Sentința civilă nr. 1042/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1042

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. V. - Președinte Secția I Civilă

ASISTENȚI: O. S. JUDICIARI: D. M. L.

GREFIER: M. R.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de către recla- manta Gligan (Mironescu) Z. A., cu domiciliul în B. M., str. A. N.

, nr. 2/30 jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâta SC I. F. SRL, cu sediul în Baia Mare, str. C. T., nr. 4A/19, jud. M., având ca o- biect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta Gli- gan (Mironescu) Z. A. și în reprezentarea pârâtei SC I. F. SRL - av. Amzărescu Niță Zamfir în substituirea av. Borcuti Gheorghe. Se prezintă mar- torul B. M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

S-a procedat la audierea martorei B. M., sub prestare de jurământ, declarația acesteia fiind consemnat în proces verbal separat atașat la dosarul cauzei.

Reprezentantul pârâtei SC I. F. SRL - av. Amzărescu Niță Zamfir depune la dosar delegație de substituire.

Părțile arată că nu mai au cereri de formulat și nici acte de depus.

Instanța constată lămurită cauza, nchide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond auspra cererii.

Reclamanta Gligan (M. ) Z. A. solicită admiterea cererii și, pe cale de consecință, a se dispune obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale solicitate precum și la plata de daune morale.

Reprezentantul pârâtei SC I. F. SRL - av. Amzărescu Niță Zamfir solicită respingerea acțiunii având în vedere că drepturile salariale solicitate au fost achitate reclamantei astfel cum rezultă și din declarația martorei audiate la acest termen de judecată. Aceasta încearcă să obțină drepturi salariale de la o altă societate care nu este parte în proces. În ce privește daunele morale solici- tate de reclamantă acestea nu sunt justificate.

Instanța, raportat la actele și lucrările dosarului, reține cauza în pro- nunțare.

T.

Asupra acțiunii civile de față,

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de_, reclamanta

Gligan (Mironescu) Z. A., cu domiciliul în B. M., str. A. N., nr. 2/30 jud. Maramureș, a chemat în judecată pârâta SC I. F. SRL, cu sediul în Baia Mare, str. C. T., nr. 4A/19, jud. M., solicitând instanței în

contradictoriu cu aceasta, ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești datorate pentru munca depusă și pentru toate înjosirile și jignirile ce i-au fost aduse în fața clienților, suma totală fiind de 3.000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta susține că a fost angajata pârâtei începând cu data de_, dar contractul de muncă i-a fost încheiat efectiv doar cu data de_ . Nu i s-a plătit perioada de probă, a fost

obligată să meargă continuu la muncă 10 zile pentru a nu-și pierde locul

de muncă, nu i s-a plătit nicio oră suplimentară și atât ea cât și colegii ei au fost jigniți de către Ilieș Zoltan tatăl lui Ilieș Erik A. s, reprezentantul legal al pârâtei.

La termenul de judecată, la solicitarea instanței a fost clarificat

cadrul procesual în sensul că reclamanta a precizat că din suma de 3.000 lei pe care o solicită de la pârâtă, 800 lei reprezintă salariul aferent perioadei 01.08-_, iar diferența reprezintă daune morale. Poziția acesteia a fost consemnată în încheierea de ședință din_ .

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune s-au depus înscrisuri și s-au audiat martori.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Pârâta a invocat excepția de necompetență materială a instanței și excepția lipsei calității procesuale active prin prisma pretențiilor

solicitate de reclamantă, iar pe fond a susținut că cererile reclamantei nu

sunt justificate.

Reclamanta a fost angajata pârâtei ca ospătar la punctul de lucru situat în B. M., str. Unirii, nr. 7. Pentru perioada lucrată, 09.05-_ a- ceasta a primit toate drepturile salariale fapt ce rezultă din statele de plată aferente lunilor respective. Fiecare ospătar, inclusiv reclamanta, obținea zilnic 70-100 lei cu titlu de bacșiș, bani care le rămâneau în totalitate. Peste programul convenit, reclamanta nu a desfășurat nicio activitate suplimentară și nu a fost jignită sau înjosită așa cum susține aceasta.

La termenul de judecată din_ pârâta a învederat că nu mai susține excepția de necompetență a instanței.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei prin

prisma pretențiilor formulate de reclamantă, instanța reține că aceasta nu este întemeiată și în consecință o va respinge pentru considerentele ce urmează.

Pretențiile formulate vizează drepturi salariale și daune morale,

pretenții care își găsesc reglementarea în Codul muncii și care pot fi formulate în baza raportului de muncă încheiat între părți, raport de muncă a cărui existență nu este contestat de către pârâtă.

Trecând la soluționarea cauzei, în baza probelor de la dosar,

instanța reține următoarele:

În baza contractului individual de muncă încheiat la data de_ și înregistrat sub nr. 13, reclamanta a fost angajată la societatea pârâtă, reprezentată de Illes Erik Andreas, în meseria de ospătar, stabilindu-i-se un salariu de bază brut lunar de 700 lei, pentru un program de lucru de 8 ore pe zi, 40 de ore/ săptămână. Din declarațiile martorilor audiați se reține că programul de lucru era de o zi lucrată și o zi liberă, respectiv programul de lucru începea la ora 8 și dura până la ora 22 sau, uneori, dacă erau clienți, se stătea mai mult, iar ziua următoare era liberă.

La nivelul punctului de lucru se acceptau bacșișurile, iar dacă

acestea erau oferite de către clienți, acestea rămâneau ospătarilor care au primit bacșișul, nu li se cerea acestora să-l predea pârâtei.

Relația cu angajații o ținea tatăl administratorului, numitul Illes

Zoltan, acesta având un comportament urât față de ei, în sensul că le vorbea urât, îi jignea.

Potrivit art. 168 Codul muncii, plata salariului se dovedește cu state de plată semnate sau cu alte înscrisuri doveditoare a efectuării plății

către salariatul îndreptățit, iar potrivit art. 272 Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului.

Statele de plată aferente lunii august 2012, depuse la dosar la filele 35-36 nu sunt semnate de către reclamantă, astfel că nu se poate reține

că drepturile salariale cuvenite acesteia pentru munca prestată în luna august 2012 pentru pârâtă au fost plătite, sub acest aspect acțiunea

reclamantei fiind întemeiată, pârâta urmând să fie obligată la plata drepturilor salariale aferente lunii august 2012, care se vor calcula cu

luarea în considerare a salariului de bază brut lunar negociat potrivit contractului individual de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 253 alin. 1 Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să

îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un

prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Astfel cum rezultă din declarațiile martorilor, comportamentul urât

la adresa tuturor angajaților și nu doar al reclamantei, l-a avut tatăl administratorului pârâtei care nu este în raport de muncă cu societatea pârâtă și nu reprezentantul legal al pârâtei, iar acesta din urmă nu a fost sesizat cu privire la cele ce se petrec la locul de muncă.

Față de starea de fapt și raportat la dispozițiile legale incidente privind răspunderea patrimonială a angajatorului, se apreciază că nu se

poate reține culpa societății pârâte în producerea unui eventual prejudiciu

moral la adresa reclamantei, prin comportamentul unei persoane care nu are nici un raport juridic cu pârâta și nici cu reclamanta, sub acest aspect pretențiile reclamantei privind daunele morale urmând a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

ADMITE în parte

acțiunea civilă formulată de reclamanta GLIGAN (MIRONESCU) Z. A.

, cu domiciliul în B. M., str. A. Nouă, nr. 2/30, jud. M., în contradictoriu cu pârâta SC I. F. SRL

, cu sediul în B. M., str. C. T., nr. 4A/19, jud. M. și, în consecință:

OBLIGĂ

pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale aferente lunii august 2012.

RESPINGE

capătul de cerere privind daunele morale.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE

ASISTENȚI JUDICIARI

GREFIER

C. V.

O. S.

D. M. L.

M. R.

Red./Tehn. C.V. 4 ex./_

com. 2 ex./_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1042/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă