Decizia civilă nr. 362/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 362/R/2013
Ședința publică din data de 6 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. M.
împotriva sentinței civile nr. 1639 din 26 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat S.
L. D. Î. M., pârâții intimați Ș. CU CLASELE I-V. G., C. LOCAL G., P. C. G. și pe chemat în garanție M. E., C. T. ȘI S., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 25 ianuarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită și judecarea în lipsă
Instanța din oficiu, invocă excepția lipsei de interes a recurentului.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1639 din 26 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._
s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S.
L. D. Î. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. CU CLASELE I-V. G. ,
C. LOCAL G. și P. C. G.
Pârâta Ș. cu clasele I-V. G. a fost obligată să calculeze salariile membrului de sindicat TOMOIAGĂ (RAD) RAMONA utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 în conformitate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a OG 15/2008, începând de la data de_ și până la_ și să-i plătească acestuia diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestei dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Pârâții C. Local G. și P. C. G. au fost obligați să aloce unității de învățământ Ș. cu Clasele I-V. G., sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
S-a respins cererea pârâților C. LOCAL G., P. C. G. de chemare în garanție a M. UI F. P., prin DIRECȚIA GENERALĂ A F.
P. M. și a M. UI E., C., T. ȘI S. .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit adeverinței nr. 275/_ emisă de pârâta Ș. cu clasele I-V. G., membrul de sindicat Tomoiagă (Rad) Ramona a fost angajata acestei unități de învățământ în perioada 2006-2009 pe postul de învățătoare.
Prin cererea formulată a solicitat instanței obligarea angajatorului de a-i calcula salariile, începând cu trei ani anterior introducerii acțiunii, respectiv de la data de_ și până la_, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 în conformitate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008 și de a-i plăti diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007, astfel:
- 1 ianuarie-31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei;
-1 aprilie-30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:275,168 lei, respectiv o creștere de 6%;
-1 octombrie - 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
Cum pârâta angajatoare nu a făcut dovada plătii drepturilor salariale pretinse de reclamant, instanța a admis cererea.
Instanța a respins cererea formulată de pârâții C. Local G. și P. comunei G. cerere de chemare în garanție a M. ui F. P. și a M. ui E., C., T. și S. .
Prin Decizia nr. 10 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 786 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțându-se în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat cu caracter obligatoriu conform art. 3307alin.4 C. pr. civ., următoarele: "În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din
învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.";
În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care i-au naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 315/2006.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și
13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în
conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, dispozițiile analizate ale art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M. ui F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M. ui F. P. având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, instanța a apreciat, că pentru identitate de rațiune se impune și respingerea cererii de chemare în garanție a M. ui E., C., T. și S., căile de urmat de salariați pentru executarea creanțelor fiind cele prevăzute în O.G.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. M.
,
solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Pârâtul, pe cale de excepție, invocă lipsa calității procesuale pasive a M. ui F. P., întrucât instituția nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Admiterea cererii formulate împotriva M. ui F. P., în nume propriu, echivalează cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (si nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi bănești acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M. ui F. P. ,
încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.l4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Obligarea M. ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsita de suport legal și în același timp imposibila, deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice sa fie autorizat în acest sens de către legiuitor.
S-a invocat Decizia nr. 10/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Intimatul S. L. D. Î. M.
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva excepției lipsei de interes invocată din oficiu, Curtea reține următoarele:
Interesul este definit ca fiind folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare.
Condiția interesului nu este cerută numai la punerea în mișcare a acțiunii, prin introducerea cererii de chemare în judecată, ci ea trebuie îndeplinită în legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii, respectiv apărări sau exercitarea căilor de atac.
În privința recursului declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, se constată că acesta este lipsit de interes, ca și condiție de admisibilitate în promovarea căii de atac, deoarece prin sentința fondului a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. Local G. și
P. C. G. împotriva acestui chemat în garanție, nefiind instituită nici o obligație în sarcina recurentului, iar hotărârea fondului nu a fost recurată sub acest aspect.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.
312 alin. 1 C.proc.civ. va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. M.
împotriva sentinței civile nr. 1639 din 26 octombrie 2012 a T. ui M., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
G.
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: B. G.
