Decizia civilă nr. 2836/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2836/R/2013
Ședința publică din 27 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
G.: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T.
F. DE M. "C. M. "; S. împotriva sentinței civile nr. 189 din 06 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe reclamanții intimați P. V., S. G., C. M., T. G., C. V., C. O. G., C. D., C. I., P. I., C. I., B. G., N. A., P.
I., P. V., I. I., B. I., P. I., M. V., T. G., și pe pârâta intimată S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S. - S. T.
, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 24 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții intimați au depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.
(2) C.pr.civ., la care a anexat cu titlu de practică judiciară copia deciziei civile nr. 47 din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 189 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta S. N. de T. F. de M. "C. M. ";S. . B. ;
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.
N. de T. F. de M. "C. M. ";S. . B. - S. T. ;
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții P. V., S. G., C. M., T. G., C. V., C. O. G., C. D., C. I. ,
P. I., C. I., B. G., N. A., P. I., P. V., I. I., B. I., P. I. ,
M. V. și T. G. în contradictoriu cu pârâtele S. N. de T.
F. de M. "C. M. ";S. . B. și S. N. de T. F. de M. "C.
M. ";S. . B. - S. T. și, în consecință:
Au fost obligate pârâtele să le plătească reclamanților sumele actualizate cu rata inflației de la data plății reprezentând 6 salarii de bază brute ca urmare a concedierii, prima de Crăciun pentru anul 2009 și salariul suplimentar integral pentru anul 2009 și parțial pentru anul 2010, proporțional cu perioada lucrată prin
raportare la salariul minim de bază de 700 lei potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010;
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamanți a drepturilor reprezentând diferențe de salariu rezultate din salariul de bază minim brut negociat de 700 lei potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 și sumele efectiv primite, pe perioada octombrie 2009-martie 2010, actualizate cu indicele inflației la data plății efective;
A fost respinsă cererea reclamanților referitoare la acordarea diferențelor dintre sumele efectiv primite cu titlul de prima de vacanță pe 2009 și cele rezultate în urma recalculării salariului la nivelul sumei de 700 lei;
A fost respinsă cererea reclamanților de obligare a pârâtelor la modificarea înscrierilor din carnetele de muncă;
Au fost obligate pârâtele să le plătească reclamanților suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut
că excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată întrucât prin prezenta acțiune s-a solicitat plata unor drepturi salariale, fiind aplicabile în cauză prevederile art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii și cele ale art.166 din Codul Muncii, iar la data introducerii acțiunii_, termenul de prescripție de 3 ani nu se împlinise în privința nici unuia dintre drepturile bănești pretinse de reclamant.
Referitor la fondul cauzei s-a constatat că reclamanții P. V., S. G.
, C. M., T. G., C. V., C. O. G., C. D., C. I., P. I. ,
C. I., B. G., N. A., P. I., P. V., I. I., B. I., P. I., M. V.
și T. G. au fost angajații societății pârâte S.N.T.F.M. C. M. S. B. - S.
T., în baza unor contracte de muncă pe perioadă nedeterminată până luna martie 2010, când au fost disponibilizați în urma aplicării programului de restructurare și reorganizare determinat de situația economico-financiară dificilă a societății.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din contratul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Conform literei b a art. 41 alin. 3, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. (3) lit. a) pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct.
(1) din contractul colectiv de muncă nr. 722/2008.
Reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 132 alin. 3 și 4 din Legea nr. 62/2011, respectiv a art. 8 alin. 2 și 3 din Legea nr. 130/1996, T. a constatat că prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități s-a stabilit valoarea salariului de bază minim brut negociat de 570 lei față de salariul de bază minim brut negociat prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, de 700 lei, pârâta
N. de T. F. de M. "C. M. "; SA - S. T. nerespectând prevederile art. 41 alin. 3 lit. b din contratul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008.
Prin urmare, dat fiind faptul că are prioritate în aplicare contractul colectiv de muncă la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, tribunalul a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți în baza contractului colectiv
de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 la un salariu de bază minim brut negociat de 700 lei pe perioada octombrie 2009
- martie 2010, în care a fost în vigoare și s-a aplicat acest contract, care ulterior a încetat la data de 31 ianuarie 2011.
În ce privește salariile suplimentare aferente anilor 2009 și 2010 și prima de Crăciun 2009, instanța de fond a reținut caracterul imperativ al dispozițiilor art. 30 alin. 1 și 71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Grup de unități din T. ul F. pe anii 2006-2008, nr. 2836/2006 (a cărui valabilitate a fost prelungită până la 31 ianuarie 2011 prin actul adițional 370/_ și actul adițional nr. 629/_ .
Întrucât salariul suplimentar recunoscut în favoarea reclamanților prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități (art. 30) se raportează la salariul de încadrare, iar prima de Crăciun se raportează la salariul stabilit la nivelul clasei I de salarizare (art. 71 contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, urmare a recunoașterii îndreptățirii reclamanților la plata unui salariu de bază minim negociat de 700 lei și implicit la plata diferențelor dintre salariul de bază minim brut negociat efectiv plătit și cel cuvenit de 700 lei, instanța le va obliga pe pârâte la plata către aceștia a primei de Crăciun pentru anul 2009 și a salariilor suplimentare, integral pentru anul 2009 și parțial pentru anul 2010 proporțional cu perioada lucrată, prin raportare la salariul minim de bază de 700 lei potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Însă, în ce privește prima de vacanță aferentă anului 2009, instanța a reținut că reclamanții nu au dovedit că în favoarea lor s-a recunoscut dreptul la prima de vacanță pe anul 2009, astfel că pretențiile lor de plată a diferențelor dintre sumele pretins primite cu titlu de asemenea prime pentru anul 2009 (calculate prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei) și cele cuvenite prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei nu sunt întemeiate.
În ce privește pretențiile reclamanților referitoare la acordarea celor 6 salarii de bază brute ca urmare a concedierii, T., coroborând dispozițiile art. 80 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722/2008, art. 7, 18 și 21 din OG nr. 9/2010, art. 67 din Codul muncii în forma în vigoare la data concedierii, a reținut că salariatul concediat din motive care nu țin de persoana sa poate beneficia cumulativ atât de compensațiile prevăzute de lege, cât și de cele prevăzute în CCM, în speță, pe lângă măsurile de protecție conferite de lege, adică de OG nr. 9/2010 și suportate din bugetul asigurărilor de șomaj, reclamanții fiind îndreptățiți astfel să beneficieze și de compensații bănești individuale din partea angajatorului, din resursele
financiare ale acestuia, dacă astfel de compensații sunt prevăzute în CCM aplicabil.
Întrucât sumele datorate suportă riscul devalorizării, iar pârâtele sunt ținute la repararea în totalitate a prejudiciului cauzat reclamanților pentru neplata la scadență a drepturilor bănești datorate, tribunalul a obligat pârâtele la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite reclamanților potrivit prezentei hotărâri, începând cu data scadenței obligației și până la data plății efective.
S-a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtelor la modificarea înscrierilor din carnetele de muncă, având în vedere că potrivit art. 298 al. 3 din Codul muncii în forma anterioară republicării, pe data de_ s-au abrogat dispozițiile Decretului 92/1976 privind carnetul de muncă.
În baza art. 274 C.pr.civ., ținând seama de limitele în care s-a admis acțiunea, de faptul că pretențiile fiecărui reclamant sunt proprii, de interesul
comun al pârâtelor și de legătura dintre acestea, tribunalul a obligat pârâtele să plătească în solidar suma totală de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. N. DE T.
DE M. "C. M. ";S. . B. , solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, și în temeiul art. 3041și 304 pct. 8 ,9 Cod procedură civilă, să se rețină cauza spre judecare, să se admită excepțiile și pe fond să se dispună respingerea capetelor de cerere privind salariul suplimentar, ajutoarele materiale de Crăciun, ca neîntemeiate. având în vedere următoarele:
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, considerând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii întrucât, deși poartă denumirea de salariu suplimentar, ajutoare materiale de Paști, Crăciun și Ziua F. ului, în fapt sunt drepturi ce izvorăsc din contractul colectiv de muncă, cărora le este aplicabil termenul de prescripție de șase luni, conform art. 268 lit. e din Codul muncii.
1) Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta a criticat respingerea de către instanța de fond a excepției inadmisibilității acțiunii, arătând că prin Actul adițional nr. 1713/_ s-a convenit că pentru anul 2010 nu se acordă salariul suplimentar și ajutoarele materiale de Paști, Crăciun și Ziua F. ului.
În limita aceluiași motiv de recurs s-a precizat că este greșită soluția instanței de fond referitoare la excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, întrucât obligația sesizării comisiei mixte patronat - sindicate, ca o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de muncă, este prevăzută atât în CCM la nivel de unitate (art. 107) cât și în CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006/2008, valabil până în anul 2010 (art. 117).
S-a mai invocat că în mod greșit instanța de fond a acordat salariului suplimentar pe anul 2010 parțial cu perioada lucrată, întrucât conform art. 30 din Contractul colectiv de muncă încheiat atât la nivel de unitate cât și la nivel de grup de unități prestarea muncii pe întreg anul calendaristic este o altă condiție esențială și obligatorie în ceea ce privește salariului suplimentar.
III)1) Solicitând în temeiul art. 304 1Cod procedură civilă analizarea legalității și temeiniciei pentru toate aspectele fondului cauzei, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că CMM la nivel de ramură transporturi a încetat la data de_, acesta fiind valabil până la_, când a fost denunțat de două dintre părțile semnatare ale acestuia, astfel încât raportat de data introducerii cererii de chemare în judecată -_ și la dispozițiile art. 268 alin 1 lit. e Codul Muncii, solicită să se constate că este lipsită de temei legal cererea formulată.
În ceea ce privește diferențele salariale s-a precizat că potrivit Sentinței civile nr. 625/M pronunțată în_ de Tribunalul Brașov instanța a constatat, definitiv și irevocabil, nulitatea absolută a Anexei 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 încheiat la nivelul pârâtei S. C. M. SA.
Astfel, societatea nu mai are coeficienți de ierarhizare și nici un nivel minim al salariului pentru perioada pentru care se solicită acordarea respectivelor drepturi, la acest moment neexistând formula de calcul care să permită folosirea unui salariu minim brut în valoare de 700 lei.
Recurenta a mai arătat că în fapt, acțiunea de fată are ca obiect o renegociere a salariului la nivel de unitate, comparativ cu CCM la nivel superior, ceea ce este inadmisibil, dat fiind că ar institui în sarcina angajatorului o
obligație ce nu poate fi onorată, știut fiind că, societatea a fost obligată să aplice programe de restructurare, fiind obligată de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în hotărârile de guvern de aprobare a bugetelor de venituri și cheltuieli.
Referitor la salariul suplimentar s-a invocat că art. 30 din CCM la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010, prevede că acesta se acordă doar personalului care și-a desfășurat activitatea în tot cursul anului și este condiționată de conduita fiecărui salariat.
De asemenea, dispozițiile art.30 CCM, clauză acceptată de ambele părți, sunt în sensul că acordarea acestui salariu suplimentar este afectat de condiția obținerii de venituri suficiente pentru a constitui fondul necesar alocării acestuia, iar situația economică a societății a fost precară, în anii 2009 -2010 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anii fiscali în cauză au fost încheiați în pierdere.
În ceea ce privește ajutoarele materiale prevăzute de art.64 din CCM s-a arătat că acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea sa ca obligație a societății în clauzele contractului individual de muncă. El poate fi acordat numai în anumite condiții negociate de părți. Existența aprobării și stabilirea cuantumului de către Consiliul de Administrație al societății este o condiție obligatorie, neîndeplinirea acesteia atrăgând inexistența dreptului însuși.
S-a criticat acordarea de către instanța de fond a salariilor compensatorii prevăzute de contractul colectiv de muncă, arătându-se că prin instituirea acestor măsuri concrete de protecție socială ca urmare a OG nr. 9/2010 s-au instituit norme speciale cu caracter derogator de la prevederile generale ale Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură T. uri, conform principiului specialia generalibus derogant fiind inadmisibilă cumularea acestora.
Recurenta a mai invocat că onorariul de avocat admis în prezenta cauză în cuantum de 3000 lei este nejustificat de mare în raport cu complexitatea speței și cu activitatea efectiv desfășurată de avocat în prezenta cauză, având în vedere soluționarea cauzei la primul termen de judecată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 9 mai 2013 (f.109-121)
reclamanții solicită respingerea recursului formulat de pârâtă cu menținerea dispozițiilor sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
I În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin.(1) din Codul muncii (în reglementarea anterioară modificării prin Legea 40/2011) "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii, textele legale fiind cele în vigoare la data derulării raporturilor juridice deduse judecății.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale
angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin.
(1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale Curtea constată că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind neîntemeiat.
1. Excepția inadmisibilității acțiunii pentru anii 2009-2010, invocată de recurentă prin prisma faptului că prin Actul adițional nr. 1713/_ la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate s-a convenit că pentru anul 2010 nu se acordă salariul suplimentar și ajutoarele materiale de Paști, Crăciun și Ziua F. ului este apreciată de instanța de recurs ca fiind o apărare de fond și nu ca o veritabilă excepție.
Analizând însă criticile concrete invocate de recurentă în dezvoltarea acestui motiv de recurs, Curtea reține că în conformitate cu prevederile art. 241 alin.1, lit.b Codul muncii (în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr.40/2011) "clauzele contractelor colective de muncă produc efecte…. pentru toții salariații încadrați la toți angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel";.
De asemenea, art. 238 din Codul muncii (în aceeași formă) enunță interdicția reglementării prin contracte colective de muncă a unor dispoziții la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Dispoziții similare sunt prevăzute și în art. 8 și art. 11 din Legea nr.
130/1996 (în vigoare până în_ ).
Drept urmare, Curtea constată că în conformitate cu aceste prevederi legale, care consacră forța obligatorie a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, trebuie interpretat art. 247 Codul muncii, care enunțând că "în cazul în care la nivel de angajator … nu există un contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior";, nu înlătură posibilitatea coexistenței unor contracte colective de muncă încheiate la nivele diferite.
Art. 247 din Codul muncii nu poate da naștere unei interpretări "per a contrario"; în sensul că existența unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior (de unitate) împiedică aplicarea unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după cum susține recurenta, deoarece însăși legiuitorul a reglementat posibilitatea încheierii unor contracte colective de muncă la diferite nivele ca expresie a formelor de dialog social.
Prin urmare, prin art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un salariu suplimentar.
Acordul colectiv menționat se aplică conform art.4 de la data înregistrării respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr. 370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce înseamnă că produce efecte de la_ până la_, așadar și pentru anii 2009 și 2010.
În fine, prin actul adițional nr. 629/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost prelungită până la data de_ .
Astfel, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat, căruia nu i se poate opune contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul inferior, conform art. 238 Codul muncii, care nu putea să reducă drepturile cu caracter minimal stabilite la nivel de grup de unități.
Acordarea acestor drepturi salariale constituie o obligație, și nu o facultate a angajatorului după cum rezultă din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, aplicabil în cauză.
Astfel, art. 71 din acest contract colectiv de muncă prevede că "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
cu ocazia sărbătorilor de Paste si de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, in cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unitățile componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paste și de Crăciun se afla în concediu fără plata cu o durata de un an.
pentru Ziua F. ului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare.";
În mod corect a soluționat instanța de fond excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în fața comisiilor mixte patronat-sindicat. Și în opinia instanței de recurs această procedură nu este obligatorie, neexistând o dispoziție legală care să prevadă obligativitatea unei asemenea proceduri, așa cum prevede art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă.
Din textul art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nu rezultă că salariul suplimentar se acordă pentru activitatea desfășurată în cursul întregului an calendaristic, după cum susține recurenta.
În acest sens, unicul criteriu de care depinde acordarea salariului suplimentar este calitatea ireproșabilă a activității, astfel încât în mod just prima instanță a recunoscut acest beneficiu și în favoarea salariaților care au fost angajați în cursul anului 2010, proporțional cu perioada lucrată.
1. Din adresa nr. 141/DDS/_ emisă de M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale (fila 25) rezultă expirarea Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi (înregistrat sub nr. 722/_ ) în data de_, iar instanța de fond a reținut prelungirea valabilității până în_ a Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare nr. 2836/2006, astfel încât primul aspect invocat în dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă este neîntemeiat.
2. Criticile formulate de recurentă cu privire la diferențele salariale sunt însă corecte. Astfel, reclamanții se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700
lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Trebuie reținute în cauză și prevederile literei b) a art.41 alin.3 din același contract, potrivit cărora "părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct.
din prezentul contract colectiv de muncă."; Conform art. 9 din același contract:
"(1) În scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, sindicatele, ministerele și organele locale vor purta negocieri cu autorități din subordinea Guvernului pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor surse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
Pe baza fondurilo r aprobate în condiți ile prevăzute la alin. 1, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor
și celorlalte drepturi de personal la unitățile din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.";
Conform dispozițiilor art.157 alin.1 din Codul muncii în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit dispozițiilor art.162 alin.1 din Codul muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
Verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamanților drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada_ -_, Curtea constată că în mod eronat prima instanță a admis acțiunea.
În ceea ce privește perioada la care se referă acțiunea dedusă judecății, pentru a se verifica dacă art.41 alin.3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, trebuie analizate toate prevederile art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, nu numai cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamantul, ci și cele ale alin.5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut, la alin.5, că: "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
De asemenea, alin.6 al aceluiași articol, prevede că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent
personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie;";.
Prin urmare, conform dispozițiilor art.1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli care se fundamentează pe surse financiare preconstituite.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, pârâta a negociat cu sindicatele și a stabilit prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010, în Anexa nr.1 la acest act, că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar începând cu data de_, prin actul adițional nr.1708/_, partenerii sociali au stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.
Art.1 lit. d) din Legea nr.329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora;
În acest sens, potrivit art.27 alin.1 din Legea nr.329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform alin.2 al aceluiași articol, reprezentanții statului, respectiv ai unităților administrativ-teritoriale sunt mandatați să pună în aplicare politica salarială stabilită potrivit alin.1 în cadrul organelor de administrare și de conducere a operatorilor economici.
Potrivit art.28 alin.1 din același act normativ, operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, bugetul de venituri și cheltuieli organelor administrației publice centrale sau locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii.
Organele administrației publice centrale, potrivit art.29 alin.1 din aceeași lege, elaborează, în termen de 5 zile de la primirea bugetelor de venituri și cheltuieli, documentația necesară aprobării acestora.
Conform art.30 din Legea nr.329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Ca atare, chiar dacă ca și regulă generală Curtea reține că dificultățile financiare ale debitorului nu justifică prin ele însele neîndeplinirea obligațiilor contractuale, în speța de față însă referirea la limitele bugetare s-a făcut chiar în cuprinsul contractului, părțile agreând neechivoc aplicabilitatea acestui drept prin raportare la "limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie."; Este așadar în mod evident că nivelul minimal al salariului este negociat anual la nivel de unitate având ca și
precondiție imperativă limitele bugetare
, stabilite prin raportare la normele legale
mai sus amintite, aplicabile și pârâților recurenți ca operatori economici în sensul legii.
Prin urmare, având în vedere că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamanților, a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, Curtea de Apel reține ca fiind nefondată acțiunea reclamanților, în ceea ce privește acordarea atât a diferențelor de salariu de bază, cât și a celorlalte diferențe de prime și adaosuri salariale în raport de salariul de bază de 700 lei lunar.
3-4 Așa cum s-a arătat anterior în analiza prezentului recurs (II 1) acordarea salariului suplimentar este prevăzută de art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, valabil până în_ . având în vedere modul în care este reglementată acordarea acestui drept (respectiv "salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar";), Curtea constată că acordarea salariului suplimentar este prevăzută în mod imperativ, nefiind o facultate a angajatorului.
În mod similar, 71 din acest contract colectiv de muncă prevede că "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de Paste si de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, in cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unitățile componente ale grupului de unități
feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paste și de Crăciun se afla în concediu fără plata cu o durata de un an";.
Drept urmare, și acordarea ajutorului material de Crăciun este prevăzută ca o obligație a angajatorului, care în conformitate cu prevederile art. 243 alin. 1 din Codul muncii, are obligația de a executa contractele colective de muncă, care îi sunt aplicabile.
Critica recurentei potrivit căreia obligația de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată și pentru că în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite, iar prin aceste contracte nu s-a derogat de la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, susținerile recurentelor în acest sens fiind de asemenea nefondate.
În plus, pârâta avea obligația să respecte contractele colective de muncă și nu poate să își invoce propria culpă pentru a se exonera de obligațiile care îi
incumbă din executarea acestui contract. Recurenta avea posibilitatea să negocieze și să încheie acte adiționale ale contractului colectiv de muncă în scopul de a înlătura obligația de plată a unor drepturi de natură salarială, dacă constata că se află în imposibilitate obiectivă de a le achita.
De altfel, chiar condiționarea pe care o invocă cu privire la încadrarea în bugetele de venituri și cheltuieli este de natură a evidenția culpa recurentei, deoarece acesta putea anticipa necesitățile pe care le avea în raport de toate drepturile salariale negociate și trebuia să își stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât să își execute toate obligațiile.
De asemenea, temeiul acordării salariului suplimentar, respectiv a primei de Crăciun rezidă în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, căruia nu i se poate opune contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul inferior, conform art. 238 Codul muncii, contract ce nu putea să reducă drepturile cu caracter minimal stabilite la nivel de grup de unități.
Având însă în vedere considerentele reținute anterior acordarea primei de Crăciun pentru anul 2009, respectiv salariul suplimentar aferent anilor 2009 și 2010 se va realiza în limita salariului minim brut negociat de 570 de lei prevăzut de Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Prin Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010 s-a stabilit la art. 80 alin. 1 că "la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și de o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate";, iar la alin.
2 lit. a s-a menționat că "prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului individual de muncă a intervenit ca urmare a unor motive ce nu țin de persoana salariatului";.
În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii și ale art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 (dispoziții în vigoare la data la care s- a născut dreptul pretins prin acțiune), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel. Prin urmare, acesta este aplicabil și în cazul societății pârâte.
Potrivit prevederilor art. 243 alin. 1 din C. muncii "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți";, iar conform alin. 2
"neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta";, principiul forței obligatorii a contractului colectiv fiind prevăzut și de dispozițiile art. 30 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă.
Or, față de cele arătate, Curtea constată că în mod corect s-a reținut aplicabilitatea Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010, în condițiile în care acesta era în vigoare la data la care reclamanții au fost concediați.
Deși reclamanții au beneficiat de măsurile de protecție socială prevăzute de OG nr. 9/2010, inclusiv de plățile compensatorii achitate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit mențiunilor din deciziile de concediere depuse la dosar, această împrejurare nu este de natură să exonereze societatea pârâtă de a executa obligațiile impuse de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Nu poate fi primit raționamentul societății pârâte, în contextul în care prin prevederile art. 67 din Codul muncii, legiuitorul a statuat expres că "Salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil
";.
Din interpretarea textului legal evocat, rezultă fără echivoc intenția clară a legiuitorului care permite cumularea compensațiilor acordate în temeiul OG. nr. 9/2010 cu cele plătite de angajator în temeiul Contractului colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi.
Cum prin OG nr. 9/2010 sau alt act normativ special aplicabil nu s-a prevăzut un regim derogatoriu de la dispozițiile art. 67 din Codul muncii, Curtea reține că societatea pârâtă avea obligația să plătească reclamanților, din fondurile proprii, compensațiile bănești individuale astfel cum au fost negociate în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010.
Dincolo de faptul că OG nr. 9/2010 nu este de natură să determine o modificare a contractului colectiv de muncă, o atare modificare fiind admisă de către legiuitor numai în condițiile art. 31 al. 1 din Legea nr. 130/1996, respectiv doar când părțile semnatare convin acest lucru, se mai reține că instituirea măsurilor de protecție nu fac inaplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de
muncă ce a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, considerentele reținute de instanța de fond cu privire la acest capăt de cerere fiind corecte.
Contrar celor invocate prin memoriul de recurs, Curtea constată că raportat la obiectul acțiunii deduse judecății, la numărul de membrii de sindicat reprezentați de reclamant și munca depusă de avocat în cauză un onorariu în cuantum de 3000 lei nu este disproporționat de mare. Însă, în raport de modificarea sentinței instanței de fond, în temeiul art. 277 Cod procedură civilă se va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de pârâte reclamanților la suma de 1800 de lei, reprezentând onorariu de avocat diminuat ca urmare a admiterii în parte a acțiunii.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă se va admite în parte recursul declarat de pârâta S. N. de T. F. de M. "C. M. ";S. .
B., conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite în parte recursul declarat de pârâta S. N. de T. F. de M. "C. M. ";S. . B. împotriva sentinței civile nr. 189 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația pârâtelor S. N. de T. F. de M. "C.
M. ";S. . B. și S. N. de T. F. de M. "C. M. ";S. . B. -
S. T. de a plăti reclamanții P. V., S. G., C. M., T. G., C. V., C. O. G., C. D., C. I., P. I., C. I., B. G.
, N. A., P. I., P. V., I. I., B. I., P. I., M. V. și T. G.
drepturile reprezentând diferențele de salariu raportate la salariul minim brut negociat de 700 de lei.
Menține obligația pârâtelor de a plăti reclamanților sumele actualizate cu rata inflației de la data plății, reprezentând 6 salarii de bază brute ca urmare a concedierii, prima de Crăciun pentru anul 2009, salariul suplimentar integral pentru anul 2009 și proporțional cu perioada lucrată pentru anul 2010, în limita salariului minim brut negociat de 570 de lei.
Reduce cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de pârâte reclamanților la suma de 1800 de lei.
Menține celelalte dispoziții. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 mai 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
D. G.
L.
D.
DS
G. ,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: G. Brîndușa
