favoarea altei puteri.
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat în mod expres obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, depunând chitanța de plată a onorariului la ultimul termen de judecată, astfel încât este neîntemeiată susținerea contrară a pârâtei.
Pârâta nu a indicat care sunt apărările sale pe care prima instanță nu le-a examinat, fiind o afirmație în termeni general că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cu atât mai mult cu cât sentința enunță clar argumentele care au determinat aprecierea nelegalității încetării contractului de muncă.
În acest sens, argumentul principal pe care se sprijină hotărârea recurată se referă la neindicarea titularului postului pe care îl înlocuiește reclamanta și nici a motivului pentru care lipsește, cu consecința nelegalității clauzei privind durata determinată a contractului de muncă.
Decizia nr. 247/_, emisă de pârâta reprezintă o dispoziție de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art. 55 lit. a raportat la art. 56 alin.1 lit. i Codul muncii, după cum rezultă în mod expres din acest act (fila 9 fond), care se coroborează cu contractul de muncă încheiat între părți, pe durata determinată "cât timp titularul postului lipsește din unitate";.
Nu are nici un temei factual sau legal apărarea pârâtei privind încetarea raporturilor de muncă dintre părți prin concediere în baza art.65 Codul muncii, ca urmare a necesității încadrării unității în limitele bugetare și în schemele de personal aprobate, având în vedere că decizia nr.247 menționează extrem de clar măsura de încetare cu reținerea dispozițiilor legale corespunzătoare (art.55 lit. a și art.56 lit. i Codul muncii).
În atare situație Curtea nu a putut primi susținerile pârâtei privind considerarea deciziei nr.247/2011 ca o măsură de concediere, fiind de observat că nici în recurs pârâta nu a indicat cine este titularul postului ocupat pe durată determinată de reclamantă sau motivul pentru care acesta este lipsește, conform art.84 alin.2 Codul muncii, pentru a putea verifica în aceste limite legalitatea deciziei.
Consecința anulării deciziei de încetare este reintegrarea reclamantei în postul deținut pe care îl va ocupa până la revenirea titularului postului în unitate, fără ca pârâta să se poată prevala de ambiguitatea acestei exprimări inserate în contractul de muncă pentru a se opune reintegrării reclamantei, din moment ce îi revine responsabilitatea pentru o atare clauză contractuală.
Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., a respins recursul pârâtei, care a fost obligată în baza art.274 C.pr.civ., la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei, onorariu de avocat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. M.
, solicitând anularea deciziei civile nr. 2008/2012 a Curții de Apel Cluj și admiterea recursului formulat, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant, cu menținerea ca legală și temeinică a deciziei nr. 247/_ .
În motivare s-a arătat, în esență, că în cuprinsul contractului individual de muncă nr. 1004/_ s-a menționat că reclamanta contestatoare a fost angajată pe durata determinată, respectiv cât timp titularul postului lipsește din unitate, iar durata contractului ei urma a expira, conform art.82 alin.2 din Codul muncii anterior republicării, la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular.
Prin decizia nr. 532/_ intimata a constatat că, pe perioada_ -_
, contestatoarei i s-a suspendat de drept contractul individual de muncă în baza art.51 alin.1 lit.a din Legea nr. 53/2003, aceasta fiind în concediu pentru îngrijirea copilului până la 2 ani.
Prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2180/2011 s-a modificat Ordinul nr.375/2009 privind aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, noua structura organizatorica intrând în vigoare la data de_, ulterior acest termen fiind prorogat prin O.P.A.N.A.F. nr. 2289/_ până la data de_ .
În aplicarea prevederilor O.P.A.N.A.F. nr. 2180/2011 Direcția Generala de Organizare și Resurse Umane din cadrul A.N.A.F. a comunicat Nota nr. 938.551/_ prin care se precizează faptul ca la întocmirea statelor de funcții care vor fi predate obligatoriu până la data de_ nu se vor lua în calcul posturile de execuție vacante existente la acea data, posturile de execuție vacante fiind doar cele preluate de la unitățile desființate.
Prin Ordinul Președintelui A.N.A.F nr. 2262/_ s-a aprobat numărul maxim de posturi pentru direcțiile generale ale finanțelor publice județene, posturile repartizate și aprobate pentru D.G.F.P. M. fiind în număr de 489, nefiind incluse și posturile vacante, ocupate pe perioada determinata de personal contractual.
Astfel, D.G.F.P. M., neavând posturile vacante în statul de funcții aprobat, acestea nefiind bugetare, nu mai are posibilitatea de a angaja personal (posturi inexistente în statul de funcții), constatându-se încetarea contractelor de munca încheiate pe durata determinata existente la acea data.
Concedierea reclamantei s-a făcut urmare reorganizării instituției, ocupând un post pe perioada determinata (post vacant), neavând calitate de funcționar public, post vacant care nu a mai fost cuprins în noul stat de funcții, lista posturilor vacante fiind puse doar la dispoziția funcționarilor publici nu și a persoanelor încadrate pe perioada determinata conform prevederilor Codului muncii.
Astfel, având în vedere reorganizarea instituției, faptul ca reclamantul a ocupat un post vacant (personal contractual) pe perioada determinata, acesta fiind desființat prin O.P.A.N.A.F. nr.2262/_, modificat ulterior prin O.P.A.N.A.F. nr.2305/_, contractul individual de munca a încetat de drept, nefiind posibila reîncadrarea acesteia.
Faptul ca instituția a menționat în preambulul deciziei contestate aceste aspecte referitoare la reducerea posturilor de execuție vacante nu poate atrage nulitatea deciziei, întrucât aceste împrejurări sunt arătate pentru a prezenta întregul context care a determinat încetarea contractelor de munca pentru personalul contractual angajat cu contracte încheiate pe perioada determinata.
Simpla derulare a raporturilor de munca între părți, după expirarea termenului maximal prevăzut de lege, nu transformă de drept contractul de munca cu durata determinata într-un contract cu durata nedeterminata.
Încheierea contractului de munca în mod legal presupune mai mult decât un acord de voința, este deopotrivă necesar ca acest acord sa fie legal, adică sa nu eludeze prevederi imperative cuprinse în normele legale în vigoare în momentul încheierii sale.
Art.22 alin.1 din O.G nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 și reglementarea unor masuri financiar-fiscale a dispus ca: "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta se suspenda ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art.21";, interdicția fiind aplicabila și instituției contestatoare, ca instituție publica a cărei finanțare se asigura de la bugetul de stat.
Numărul maxim de posturi în administrația publica este stabilit prin lege, iar prin art. III alin.2 din OUG nr.229/200B privind masuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administrației publice s-a dispus ca: "autoritățile și instituțiile publice din administrația publica centrala și locala au obligația de a face modificările corespunzătoare în structura organizatorica și în statele de funcții, de a stabili numărul maxim de funcții publice de conducere și de execuție, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor P. i, în termen de 45 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta";.
Instanța de fond nu putea ignora aceste prevederi legale pentru a constata ca, în ciuda unor interdicții prevăzute în mod expres de lege, părțile ar fi convenit încheierea unui contract de munca pe durata nedeterminată, în condițiile în care ocuparea posturilor vacante nu se putea face nici prin concurs, cu atât mai puțin se poate admite ca ele puteau fi ocupate prin simplul acord de voința al părților.
În condițiile în care intre părți s-a încheiat un contract de munca pe durata determinata, este evident ca sub aspectul temeiului de drept al încetării sunt incidente prevederile art. 55 lit.a) și art.56 alin.1 lit.i) din Codul muncii.
Se face trimitere la practică a Curții de Apel Cluj în sensul arătat prin contestație.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 ianuarie 2013, reclamanta intimată H. R. a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă
.
În motivare se arată că art. 318 C.pr.civ. reglementează contestația în anulare specială ca admisibil a fi exercitată doar în următoarele situații: când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare sau modificare.
Or, în motivarea contestației în anulare nu s-a invocat vreuna dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de art.318 C.pr.civ. Contestatoarea susține că instanța de fond a ignorat dispozițiile legale aplicabile în speță, ca "reținerile instanței apar ca nefondate";, urmărind așadar să obțină o nouă judecată în recurs.
Fiind o cale de retractare, și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, ce au fost soluționate de instanță, care s-a pronunțat asupra motivelor de recurs invocate.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de contestație în anulare formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 318 C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În speță, ceea ce se invocă în susținerea contestației este practic o eroare de judecată, detalierea motivelor de contestație în anulare nepermițând încadrarea acestora în condițiile restrictive de admitere a acestei căi extraordinare de atac.
Astfel, sintagma de "greșeală materială"; trebuie definită în opoziție cu cea de "greșeală de judecată";, fiind unanim acceptat că o astfel de greșeală de judecată nu poate fi îndreptată pe calea contestației în anulare.
Or, tocmai astfel de greșeli de judecată indică în speță contestatoarea, invocând și criticând modul în care instanța de recurs s-a raportat la prevederile legale incidente în cauză pentru a decide în privința legalității actului dedus judecății.
Eroarea materială trebuie să poarte asupra realității faptice, palpabile, constând, astfel, dintr-o considerare eronată a unui fapt ce nu există ca existent sau a unui fapt existent că nu ar fi în ființă, situație care, ipotetic, poate fi observată chiar de un nespecialist, întrucât nu necesită o judecată în sensul profesional al cuvântului. Astfel, în literatura de specialitate, pentru exemplificarea instituției, se iau de obicei ca etalon situațiile de respingere a recursului ca tardiv sau de anulare a acestuia ca netimbrat sau făcut de un mandatar fără calitate, în contra dovezilor aflate la dosar. Se mai arată în doctrină că prin eroare materială în sensul art. 318 C.proc.civ. se înțelege confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată.
Or, sub nici o formă nu se poate considera că împrejurările evocate de contestatoare ar putea fi privite, în lumina celor arătate mai sus, ca erori materiale.
Prin urmare, dat fiind caracterul extraordinar al contestației în anulare, nu se poate admite anularea deciziilor intrate în puterea de lucru judecat prin formularea unui recurs la recurs, cum se conturează practic această cale de atac promovată.
Văzând dispozițiile art. 317 și 318 Cod proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. M. împotriva deciziei civile nr. 2088/R din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
G.
-L. T.
I.
T.
D. C.
G.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.recurs. D.G. /S.D. /L.D.
GREFIER,
N.
