Decizia civilă nr. 3524/2013. Obligație de a face. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3524/R/2013
Ședința publică din data de 17 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. A T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta
REMAR_ RUARIE SA C. N. împotriva sentinței civile nr. 10350 din 11 octombrie 2012, pronunțate de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant L. I., având ca obiect obligație de a face.
Susținerile și concluziile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 10 septembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 10350 din 11 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._
s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul L. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. REAMAR_ RUARIE S.A.
Pârâta a fost obligată să ia în considerare perioada_ -_ ca fiind perioadă lucrată în condiții de grupă specială de muncă, cu activitate desfășurată efectiv în cadrul "LABORATORULUI DE CONTROL NEDISTRUCTIV CU RADIAȚII
PENETRANTE"; în funcția de operator RX.
Pârâta a fost obligată să achite contribuțiile de asigurări sociale aferente grupei speciale de muncă pentru perioada_ -_ .
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajat în cadrul societății pârâte în data de_ în funcția de electromecanic, din data de_ electrician de întreținere, iar începând cu_ controlor tehnic de calitate, astfel cum rezultă din copia carnetului de muncă (f.17-30).
Conform mențiunilor făcute în carnetul de muncă, la poziția 61, reclamantul a beneficiat în perioada_ -_, mai puțin perioada efectuării stagiului militar (_ -_ ), de încadrare în grupa I de muncă.
Potrivit art. 20, lit. b din Legea nr.19/2000, activitățile de cercetare, explorare și exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații, sunt considerate ca fiind locuri de muncă în condiții speciale.
În perioada, aflată în discuție a fost adoptată HG nr. 1025/2003, care definește, la rândul ei, locurile de muncă în condiții speciale, ca fiind cele unde există factori de risc profesional, care, prin natura sarcinii și a condițiilor de realizare, conduc în timp la reducerea prematură a capacității de muncă, îmbolnăvirii profesionale și la comportamente riscante în activitate cu urmări grave asupra securității și sănătății angajaților.
Potrivit art. 2 din actul normativ amintit, printre criteriile de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, a fost menționat și încadrarea locului de muncă respectiv în grupa I anterior datei de_ .
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat, în principal, că începând cu anul 1991 și până în 2006, reclamantul a avut activitate neîntreruptă în cadrul laboratorului de control nedistructiv, încadrarea scriptică a condițiilor de muncă, fiind însă făcută diferit. Până la data de_, reclamantul a beneficiat de grupa I de muncă, ulterior pierzând acest beneficiu.
Astfel cum a rezultat din declarațiile martorilor Nadiu N. (f.136) și Aldea I. M. (f.137) audiați în cauză, reclamantul și-a desfășurat efectiv și neîntrerupt activitatea în cadrul Laboratorului de Control Nedistructiv, în regim de muncă de 6 ore pe zi, realizând controlul sudurilor la locomotive, cazane sau alte utilaje cu raze RX. Pentru munca astfel desfășurată, reclamantul a beneficiat de sporuri de RX, toxicitate, noxe și de o cantitate de lapte, condițiile de lucru fiind în mod constant aceleași.
Cel dintâi martor a învederat că, la rândul lui, a desfășurat activitate în calitate de controlor de calitate în cadrul serviciului CTC, secția II cazangerie, beneficiind pentru această activitate de grupa I de muncă și că interacționa în mod frecvent cu reclamantul în intervalul de 6 ore, întrucât lucrau în același birou, ajutându-l adesea la introducerea obiectului de controlat în laborator.
A prezentat relevanță în cauză și aspectul potrivit căruia, în calitate de angajat al societății pârâte, reclamantul a obținut un certificat de absolvire a unui curs de perfecționare în specialitatea de operator cu RX (f.5). Mai mult, pe numele reclamantului, tot în calitate de salariat al pârâtei, a fost emis un permis pentru exercitarea activităților din domeniul nuclear, valabil în perioada 2000 - 2008 (f.6). Totodată, reclamantul era examinat și autorizat periodic de către ISCIR (f.7-9), în tot intervalul de timp care formează obiectul prezentului dosar, în vederea executării examinărilor nedistructive, în specialitatea RX.
Chiar și contestată de către pârâtă, Adresa întocmită de Serviciul Resurse Umane, nr. 100/233/_ (f.15), a reprezentat cel puțin un început de probă, atestând faptul că la nivelul societății, în momentul efectuării evaluărilor de risc pentru încadrarea în condiții speciale, au fost omiși doi salariați, printre care și reclamantul.
Nu pot fi reținute afirmațiile pârâtei, formulate în cuprinsul întâmpinării, potrivit cărora, activitatea laboratorului era una scăzută, fiind înregistrate doar 11 analize RX în anul 2006, respectiv 21 în anul 2007.
La dosarul cauzei au fost depuse fișele privind Rapoartele de activitate pentru anii 2002 - 2007 (f.125 - 130), înscrisuri din care a rezultat că în cadrul Laboratorului de control nedistructiv cu radiații penetrante au fost efectuate între 146 și 235 de expuneri pe an, cu excepția anului 2007, când au fost înregistrate doar 64.
De asemenea, instanța a reținut că pârâta nu a făcut dovada activității scăzute prin prezentarea registrelor în care au fost înregistrate toate operațiunile efectuate în cadrul laboratorului, deși sarcina probei îi incumba raportat la dispozițiile art. 272 C. muncii rep.. În situația în care aceste registre nu au mai putut fi identificate în materialitatea lor în arhiva societății, astfel cum a susținut pârâta, nu pot fi reținute aspectele invocate de angajator.
Audiat în calitate de martor, semnatarul acestor rapoarte anuale, U. D. I. (f.149) a confirmat faptul că reclamantul a fost singurul care a lucrat în cadrul Laboratorului de control nedistructiv în perioada 2001 - 2007, realizând filme radiografice pentru depistarea eventualelor defecte de sudură, prin expunere la raze X. La rândul său, martorul a confirmat faptul că pentru munca prestată, și alte persoane, care nu lucrau în cadrul laboratorului, aveau sporuri și beneficii.
Pentru toate aceste motive, raportat la considerentele anterior enunțate, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să ia în considerare perioada_ -_ ca fiind perioadă lucrată în condiții de grupă specială de muncă, cu activitate desfășurată efectiv în cadrul "LABORATORULUI DE CONTROL NEDISTRUCTIV CU RADIAȚII PENETRANTE"; în funcția de operator RX.
Pe cale de consecință, raportat la faptul că reprezintă un capăt de cerere accesoriu, instanța a obligat pârâta să achite contribuțiile de asigurări sociale aferente grupei speciale de muncă pentru perioada_ -_ .
În temeiul art. 274, C. Proc. Civ, instanța a obligat pârâta, fiind partea căzută în pretenții, să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat (f. 140-141).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. REMAR_ RUARIE SA
solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și, în consecința, respingerea cererilor principale și accesorii formulate de reclamantul-intimat în prezentul dosar.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în fapt, instanța de fond greșit a apreciat că, din probatoriul depus în cauza, nu rezulta dovezi concludente în sensul respingerii cererii principale și celor accesorii ale reclamantului-intimat Lujeardean I., respectiv aprecierile instanței s-au făcut cu încălcarea dreptului material incident în cauza, astfel:
Instanța a apreciat (pg. 2, paragr. 8 din SC 10350/2012) că "potrivit art. 2 din actul normativ amintit (n.a. HG 1025/2003), printre criteriile de încadrare a locurilor de munca în condiții speciale este menționat și încadrarea locului de munca respectiv în grupa I de munca anterior datei de_ ." Astfel instanța nu a luat în considerare întreg textul de lege invocat și care prevede ca și condiții cumulative care trebuie îndeplinite pentru a putea fi aplicabile dispozițiile HG 1025/2003 și de acordare, în consecința, a condițiilor speciale de muncă, pe lângă criteriul încadrării anterioare în grupa I de munca și a următoarei: "Criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale sunt următoarele:[...) b) desfășurarea activității în condiții speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a);" (art. 2, alin. 2 din HG 1025/2003)." Acesta condiție obligatorie cerută expres de lege nu a fost reținută de instanța, deși societatea recurentă a depus în probațiune înscrisuri din care rezultă fără echivoc că angajatul L. I. nu a desfășurat în perioada amintită (2001-2007) activitatea de controlor RX în mod constant și activitatea acestuia nici nu a echivalat sau depășit procentul de 70% din timpul normal de lucru, așa cum expres se prevede în art. 2, alin. 1, lit. b) HG 583/2001, reiterate de dispozițiile art. 10, alin. 2 HG 1025/2003.
Consideră că din probatoriul administrat, respectiv rapoartele de activitate ale Laboratorului RX al societății, filele 125-130 din dosar, rezulta fără echivoc că expunerile și determinările RX efectuate de reclamantul-intimat nu reprezentau 100% din programul normal de lucru al acestuia. Aceste rapoarte anuale obligatorii erau trimise și înregistrate de societate la CNCAN, autoritatea publică în domeniul controlului activităților nucleare. De altfel, acestea erau întocmite de către șeful de laborator, în mod obligatoriu, și se făceau în baza datelor preluate din registrele de evidență ale laboratorului ținute prin grija operatorului RX (cum de altfel recunoaște și intimatul L. în interogatoriul luat și administrat în cauză, la punctul nr. 8). De altfel intimatul a recunoscut faptul că întocmirea registrelor, arhivarea lor și predarea lor la încetarea activității era responsabilitatea sa exclusivă. Pierdea acestora nu poate fi imputată societății, ci chiar intimatului însăși, care nu și-a respectat întocmai și cu diligență obligația de a le păstra intacte și a le preda arhivei societății la încetarea activității și
închiderea laboratorului, acesta nedepunând nici un înscris la dosar în acest sens, lipsa registrelor de evidență neputându-le fi opusă și nici considerată ca singura dovadă irefutabilă cu privire la activitatea efectiv desfășurată de reclamantul-intimat.
Consideră astfel că, în lipsa registrelor amintite, rapoartele de activitate fac dovada deplină a numărului de expuneri efectuate în cadrul laboratorului RX al societății în perioada 2001-2007, mai ales în condițiile în care aceste rapoarte au fost transmise unei autorități publice CNCAN și care dacă nu ar fi fost întocmite corespunzător cu datele reale din registrele de evidență și expediate, ar fi atras răspunderea societății, mai ales în condițiile desfășurării unei activități cu risc nuclear, sancționare care nu a avut loc.
Din aceste rapoarte rezultă fără tăgadă numărul de determinări efectuate în perioada 2001-2007 în laboratorul RX al societății, și care evidențiază clar faptul că reclamantul-intimat nu avea activitate curentă și continuă pe toată durata programului unei zile normale de lucru în Laboratorul RX. Acest fapt se confirma și în cazul în care la durata determinărilor efective, se adăugau și perioadele de pregătire în vederea efectuării determinărilor, după cum rezultă din calculele anexate în cererea de completare a probatoriului, și care însumate nu depășeau pe an, un grad de ocupabilitate de 40%, aceasta în cazul dublării timpilor necesari expunerilor. Astfel activitatea la laboratorul RX al reclamantului nu depășea în nici un caz, lunar, procentul de 70% din programul său normal de lucru, conform prevederilor art. 2, alin. 1. lit. b) HG 583/2001 reiterate de dispozițiile art. 10, alin. 2 HG 1025/2003.
Instanța nu a luat în considerare aceste rapoarte, apreciind că, în lipsa registrelor de evidență a operațiunilor efectuate în Laboratorul RX, acestea nu prezintă relevanță. Aceasta în condițiile în care au precizat instanței și rezultă și din conținutul rapoartelor de activitate ca acestea se efectua în baza evidentelor scriptice înscrise în registrele de evidență și că, fiind transmise CNCAN, instituție publică, societatea era obligată și își asuma veridicitatea lor. A menționat că de-a lungul timpului și în baza rapoartelor transmise, CNCAN a considerat că și-au îndeplinit obligațiile legale și la verificările efectuate s-a constatat că aceste înscrieri corespund realității.
În ciuda acestor înscrisuri, care relevă fără putere de tăgadă activitatea și frecvența acesteia în cadrul Laboratorului RX al societății și care fac dovada deplină cu privire la ocupabilitatea programului normal de lucru al reclamantului-intimat, ele nu au fost luate în considerare de instanța. Aceasta mai ales în condițiile în care proba scrisă depusă de recurentă putea fi coroborată cu depoziția martorului U. D. I., sef de laborator în perioada menționată, din acestea rezultând fără echivoc că activitatea intimatului în cadrul Laboratorului RX al societății, în perioada vizata 2001-2007, nu a depășit în nici un an, pe luna, procentul legal de 70% din programul normal de lucru.
Reiterează în acest sens concluziile analizei acestor rapoarte și cuprinse în cererea de completare a probatoriului, depusă la prima instanța, și anume:
Din aceste documente întocmite de societate în baza evidentelor și a buletinelor de analiză anexate fiecărei lucrări de expunere la radiații efectuate în cadrul societății rezultă numărul maxim de expuneri care s-au realizat anual de către societatea recurentă prin laboratorul de control nedistructiv. După cum a precizat anterior, din normativul tehnic local de CTC (anexat prezentei în extras) durata maximă a unei expuneri realizate în cadrul societății era de 32 minute/expunere. Calculând durata anuală a timpilor de expunere după formula:
Nr. expuneri x 32 min/60 min/ zile lucrătoare într-un an calendaristic se poate determina numărul de ore afectate anual realizării controalelor nedistructive cu raxe X și care s-au realizat la laboratorul de control nedistructiv
de către intimat. Raportat la faptul că programul zilnic al acestuia nu depășea 6 ore/zi, rezultă următoarele:
În cursul anului 2002 s-au realizat 200 de expuneri x 32min/60 min = 106,6 ore de expunere. Orele lucrătoare într-un an calendaristic se pot calcula cu aproximație astfel: 20 zile lucrătoare lunar x 12 luni - 20 zile lucrătoare CO = 220 zile lucrătoare/an. Raportând durata de lucru de 106,6 ore la 6 ore/zi rezultă că în cursul anului 2002 intimatul a lucrat efectiv în cadrul laboratorului 106.6/6 ore = 18 zile, adică 8.2 %.
În cursul anului 2003 s-au realizat 180 expuneri x 32min/60 min = 96 ore/6 ore = 16 zile lucrate de reclamant în laboratorul nedistructiv, adică 7.3% din timpul normal de lucru.
În cursul anului 2004 s-au realizat 235 expuneri x 32min/60 min = 126 ore/6 ore = 21 zile lucrate de reclamant în laboratorul nedistructiv, adică 9.5% din timpul normal de lucru;
În cursul anului 2005 s-au realizat 187 expuneri x 32 min/60 min = 100 ore/6 ore = 17 zile lucrate de reclamant în laboratorul nedistructiv, adică 7.7 % din timpul normal de lucru;
În cursul anului 2006 s-au realizat 146 expuneri x 32min/60 min = 78 ore/6 ore = 13 zile lucrate de-reclamant în laboratorul nedistructiv, adică 5.9%- din timpul normal de lucru;
În cursul anului 2007 s-au realizat 64 expuneri x 32min/60 min = 35 ore/6 ore = 6 zile lucrate de reclamant în laboratorul nedistructiv, adică 2.7% din timpul normal de lucru.
După cum se poate observa și din calculele de mai sus, intimatul nu a efectuat nici măcar într-o lună programul zilnic de muncă complet de 6 ore/zi în cadrul laboratorului de control nedistructiv, în condițiile în care a luat în considerare timpul maxim pentru o expunere la radiații, adică 32 de minute, deși erau expuneri care durau și mai puțin de atât.
Consideră așadar, că aprecierea instanței s-a făcut greșit, în baza probatoriului depus la dosar și că s-a interpretat greșit dreptul material incident în cauză (dispozițiile HG 1025/2003).
Instanța greșit a apreciat depozițiile martorilor Nadiu Nicoale și Aldea
, depuse la dosar, concluzionând (pg. 2, pgh. 10 și 11 din SC nr. 10350/2012):
"[—] reclamantul și-a desfășurat efectiv și neîntrerupt activitatea în cadrul Laboratorului de Control Nedistructiv, în regim de muncă de 6 ore pe zi [...] Pentru munca astfel realizată a beneficiat de sporuri de RX, toxicitatea noxe și de o cantitate de lapte, condițiile de muncă fiind constant aceleași"
În primul rând, desfășurarea activității în regim de muncă de 6 ore nu implică și ocupabilitatea de 100% a timpului de munca, și cum a demonstrat la pct. 2 de mai sus, nici măcar de 70%, față de care instanța nu a făcut nici o apreciere. De asemenea, instanța nu a coroborat depozițiile acestor martori cu cea a dlui. U. D. I., sef de laborator în perioada relevanta și care deci avea în atribuțiile specifice de supraveghere și control al activității Laboratorului RX, martor care a precizat că reclamantul-intimat nu a desfășurat o activitate constantă de măsurare și expuneri RX, fiind cooptat și la alte activități ale Serviciului CTC, datorită diminuării numărului de expuneri ce se efectuau lunar și disponibilității acestuia în timpul programului zilnic de 6 ore.
Instanța a apreciat că reclamantul a beneficiat de spor RX - însă nu a fost vorba în speță de un astfel de spor, ci doar de sporuri specifice de toxicitate. Astfel de sporuri au fost acordate tuturor lucrătorilor din halele de turnatorie și fontă ale societății, aceștia fiind expuși unor riscuri de muncă specifice. De asemenea, de cantitatea de lapte, la care se face referire beneficiau majoritatea angajaților societății având în vedere specificul muncii desfășurate, inclusiv
angajați ai TESA. Crede așadar că aceste depoziții și aceste constatări nu sunt relevante în speță și nu pot sta la baza aprecierilor făcute de instanța că intimatul îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi încadrat în condiții speciale de muncă, numai în baza acestor prezumții simple.
Depoziția martorului Aldea I., care cum a precizat și instanței de fond poate fi părtinitoare având în vedere că acesta are pe rolul aceleiași instanțe un proces împotriva pârâtei-recurente, având un obiect similar și crede că nu poate fi considerată obiectivă. De asemenea, depoziția martorului Nadiu N., care preciza că a lucrat în același birou cu reclamantul-intimat și chiar că îl ajuta la determinări, intră în contradicție chiar cu depoziția intimatului, care afirma în interogatoriu, pct. 1 ca "și-a desfășurat singur activitate în cadrul Laboratorului RX al societății SC R. 16 F. SA până în decembrie 2007";. Fapt care a fost confirmat și de martorul U. D. I. . În aceste condiții crede că depoziția martorului Nadiu N. nu este conformă cu realitatea și nu trebuia luată în considerare de către instanța de fond, mai ales că interacțiunile dintre acești angajați erau sporadice și nu vizau fondul activității reclamantului-intimat, ci doar aspecte formale ale acesteia (vezi depozițiile martorilor de la dosar).
Astfel, singura depoziție relevantă pentru speță, obiectivă și pertinentă poate fi cea a martorului U. D. I. .
Instanța nu a reținut în pronunțarea hotărârii probele depuse la dosar, mai precis extrasul din raportul de expertiza a locurilor de muncă cu condiții speciale din unitate, efectuat în condițiile legii de societate prin institutul INSEMEX Petroșani. Înscrisurile prezintă relevanță în cauză, deoarece rezultă fără echivoc că activitatea desfășurată în Laboratorul RX nu a fost clasificată ca o activitate desfășurată în condiții speciale, în condițiile legii. Aceasta concluzie a fost înscrisă tocmai pornind de la dispozițiile HG 1025/2003 și a stat la baza emiterii avizului M. ui muncii cu nr. 105/_ pentru societatea recurenta. Și din acest punct de vedere crede că hotărârea instanței s-a dat cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în cauză.
Referitor la adresa nr. 100/233/_ trimisă de societatea recurentă către Casa Județeană de Pensii C. și care a fost interpretată de instanță ca o recunoaștere implicită a încadrării greșite pe care a făcut-o acestuia și un început de dovadă scrisă consideră că această adresă nu poate avea o asemenea valoare probantă, din următoarele motive:
adresa a fost trimisă cu titlu informativ către CJPC și pornește de la o ipoteză și ca răspuns la adresa intimatului, care solicita încadrarea sa în condiții speciale de muncă și a fost întocmită astfel în speranța unui răspuns clar vis-a- vis de o situație aparent "reală" pentru a da veridicitate adresei și a primi un răspuns concret din partea CJPC, având în vedere răspunsurile evazive și generale date de aceasta instituție;
buna-credință a societății în vederea soluționării solicitărilor venite din partea angajaților și rezolvarea situației acestora și sprijinirea lor;
la acel moment nu se cunoștea ponderea din programul normal de lucru al intimatului, desfășurată în cadrul laboratorului RX și un eventual răspuns al CJPC în concret, dacă s-ar fi dovedit intr-adevăr o eroare de încadrare ar fi scurtat timpii responsivi la solicitarea reclamantului și îndreptarea erorii;
adresa menționată poate reprezenta cel mult o recunoaștere implicită din partea unui angajat al societății (dl. Labo C. an, care nu era reprezentantul legal al societății la acea data), prin urmare în lipsa semnăturii reprezentantului legal al societății aceasta nu le este opozabilă și nu poate să producă efecte juridice, peste dispozițiile legale în vigoare și nici contrar acestora.
De altfel, răspunsul CJPC cu nr. 1352/DI/254/_, la adresa amintită este în sensul că, în conformitate cu avizul nr. 105/_ emis de M. Muncii, Solidarității sociale și Familiei, în baza evaluării și expertizei societății
INSEMEX Petroșani, activitatea desfășurata în cadrul Laboratorului de control nedistructiv RX nu se încadrează în condiții speciale de muncă. Încadrarea în condiții speciale de muncă se făcea de angajator "pe baza documentelor și evidențelor acestuia, întocmite conform legii". La baza încadrării în muncă făcute intimatului au stat, pe de o parte faptul că nu a desfășurat o activitate continua în cadrul laboratorului RX și care să acopere minim 70% din programul său normal de lucru în societate, precum și evaluarea făcută de societatea de expertiză menționată anterior, evaluare efectuata la solicitarea SC R. 16 F. SA și în baza documentelor legale care i-au fost puse la dispoziție și care erau la acea data identice cu documentele depuse de recurentă în probatoriu, în acest dosar.
Coroborând probatoriul administrat în cauză cu această adresă nu rezultă fără posibilitatea de tăgadă faptul că activitatea efectiv desfășurata de dl. L.
în cadrul societății în perioada 2001-2007, îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi încadrată în condiții speciale de muncă conform dispozițiilor art. 2, alin. 1, lit. b) HG 583/2001, reiterate de dispozițiile art. 10, alin. 2 HG 1025/2003 și prin urmare solicitarea lui cu privire la încadrarea în condiții speciale de muncă nu poate fi primită, fiind nelegală.
Cu privire la al doilea capăt de cerere al reclamantului: « obligarea pârâtei la achitarea, contribuțiilor de asigurări sociale aferente grupei speciale de muncă pentru perioada_ -_ ». Fiind o cerere accesorie cererii principale și având în vedere că activitatea desfășurată de reclamant nu a fost una în condiții speciale, în înțelesul legii, deci stagiile de cotizare în perioada _
-_ nu sunt stagii de cotizare în condiții speciale conform dispozițiilor art. 2 al Legii nr. 226/2006, societatea recurentă nu poate fi obligată la plata retroactivă a contribuțiilor de asigurări sociale aferente perioadei solicitate.
În concluzie și pentru aceste motive în fapt și în drept solicită a se constata nelegalitatea SC 10650/2012 și, în consecință modificarea în tot a acesteia î sensul respingerii cererilor reclamantului-intimat ca nefondate și neîntemeiate și să se certifice astfel legalitatea încadrării în muncă care i-a fost făcută de către societatea angajatoare SC R. 16 F. SA.
Având în vedere consecințele deosebite de natură administrativă și financiară pe care le poate determina aplicarea hotărârii atacate, precum și implicarea instituirilor publice (Casa Județeană de Pensii C. ) în eventuala executare a acesteia și luând în considerare și dificultățile în realizarea reversibilității situației în cazul admiterii recursului, în condițiile art. 484 din Noul Cod. r. civ., solicită suspendarea executării SC 10350/2012 până la soluționarea prezentului recurs.
În drept, dispozițiile Legii nr. 226/2006, Legii 19/2000, Legii 263/2010, HG 583/2001, HG 1025/2003 și Noul C. pr. civ.
Intimatul reclamant L. I. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului formulat, cu menținerea dispozițiilor sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală și obligarea recurentei la plat cheltuielilor de judecată în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Curtea reține că esența apărărilor formulate de recurentă se subsumează faptului că intimatul reclamant nu ar fi desfășurat activitatea de controlor RX în mod constant și că activitatea acestuia nici nu a echivala sau depășit procentul de 70% din timpul normal de lucru, așa cum expres prevede art.2, alin.1 lit.b din HG 583/2001, reiterate de dispozițiile art. 10 alin.2 HG 1025/2003.
Această concluzie este justificată de recurentă prin raportare la numărul de determinări efectuate de reclamant în perioada 2001-2007 în laboratorul RX al societății.
Or, Curtea notează în primul rând că acest mod de calcul este eronat, atât față de prevederile legale în materie, cât și față de specificul muncii reclamantului.
În primul rând, procedura de control cu radiații ionizate, astfel cum aceasta a fost expusă de reclamant și nu a fost contestată de recurentă, presupunea mai multe etape decât determinarea propriu zisă în laborator, și anume: elaborarea procedurii de lucru pentru fiecare produs în parte care urma să fie controlat în cadrul căruia se stabileau parametrii de expunere cu radiații, procentul de control precum și zonele ce urmau să fie controlate, pansonarea zonelor ce urmau să fie controlate, amplasarea filmelor radiografice, iradierea zonei controlate, developarea filmelor, interpretarea acestora, stabilirea calității, repetarea expunerii pozițiilor declarate cu remedieri ori de câte ori era necesar.
Ca atare, în afară de procesul de iradiere propriu zisă - ce în unele cazuri era făcută în mod repetat - existau și alte operațiuni ce presupuneau riscul iradierii, prin mânuirea obiectelor supuse iradierii, și deci, contaminate. De altfel, nu se poate presupune că iradiere a încetat brusc în momentul în care reclamantul a ieșit din laborator, cu atât mai mult cu cât după fiecare expunere trebuia respectat un timp de așteptare de 15 minute pentru degajarea aerului contaminat în urma iradierii.
Mai mult, Curtea remarcă că există o diferență de conținut legal între " desfășurarea activității în locuri de muncă"; prevăzute de lege și efectuarea diferitelor operațiuni subsumate acestei activități. Astfel, în ceea ce privește locul de muncă în care recurentul își desfășura activitatea, acesta corespundea condițiilor speciale față de dispozițiile art. 20 lit.b din Legea 19/2000: activitățile de cercetare, explorare și exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații.
Astfel, HG. 583/2001, privind stabilirea criteriilor de încadrare a activităților de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I și II de expunere la radiații prevede că se încadrează în I de radiații locurile de muncă situate permanent în zona controlată, iar zona II locurile de muncă în care se lucrează intermitent în zona controlată.
Ca atare, caracterul continuu sau intermitent al expunerii la radiații este un criteriu a fost avut în vedere de legiuitor la catalogarea zonelor ca fiind de I sau II de radiații.
Este adevărat că, potrivit art.2 din același act normativ, încadrarea în zonele I și II de expunere la radiații se face în funcție de timpul efectiv lucrat în aceste locuri de munca, astfel:
pentru zona I de expunere la radiații, cel puțin 50% din programul normal de lucru;
pentru zona II de expunere la radiații, cel puțin 70% din programul normal de lucru,
însă acest aspect este în opinia Curții deja lămurit prin faptul că reclamantului i s-a vizat autorizația de către ISCIR pentru zona II de risc nuclear. Acest fapt este interpretat chiar de către recurentă, în răspunsul trimis instanței de recurs de la fila 34, ca fiind o dovadă neechivocă că zona de risc nuclear în care și-a desfășurat activitatea recurentul a fost zona II de radiații, în înțelesul legii.
Ceea ce rezultă din cele de mai sus este faptul că la emiterea autorizației în favoarea reclamantului s-a avut în vedere faptul că activitatea desfășurată în zona de expunere la radiații are un caracter intermitent și, pe de altă parte, că natura activității presupune un timp efectiv lucrat de cel puțin 70% din programul normal de lucru.
Recurenta nu a reușit să facă o dovada contrară, în acest sens susținut de aceasta. Calculele prezentate prin cererea de recurs sunt irelevante în opinia Curții, din considerentele deja arătate. Mai mult, deși Curtea a solicitat
recurentei să indice în mod expres ce alte activități a desfășurat în concret reclamantul, răspunsul dat este unul evaziv și extrem de general: " fiindu-i atribuite, în funcție de necesitățile societății și serviciului din care făcea parte, diverse activități specifice.";
Or, o astfel de apărare este ineficientă, ea nefiind suficient de precisă pentru a putea fi verificată în cauză și a fi așadar opusă reclamantului.
Pe de altă parte, curtea notează caracterul inexact, oscilant și uneori contradictoriu al apărărilor recurentei sub aspectul timpului de muncă petrecut de reclamant în condiții ce justificau acordarea grupei de muncă.
Astfel, în ceea ce privește caracterul inconsecvent al susținerilor recurentei, se constată că, inițial, prin întâmpinarea depusă(fila 39 dosar fond) aceasta învederat instanței că reclamantul a prestat activități în calitate de operator RX în proporție de 54,49% din timpul efectiv de muncă, pentru ca ulterior, prin apărările formulate să ajungă la concluzii diferite, prin diminuare considerabilă a acestuia (de la 2,7% la 9,5 %). Or, aceste inconsecvențe relevă inconsistența modul de calcul al timpului de muncă în viziunea recurentei, confirmând, în plus față de considerentele arătate, caracterul eronat al acestora.
Un argument în plus rezultă tot din apărările făcute de recurentă în față instanței de fond. Astfel, prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, recurenta pârâtă susține că în perioada 2006-2007 activitatea Laboratorului de control nedistructiv a fost una scăzută, înregistrând un număr de 11 și respectiv 2007 de analize RX, fiecare film de analiză RX având timp de expunere de maxim 23 de minute. Or, dacă raportarea timpului efectiv lucrat în condiții de muncă s-ar raportata strict la perioada de expunere, iar aceasta ar fi cea susținută recurenta, nu se justifică de ce, și pentru acești ani, doza totală acumulată prin iradiere este identică cu cea din anii precedenți, și anume 240, conform carnetului individual de supraveghere dozimetrică al expușilor profesional la radiații nucleare (filele 10 și urm. dosar fond). Acest din urmă fapt este extrem de relevant, în opinia Curții, susținând interpretarea sintagmei "timp de lucru"; în sensul relevant anterior, aceasta cu atât mai mult cu cât doza de iradiere a fost aceiași și în anul 1991 și anii următori, când reclamantului i-a fost recunoscută activitatea în grupa I de muncă. Or, tocmai expunerea la radiații este circumstanța de risc ce a determinat legiuitorul să încadreze această activitate în condiții speciale de muncă.
Pe de altă parte, restul probelor probele administrate în cauză susțin și ele poziția reclamantului.
În primul rând, în mod corect a susținut instanța de fond că Adresa întocmită de Serviciul Resurse Umane, nr. 100/233/_ (f.15 dosar fond) a reprezentat cel puțin un început de probă, atestând faptul că la nivelul societății, în momentul efectuării evaluărilor de risc pentru încadrarea în condiții speciale, au fost omiși doi salariați, printre care și reclamantul. Apărările formulate de recurentă sunt, pe de-o parte, contradictorii - recurenta justifică emiterea adresei pornind de la dorința de a-i sprijini pe salariați, pe a invoca în final că, de fapt, nu îi este opozabilă, întrucât nu este semnată de reprezentantul legal al societății, iar pe de altă parte sunt inconsistente, susținându-se că a fost emisă cu titlu "informativ";. Această susținere nu poate fi primită, în condițiile în care este de notorietate că, în condițiile în care se trimite o adresă către o instituție de stat, cu efecte juridice specifice, emitentul își și asumă răspunderea pentru conținutul și atestările din aceasta.
În ceea ce privește martorii audiați, martorul Nadiu N., coleg al reclamantului ce a interacționat în mod frecvent cu acesta, lucrând în același birou, a confirmat faptul că reclamantul a lucrat neîntrerupt în cadrul laboratorului din 1991 până în 2006. Martorul a mai arătat că în toată această perioadă condițiile de muncă au fost neschimbate și că el a beneficiat de grupa I
de muncă. Aceste declarații se coroborează cu cele ale martorului Aldea I., acesta relevând practic aceeași situație de fapt, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond. Caracterul pretins subiectiv al depoziției acestui din urmă martor nu conduce la o concluzie contrară, în condițiile în care depoziția sa este în concordanță cu celelalte probe analizate în cuprinsul prezentei decizii.
Nici declarațiile martorului U. D. I. nu au fost în măsură să confirme susținerile recurentei, din depozițiile acestuia nerezultând în mod neechivoc procentul de timp petrecut de reclamant în laborator și, mai ales, în ce ar fi constat alte activități desfășurate de acesta și cât timp de lucru de era afectat.
În consecință, față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, constaând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin.1 raportat la art. 304 ind.1 C.pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. REMAR_ RUARIE SA C. N. împotriva sentinței civile nr.10350 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o va menține.
În temeiul art. 274 C.pr.civilă, va obliga pe numita recurentă să plătească intimatului L. I. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. REMAR_ RUARIE SA C.
împotriva sentinței civile nr.10350 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului L. I. suma de
1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
I. A T. | D. | C. | G. | N. | M. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: R. -M. V.
