Decizia civilă nr. 3332/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3332/R/2013
Ședința publică din 02 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. G. împotriva sentinței civile nr. 1317/F din 11 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată SC Î. și R. L. și U. - C. I. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 august 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată SC Î. și R.
L. și U. - CFR I. SA a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de recurs ca fiind nefondată și neîntmeiată.
De asemenea, se constată că la data de 30 august 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. G. a depus la dosar un
înscris prin care solicită în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. judecarea cauzei și în lipsă, precum și comunicarea tuturor actelor procedurale la domiciliul procesual ales Cabinet de Avocat "Rebreanu A. M. ";, C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr. 62, et. 2, ap. 8, jud. C. .
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1317 din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar nr._ , a fost respinsă ca neîntemeiata acțiunea formulată de reclamantul S. G. împotriva pârâtei S. Comercială de Î. și R. L. și U. - C. I. S.A. B. .
S-a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamatul S.
G. a fost angajatul pârâtei până la data de 18 ianuarie 2011, când raporturile de muncă au încetat ca urmare a concedierii.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/_, pe care reclamantul își întemeiază pretențiile, și-a încetat valabilitatea la data de_ . Prin urmare, după data de_, acțiunea reclamantului nu mai poate avea ca temei acest contract.
Referitor la cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata diferenței dintre salariul de bază calculat și achitat la valoarea de 570 lei și cel prevăzut de art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 de 700 lei, pentru perioada noiembrie 2009 - ianuarie 2011 s-a reținut că salariul acordat reclamantului, calculat conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate a fost mai mare decât cel calculat prin aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, reclamantul S. G. beneficiind în perioada în litigiu de un salariu de bază de 1179 lei, iar salariul la care ar fi fost îndreptățit în baza contractului colectiv de muncă la nivel de ramură era de 1050 lei (700 lei x coeficientul de 1,5 prevăzut la art. 41 pct. A.2).
La stabilirea drepturilor salariale atunci când se apreciază care dintre contractele colective de muncă sunt mai favorabile salariaților, fiecare contract colectiv de muncă trebuie aplicat individual în integralitatea sa, nefiind posibilă calcularea salariului de bază prin combinarea dispozițiilor diverselor contracte colective.
Pe de altă parte, conform art. 41 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, anual părțile stabilesc de comun acord limita maximă a fondului de salarii, limită ce trebuie respectată, contractul colectiv constituind lege a părților. Or, pentru perioada în litigiu, limita s-a negociat la suma de 570 lei.
Potrivit scriptului intitulat "Fundamentarea Bugetului de venituri și cheltuieli al SC CFR I. SA pentru anul 2010";, depus de pârâta, s-a arătat că bugetul alocat pentru salariile brute a fost aprobat în suma de 47.117 lei, în scădere fața de anul 2009 cu 6,60%. Scăderea volumului de venituri se datorează în principal scăderii volumului de activitate în domeniul reparațiilor de locomotive cât și a activității de comerț. Cum unitatea este una cu capital integral de stat, bugetul se aprobă în modalitatea arătată mai jos, iar societatea nu poate depăși bugetul alocat, astfel că pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate.
S-a mai reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.45 alin.1 lit. a din Legea nr.293/2011, art.1 lit. d, 27 alin. 1, 29 alin. 1, 30 din Legea nr. 329/2009, concluzionându-se că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamantului, a dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, respectiv art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, acțiunea formulată de reclamant în ceea ce privește acordarea diferențelor salariale solicitate fiind neîntemeiată.
Întrucât reclamantul nu poate pretinde acordarea unui salariu de bază la nivelul sumei de 700 lei, membrii de sindicat nu sunt îndreptățiți nici la plata diferenței dintre salariul suplimentar, prima pentru vacanta și Crăciun pe anul 2009), respectiv la plata diferenței dintre prima de Paste,Ziua Feroviarului, vacanță și Crăciun, aferentă anului 2010 calculate la valoarea salariului de bază de 570 lei și cea calculată la valoarea salariului de bază de 700 lei, respectiv la înscrierea în carnetul de muncă a modificărilor salariale cerute nu a fost întemeiată.
În baza art. 274 C.proc.civ., tribunalul a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că la dosarul cauzei nu s-a depus vreun document justificativ al felului și cuantumul cheltuielii suportate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. G.
, solicitând în temeiul art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă casarea în totalitate a sentinței atacate și rejudecând, solicită admiterea acțiunii introductive astfel cum aceasta a fost formulată.
În motivarea recursului, s-a arătat că pentru anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-
se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de bază minim brut este de 570 lei. În perioada octombrie 2009 - martie 2010, li s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei (cu începere din luna iulie 2008). Pornind de la acest salariu minim brut de bază, pentru reclamante s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc.
În aceeași perioadă de referință era însă în vigoare și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, pe dispozițiile căruia reclamantele își întemeiază pretențiile și care prin art. 41 alin. (3) litera a) stabilea că "salariul de baza minim brut la nivelul ramură transporturi valabil din data de 01.01«2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori îndemnizații incluse în acesta".
Consideră că hotărârea primei instanțe este nelegală, câtă vreme aceasta a validat aplicarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ce prevedea drepturi la un nivel inferior celor cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Invocând forța obligatorie a contractului colectiv de muncă la nivel superior (art. 236 alin. 4 din Codul muncii și art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996), reclamantul învederează că prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare, în caz de neconformitate clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate contrare clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură fiind ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
Prin urmare, instanța de fond trebuia să dea aplicabilitate prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, deoarece angajatorul era obligat să aplice, în mod direct, clauzele din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, ca fiind mai favorabile decât cele la nivel de unitate, în același sens fiind și Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și 294/2007.
S-a mai invocat incidența în cauză a principiul aplicabilității directe a efectelor contractelor asupra salariaților din domeniul de referința, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, și a principiului ierarhizării forței obligatorii a contractelor colective de munca, care determina interdicția prevăzuta de art. 247 din Codul muncii, arătându-se că în situația existentei unor contracte care stabilesc drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, datorita celor două principii, angajatorul are obligația să aplice clauzele contractuale obligatorii mai favorabile.
În soluționarea prezentei cauze trebuie să se țină cont și de considerentele Deciziei nr. 511/2006 a Curții Constituționale potrivit cărora "dispozițiile contractului colectiv de munca încheiat la nivel național sau la nivel de ramura constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de munca la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toata libertatea sa negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare";.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 august 2013 (f.13.15), pârâta S. Comercială de Î. și R. L. și U. - C. I. S.A. B.
a solicitat respingerea recursului formulat, cu menținerea în întregime a sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Recurentul se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi încheiat pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr. 722/03/_, potrivit cărora "salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta";.
Conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. b din același contract colectiv de muncă, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. 1 din acest contract colectiv de muncă.
Conform dispozițiilor art. 157 alin. 1 din Codul muncii, în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 162 alin.1 din Codul muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
În speță, verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamantului drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada septembrie 2009 - martie 2010, Curtea reține că în mod corect prima instanță a constatat că pretențiile acestuia sunt neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce privește perioada noiembrie 2009 - martie 2010, reține că pentru a se verifica dacă art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, se impun a fi avute în vedere toate prevederile art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, iar nu doar cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamanții, ci și cele ale alin. 5 și 6.
În cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut la alin. 5 că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor";.
De asemenea, alin. 6 al aceluiași articol stabilește că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Prin urmare, conform dispozițiilor art. 1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt
negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință și în aplicarea acestor prevederi, societatea angajatoare a negociat cu sindicatele și a stabilit, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar începând cu data de_, prin actul adițional nr.1708/_, partenerii sociali au stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.
De altfel, salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Reclamantul nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Ceea ce solicită este a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamant nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 cod civil statuează că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
În plus, așa cum judicios a reținut instanța de fond în perioada în litigiu de reclamantul a avut un salariu de bază de 1179 lei, iar salariul la care ar fi fost îndreptățit în baza contractului colectiv de muncă la nivel de ramură era de 1050 lei (700 lei x coeficientul de 1,5 prevăzut la art. 41 pct. A.2).
În raport de cele mai sus expuse, în mod judicios a reținut instanța de fond că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamantului a dispozițiilor art. 7, 8 alin. 2 și 30 din Legea nr. 130/1996.
Pentru toate aceste considerente, Curtea reține ca hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actelor deduse judecății, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă să respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. G. împotriva sentinței civile nr. 1317 din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 02 septembrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
D.
S.
D.
G.
L.
D.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: I. C.
GREFIER,
C. M.
