Decizia civilă nr. 3023/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3023/R/2013
Ședința publică din data de 11 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CNCF "C. "; SA împotriva sentinței civile nr. 5312 din 25 martie 2013, pronunțate de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe intimații reclamantul S. N. T. D. I.
B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursl este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere solicitarea recurentei, de judecată a ei și în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5.312 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr._
, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare.
S-a admis excepția prescripției extinctive invocată prin întâmpinare și s-a respins ca prescrisă acțiunea reclamantului privind prima de Paști și Prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2009.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. N. T.
D. I., în numele membrului de sindicat SFÂRLOAGĂ R. AURELIAN, în contradictoriu cu pârâta C. N. DE CĂI F. "C. "; S.A B., iar pârâtă a fost obligată să plătească membrului de sindicat Sfârloagă R. Aurelian prima de Crăciun pentru anul 2009, prima de paști pentru anul 2010, prima aferentă zilei feroviarului pentru anul 2010 și prima de Crăciun pentru anul 2010, în cuantum cel puțin corespondent nivelului clasei 1 de salarizare, respingându-se în rest ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității invocată în întâmpinare este neîntemeiată întrucât contractele colective de muncă nu pot să conțină prevederi contrare celor încheiate la nivel superior, care pot să fie prin urmare invocate, indiferent ce s-a prevăzut la nivel inferior (art. 8 din Legea nr. 130/1996).
Cu privire la excepția prescripției extinctive s-a reținut că este întemeiată cu privire la prima de Paști și prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2009, raportat la aceste drepturi s-a împlinit termenul de 3 ani prevăzut de lege (art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii).
În privința fondului cauzei, instanța a constatat următoarele:
Reclamantul solicită în numele membrului de sindicat drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2008 prelungit ulterior. După cum arată însă în mod corect pârâta, din actul adițional depus la fila 11 rezultă că acest contract s-a prelungit în anul 2011, doar până la data de 31 ianuarie.
În consecință, instanța a reținut că toate primele solicitate de reclamant sunt exigibile ulterior acestei date, pentru anul 2011, neexistând niciun temei legal sau contractual pentru acordarea acestora, motiv pentru care cererea se va respinge ca neîntemeiată în această privință.
În privința celorlalte drepturi solicitate de reclamant, instanța a reținut că acțiunea este întemeiată, întrucât aceste drepturi sunt prevăzute de contractul colectiv de muncă încheiat între părți, prelungit și valabil pe anii 2009-2010, după cum rezultă din actele adiționale depuse la dosarul cauzei.
În privința susținerii pârâtei în sensul că pentru anul 2010 s-ar fi prevăzut că nu se acordă primele solicitate, instanța a reținut că este neîntemeiată întrucât aceasta nu se verifică prin actele depuse la dosarul cauzei. Astfel, niciunul dintre actele adiționale depuse la dosar nu conține o astfel de mențiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. N. DE CĂI F.
"C. "; S.A. B.
solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației pentru capetele de cerere privind ajutorul de Crăciun pe anul 2009 și ajutorul material pentru anul 2010, invocându-se motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 8 din C.pr.civ.
Prin motivele de recurs s-a criticat hotărârea pentru faptul că în mod greșit instanța de fond în mod greșit a obligat CNCF C. SA la plata ajutoarelor materiale si a salariului suplimentar pentru anul 2010, fără a tine cont de faptul că reprezentanții administrației și reprezentanții organizațiilor sindicale, semnatari ai contractelor colective da mumii aplicabile salariaților din CNCF "C. "-SA, cunoscând situația economica a companiei, de comun acord au hotărât ca aceste drepturi sociale cât si salariul suplimentar nu se acordă în anul 2010.
În susținerea criticii s-a arătat că pentru anii 2007 -2008 si 2009-2010, la nivel de CNCF "C. "- SA au fost încheiate Contracte Colective de Muncă, contracte ce au ca părți semnatare CNCF "C. "-SA și reprezentanții organizațiilor sindicale și anume: Federația N. Feroviară Mișcare Comercial» Federația N. "Drum de Fier";, Federația N. a Sindicatelor din Transporturi "ELCATEL", Federația Automatizări Feroviare și Federația Mecanicilor de Locomotivă din România.
S-a arătat că contractele colective de muncă susmenționate au fost înregistrate la M. Muncii, Familiei si Egalității de Șanse cu numerele 1631/_ si 2591/_ si prelungite prin acte adiționale, contracte colective de muncă care produc efecte și sunt aplicabile salariaților CNCF "C. ";SA.
S-a evidențiat că unul din actele adiționale care a fost încheiat în luna decembrie 2008 și anume cel înregistrat la DMIS B. cu nr. 7151/_ a stabilit că contractul colectiv se prelungește până la 31 ianuarie 2009 în aceleași condiții, acest act reprezentând voința părților, respectiv a torni rus tracei și a partenerilor sociali. Astfel, urmare negocierilor colective, reprezentanții administrației și reprezentanții organizațiilor sindicale semnatare ale contractelor colective de .muncii aplicabile salariaților din CNCF "C. "-SA, de comun acord» au convenit clauzele acestor contracte.
S-a apreciat că, orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care a fost încheiat, prin care aplicarea principiului libertății contractuale, el reprezentând legea părților, astfel că prin încheierea contractului la nivel de unitate, dreptul muncii a devenit drept negociat, de origine convențională, creat de patroni și salariați, în funcție de condițiile economice și sociale precum ș-i interesele celor două părți.
În concret, condițiile de muncă și de salarizare au fost stabilite de către partenerii sociali în urma negocierii prin intermediul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Clauzele Contractelor Colective de Muncă ale CNCF "C. ";-SA pe anii 2009- 2010 si 2010-2011 au valoare normativă, ele alcătuiesc un "drept al muncii" propriu celor care l-au încheiat.
S-a concluzionat că cererea formulată de către contestatori $i anume aceea de obligarea CNCF "C. "-SA de a respecta dispozițiile art. 30 si 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006 - 2008 prelungit prin Act adițional, este neîntemeiată, cu precizarea că, în conformitate cu dispozițiile art. 247 din Legea nr. 53/2003, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior se aplică numai în caisul în care la nivel de angajator nu exista contract colectiv de muncă.
În privința ajutorul de Crăciun pentru anul 2009 s-a făcut precizarea că obligația CNCF "C. " S.A. la plați ajutoarele materiale pentru Ziua Feroviarilor, Paste si Crăciun nu existî întrucât în conformitate cu prevederile art. 65 ultimul aliniat din CCM al CNCF "C. " SA pe anul 2009-2010, "in anul 2009 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, C raiaua si de Ziua Feroviarilor".
Cu privire la plata ajutoarelor materiale pentru Ziua Feroviarilor. Paste si Crăciun pentru anii 2010 s-a apreciat că cererea reclamantului este total neîntemeiată si nejustificată, întrucât pentru anul 2010 obligația CNCF "C. " SA de a plați ajutoarele materiale pentru Ziua Feroviarilor, Paste si Crăciun nu există, deoarece în conformitate cu prevederile art. 65 ultimul aliniat din CCM al CNCF "C. " SA pe anul 2009-2010, "în anul 2010 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, Crăciun si de Ziua Feroviarilor",
S-a concluzionat că, motivat de înțelegerea părtilor (patronat - sindicate) s- a solicitat a se constata că nu exista temei legal pentru acordarea ajutoarelor materiale aferente Zilei Feroviarilor, Paste si Crăciun pentru anii 2009 si 2010, motivat de faptul ca au cunoștința de situația economica eu care se confrunta compania, organizațiile sindicale reprezentative au semnat împreuna cu CNCF
"C. " SA Contractele Colective de munca pe anii 2009-2010 si 2010-2011 cu prevederea ca «in anul 2009, respectiv 2010, nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, Crăciun si de Ziua Feroviarilor".
S-a apreciat că acest motiv este de ordine publica deoarece instanța nu poate trece peste voința părților decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției, principiu statuat prin dispozițiile art. 969 Cod civil.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, Curtea
constată că recursul este nefondat, hot ărârea fiind legală și temeinică pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare
.
Recurenta a încadrat criticile aduse hotărârii în conținutul motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 8 din C.pr.civ.
Potrivit acestui text legal este motiv de recurs când instanța, interpretând actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Prima instanță, în rezolvarea concurențială a celor două contracte colective de muncă, respectiv la nivel de unitate și la nivel de ramură, nu a schimbat nici
natura, nici înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, ci a dat prioritate Contractului de muncă la nivel de ramură, pe baza disp. art. 247 din Codul muncii, care prevede că "în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior"; și a disp. art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996
(aplicabilă pentru perioada când se solicită drepturile, fiind în vigoare), care prevăd că "contractele de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";.
În sensul celor arătate se mai poate arăta următoarele:
Raportat la motivul de recurs privitor la aplicarea cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate (referitor la salariul suplimentar pentru anul 2010, prima pentru Ziua Feroviarului pentru anii 2009- 2010, prima de Paști pentru anul 2010 și prima de Crăciun pentru anul 2090) iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, se mai reține că sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță).
În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora
"salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 citat mai sus, de a beneficia de drepturile superioare conferite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 are valoare de principiu în dreptul muncii, astfel încât nu poate fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale în contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, care tind a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.
Or, se constată că față de acest principiu, se dovedesc neîntemeiate și motivele de recurs prin care se invocă suspendarea acordării acestor drepturi la nivel de contract colectiv de muncă pe unitate.
În mod evident, aceste suspendări/modificări se referă la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, astfel încât nu impietează asupra obligativității acordării acestor drepturi în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, anume, de grup de unități.
Este inexactă susținerea recurentei cum că potrivit prevederilor fostului art. 247 și art. 37 Codul muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă. Aceste texte nu cuprind o atare limitare a aplicabilității unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, ci fostul art. 247 Codul muncii indica simplu (anterior abrogării prin dispozițiile Legii nr. 40/2011) faptul că în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Art. 37 statuează și în prezent principiul negocierii, fără limitarea indicată de recurentă.
Este inconsistent și argumentul extras din dispozițiile legale privind imperativul înregistrării contractelor colective de muncă încheiate la Direcția de
muncă și protecție socială, care verifică îndeplinirea condițiilor legale pentru încheierea valabilă a contractelor, de unde se deduce legalitatea și imperativul aplicării dispozițiilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul C. Marfă.
Cu alte cuvinte, se invocă în apărare faptul că reclamantul cere acordarea unor drepturi suplimentare a căror acordare a fost suspendată la nivel de unitate, punând în acest fel în discuție valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Or, această apărare nu este eficientă, drepturile salariale neputând fi condiționate sub aspectul protejării lor prin instanță de inițierea unor litigii separate, ci poate fi invocată inclusiv pe cale incidentală sau indirect, așa cum s-a procedat în prezenta cauză, ineficiența unor prevederi contractuale nelegale, pentru considerentele ce preced. Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 aveau valoare de principiu în dreptul muncii, raportat la perioada în care se datorau drepturile solicitate, astfel încât nu puteau fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale care tindeau a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflecta ordinea publică în domeniul pe care îl reglementa.
Se mai invocă incidența art.12 din Legea nr.130/1996, text care, susține recurenta, se aplică prin analogie și salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, conform O.U.G. nr. 79/2008, cu consecința, dedusă de recurente din dispozițiile art. 229 alin.(4) Codul Muncii (fostul art. 236), a nelegalității contractului colectiv de muncă care nu se înscrie în limitele legii.
Nu poate fi reținută această modalitate de extindere a aplicabilității unui text de lege special la situația generală în care se regăsește recurenta. Art. 12 din Legea nr. 130/1996 se conturează ca atare în economia legii, deci ca un text de lege special, care impune o excepție, aplicabilă doar pentru acei angajatori și angajați expres indicați, anume, (cei din) instituțiile bugetare.
Or, o societate comercială, chiar dacă are ca unic acționar statul și i se aprobă bugetul prin hotărâre de guvern, nu este o instituție bugetară. De altfel, recurenta nici nu susține o atare afirmație, ci solicită aplicarea în cazul său a acestui text de lege (ce interzice negocierea în cadrul instituțiilor bugetare a unor clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin lege), prin analogie, ceea ce regulile generale de drept interzic. Conform principiilor de drept, aplicarea textelor de lege cu caracter de excepție se face restrictiv, la situațiile expres prevăzute în reglementarea excepției, în restul cazurilor aplicându-se regula: exceptio est strictissimae interpretationis. Ca atare, în cazul recurentei, nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 130/1996, ci se aplică principiul libertății negocierii, instituit de art. 7 alin. 1 din aceeași lege.
Art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 reafirmă, și în această materie, principiul specific dreptului contractual al imperativului legalității contractului (adică, acesta să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor legale). În corelație cu acesta, recurenta invocă faptul că fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, conform O.U.G. nr. 79/2008, respectiv O.U.G. nr. 79/2001, situație față de care apare ca nelegală orice prevedere contractuală din contractul colectiv de muncă care excede limitei fixate fondului de salarii pe această cale.
Nu este însă imputabilă beneficiarilor contractului colectiv de muncă și nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor invocate din acesta, faptul indicat, având în vedere că prin acest motiv de recurs, practic, recurenta își invocă propria culpă, aceea de a fi încheiat contracte colective de muncă ce se afirmă că nu se încadrează în limitele legale fixate pentru fondurile lor de salarii, or nemo
propriam turpitudinem allegans.
De altfel, nici nu a fost probată această afirmație, făcută doar în mod generic, fără a se detalia care a fost cuantumul fondului de salarii aprobat, care ar fi fost sumele necesare achitării acestor drepturi salariale litigioase etc.
Aceleași considerente sunt valabile în ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 2 (1) din HG nr. 28/2010 și HG nr. 311/2010.
În plus, din economia O.U.G. nr. 79/2008, nu se poate concluziona o interdicție sau o limitare a libertății de negociere cu privire la cuprinsul contractelor colective de muncă în cazul societăților comerciale la care statul este acționar unic, ci se reglementează doar obligația operatorilor economici destinatari ai acestui act normativ de a prezenta "spre aprobare bugetele de venituri și cheltuieli, după consultarea prealabilă a organizațiilor sindicale"; și faptul că "fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz";, aspecte care nu pot fi interpretate în sensul indicat de recurentă, ca o interdicție imperativă, în sine, de a negocia anumite drepturi salariale prin contractele colective de muncă.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 229 din Codul muncii, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamantul era îndreptățit la plata drepturilor salariale acordate.
Aspectele invocate de către recurentă privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamantului, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative. În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept/obligație, și nu o facultate a angajatorului.
Faptul că una din părți întâmpină dificultăți bănești nu constituie o suficientă motivare pentru a solicita exonerarea de răspundere contractuală, principiul pacta sunt servanda fiind consacrat în Codul muncii prin dispozițiile art. 159, 160, 162, 229 (fostele art. 154, 155, 157, 236).
Critica recurentei potrivit căreia obligația de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată, deoarece în Contractul colectiv de muncă aplicat părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze în acest mod acordarea acestor drepturi.
În drept, se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. N. DE CĂI F.
"C. "; S.A. B. împotriva sentinței civile nr. 5.312 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
Pt. I. T. în
N.
M.
Pt.D.
C. G.
c.odihnă, semnează
în c.odihnă, semnează
Președintele Curții de Judecător V. M.
Apel,
Președintele Curții de Apel, Judecător V. M.
GREFIER,
Pt.N. N. în c.odihă, semnează
PRIM GREFIER,
M. LENA T.
Red.N.M./ _
dact.H.C./2 ex. Jud.fond: B. G.Z. .
