Decizia civilă nr. 335/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă

DECIZIA CIVILĂ Nr. 335/R/2013

Ședința publică din data de 5 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T.

JUDECĂTOR: D.

C.

G.

JUDECĂTOR: G.

-L.

T.

GREFIER: N.

N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. MUNICIPIULUI C.

N., respectiv recursul declarat de C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. N. împotriva sentinței civile nr. 11910 din 12 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ privind și pe intimata reclamantă C. ANA precum și pe pârâtul intimat C. T. DE C. "A. M. "; C. N., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamanta intimată C. Ana a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 31 ianuarie 2013.

Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurenților, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 11910 din 12 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._

s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -

N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. .

S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta C. ANA în contradictoriu cu pârâții C. T. DE C. "A. M. ";, C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. și în consecință:

Unitatea de învățământ pârâtă C. T. DE C. "A. M. "; a fost obligată la calcularea și la plata către reclamantă a primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază pentru anul școlar 2008 - 2009, actualizată cu indicele de inflație la data plății.

Pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI

C. -N. au fost obligați să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui local al Municipiului C. -N. și a P. ui Municipiului C. -N., întrucât din textele de lege invocate de către pârât, a rezultat tocmai că acestuia îi revine obligația de a vira sumele necesare plății drepturilor salariale ale reclamantei. Raportat la speța de față este irelevant dacă pârâtului i s-au alocat de la bugetul de stat sumele necesare acestei plăți,

întrucât acest lucru nu îi este imputabil reclamantei și nu afectează calitatea procesuală pasivă a pârâtului.

Pe fond, instanța a constatat că din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat că reclamanta a fost angajată unității de învățământ pârâte, în calitate de cadru didactic. Unitatea de învățământ pârâtă nu a făcut proba că ar fi plătit reclamantei prima de vacanță, deși sarcina probei i-ar fi revenit în calitate de angajator.

În calitate de cadru didactic, reclamanta a fost îndreptățită să beneficieze de prima de vacanță pentru anul 2008-2009. Aceasta deoarece, acest drept este prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ pe anii 2008-2009, obligatoriu pentru părți conform art. 48 din Legea nr. 128/1997. Pentru a repara prejudiciul cauzat reclamantei prin neplata la timp a sumelor de bani cuvenite, în temeiul art. 1349 din Codul civil, instanța a dispus

plata acestor sume actualizată cu indicele de inflație.

În calitate de ordonatori de credite pârâții de rândul 2 și 3au fost obligați să aloce fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. MUNICIPIULUI C.

-N. si C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. .

Pârâtul P. MUNICIPIULUI C. -N.,

în principal, invocă lipsa calității sale procesuale pasive arătând că potrivit art. 63, alin.4, lit. a din Legea nr. 215/2001 în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin.1 lit. c, primarul exercită funcția de ordonator principal de credite al bugetului local. Arată ca art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006, Direcția Generala a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial. În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.

Potrivit Legii nr. 1/2011, finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugata și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora [ ... ]; finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, de către Direcțiile Generale ale Finanțelor P. e județene, respectiv a municipiului București, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva Inspectoratului Școlar al Municipiului București; sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina autorităților administrației publice locale.

În subsidiar, arată că drepturile salariale puteau fi executate exclusiv din veniturile proprii realizate de parata de rândul 1, daca ar fi fost îndeplinite condiții le reglementate în art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ.

Bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012 însă nu a fost asigurată sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților. De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012 sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizie a directorului

Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean și a primarului și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă și solidaritate socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.

Pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N.,

în principal, invocă lipsa calității sale procesuale pasive arătând că pentru alocarea fondurilor în vederea acordării drepturilor salariale, era necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate, să fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal să fi fost repartizate și virate în contul bugetului local. Era necesar ca partenerii sociali să procedeze la

identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, în vederea includerii respectivelor drepturi în actele normative care le reglementează și achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ. C. Local poate aloca sumele necesare doar condiționat de împrejurarea ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate, respectiv să fi fost virate în contul bugetului local.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.

Potrivit Legii nr. 1/2011, finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugata și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora [ ... ]; finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, de către Direcțiile Generale ale Finanțelor P. e județene, respectiv a municipiului București, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva Inspectoratului Școlar al Municipiului București; sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina autorităților administrației publice locale.

În subsidiar, arată că potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012 sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizie a directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean și a primarului și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă și solidaritate socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.

Pe de altă parte, bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012 însă nu a fost asigurată sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților.

Drepturile salariale puteau fi executate exclusiv din veniturile proprii realizate de parata de rândul 1, daca ar fi fost îndeplinite condiții le reglementate în art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs, Curtea reține următoarele:

Constatând că motivele invocate de către cei doi pârâți în susținerea recursurilor sunt similare, Curtea va proceda la analizarea concomitentă a acestora.

În cauză calitatea procesuală pasivă a pârâtului C. Local al municipiului C. -N. este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.

În ceea privește recurentul P. municipiului C. -N. Curtea constată că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului orașului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001. În consecință, Curtea reține că în cadrul cererilor privind alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce au făcut obiectul prezentei cauze, P. municipiului C. -N. are calitatea procesuală pasivă, față de calitatea sa de ordonator de credite.

În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.

Conform prevederilor art. 33 din H.G. nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.

Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.

În raport de prevederile legale menționate mai sus, din care rezultă atribuții ale consiliului local în chiar procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, nu se poate reține că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor bănești solicitate prin prezenta acțiune.

Prima instanță a apreciat că reclamanta este îndreptățită la plata primei de vacanță pentru anul școlar 2008 - 2009, potrivit Contractului colectiv de muncă aplicabil, drepturi de care au fost lipsiți în mod nejustificat, or Curtea reține astfel că aceste dispoziții legale trebuiau să fie avute în vedere de către consiliile locale în fundamentarea deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului.

Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.

Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții C. local și P. municipiului C. -N. la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea sumelor necesare din

bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.

Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.

Faptul că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare plății drepturilor solicitate prin acțiune în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale nu poate fi imputat cadrului didactic reclamant și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile salariale acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.

Lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale nu poate fi reținută de către instanță ca motiv de netemeinicie a acțiunii prin care salariații solicită îndeplinirea obligației de plată a salariilor stabilite conform legii, astfel încât în cauză nu pot avea relevanță aspectele invocate de recurenți privind bugetul pe anul 2012.

Curtea mai subliniază că, pentru anul școlar 2008 - 2009, reclamanta este îndreptățită la plata primei de vacanță, în temeiul dispozițiilor art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic Județean la nivel de Ramură Învățământ C. pe anii 2008-2009, care nu condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare.

Prin urmare, în mod just C. Local al Municipiului C. -N. și P. Municipiului C. -N. au fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății primei de vacanță în ceea ce privește sumele aferente anului școlar 2008 - 2009 pentru reclamanți.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâți, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. N. și P. MUNICIPIULUI C. N. împotriva sentinței civile nr. 11910 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

I. T. D. C.

G.

G.

-L. T.

GREFIER

N. N.

Red.D.C.G./dact.V.R.

2ex./_

Jud.fond:B. G. Z.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 335/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă