Decizia civilă nr. 3405/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3405/R/2013
Ședința publică din 09 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva sentinței civile nr. 2018 din 15 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, privind și pe reclamanții intimați M. L., P. V., S.
M., C. E., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reprezentanților părților să se prezinte la dezbateri.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC OMV P. SA, avocat D. na-Lavinia Ursădan, în substituirea doamnei avocat Ileciu Doina, lipsă fiind reclamanții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamanților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar împuternicirea avocațială a avocatului titular, respectiv a doamnei avocat Ielciu Doina, delegația de substituire și cu titlu de practică judiciară mai multe hotărâri judecătorești și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, desființarea în totalitate a sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală și rejudecând în fond cauza, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată pentru motivele expuse prin memoriul de recurs. Solicită obligarea reclamanților intimați la plata cheltuielilor de judecată în măsura în care acestea sunt dovedite, iar dovezile sunt depuse la dosarul cauzei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 184/_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar
nr. _
, s-a admis în parte cererea formulata de reclamanții M.
L., P. V.
, S.
M., C. E., în contradictoriu cu pârâta S.C. P.
S.A. și, în
consecință, pârâta a fost obligată să plătească fiecărui reclamant suma de 9.053,19 lei, reprezentând cota parte din profitul societății realizat în anii 2006, 2007, suma actualizată în funcție de indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective. A fost respinsă ca fiind prescrisă cererea reclamanților privind plata cotei părți din profitul societății realizat în anii 2005. Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 400 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 1113/_ s-a admis recursul declarat de reclamanții M. L., P. V., S. M. și C. E., împotriva sentinței civile nr. 184 din_ a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în parte, în ceea ce privește petitul privind plata cotei părți din profitul S.C. P. S.A. pentru anul 2005 și trimite spre rejudecare cauza în ceea ce privește acest petit la aceeași instanță de fond. S-au menținut restul dispozițiilor din sentință.
În rejudecare, pin sentința civilă nr. 2018 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, a fost admisă cererea formulată de reclamanții:
M. L., P. V., S. M., C. E. în contradictoriu cu pârâta S.C. P.
S.A. B. și în consecință a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 2.193,85 lei, reprezentând cota parte din profitul societății realizat in anul 2005, suma ce va fi actualizata in funcție de indicele de inflație începând cu data scadentei și pana la data plătii efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 400 de lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, apoi pe anii 2007-2010, la art. 42 alin. lit. a s-a reglementat adaosul la salariul de bază reprezentând cotă-parte din profit ce se repartizează salariaților, care este de până la 10% în cazul societăților comerciale și de până la 5% în cazul regiilor autonome.
Această clauză a fost preluată de societatea pârâtă în contractul colectiv de muncă, precizându-se la art. 139 că cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea convenită de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu FSLI P. . Societatea pârâtă nu se poate prevala de propria culpă pentru neînceperea negocierilor în vederea determinării modalității concrete de acordare a cotei-părți din profit.
Reținând incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, art. 159 și 170 din Codul muncii, Declarației Universale a Drepturilor Omului, art. 1 din Convenția nr. 95/1949 a Organizației Internaționale a Muncii, Tribunalul a considerat că salariul nu poate fi supus nici unei condiții, nu echivalează cu o obligație comercială ci reprezintă un drept ca urmare a unei prestații efectuate de salariat.
De asemenea, coroborând prevederile art. 111 alin. (1) din Legea 32/1991 și art. 27 alin. (1) din Legea 82/1991 s-a concluzionat că în cazul societăților pe acțiuni aprobarea situațiilor financiare anuale, inclusiv repartizarea profitului, se realizează de adunarea generală ordinară, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administrație, respectiv de directorat și de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar. În mod evident, având în vedere procedura care premerge aprobarea de către adunarea generală a situațiilor financiare aferente anului 2005, dreptul la acțiune nu putea să curgă anterior încheierii exercițiului financiar, dată la care nici nu se puteau întocmi situațiile financiare aferente anului 2005 și nici nu se putea determina dacă societatea a realizat beneficii care să poată fi repartizate pe destinațiile prevăzute de lege.
Termenul de prescripție stabilit pe ani se împlinește în ziua corespunzătoare zilei în care a început să curgă din ultimul an (conform art. 101 alin. 3 Cod procedură civilă), având în vedere că acțiunea reclamanților a fost înregistrată în prima zi lucrătoare a anului 2009, respectiv_, fiind expediată prin poștă la data de 30 decembrie 2008, astfel că acțiunea reclamanților apare ca fiind formulată în termenul de prescripție de 3 ani, și în consecință instanța a admis cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata cotei părți din profitul societății realizat pe anii 2005, și în temeiul art. 274 Cod de Procedură civilă a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC OMV P. SA
a solicitat desființarea în totalitate a sentinței pronunțate ca fiind netemeinică și nelegală și rejudecând în fond cauza, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că art. 139 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este o clauză generală, cu un conținut generic, care poate crea doar premisele acordării cotei de participare la profit.
În opinia recurentei, pretinsul drept al reclamanților la o parte din profitul său este un drept condiționat de îndeplinirea a patru condiții suspensive: existența negocierii dintre patronat și sindicat pentru a stabili cuantumul exact al acestui drept și condițiile de diferențiere sau diminuare, existența unui acord între sindicat și patronat care să concretizeze exact cuantumul acestui drept, aprobarea adunării generale a acționarilor (singurul organ abilitat să decidă asupra distribuirii profitului conform art. 1535coroborat cu art. 111 din Legea 31/1990), respectiv existența profitului distribuibil după deducerea cheltuielilor utile ale societății, precum și cota destinată fondului de rezervă.
S-a mai precizat că dreptul la cota parte din profit nu este obligatoriu a se acorda, întrucât contractul colectiv de muncă la nivel național prevede posibilitatea anulării lui prin contractul colectiv de muncă la nivel național, iar începând cu anul 2001 acest drept nu mai are natura unui drept salarial, dobândind natura juridică a unui alt venit, ce nu are legătură cu salariul, astfel încât în cauză nu este incident art. 154 din Codul muncii, instanța de fond reținând greșit contrariul.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele
:
În raport de limitele pentru care s-a dispus casarea sentinței de fond în primul ciclu procesual, obiectul prezentului recurs îl reprezintă analiza acordării intimaților a cotei părți din profit aferente anului 2005, acordarea aceluiași drept pentru anii 2006 și 2007 rămânând irevocabilă prin nerecurarea sentinței menționate anterior sub acest aspect.
Conform dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.2 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, cu conținut identic,
"Alte venituri sunt …. Cota-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin.3 din aceleași dispoziții legale, "Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, " cota de participare a salariaților P. S.A. la
profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu FSLI P. ";.
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de reclamanți are caracterul unei facilități, a unei simple posibilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur și simplu, neafectat de modalități.
În acest sens, Curtea reține că art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, enumeră categoriile de venituri care pot fi acordate salariaților în mod distinct de salariu, cum ar fi adaosul de acord, premii, tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă (prevăzut de articolele anterioare), fără a reglementa în mod expres cota de participare la profit ca un drept al angajatului, precum în cazul menționat anterior al salariului.
De asemenea, alineatul 3 al art.41 (CCM 2005-2006), respectiv al art. 42 (CCM 2007-2010) confirmă caracterul facultativ al venitului în litigiu prin instituirea expresă a posibilității ca prin negocierile purtate la nivel de unitate pentru încheierea contractului colectiv de muncă să se stabilească nu numai diferențierea participării la profit, dar și diminuarea sau anularea participării la profit, ceea ce are semnificația că acest venit nu este un drept la care salariatul să nu poată renunța, conform art.38 Codul muncii, ci doar o facilitate care se poate concretiza în anumite situații.
Prin urmare, datorită caracterului suplimentar față de salariu, cota de participare la profit nu reprezintă un drept pur și simplu, neafectat de modalități și înzestrat prin sine însuși cu forță obligatorie în raport cu angajatorul, putând fi calificată ca un drept doar în cazul în care angajatorul consimtă să-și asume prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate o obligație corelativă în condițiile reglementate prin art.183 alin.4 și 5 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, care impun necesitatea aprobării participării la profit de către adunarea generală extraordinară.
Imposibilitatea calificării ca drept neafectat de modalități a venitului pretins prin acțiune îl lipsește, contrar considerentelor reținute prin hotărârea atacată, de protecția art. 154 și art. 165 din Codul muncii privind interdicția renunțării la drepturile salariale, care au ca premisă recunoașterea legală sau prin acorduri colective a unui drept salarial.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în tot hotărârea în sensul respingerii acțiunii reclamanților având ca obiect acordarea cotei părți din profitul societății recurente pe anul 2005.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată întrucât nu au fost dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 2018 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamanților M. L., P. V., S. M., C. E. în contradictoriu cu pârâta SC OMV P. SA.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 09 septembrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
D. G.
L.
D.
DS
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: P. R. a M. lena
