Decizia civilă nr. 2634/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2634/R/2013
Ședința publică din data de 22 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
D. G.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. R. și O.
V. împotriva sentinței civile nr. 970 din 11 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._, privind și pe pârâtele intimate
S.
N.
DE T.
F.
DE M. "C. M.
" SA B.
și S. N.
DE T.
F.
DE M.
"C.
M. " SA - S.
T.
, având ca obiect
drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, av. Maxim A., lipsă fiind reprezentanții pârâtelor intimate și reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate S. C. M. SA B. întâmpinare.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei reclamanților recurenți, care depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea acțiunii, casarea sentinței atacate și rejudecând admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale pentru considerentele expuse pe larg în memoriul de recurs, arătând în esență că în cauză au aplicabilitate prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură a transporturilor, iar angajatorul trebuia să aplice în mod direct clauzele mai favorabile. Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 970 din 11 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._
s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâte.
S-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanții C. R. și O. V. în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA B. și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA
S. T. .
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este întemeiată.
Obiectul acțiunii îl constituie plata unor pretinse diferențe drepturi salariale, ce trebuiau acordate conform susținerilor reclamanților pentru perioada octombrie 2009 - martie 2010, iar acțiunea a fost depusă în data de 22 octombrie 2012. Pârâta a susținut faptul că aceste drepturi nu ar avea o natură salarială și având în vedere că se invocă nerespectarea contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție ar fi conform art. 268 alin 1 punctul e din Codul muncii de 6 luni.
Aceste drepturi deduse judecății au fost de natură salarială, și astfel devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune.
Pe fond tribunalul a reținut că reclamanții au fost salariații pârâtei angajator în perioada pentru care au formulat pretenții, aceștia fiind concediați în luna martie 2010. La calculul salariului de bază lunar cuvenit s-a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada _ -_ la nivelul pârâtei a fost stabilit la suma de 570 lei brut, aspect indicat de altfel de pârâtă în întâmpinare.
P
otrivit art.41 alin.3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, act în vigoare până la data de_, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Potrivit art. 41 alin. 5,6 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 pe durata valabilității a acestui contract colectiv, în fiecare an părțile se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și altor drepturi salariale și că la nivel de unitate părțile implicate în negocieri colective vor stabili pentru anul respectiv limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie.
Față de aceste prevederi se poate conchide că partenerii sociali au prevăzut faptul că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli. Tribunalul a constatat că la nivel de unitate s-a negociat cu sindicatul și s-a stabilit că nivelul clasei I de salarizare îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei lunar, iar
începând cu 01 aprilie 2010 de 600 lei lunar, iar în funcție de aceste sume s-au calculat și plătit drepturile salariale de pârâte.
Art. 1 lit. d din Legea nr. 329/2009 s-au reglementat măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora.
Potrivit art.27 din aceeași lege anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici. Reprezentanții statului, respectiv ai autorităților administrativ-teritoriale sunt mandatați să pună în aplicare politica salarială stabilită potrivit alin. (1) în cadrul organelor de administrare și de conducere ale operatorilor economici. Art. 28 prevede că operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, bugetul de venituri și cheltuieli organelor administrației publice centrale ori locale, după caz, în
subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii, iar art. 30 prevede expres că contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete .
Tribunalul a considerat că în cauză pârâtele au calculat și plătit drepturile salariale în mod corect, cu respectarea fondului de salarii aferent personalului angajat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil, în acest sens fiind de altfel și practica judiciară în materie a instanței de control judiciar.
Fiind corect calculate drepturile salariale în mod evident că nu s-a putut obliga la plata de diferențe privind ajutoarele și celelalte drepturi solicitate de către reclamanți la al doilea petit din acțiune, deoarece atât timp cât nu s-a găsit întemeiată pretenția inițială de recalculare a salariului, nu s-a putut acorda diferențe nici pentru aceste drepturi de natură salarială. De asemenea nefiind acordate diferențe salariale nici nu se impune efectuarea de mențiuni în carnetele de muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții C. U R. și O.
V.
solicitând casarea hotărârii, admiterea acțiunii în ceea ce privește obligarea pârâtelor în solidar la plata către reclamanți a diferențelor de salariu rezultate din salariul de baza minim brut negociat în cuantum de 700 de lei, prevăzut de art. 42 din CCM Ramură T. uri nr. 722/2008 și sumele efectiv primite pentru perioada octombrie 2009 - martie 2010.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că pentru anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de bază minim brut este de 570 lei. În perioada octombrie 2009 - martie 2010, li s- au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei (cu începere din luna iulie 2008). Pornind de la acest salariu minim brut de bază, pentru reclamanți s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specific, sporuri permanente sau nepermanente, etc.
În aceeași perioadă de referință supusă analizei era însă în vigoare și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008- 2010 nr. 722/2008, pe dispozițiile căruia și-au întemeiat pretențiile. Potrivit art.
41 alin. (3) litera a) din acesta "salariul de baza minim brut la nivelul ramuri transporturi valabil din data de 01.01«2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori îndemnizații incluse în acesta".
Obiectul acțiunii introductive 1-a constituit obligarea pârâtelor la plata diferențelor de salariu rezultate din salariul de baza minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art. 41 din CCM la nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010 și sumele efectiv primite, pe perioada octombrie 2009 - martie 2010.
În mod netemeinic instanța le-a fost respins acest capăt de cerere, deoarece a considerat că reclamanții ar fi solicitat strict salariul de 700 lei, ceea ce ar fi anormal, deoarece ar lipsi interesul. Instanța apreciază, pe baza celor înscrise în cartea de muncă a reclamanților, constatând că salariul brut trecut în aceasta este de 1054 lei, care în mod normal este mai mare de cel de 700 lei pe care instanța de fond în mod greșit îl înțelege ca obiect al pretențiilor reclamanților; dar acest salariu în cuantum de 1054 lei este salariul acordat de societate pornind de la baza de calcul de 1054 lei la care a aplicat coeficienții specifici, prin aplicarea Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități din T. ul
F. nr. 1836/2006. Or, dacă solicită recalcularea salariului brut pornind de la baza de calcul de 700 lei, recalculare care impune și aplicarea coeficienților corespunzători, deoarece altfel nu au vorbit de recalcularea salariului dacă s-ar opri strict la baza, în mod normal ar rezulta o suma mult mai mare decât cea acordată de către pârâta din prezenta cauza.
Subliniază faptul că potrivit art. 41 alin. (3) lit. b) din CCM Ramură: "părțile implicate în negocieri colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca baza de Ia care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulate la art. 41, pct. (3) lit. a), pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienți minimi de ierarhizare stabilit la art. 41 pct. (11 din prezentul contract colectiv de munca".
Este vorba, practic de aplicabilitatea dispozițiilor CCM Ramura, deoarece la fel ca orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voința a partenerilor sociali, prin aplicarea totodată a principiului libertății contractuale; el reprezintă legea părților. Dacă cu prilejul încheierii lui, el se încheie ca un contract, cu ocazia aplicării lui el reprezintă o reglementare, deci o lege a părților. Potrivit art. 969 alin. (1) cod civil în vigoare la data încheierii și semnării CCM Unic la nivel de ramură, "contractele legal făcute au putere de lege între părțile contractante", sens în care acțiunea reclamanților este pe deplin întemeiată, hotărârea instanței prin care le-au fost respinse aceste drepturi fiind netemeinică. Vorbește în acest caz de principiul forței obligatorii a contractului potrivit căruia un contract legal încheiat se impune părților semnatare întocmai ca legea; deoarece contractul colectiv de muncă, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii, este un act sui generic, fiind în același timp un act juridic (contract), sursa de drepturi și obligații subiective și reciproce ale pârtilor și totodată, izvor de drept, fiind sub acest aspect o norma convenționala negociata
Clauzele fiecărui contract de muncă au valoare normativă; ele alcătuiesc un
"drept al muncii" propriu celor care îi încheie. După încheierea și intrarea lor în vigoare ele urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art. 246 alin. (4) Codul muncii coroborat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate. Indiferent de apărările formulate de pârâta, este de necontestat faptul că CCM la nivel de Ramură are aplicabilitate în ceea ce îi privește pe reclamanți, potrivit art. 3 alin.
(1) din acesta: "Prezentul contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități din țară, indiferent de structura acestora".
Prin urmare, față de cele anterior precizate, hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, aceasta neținând cont de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 130/1996
Potrivit art. 8 alin. (1) din aceeași lege, contractele colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege, iar potrivit alin. (2), contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 238 alin. (1) din Codul Muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractile colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 247 din Codul muncii, în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Potrivit art. 40 alin. (2) din Codul muncii, angajatorului îi revin în principal, următoarele obligații:
c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit art. 236 alin. (4) din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Raportat la prevederile legale mai sus menționate, clauzele contractelor colective de munca își produc efecte pentru toți salariații din unitățile respective.
Ca atare, în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a respins acțiunea reclamanților, având în vedere faptul că pârâta nu a respectat toate aceste obligații, deși prevederile contractuale încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Critică motivarea instanței în sensul că angajatorul are obligația de a respecta dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior doar în cazul în care la nivelul angajatorului nu există încheiat contract colectiv de muncă.
Nu exista niciun temei legal care să dispună ca în situația încheierii unui CCM la nivel de unitate sunt înlăturate clauzele prevăzute în CCM încheiat la nivel superior, ci dimpotrivă, s-ar încălca dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 236, art. 238 art. 240 din Codul muncii, precum și dispozițiile Legii nr. 130/1996, respectiv art. 8 și art. 30, potrivit cărora CCM nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin CCM încheiate la nivel superior".
Invocarea prevederilor art. 247 Codul muncii nu își au aplicabilitatea în prezenta situație, pentru că legea dispune numai în situația în care la nivel inferior nu sunt încheiate contracte colective de muncă, dar textul imperativ stabilește că dacă este încheiat CCM la nivel inferior nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin CCM încheiat la nivel superior.
Totodată, clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate, prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare, în caz de neconformitate clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate contrare clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
Alături de caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă trebuie reținut atât principiul aplicabilității directe a efectelor contractelor asupra salariaților din domeniul de referință, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, cât și principiul ierarhizării forței obligatorii a contractelor colective de muncă, care determina interdicția prevăzuta de art. 247 din Codul muncii.
Prin urmare, instanța de fond trebuia să dea aplicabilitate prevederilor CCM unic la nivel de ramură a transporturilor, deoarece angajatorul trebuia să aplice, în mod direct, clauzele mai favorabile din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, ca fiind mai favorabile decât cele la nivel de unitate.
Solicită să se țină cont și de considerentele Deciziei nr. 511/2006 a Curții Constituționale.
Clauzele fiecărui contract de muncă au valoare normativă; ele alcătuiesc un
"drept al muncii" propriu celor care îl încheie. După încheierea și intrarea lor în vigoare ele urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art. 246 alin. (4) Codul muncii coroborat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr.
130/1996). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate indiferent de apărările formulate de pârâta, este de necontestat faptul că CCM la nivel de Ramura are aplicabilitate în ceea ce ne privește pe subsemnații, potrivit art. 3 alin. (1) din acesta: "Prezentul contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități din țară, indiferent de structura capitalului acestora".
Intimata S. N. de T. F. de M. C. M. S.A a formulat întâmpinare prin care a solicita
respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Recurenții reclamanți se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi încheiat pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr. 722/03/_, potrivit cărora
"salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta";.
Conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. b din același contract colectiv de muncă, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. 1 din acest contract colectiv de muncă.
Conform dispozițiilor art. 157 alin. 1 din C.muncii, în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 162 alin.1 din C.muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
În speță, verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamanților drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada octombrie 2009 - martie 2010, Curtea reține că în mod corect prima instanță a constatat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește perioada octombrie 2009 - martie 2010, pentru a se verifica dacă art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, se impun a fi avute în vedere toate prevederile art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, iar nu doar cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamanții, ci și cele ale alin. 5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut la alin. 5 că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor";.
De asemenea, alin. 6 al aceluiași articol stabilește că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Prin urmare, conform dispozițiilor art. 1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, societatea angajatoare a negociat cu sindicatele și a stabilit, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei.
Art.1 lit. d din Legea nr. 329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora.
În acest sens, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform art. 30 din Legea nr. 329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Ca atare, chiar dacă ca și regulă generală, dificultățile financiare ale debitorului nu justifică prin ele însele neîndeplinirea obligațiilor contractuale, însă în speța de față referirea la limitele bugetare s-a făcut chiar în cuprinsul contractului, părțile agreând neechivoc aplicabilitatea acestui drept prin raportare la "limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie."; Este așadar în mod evident că nivelul minimal al salariului este negociat anual la nivel de unitate având ca și precondiție imperativă limitele bugetare, stabilite prin raportare la normele legale mai sus amintite, aplicabile și pârâților recurenți ca operatori economici în sensul legii.
În realitate, prin prezentul demers judiciar, reclamanții urmăresc aplicarea, în ceea ce privește stabilirea salariului, atât a prevederilor cuprinse la art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru stabilirea salariului de bază cât și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, referitor la coeficienții de multiplicare, aceștia fiind superiori celor cuprinși la art. 41 menționat anterior, ceea ce nu poate fi primit.
Contrar celor invocate în cererea de recurs, se constată că în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate nu s-a reținut faptul că angajatorul are obligația de a respecta dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior, doar în cazul în care la nivelul angajatorului nu există încheiat contract
colectiv de muncă, motiv pentru care Curtea apreciază a fi nefondate argumentele subsumate acestei critici din recurs.
Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării
reclamanților, a dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 - în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale - se constată a fi nefondate criticile reclamanților, atât în ceea ce privește acordarea diferențelor de salariu de bază, cât și a celorlalte prime și adaosuri salariale.
Aceste din urmă drepturi au fost prevăzute în favoarea reclamanților salariați prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și prin prevederile art. 71 din Contractul colectiv de muncă la Nivel de Grup de Unități, a cărui aplicabilitate a încetat la data de_, potrivit cărora cuantumul ajutorul material de Paște și Crăciun, a primei Ziua F. ului, reprezintă echivalentul unui salariu de bază stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare iar a salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, constatându-se astfel, raportat la prevederile contractului colectiv de muncă și având în vedere considerentele expuse anterior, că acestea au fost corect stabilite.
Or, în condițiile în care, potrivit argumentelor mai sus arătate, nu se poate reține că angajatorul ar fi încălcat prevederile Contractul colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamanților se constată a fi nefondate pretențiile reclamanților și în ceea ce privește acordarea diferențelor dintre alte ajutoare materiale și sumele rezultate în urma recalculării salariilor.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actelor deduse judecății, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanți, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. R. și O.
V. împotriva sentinței civile nr. 970 din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. D. G.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: M. L. B.
