Decizia civilă nr. 3011/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3011/R/2013

Ședința publică din data de 11 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: D. C. G.

G.: N. N.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL O. TG. L. și PRIMARUL O. TG. L. împotriva sentinței civile nr. 479 din 26 martie 2013, pronunțate de Tribunalul Maramureș, în dosar nr._, privind și pe intimații reclamantul S. L. D. Î. M. și pârâta Ș. G.

"N. S. "; R., având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamantul intimat a formulat întâmpinare în cauză, înregistrată la dosar la data de 3 iunie 2013.

Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere solicitarea recurenților, ca și pe aceea a reclamantului intimat, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 479 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții: Ș. G. "N. S. "; R. ,

C. Local T. L., Primarul orașului T. L. și a fost obligată pârâta Ș.

G. "N. S. "; R. să acorde reclamanților drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat Gordan D., Micle Adela, Burzo M., C. Nelu, Havram Elemer Otto, Cupșa (Panait) M., Sipos A., Sisestean L., Sleam I., U. M., Vaida D., Gherman C. I., P. Voichița, Rat Zelica, D. M., Iacob Ramona, Sigartau Nadia D., Rat Ramona, Bozga Rebeca, Bota C. ia, Miscolti S., Vele A., Vasut D., Voiculescu G., P. Semida D. a, Leo Martin, P. A. V., Zubascu Irina, Ghedut I., M. M., Costenar V. în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu 23 noiembrie 2009 până la data de 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.

Au fost obligați pârâții C. Local și Primarul orașului T. L. să aloce unităților de învățământ pârâte a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale menționate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

D. adeverințele depuse la dosar rezultă că membrii de sindicat sunt angajați la Ș. G. "N. S. "; R. în anul 2009 - 2010 și nu au beneficiat de prevederile Legii nr. 221/2008.

D. sentința civilă nr. 1065 din_ pronunțată de Judecătoria T. L. în dosarul nr._ rezultă că membra de sindicat Panait M. și-a reluat numele avut înainte de căsătorie după divorț "Cupșa";.

Prin dispozițiile O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale persona- lului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.

Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul Ro- mâniei prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, decizia nr. 842/2 iunie 2009, decizia nr. 989/30 iunie 2009).

Prin decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.

Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial. Așadar drepturile bănești solicitate de reclamant pe trei ani anteriori introducerii acțiunii respectiv_ până la_ s-au acordat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții C. LOCAL și P. O.

T. L.

, solicitând modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii.

În motivare s-a arătat că pârâții nu au calitate procesuală pasivă întrucât nu au raporturi juridice cu reclamanții.

Drepturile pretinse de către reclamanți s-au născut în baza contractelor de muncă încheiate între reclamanți și unitățile de învățământ, subordonate Inspectoratului Școlar al Județului M. .

În asemenea condiții, C. local al orașului T. l L. ar fi obligat la plata din bugetul propriu a unor sume, reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații acestuia, încălcându-se prevederile art.14 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:

  • (2) Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale.

  • (3) Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art.1 din alin.2 și nici nu poate fi angajată și efectuată din acest buget, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

  • (4) Nici o cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțate.

La adoptarea bugetului local T. l L. s-au avut în vedere propunerile fiecărui ordonator de credite din subordinea ordonatorului principal de credite.

De asemenea, acordarea acestor drepturi salariale ar conduce la încălcarea prevederilor art. III alin.4 din O.G. nr. nr. 63/2010, potrivit căruia: "În baza plafonului aprobat anual potrivit Leg ii re spons ab il ităț ii f isc al -bugetare nr. 69/2010 se stabilește nivelul maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale, care se repartizează pe județe și municipiul București prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului finanțelor publice. Repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ- teritoriale a nivelului maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale, inclusiv redistribuirea între acestea, în cursul anului, se face de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, după caz, cu informarea M. ui Finanțelor P. e și a M. ui Administrației și Internelor

";.

Intimatul S. L. din Î. M., prin întâmpinare,

a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenții au calitate procesuală pasivă în raport de prevederile art. 36 alin. 4 lit. a, respectiv art. 63 alin. 4 lit. a și b și art. 23 din Legea nr. 215/2001, intimatul invocând totodată și dispozițiile art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004, art. 4 din OG nr. 22/2002, art. 1 și 6 din HG nr. 1274/2011, art. 19 și art. 21 alin. 2 și 4 din Legea nr. 273/2006 și ale art. 104 alin. 2 și art. 106 din Legea nr. 1/2011.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare până la data de_ ) finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor

locale. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.

Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.

Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar. Astfel, potrivit prevederilor art. 104 din acest act normativ, finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani,

stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

Conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale veniturile bugetare locale se constituie și din "sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

În cauză calitatea procesuală pasivă a pârâtului C. Local al orașului T.

L. este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.

În ceea privește recurentul Primarul orașului T. L. Curtea constată că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001. În consecință, Curtea reține că în cadrul cererilor privind alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce au făcut obiectul prezentei cauze, Primarul orașului T. L. are calitate procesuală pasivă, față de calitatea sa de ordonator de credite.

Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, respectiv ale art. 93 din Legea nr. 1/2011, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă

îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ- teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.

Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții C. local și Primarul orașului T. L. la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea sumelor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.

Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art. 161 din codul muncii (fost art. 156 din Codul muncii).

Faptul că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare achitării drepturilor solicitate prin acțiune în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale nu poate fi imputat cadrului didactic reprezentat și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile salariale acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.

Nealocarea până în prezent de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamant nu poate fi reținută de către

instanță ca motiv de netemeinicie a acțiunii prin care salariatul solicită îndeplinirea obligației de plată a salariilor stabilite conform legii.

Aceste aspecte privesc în fapt procedura de alimentare a bugetului local, din care se fac în final plățile pentru asigurarea salariilor cadrelor didactice. Or, acest aspect poate fi invocat în cadrul derulării raporturilor dintre recurenți și autoritățile la care se face referire în recurs, pentru a se solicita alocarea de

fonduri în scopul asigurării sumelor necesare acoperirii plăților dispuse de instanță. Nu se diminuează însă participarea recurenților la raporturile juridice care, potrivit celor ce preced, întemeiază calitatea lor procesuală pasivă, nici semnificația juridică a acestor raporturi: altfel spus, recurenții rămân a fi obligați la alocarea fondurilor bănești în favoarea unității de învățământ necesare plății sumelor restante datorate cadrului didactic reprezentat, potrivit competențelor legale la care s-a făcut referire mai sus.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL T.

  1. și P. O. T. L. împotriva sentinței civile nr. 479 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

    Decizia este irevocabilă.

    Dată și pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2013.

    PREȘEDINTE,

    JUDECĂTORI,

    I. T.

    M. N.

    D. C.

    G.

    aflat în CO, semnează vicepreședintele instanței

    1. I. A.

G. ,

N. N.

aflată în CO, semnează prim grefier

M. lena T.

Red.I.T./S.M.

2 ex./_ Jud.fond. C. M.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3011/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă