Decizia civilă nr. 1222/2013. Obligație de a face. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1222/R/2013
Ședința publică din data de 19 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanții P. N., P. C., D. V., B. D., C. I. ,
TERCEAN D., M. S., C. C., B. P. R., M. F. I. împotriva
sentinței civile nr. 1952 din 9 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B. - Năsăud în dosar nr._, privind și pe reclamanții intimați B. G. M., C. I., C. D., C. I., D. G., H. V., I. E., K. I. ,
M. C., M. I., P. I., P. A., P. I., R. M., S. N., U.
A. V. și pe pârâții intimați SC R. SA și S. R. B., având ca obiect obligație de a face.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 martie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1952 din_ a Tribunalului B. -Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC R. SA în ce privește capătul de cerere din acțiunea precizată privind obligarea la plata diferențelor salariale pentru perioada_ -_ și în consecință s-a respins ca prescris acest capăt de cerere.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă precizată și extinsă formulată de reclamanții P. N., U. A. V., C. I., M. S., T. D., P. I., I. E., B. G. M., D. V., S. N., B. D., M.
C., M. F. I., H. V., P. C., C. D., C. I., C. I.
, B. P. R., D. G., R. M., M. I., K. I., P. A., P. I.
împotriva pârâtelor SC R. SA B. și S. R. B. .
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenție formulată de intervenientul C. C. în contradictoriu cu pârâtele arătate.
A fost obligat fiecare reclamant și pe intervenient să plătească fiecare suma de 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC R. SA B. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Examinând în prealabil excepția prescripției dreptului la acțiune
în ce privește diferențele de drepturile salariale solicitate, excepție unită cu fondul cauzei, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată întrucât reclamanții au depus acțiunea prin intermediul serviciului poștal în data de 14 februarie 2012, aspect ce reiese din ștampila aplicată pe plicul atașat acțiunii existente la dosar
f.10, astfel că raportat la termenul de 3 ani reglementat de dispozițiile art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii, cererea este prescrisă.
Analizând actele și lucrările dosarului în ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele.
Reclamanții P. N., U. A. V., C. I., M. S., T. D. ,
P. I., I. E., B. G. M., D. V., S. N., B. D., M. C.
, M. F. I., H. V., P. C., C. D., C. I., C. I., B.
P. R., D. G., R. M., M. I., K. I., P. A., P. I. sunt salariați la pârâta SC R. SA și aveau această calitate și la data intrării în vigoare a legii nr.19/2000, adică la 01 aprilie 2001, aspect reieșit din mențiunile consemnate în carnetele de muncă ale reclamanților f.279-573. Tribunalul verificând aceste carnete de muncă a constatat că în cazul fiecărui reclamant era menționat că erau încadrați în grupa I-a muncă, prevăzută de legea nr.3/1977, lege abrogată prin legea nr.19/2000 și că ulterior intrării în vigoare a legii nr.19/2000 activitatea desfășurată de reclamanți nu a fost încadrată în condiții speciale ori deosebite de muncă potrivit mențiunilor din carnetul de muncă.
În cazul reclamantului C. I., tribunalul verificând carnetul acestuia de muncă a constatat că în perioada_ -_ s-a menționat în carnetul de muncă că a lucrat în calitate de strungar la pârâtă în grupa a II-a de muncă, ulterior fiind schimbat locul de muncă și fiind trecut în grupa I potrivit mențiunilor efectuate în acest carnet. Intervenientul C. C. lucrează la pârâtă începând cu data_, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al acestuia depus la dosar f.1203-1221.
Din tabelul depus la dosar de pârâtă la solicitarea instanței, f.734-750, se observă că o parte dintre reclamanți au fost înscrișii că au lucrat în locurile de muncă în condiții deosebite în perioada_ -_, respectiv P. N., U. A. V., C. I., M. S., , P. I., I. E., B. G. M., D. V.
, S. N., B. D., H. V., P. C., B. P. R., D. G. ,
R. M., K. I., P. A., ceilalți figurând că au lucrat în condiții normale de muncă.
Potrivit înscrisului depus la dosar f.751, reclamanții, mai puțin B. G.
M., cât și intervenientul au calitatea de membru de sindicat la pârâtul S.
R. B., cu precizarea că B. P. R. a fost membru de sindicat până în 01 iunie 2009.
Tribunalul a constatat din examinarea contractelor colective de muncă încheiate la nivelul pârâtei angajator pentru perioada 2001 -2011 depuse în copie la dosar f.586-_, că partenerii sociali, respectiv pârâta angajator și pârâtul sindicat, au convenit la art. 26 că locurile de muncă se clasifică în locuri de muncă normale și locuri de muncă cu condiții nocive, locurile de muncă cu condiții nocive fiind cele indicate în anexa 3.
Examinând înscrisurile depuse la dosar de părți privind situația medicală a reclamanților și altor salariați din cadrul pârâtei angajator, respectiv buletinele de analiză medicală din cadrul pârâtei întocmite de instituții medicale abilitate privind determinarea plumbului din sânge observă că în cazul anumitor salariați, inclusiv a anumitor reclamanți au fost depășite limitele tolerabile admise potrivit normativelor în vigoare f.1125-1194, fiind depusă de pârâtă la dosar și un înscris privind evoluția stării de sănătate a reclamanților, mai exact a valorii plumbemiei f.1074, din care se observă că în anul 2001 aceste valorii erau mai ridicate în cazul a 12 reclamanți, iar ulterior aceste valori au evoluat relativ pozitiv, dar totuși în anul 2012 se observă că valoarea plumbemiei depășea valorile normale, ușor și moderat, în cazul a 8 reclamanți. Din scrisorile medicale depuse de reclamanți la dosar privind pe P. N., U. A. V., P. C., C. I.
, tribunalul a observat că acești reclamanți prezintă anumite afecțiuni medicale
anume indicate în cuprinsul înscrisurilor respective, afecțiuni ce au putut fi cauzate ori favorizate de profesia acestora și de condițiile concrete de lucru din cadrul pârâtei angajator.
Tribunalul a mai constatat că pârâta angajator s-a adresat Inspectoratului teritorial de muncă B. Năsăud pentru acordarea avizului privind încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, fiind emis avizul nr. 4/2002 f.1072, valabil până la data de_, iar apoi pârâta a formulat o adresă la același ITB BN f.1071, prin care se arată că având în vedere actul adițional la contractul colectiv de muncă nr. 154/_ prin care s-a reclasificat locurile de muncă, că este inoportună menținerea avizului nr. 4/_, începând cu data de_, situație în care conform adresei nr. 1069/_ Inspectoratului teritorial de muncă B. Năsăud a dispus retragerea avizului nr.4/_ pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, începând cu data de_ , ținând cont de progresele înregistrate în îmbunătățirea condițiilor de muncă.
Mai trebuie reliefat și faptul că pârâta angajator a depus a dosar un înscris prin care a reliefat ce măsuri concrete a luat privind utilajele și dotările din cadrul acesteia cu impact asupra reducerii nivelului noxelor locurile de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale, măsuri ce au fost luate în perioada 2002-2012, respectiv instalare de filtre, aspiratoare industriale, mașini de împachetat și de sudat de un anumit tip, amenajare vestiare, săli pentru servirea meselor, asigurare echipament individual de protecție și denocivizarea, curățarea EIP f.1073.
S-a mai constatat că la solicitarea pârâtei s-a efectuat o lucrare de expertizare a locurilor de muncă în cadrul pârâtei în anul 2008 de către Institutul național de cercetare dezvoltare din pentru protecția muncii A. Darabonț f.1087-1105, lucrare în care s-au prezentat riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională specifice activității din cadrul pârâtei și s-a arătat la concluzii că lucrătorii expuși riscurilor de îmbolnăvire profesională sunt toți lucrătorii direct implicați productivi, pe liniile de fabricație 1 și 2 cu secțiile comune, chiar dacă potrivit datelor furnizate de instituțiile medicale unele valori ale noxelor în anumite secvențe de fabricație sunt acceptabile, arătându-se că prezența permanentă a materiei prime plumbul în procesul tehnologic indică prezența permanentă a noxelor degajate, cu diverse concentrații, dar cu aceleași urmări asupra sănătății muncitorilor. Trebuie relevat că această lucrare a fost efectuată în vederea clasificării locurilor de muncă în condiții speciale potrivit legii nr.226/2006, dar nu s-a mai realizat ulterior acest lucru nefiind adoptată vreo lege de modificare ori emisă vreo altă lege în acest sens.
Tribunalul a examinat prima dată pretenția reclamanților de a se constata că au lucrat în condiții deosebite de muncă
, iar apoi cea privind locurile de muncă în condiții speciale.
Potrivit art.19 din legea nr.19/2000, lege ce a fost în vigoare și a produs efecte juridice în perioada 01 aprilie 2001-31 decembrie 2010, locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc.
Din acest text legal, tribunalul a arătat că legiuitorul a stabilit condițiile generale privind determinarea locurilor de muncă în condiții deosebite, a impus că avizul inspectoratului teritorial de muncă este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, și că locurilor de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă. În ce privește procedura concretă, criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, legiuitorul a prevăzut că acesta se va stabili prin hotărâre de guvern.
În acest sens, s-a adoptat HG nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, act normativ prin care s-a stabilit în concret metodologia și procedura ce trebuie realizată pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, ce activități trebuie să fie realizate și de către cine.
Art.2 din HG nr.261/2001 cuprinde criteriile pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, în timp ce art. 3 din același act normativ precizează expres că încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se face în cadrul următoarei metodologii, alcătuită dintr-o succesiune recomandată de operațiuni specifice și care constau în: a) nominalizarea în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru această încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în muncă, acolo unde acesta este înființat; b) expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecției muncii; c) efectuarea
determinărilor de noxe profesionale, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1); buletinele de determinări trebuie să cuprindă cel puțin următoarele date: unitatea, secția, atelierul, locul de muncă, noxa profesională, valoarea măsurată, valoarea limită admisă, metodele de măsurare; d) solicitarea de către angajator de la instituțiile abilitate de Ministerul Sănătății și Familiei a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează în locuri de muncă în condiții deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului; e) efectuarea evaluării locurilor de muncă nominalizate la lit. a), care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în muncă acolo unde acesta este înființat, conform anexei nr. 2 sau 3; f) stabilirea măsurilor tehnice, sanitare și organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de muncă și factorilor de mediu specifici locului de muncă; g) obținerea avizului inspectoratului teritorial de muncă în conformitate cu prevederile art. 4; i) stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite în conformitate cu art. 19 alin.
(4) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. (2) Pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite este obligatoriu ca noxa profesională determinată să se regăsească ca efect asupra stării de sănătate și/sau ca noxa profesională ce a avut efect asupra stării de sănătate să se regăsească în determinările efectuate la locurile de muncă. (3) Instituțiile abilitate de Ministerul Sănătății și Familiei, prevăzute în anexa nr. 1, au obligația să transmită lista cuprinzând bolile profesionale înregistrate în ultimii 15 ani, în termen de 15 zile de la data solicitării, care trebuie să cuprindă cel puțin următoarele date: perioada de înregistrare, locul de muncă, denumirea
îmbolnăvirii, factorul nociv responsabil. (4) Instituțiile abilitate de Ministerul Sănătății și Familiei, care au efectuat controlul medical, au obligația să transmită sinteza analizelor medicale în termen de 15 zile de la finalizarea controlului medical, care trebuie să cuprindă cel puțin următoarele date: locul de muncă, numărul de persoane investigate, indicatorul biologic alterat, factorul nociv responsabil.
Tribunalul a arătat că această metodologie stabilită prin art.3 din acest act normativ este obligatorie de urmat, nefiind lăsată la latitudinea celor interesați, în cazul de față al reclamanților, adică nu este posibilă stabilirea și încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite prin neîndeplinirea anumitor operațiuni și activități impuse de acest act normativ, nefiind posibil ca această procedură să fie realizată în cursul procesului pentru o perioadă trecută și nici ca instanța de judecată să se substituie altor persoane anume indicate în îndeplinirea anumitor
activități. Cel mult, instanța de judecată sesizată ar putea dispune obligarea angajatorului să-și îndeplinească atribuțiile impuse în sarcina acestuia, dar nu poate instanța să stabilească direct că anumite locuri de muncă se încadrează în condiții deosebite, atâta timp cât nu a fost respectată această metodologie.
În cauză, tribunalul a constatat că această procedură și metodologie de încadrare a locurilor de muncă nu a fost îndeplinită după ce pârâții au convenit ca în contractul colectiv de muncă să clasifice locurile de muncă ca fiind normale și în condiții nocive, iar reclamanții nu au solicitat în scris angajatorului, fie individual, fie prin sindicatul din care făceau parte, realizarea operațiunile impuse de art.3 din HG nr.261/2001 și nici nu s-au adresat instanței competente să oblige angajatorul în caz de refuz să îndeplinească aceste operațiuni în perioada imediată intrării în vigoare a legii nr.19/2000, adică în anii 2001-2002, reclamanții și intervenientul rămânând practic în pasivitate în acest interval de timp.
Trebuie subliniat faptul că HG nr.261/2001 a fost înlocuită prin HG nr. 246 din 7 martie 2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite,
act normativ ce reglementează după cum reiese neechivoc din titlul acestuia doar reînnoirea avizelor, nu și încadrarea inițială a altor locuri de muncă în condiții deosebite, situație în care și din această perspectivă pretenția reclamanților pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a acestui act normativ nu a putut fi admisă.
De altfel, tribunalul a constatat că în cauză nu a fost realizată condiția impusă de art.19 alin.4 din lege adică ca locurile de muncă în condiții deosebite să se stabilească prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului, pentru că după cum s-a reliefat în contractele colective de muncă încheiate în perioada 2001-2011 la nivelul pârâtei angajator, convenite de partenerii sociali, adică de către pârâți, s-a prevăzut că locurile de muncă se clasifică în locuri de muncă normale și locuri de muncă cu condiții nocive, locurile de muncă cu condiții nocive fiind cele indicate în anexa 3. Așadar partenerii sociali au convenit prin contracte colective de muncă ce produc efecte față de toți salariații din cadrul pârâtei, inclusiv față de reclamanți și intervenient ce aveau și aceștia calitate de membru de sindicat, că locurile de muncă se clasifică ca fiind normale și respectiv nocive, iar nu s-au prevăzut locuri de muncă în condiții deosebite în sensul impus de lege, tribunalul neputând proceda la modificarea acestor contracte colective de muncă legal întocmite și nici nu se poate considera că în realitate locurile de muncă în condiții nocive indicate în anexa 3 din aceste contracte ar fi în realitate locuri de muncă în condiții deosebite, neexistând temeiuri în acest, cu atât mai mult cu cât majoritatea acestor contracte colective de muncă au expirat și nu mai produc efecte juridice.
Tribunalul a mai arătat că nu există ulterior datei de 01 martie 2002, nici avizul impus de lege ce trebuia emis de către inspectoratului teritorial de muncă județean, act ce este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, situație în care nefiind îndeplinită nici această cerință legală în mod evident că nu se mai poate dispune încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite în care au lucrat și lucrează reclamanții prin eludarea acestei cerințe legale.
Tribunalul a arătat că nici prevederile art.15 din HG nr. 261/2001, expres invocate de reclamanți, ce prevedea că locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale încadrate în grupele I și a II-a de muncă până la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri sunt considerate activități desfășurate în condiții deosebite, cu excepția celor care, conform prevederilor Legii nr. 19/2000, sunt prevăzute ca fiind activități desfășurate în locuri de muncă în condiții speciale, nu pot atrage admiterea acestui capăt de cerere pentru că, pe de o parte, nu este vreo prevedere
legală în acest sens în Legea nr.19/2000, act normativ cu forță juridică față de hotărârea de guvern, iar pe de altă parte, acest text trebuie aplicat sistematic, prin raportare și la celelalte prevederi din acel act normativ, inclusiv la art.3, care instituie o procedură obligatorie și metodologia operațiunilor ce trebuiau realizate, în acest sens fiind și prevederile art. 16 ce arăta că locurile de muncă și activitățile anterior încadrate în grupele I și a II-a trebuiau reevaluate, în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, respectând dispozițiile prezentei hotărâri, în cel mult 90 zile de la data intrării în vigoare a acesteia.
Tribunalul a arătat că și potrivit art.29 din legea nr.263/2010 ce a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2011 nu a putut fi admisă pretenția reclamantului și intervenientului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite.
În ce privește solicitarea subsidiară a reclamanților de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale
, tribunalul a arătat că și această cerere este neîntemeiată și s-a impus a fi respinsă ca atare potrivit argumentelor ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Potrivit art.20 din Legea nr.19/2000, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații; c) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; d) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 2. (2) Alte locuri de muncă în condiții speciale decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi stabilite numai prin lege.
(3) Metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a M. ui Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și a M. ui Sănătății, în urma consultării CNPAS.
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului, arată că reclamanții și intervenientul nu și-au desfășurat activitatea în vreuna din locurile de muncă prevăzute de art.20 alin.1 din lege și că nu s-a stabilit prin nici o lege specială ulterioară că activitatea desfășurată de aceștia în cadrul pârâtei s-ar fi desfășurat în locuri de muncă în condiții speciale.
În acest sens, tribunalul a arătat că a fost adoptată Legea nr. 226/2005 dar locurile de muncă din cadrul pârâtei nu au fost incluse în această lege ca fiind în condiții speciale și nici nu s-a mai adoptat vreo altă lege specială care să constate că în cadrul pârâtei există locuri de muncă în condiții speciale.
Tribunalul a arătat că față de prevederea imperativă din art.20 alin.2 din lege, instanța de judecată constatând că nu s-a adoptat vreo lege specială pentru stabilirea de locuri de muncă în condiții speciale, nu mai poate să constate că anumite locuri de muncă din cadrul pârâtei ar fi în condiții speciale, chiar față de concluziile din lucrare de expertiză anterior arătată, întrucât și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, legiuitorul fiind singurul în măsură să adopte o lege specială în acest sens.
Tribunalul a arătat că și potrivit art. 22 și 30 din Legea nr. 263/2010, lege ce a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2011, nu poate fi admisă pretenția reclamantului și intervenientului de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale.
Tribunalul a respins ca neîntemeiate și pretențiile reclamanților și intervenientului de obligare a pârâtei angajator să-i despăgubească cu contravaloarea sumelor de bani de care au fost privați prin neîncadrarea corespunzătoare
, sume de bani reprezentând diferențe salariale, pentru perioada cu privire la care nu s-a respins ca prescrise aceste pretenții, respectiv pentru cea începând cu data de 15 februarie 2009 la zi, pentru că nefiind admise pretențiile
inițiale privind obligarea pârâtei să-i încadreze pe reclamanți și intervenient în condiții deosebite de muncă, iar în subsidiar în cele speciale, potrivit motivelor anterior arătate, în mod evident că reclamanții nu sunt îndreptățiți la plata altor diferențe salariale. Sub acest aspect trebuie subliniat faptul că angajatorul potrivit art.40 alin. 2 lit. c Codul muncii are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, ori se constată că nu există vreo prevedere legală și nici vreo clauză în contractele colective de muncă depuse la dosar sau cele individuale semnate de reclamanți ca pârâta angajator să plătească asemenea diferențe salariale.
Tribunalul a arătat că reclamanții erau îndreptățiți la acordarea de către pârâtă a drepturilor prevăzute în contractele colective de muncă, iar pârâta le-a acordat, aspect necontestat, respectiv spor de toxicitate, acordat pentru condiții nocive de muncă - 5%; concedii suplimentare de odihnă (pentru condiții de muncă nocive) de până la 6 zile lucrătoare; alimentație de protecție și întărire a rezistenței organismului, lunar un antidot suplimentar în valoare de 35 lei/angajat; în luna decembrie, înainte de Crăciun, antidot sub forma a 20 kg carne de porc/persoană; echipament de protecție gratuit; materiale igienico- sanitare, în acest sens fiind art.27 din contractele colective de muncă.
Pretenția reclamantului C. I. privind obligarea pârâtei să acorde grupa I de muncă în perioada_ -_
și emiterea în favoarea acestuia a unei adeverințe în acest sens, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, fiindcă în carnetul de muncă s-a indicat expres că acesta în acea perioadă a lucrat în grupa a II-a, la dosar s-a depus de pârâtă comunicarea privind schimbarea locului de muncă în cazul acestui reclamant f.205, situație în care acest reclamant trebuia să conteste în termenul prevăzut de lege această modificare a contractului individual de muncă sub acest aspect, ceea ce reclamantul nu a făcut, situație în care tribunalul a considerat că în perioada respectivă angajatorul s-a conformat prevederilor legale în vigoare și a făcut încadrarea reclamantului C. I. în grupa a II-a de muncă în mod corect. Nu s-a putut reține că a fost tratat diferit față de colegii săi care lucrau în același atelier în aceleași locuri de muncă, deoarece pârâta a depus spre exemplificare contractul de muncă al altui salariat, pentru aceeași perioadă, de unde rezultă faptul că acesta a avut aceeași meserie de strungar, a fost încadrat în atelierul autoutilări și a fost încadrat în aceeași grupă a II-a de muncă F.210. Având în vedere aceste aspecte a fost respinsă ca nefondată și această pretenție dedusă judecății de acest reclamant.
Nici pretenția reclamanților din precizarea de acțiune tribunalul nu a găsit-o întemeiată și a fost respinsă ca atare
pentru că nu există temeiuri pentru care să dispună obligarea în solidar a pârâtei angajator și a celuilalt pârât față de care s- a extins acțiunea la despăgubirea acestora cu contravaloarea sumelor de bani de care au fost privați prin neîndeplinirea obligațiilor ce incumbau pârâților de a proceda la încadrarea activităților prestate de reclamanți și intervenient în categoria locurilor de muncă corespunzătoare, speciale sau deosebite, începând cu_ la zi, sume de bani echivalând cu diferențele salariale începând cu data menționată și nici cea privind obligarea pârâților în solidar la plata sumei de
5.000 lei daune morale pentru fiecare reclamant având în vedere prejudiciul moral suferit prin discriminarea la care au fost supuși prin privarea recunoașterii profesionale și a remunerației aferente.
Tribunalul a arătat că nu s-au acordat în întregime cheltuielile de judecată justificate de pârâtă pentru că, pe de o parte, munca prestată de avocat a vizat și invocarea și susținerea excepțiilor respinse de tribunal, caz în care nu se putea acorda integral onorariul avocațial, iar pe de altă parte, instanța ținând cont de valoarea, miza și importanța litigiului pentru părți, de complexitatea cauzei, de
munca prestată de avocații angajați de pârâtă consideră că nu se impune ca să fie suportat integral de către reclamanți și intervenient onorariul plătit de pârâtă, făcând în acest sens aplicarea art. 274 alin.3 Cod procedură civilă în sensul reducerii onorariului și stabilirii unei sume rezonabile și echitabile raportat la criteriile anterior evocate de câte 500 lei în sarcina fiecărui reclamant și intervenient, restul sumei plătită de pârâtă cu acest titlu rămânând în sarcina acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanții P. N., P. C.
, D. V., B. D., C. I., TERCEAN D., M. S., C. C., B. P.
R., M. F. I.
, solicitând, în principal - casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar - modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu micșorarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că sentința este data cu aplicarea greșita a legii și cuprinde motive contradictorii, fără ca instanța să fi intrat în cercetarea fondului în mod concret, făcând o insuficienta cercetarea a cauzei sub aspectul stării de fapt, soluția exprimata în dispozitiv fiind nesusținuta și pur formala fiind arbitrara și nu permite exercitarea controlului judiciar, situație care implica o suplimentare a probatoriului, în condiții permisive legale sub aspectul mijloacelor de proba și nu restrictive cum sunt cele prevăzute de art. 305 C.pr.civ., împrejurare ce justifica soluția casării cu trimitere spre rejudecare, deoarece modificarea hotărârii nu este posibila fiind necesara administrarea de probe noi.
Reclamanții lucrau în cadrul intimatei în condiții de mediu toxic, punându- și în pericol sănătatea și implicit durata vieții.
Așa cum rezulta din rezultatul analizelor medicale de puse la dosar, toți aveau o plumbemie peste limita admisa. Față de aceste constatări medicale, pârâta trebuia sa le acorde în continuare condiții deosebite de munca și după luna aprilie 2001 data de la care a intrat în vigoare Legea 19/2000, dar din rațiuni financiare, aceasta cu acordul expres al ITM, nu le-a mai acordat aceste compensații legale pentru munca toxica depusă.
Mai mult încadrarea locurilor de munca în condiții speciale și deosebite se putea acorda legal doar pentru o perioada de 5 ani, fiind condiționata de îmbunătățirea condițiilor de lucru, existând riscul de a se dispune închiderea activității.
Cu toate ca societatea intimata are acordat avizul de încadrare a locurilor de munca în condiții deosebite de munca și pentru anul 2002, totuși instanța nu le-a acordat acel an în soluția pe care a pronunțat-o. Solicită să se observe ca s-a retras avizul la data de_ . Ori implicit pentru aceasta perioada, trebuia să li se acorde condiții deosebite de munca.
Conform H.G. 1025/2003 se reglementează procedura de încadrare a locurilor de munca în condiții speciale și deosebite, iar în anexa 1 punctul 29 printre activitățile care intră sub incidenta acestui act normativ este nominalizata și fabricația de acumulatori.
Faptul ca ulterior anului 2002 nu s-au mai acordat condiții deosebite de munca, pentru ca s-ar fi făcut îmbunătățiri substanțiale care ar fi redus noxele, nu se dovedește cu nimic de către intimata (nefiind depus nimic concret la dosar) și ca aceste îmbunătățiri sunt de așa natura încât sănătatea acestora să nu mai fie pusă în pericol. Mai mult solicită observarea faptului că reclamantul P. N.
, a fost pensionat cu boala profesionala datorita plumbemiei.
Expertiza depusa de intimata la dosar a fost de natura a convinge instanța, ca nu mai este nevoie de o alta expertiza în protecția muncii solicitata de aceștia, astfel ca a revenit asupra probei și a închis dezbaterile, rămânând cu cauza în
pronunțare. Acea expertiza era efectuata în anul 2008, ori recurenții au cerut condiții de munca deosebite până la zi.
Acest tratament juridic diferențiat încalcă principiul egalității înscris în art.
16 alin. 1 din Constituție și art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării.
Ulterior anului 2001 recurenții au lucrat în aceleași condiții de lucru grele, periculoase, cu risc deosebit de accidente și boli profesionale, motiv pentru care au beneficiat de sporuri la salariu pentru condiții grele, periculoase, sau nocive și pana în prezent.
Activitatea lor s-a desfășurat în locuri de munca în care exista risc de accidente și intoxicare cu substanțe chimice provenite de la baterii și acumulatoare cu acid sulfuric. Pentru fiecare din activitățile desfășurate au fost supuși factorilor de risc determinați de specificul activității în domeniul fabricării de acumulatori din plumb, activități care țin de tipul și categoria instalațiilor, tipul, categoria, complexitatea atribuțiilor specifice, microclimatul, noxele specifice activității. În concluzie, activitatea lor este identica cu cea efectuata anterior anului 2002.
Mai mult solicită să se observe procesul verbal 1199/_ întocmit de dr. Perseca O., medic de medicina muncii, în care concluzionează ".... s-au constatat următoarele efecte asupra capacității de munca și stării de sănătate - risc, plumb - efect, saturnism cronic profesional, colica saturnina ...."; concluzionând mai departe ca documentele medicale confirma efectul asupra stării de sănătate a persoanelor expuse profesional.
Faptul ca în intervalul 2001-2012 angajatorul nu a stabilit lista locurilor de munca cu pericol de accidentare și lista riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesionala care ar fi determinat încadrarea pe condiții deosebite sau speciale de munca nu este imputabil recurenților. Toate aceste deficiente în activitatea angajatorului nu pot conduce la o concluzie și anume aceea de a nu se acorda niște drepturi pe care aceștia le aveau acordate prin lege. Apreciază că instanța se poate substitui intimatei și poate să dispună acordarea condițiilor speciale sau deosebite de munca.
Principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea se face pe baza existentei condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil, ori această analiză trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă, respectiv lucrul efectiv, acțiunea gazelor toxice asupra organismului, efortul fizic mare, factorii nocivi.
Deși instanța concluzionează ca activitatea desfășurata se încadrează în condiții deosebite de munca, totuși respinge toate cererile în probațiune și implicit cererea acestora.
Se depune anexă la recurs un proces verbal al Consiliului de Administrație în care s-a discutat invadarea întregii unități în locuri de munca cu condiții speciale pentru perioada 2001-2006, iar administrația nu are obiecții. Apreciază ca se poate implicit concluziona faptul ca exista din acest punct de vedere un acord expres intre sindicate și patronat în ceea ce privește acordarea condițiilor speciale de munca.
De asemenea pentru reclamantul C. I., solicită să se observe că și el a lucrat pe aceeași funcție și înainte de anul 1990 și după anul 1990 unde a beneficiat de grupa I de munca, totuși în cartea de munca i s-a tăiat grupa de munca în mod nejustificat. Funcția pe care a îndeplinit-o în cadrul intimatei era încadrata în grupa I de munca, deoarece locul de munca unde lucra era în cadrul secție de montaj acumulatoare, deci în același mediu toxic în care au lucrat toți din secție.
Sub acest aspect, nu i s-a dat ocazia să își probeze afirmațiile și nici instanța în virtutea rolului sau activ nu a pus în discuția părților, necesitatea administrării unor probe pe care le consideră concludente în vederea aflării adevărului.
Se știe că în litigiile de munca, proba este răsturnata, adică angajatorul este cel care trebuia sa dovedească și nu cel care este reclamant. Dar în prezentul dosar a fost invers și mai puțin de atât.
Apreciază ca este imperios necesara pentru aflarea adevărului, efectuarea unei expertize în protecția muncii, administrarea unor probe testimoniale, în dovedirea condițiile identice de lucru cu cele din anii anterior anului 2001. Ori aceste probe în faza de recurs nu pot fi administrate, astfel ca a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind unica lor șansă să se descopere adevărul.
În ceea ce privește cheltuielile de judecata apreciază că sunt foarte mari pentru aceștia raportat la numărul de reclamanți suma este impresionantă și solicită reducerea acesteia.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 1 februarie 2013 (f.43-51) pârâta
S.C. R. S.A. B.
a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanți, menținerea sentinței atacate prin care instanța a respins ca prescrisă, respectiv neîntemeiate, capetele de cerere ale acestora, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin dispozițiile HG nr. 261/2001 și HG nr. 1025/2003 adoptate în temeiul art. 19 și 20 din Legea nr. 19/2000, legiuitorul a stabilit în primul rând criteriile ce se impuneau a fi întrunite în mod cumulativ pentru încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite sau speciale.
Chiar dacă în cazul reclamanților ar fi fost întrunite toate aceste criterii, urma a fi îndeplinită, în mod obligatoriu o procedură, stabilită prin dispozițiile art. 3 și urm. din HG nr. 261/2001, privind încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, care cuprindea mai multe etape, și anume: a) nominalizarea în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite si stabilirea criteriilor aplicabile pentru aceasta încadrare, care se face de angajator împreuna cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate si sănătate în muncă, acolo unde acesta este înființat; b) expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecției muncii; c) efectuarea determinărilor de noxe profesionale; d) solicitarea de către angajator de la instituțiile abilitate de Ministerul Sănătății si Familiei a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează in locuri de munca in condiții deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului; e) efectuarea evaluării locurilor de muncă nominalizate de către angajator împreuna cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților; f) stabilirea măsurilor tehnice, sanitare si organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de munca și factorilor de mediu specifici
locului de munca; g) obținerea avizului inspectoratului teritorial de muncă, și în final, i) stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite.
Este real că în cuprinsul art. 3 alin. 1 din HG nr. 261/2001, specificându- se care este metodologia de încadrare, legiuitorul a arătat că este "alcătuită dintr- o succesiune recomandată de operațiuni specifice";, însă acesta exprimare nu
înlătură caracterul obligatoriu al procedurii sau al avizului inspectoratului teritorial de muncă.
Această concluzie se desprinde cu certitudine și din cuprinsul art. 3 alin. 1 al Ordinului nr. 352/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a HG nr. 261/2001, unde se menționează faptul că, "se recomandă următoarea ordine a efectuării operațiunilor";, scopul acestei recomandări, fiind acela "al utilizării în mod eficient a intervalului de timp disponibil pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite";.
De asemenea, și din cuprinsul prevederilor art. 19 alin. 5 din Legea nr. 19/2000, rezultă că avizul inspectoratului teritorial de muncă este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite.
Tot astfel, dispozițiile art. 3 și urm. din HG nr. 1025/2003, cuprind etapele obligatorii care trebuiau să fie urmate pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale: nominalizarea locurilor de muncă; solicitarea de verificare a activităților, inițiată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, adresată inspectoratelor teritoriale de muncă; verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces-verbal; efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele sau cu reprezentanții angajaților și efectuarea expertizei medicale.
Parcurgerea acestor etape era condiționată de rezultatul verificării de către
inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces- verbal și era urmată de depunerea de către angajator a unui dosar la Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, constituită în cadrul
M. ui Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, care acorda avizul final.
Curtea apreciază că ceea ce prezintă relevanță în cauza de față nu este culpa - societății sau a celorlalte entități cărora legea le recunoaște anumite atribuții în această procedură - în neefectuarea demersurilor prevăzute de lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite sau speciale, ci împrejurarea că locurile de muncă din cadrul societății pârâte nu au fost încadrate ca fiind în astfel de condiții prin parcurgerea tuturor acestor etape.
Așadar, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că o cerere de constatare a desfășurării activității de un angajat, într-un interval de timp determinat, ca fiind în condiții deosebite sau speciale, fără ca anterior locul de muncă respectiv să fi fost încadrat în astfel de condiții, potrivit procedurii obligatorii descrise mai sus, nu poate fi primită, iar soluția astfel pronunțată este la adăpost de orice critici.
În considerente sentinței, prima instanță a prezentat exhaustiv întreaga evoluție legislativă privitoare la încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite și, respectiv, speciale, context în care a analizat dispozițiile HG nr. 261/2001 și ale HG nr. 1025/2003 din punct de vedere al procedurii ce ar fi trebuit să fie urmată, privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite/speciale.
De asemenea, au fost redate în cuprinsul hotărârii demersurile - efectuate sau care puteau fi efectuate începând cu anul 2001 - de către cei cărora li s-au conferit atribuții legale în procedura de încadrare la nivelul societății, în condiții deosebite/speciale, procedură care însă nu a avut ca și consecință obținerea avizului obligatoriu din partea ITM în vederea încadrării locurilor de muncă în astfel de condiții.
Or, această analiză efectuată pe larg de către instanță nu este de natură să evidențieze culpa vreuneia dintre entitățile implicate în această procedură, ci de a sublinia faptul că locurile de muncă din cadrul societății pârâte nu au fost încadrate în condiții deosebite de muncă, ca urmare nefinalizării etapelor din cadrul metodologiei stabilite de HG nr. 261/2001.
Cum intenția legiuitorului a fost aceea de a crea prin intermediul HG nr. 261/2001 și prin HG nr. 1025/2003 o procedură obligatorie, în cadrul căreia sunt conferite drepturi și obligații doar anumitor instituții în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite sau speciale, și de a nu lăsa la latitudinea fiecăruia dintre salariați inițiativa de a solicita recunoașterea condițiilor de muncă în care își desfășoară activitatea, în mod corect s-a constatat că demersul efectuat de către salariați, în afara acestui cadru legal, nu poate fi primit, fiind inutilă suplimentarea probatoriului prin administrarea unei expertize.
În cauza dedusă judecății, societatea pârâtă SC R. SA B. a urmat procedura instituită prin prevederile HG nr. 261/2001, obținând Avizul nr. 4/_ privind încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, acesta fiind retras conform Adresei nr. 1069/_ a Inspectoratului teritorial de muncă B. - Năsăud, începând cu data de_, ținând cont de progresele înregistrate de pârâtă în îmbunătățirea condițiilor de muncă în sensul reducerii nivelului noxelor locurile de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale.
Se constată totodată, faptul că, potrivit înscrierilor din carnetele de muncă ale reclamanților, f. 279 și urm. dosar fond, începând cu data de_, aceștia au beneficiat de spor pentru condiții nocive.
În ceea ce-l privește pe reclamantul C. I., în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că acesta a fost încadrat pentru perioada_ -_, în gr. II -a de muncă, aspect ce rezultă atât din contractul individual de muncă, f. 197-198 dosar fond, cât și potrivit mențiunilor cuprinse la poz. 17, 20-48 din carnetul său de muncă.
În privința cheltuielilor de judecată la care au fost obligații reclamanții la fondul cauzei, Curtea constată că acestea au fost acordate în mod proporțional, instanța acordând parțial onorariul avocațial achitat de pârâtă, ținând seama de complexitatea cauzei precum și de activitatea prestată de avocat pe parcursul soluționării acesteia.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., recurenții vor fi obligați să plătească, fiecare, intimatei SC R. SA suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu avocațial, în privința cuantumului acestuia, instanța înțelegând să facă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. N., P. C.
, D. V., B. D., C. I., TERCEAN D., M. S., C. C., B.
P. R., M. F. I. împotriva Sentinței civile nr. 1952 din_ a Tribunalului B. -Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă pe fiecare dintre recurenți să plătească intimatei SC R. SA suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
C. M. S. -C. B. I. -R. M.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: M. L. B.
