Decizia civilă nr. 3427/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3427/R/2013
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul I. Ș. J. B.
-N. împotriva sentinței civile nr. 1212/F din 2 aprilie 2013 pronunțate de Tribunalul B. -N., în dosar nr._, privind și pe intimata reclamantă
C. M., precum și pe intimata pârâtă Ș. G. "L. B. "; B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatelor și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere că recurentul, prin memoriul de recurs a solicitat judecata cauzei și în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1212/F din 2 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul B.
-N. în dosarul nr._
s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâtul I. Ș. J. B. -N. .
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta C. M. , împotriva pârâților I. Ș. J. B. -N. și Ș. G. "L. B. "; B. ca fiind întemeiată și în consecință pârâta Ș. G. "L. B. "; B. a fost obligată să plătească reclamantei sporul pentru condiții vătămătoare sau periculoase în procent de 15% din salariul de bază cu începere din data de 1 ianuarie 2010 și până la zi, sumă actualizată cu rata inflației începând cu data scadenței și până la momentul plății efective, și să acorde în continuare acest spor până la aprobarea regulamentului prevăzut de art.9 alin.2 din anexa la Legea nr.63/2011 sau până la data la care condițiile cerute pentru beneficiul sporului au încetat, după caz.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță în ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii că art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 7 din Legea nr. 285/2010 nu prevăd expres că procedura de contestare la ordonatorul de credite și apoi la instanța de contencios administrativ constituie o procedură prealabilă ce trebuie urmată obligatoriu anterior sesizării instanței de drept comun, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 109 C. proc. civ. Aceste dispoziții legale invocate nu prevăd că singurul mod de contestare ar fi cel anume reglementat de acel act normativ, situație în care reclamanta/ul are la îndemână
două căi de acțiune, în lipsa unor prevederi legale imperative care să excludă acest lucru, adică fie calea procedurii administrative prevăzută de art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 7 din Legea nr. 285/2010, fie calea sesizării instanțelor de judecată ce soluționează conflicte de muncă.
Reclamanta a ales calea sesizării directe a instanței judecătorești, în condițiile în care procedura invocată de pârâta unitatea de învățământ, este una administrativă, fără caracter prealabil obligatoriu, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată excepția invocată.
Pe de altă parte, dacă s-ar reține caracterul obligatoriu al procedurii prevăzută de textele legale mai sus amintite s-ar crea o situație inechitabilă între aceleași categorii de persoane, aflate în situație identică, în condițiile în care acest drept a fost recunoscut persoanelor aflate în situație identică cu cea a reclamantei, în urma aceluiași demers juridic în condițiile în care în mod constant instanța a recunoscut acest drept bibliotecarilor, soluția fiind menținută de instanța de recurs.
Pe fondul cauzei
tribunalul a reținut că reclamanta, în calitate de bibliotecar la Ș. G. "L. B. "; B., a beneficiat de sporul de 15% pentru condiții periculoase și vătămătoare de muncă, prevăzut inițial de art. 51 din Legea nr. 334/2002 (lege abrogată prin Legea-cadru nr. 330/2009) până la data de 1 ianuarie 2010, dată de la care plata acestuia a încetat, odată cu apariția Legii 284/2010, așa cum a rezultat din cuprinsul adresei nr. 1565/_ emisă de unitatea școlară (f. 6).
Prin articolul 3 alin. 1 lit. a din anexa II la Legea-cadru nr. 330/2009, aplicabilă din 1 ianuarie 2010, personalului din învățământ (salarizat conform anexei II/1) i s-a recunoscut posibilitatea de a beneficia de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.
S-a prevăzut în lege că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare ale acestuia urmează a se stabili prin regulament de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Cu toate că s-a stabilit că un asemenea spor urmează a fi reglementat detaliat printr-un regulament, în domeniul învățământului, a cărui salarizare a fost cuprinsă în anexa II la Legea-cadru nr. 330/2009, acesta nu a fost adoptat.
Ulterior datei de 01 ianuarie 2010, pentru fiecare an au fost adoptate legi de salarizare a personalului salarizat din fonduri publice.
Astfel, pentru anul 2010 a fost în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și în art. 30 alin. 5 și
6 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009.
La data de 1 ianuarie 2011 s-a adoptat Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, lege care a prevăzut la art. 14, dreptul personalului din învățământ de a beneficia de un spor de până la 15 % din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare.
În anul 2012, salarizarea personalului din învățământ a fost reglementată prin Legea nr. 63/2011, așa cum rezultă din art. 1 alin. 4 din Legea nr. 283/2011, care a prevăzut menținerea la același nivel salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011, cu cel ce se acordă
pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții (art. 1 alin. 3 din Legea nr. 283/2011).
Potrivit Ordinului nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, în privința personalului din învățământ, s-a prevăzut că sporurile pentru condiții de muncă stabilite în baza Legii-cadru nr. 330/2009 se acordă până la aprobarea regulamentelor prevăzute la art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții de muncă.
Articolul 9 din Legea nr. 63/2011 prevede posibilitatea personalului salarizat conform acestei legi de a beneficia de un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare. Totodată, conform acestei legi, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia urmează a se stabili de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea M. ui Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
Până la aprobarea regulamentului sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, spor de 15 %, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.
Nici ulterior intrării în vigoare a acestei legi nu s-a adoptat vreun regulament în privința sporului pentru condiții vătămătoare sau periculoase, astfel că în intervalul 1 ianuarie 2010 și până în prezent acesta nu a fost adoptat, cu toate că dreptul la un asemenea spor a fost menținut în cuprinsul fiecărei legi de salarizare, expres prevăzut, și se acordă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: persoana să fi beneficiat de acest spor și activitatea persoanei să se desfășoare în aceleași condiții.
Reclamanta a îndeplinit aceste cerințe cumulative. Dreptul reclamantei a existat la data de 31 decembrie 2009, iar activitatea acesteia se desfășoară în aceleași condiții, aspect necontestat de pârâți, conform buletinului de determinare toxicologică (f.13-14) .
Prin urmare, în mod nelegal i s-a refuzat reclamantei plata sporului pentru condiții vătămătoare sau periculoase în procent de 15% cu toate că Legea-cadru nr. 330/2009 prevede obligația menținerii drepturilor avute la 31 decembrie 2009, care în cazul reclamantei cuprindeau și acest spor .
Având în vedere faptul că până în prezent nu s-a adoptat vreun regulament care să prevadă cuantumul concret al sporului, condițiile de acordare, iar actele normative ulterioare referitoare la salarizare (Ordinul nr. 47/2011, Legea nr. 63/2011, art. 9 alin. 3) prevăd menținerea în plată a sporului pentru condiții vătămătoare sau periculoase în situația persoanelor care au fost beneficiare ale acestui spor, a căror activitate se desfășoară în aceleași condiții, tribunalul a apreciat că reclamantei i se cuvine plata sporului de 15% pentru condiții vătămătoare sau periculoase începând cu data de 1 ianuarie 2010.
În consecință, în baza textelor legale invocate, tribunalul a admis acțiunea formulată și, în consecință, a obligat unitatea de învățământ să plătească reclamantei sporul pentru condiții vătămătoare sau periculoase în procent de 15% din salariul de bază cu începere din data de 1 ianuarie 2010 și până la zi, sumă actualizată cu rata inflației începând cu data scadenței și până la
momentul plății efective și să acorde în continuare acest spor până la aprobarea Regulamentului prevăzut de art.9 alin.2 din Anexa 5 la Legea nr.63/2011 sau până la data la care condițiile cerute pentru beneficiul sporului au încetat, după caz.
Este adevărat că atât art. 22 alin. 2 din Legea-cadru nr. 330/2009 cât și Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 63/2011 (art. 1 alin. 7) prevăd că suma sporurilor, primelor și indemnizațiilor individuale nu va depăși 30% din salariul de bază, însă, această reglementare este incidentă nu pentru sporurile de care persoana beneficia la data de 31 decembrie 2009, ci pentru noi sporuri recunoscute de legile de salarizare, de care persoana nu beneficia la data de 31 decembrie 2009 și aceasta deoarece Legea-cadru nr. 330/2009 a prevăzut menținerea în plată a drepturilor avute în decembrie 2009.
Chiar dacă I. Ș. J. B. -N. nu calculează și nu achită drepturile salariale, hotărârea se impune a fi pronunțată și în contradictoriu cu această entitate, întrucât acest pârât are rol de avizare a statului de funcții conform art. 2 din Ordinul nr._ din 11 iulie 2011 privind validarea fluxurilor financiare pentru cheltuielile de personal în învățământul preuniversitar de stat și tocmai acest pârât nu a avizat statul de funcții ce
includea și sporul solicitat de reclamantă.
Dacă statul de personal a fost avizat, unitatea de învățământ preuniversitar de stat poate întocmi statul de plată și pentru a se putea asigura punerea în executare a hotărârii, de a recunoaște dreptul unității de învățământ obligată la plata sporului de a face această plată și de a întocmi în continuare statul de plată cuprinzând și acest spor, hotărârea trebuie să fie opozabilă și inspectoratului școlar.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul I. Ș. J. B.
-N.
solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamanta C. M. .
În motivarea recursului, recurentul a arătat că decizia atacată este netemeinică, fiind întrunite prevederile art. 304 pct.9 Cod. proc. civ.
Apreciază sentința pronunțată de Tribunalul B. -N. ca neîntemeiată.
Reîncadrarea personalului didactic și al personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar, deci și a reclamantei, începând cu data de 1 ianuarie 2010, s-a făcut prin prisma prevederilor Legii nr. 330/2009 și a prevederilor OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
Potrivit adresei M. ui Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - Direcția Generală Economic, Finanțe, Resurse Umane - Direcția Resurse Umane nr. 1065 din_, care exprimă punctul de vedere al ministerului de resort, comunicat și verbal angajaților compartimentului salarizare-normare din cadrul inspectoratelor școlare, prevederile art. 51(3) din Legea bibliotecilor nr. 334/2002 au fost abrogate cu data de 1 ianuarie 2010 prin Legea nr. 330/2009 ; art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 prevedea elaborarea unui regulament de acordare a sporurilor pentru condiții de muncă specifice fiecărui domeniu de activitate, aprobat prin hotărâre a Guvernului; în conformitate cu Legea nr. 283/2011 prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, referitoare la acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2013, după aprobarea prin hotărâre a Guvernului a regulamentului de stabilire a
locurilor de muncă, a categoriilor de personal și a mărimii concrete a sporurilor pentru condiții de muncă.
Supune atenției instanțe și faptul că, potrivit prevederilor art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009:
" (1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.
Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației. »
Reclamanta nu a făcut dovada contestării modului de stabilire a drepturilor salariale, a modului de reîncadrare, începând cu data de 1 ianuarie 2010, drept pentru care apreciem că acțiunea promovată este tardivă, raportat la termenele de contestare stabilite prin norma legală menționată.
Reclamanta nu a contestat în termen nici modul de stabilire a salariului începând cu data de 1 ianuarie 2011, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice și prevederilor art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
În drept, art. 3041, pct.9 Cod procedură civilă și disp.. art. 274 Cod procedură civilă, art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 30 din Legea-cadru nr. 284/1995, art. 7 din Legea nr. 285/2011.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Recurenta invocă nerespectarea de către reclamantă a procedurii prealabile prevăzute de art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Analizând texul legal invocat, Curtea reține însă că acesta impune pe de-o parte, stabilirea salariului prin act administrativ individual și, pe de altă parte, luarea la cunoștință de către salariat de conținutul acestuia, în acest moment
începând să curgă termenul de 5 zile invocat de recurentă.
Or, în cauză, recurenta intimată nu a făcut dovada existenței unui asemenea act administrativ și cu atât mai puțin a comunicării sale către recurenta.
Așa fiind, nu se poate imputa reclamantei că nu a urmat procedura invocată de recurentă,cu consecința respingerii ca inadmisibilă a acțiunii întrucât consecința ar fi blocarea efectivă a accesului acesteia la o instanță. În lipsa emiterii și comunicării actului administrativ individual, angajatorul nu poate invocare neatacarea lui, pentru a bloca în acest mod orice cale prin care recurenta ar putea pretinde apărarea unor drepturi ce i-au fost încălcate.
În ceea ce privește fondul cauzei, curtea constată că recurenta nu a formulat critice împotriva sentinței atacate sub acest aspect.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentă, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul I. Ș. J. B.
-N. împotriva sentinței civile nr.1212/F din 2 aprilie 2013 a Tribunalului B.
-N. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din _
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
I. T.
D.
C.
G.
N.
M.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond: I. C.
