Decizia civilă nr. 1897/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1897/R/2013
Ședința publică din data de 23 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR:: D. C. G.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamant B. M. R. împotriva sentinței civile nr. 109 din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe intimatul pârât L. T. "P.
R. "; T. L., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentei, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată la data de_ pe rolul T. ui Maramureș sub numărul de mai sus, reclamanta B. M. Rozica a solicitat obligarea pârâtului L. T. "P. R. "; T. Lăpuș la plata sumei reprezentând al 13-lea salariu aferent anului școlar 2009-2010, actualizată în funcție de indicii de inflație, invocând dispozițiile art. 14 din H.G. nr. 281/1993, ale Legii nr. 330/2009 - art. 25, HG nr. 829/1994, Legea nr. 128/1997 și ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ISJ MM pentru anul 2008-2009.
Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 109 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._
, a fost respinsă acțiunea formulată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Dispozițiile H.G. nr. 281/1993, HG nr. 829/1994 și Contractul Colectiv de muncă pentru anul 2008-2009 nu sunt incidente în cauză.
Premiul anual, cunoscut și sub denumirea de al 13-lea salariu, pentru perioada solicitată în acțiune, respectiv pentru anul 2010, a fost reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 în vigoare din data de_, care au avut următorul cuprins:
"(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media sa- lariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat po- trivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul";.
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată de dispozițiile art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 877/_, în vigoare din data de 1 ianuarie 2011.
Art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a persona- lului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 877/_, în vigoare din data de 1 ianuarie 2011, prevede următoarele:
"Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă în- cepând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majo- rărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, po- trivit prevederilor prezentei legi";.
Dispozițiile menționate sunt în acord cu prevederile art. 162 alin. 2 din Co- dul muncii conform cărora sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a tratat drepturile salariale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul Convenției Europe- ne a Drepturilor Omului drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter ci- vil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de muncă) este împrejurarea că nu există un drept la un salariu într-un anumit cuantum. Astfel, CEDO a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în Convenție nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Din jurisprudența CEDO trebuie reținut și că instanța europeană nu a va- lidat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această a- bordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul sala- rial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de "bun"; este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin urmare, instanța a reținut că pentru a se elimina premiul anual pentru anul 2010 s-a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care pri- mează celui particular.
Curtea Constituțională, fiind chemată să se pronunțe cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a stabilit prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, nu numai că art. 8 din Legea 285/2010 nu are caracter retroactiv, ci și că acest text de lege recunoaște în favoarea salariaților bugetari caracterul de creanță certă, lichidă și exigibilă a premiului anual pe 2010.
Ceea ce a fost modificată însă, prin art. 8 din Legea 285/2010, a fost doar modalitatea de acordare a premiului, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indem- nizației de bază nu numai pentru anul 2011 ci și pentru anul 2012, întrucât a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011.
Așadar, Curtea Constituțională a constatat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, concluzie ce se impune și în cazul reclamantei, în condițiile în care aceasta nu a indicat circumstanțe concrete de natură să atragă în ceea ce-o privește consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau cu jurisprudența CEDO.
T. a apreciat că nu se poate reține instituirea prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 a unei discriminări pentru destinatarii normei juridice, întrucât nu a fost identificat un criteriu de discriminare și textul de lege se aplică tuturor persoanelor plătite din fonduri publice, iar faptul că aceste majorări salariale se acordă în anul 2011 și salariaților cărora nu li s-ar fi cuvenit plata premiului anual în 2010, nu dovedește prejudicierea reclamantei care a beneficiat, la rândul său, de majorări salariale, până la data de_, dată la care s-a pensionat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta
, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Art. 1 al HG 829/1994 specifică faptul că premiul anual se acordă la sfârșitul anului calendaristic, iar art.2 stabilește modul de calcul al acestui premiu, astfel: "salariul mediu lunar de bază realizat, până la nivelul căruia se poate stabili premiul anual, se determină prin raportarea la 12 luni a sumelor
încasate pe întregul an, ca: salariul de bază, potrivit încadrării, indemnizația de conducere, salariul de merit, alte drepturi salariale care, potrivit reglementărilor în vigoare, fac parte din salariul de bază, precum și sumele de natura salariului de bază încasate pentru perioada concediului de odihnă";. Sunt evocate dispozițiile Legii nr. 128/1997 și ale art. 3 din HG 829/1994 referitoare la calculul premiului anual pentru personalul didactic.
Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prevede, la art. 25, că "pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea";. "Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul";.
Potrivit art.47, această lege a intrat în vigoare începând cu data de_ și a abrogat prevederile H.G. nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, cu excepția art. 21, 22, 23 și 30. Cu toate acestea a menținut dreptul la premiul anual al bugetarilor, deci, inclusiv al celor din sistemul de învățământ.
Acest drept este prevăzut și în legislația specifica, respectiv art. 50 alin.12 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic: "Personalul didactic
beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de munca";.
Prin urmare, în art. 36 lit. a) din Contractul Colectiv De munca Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Jud. Maramureș pe 2008-2009 se prevede că:
"Părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii:
b) un premiu anual, conform Hotărârii de Guvern nr. 829/1994, I.S.J. Maramureș făcând demersurile necesare În vederea acordării acestuia până la sfârșitul anului calendaristic";.
O.U.G. nr. 1/2010, care aduce modificări noii legi a salarizării, stipulează prevederile contractelor colective de munca deja încheiate și cu termene de până în luna octombrie sunt menținute în vigoare până la pierderea valabilității, inclusiv în ceea ce privește drepturile salariale aflate în plata. Se mai precizează ca al 13-lea salariu se acorda în funcție de bugetul fiecărui ordonator de credite.
Tribunalul Maramureș a respins acțiunea, invocând că Legea 330/2009 a fost abrogată și prevederile art. 8 din Legea 285/2010.
Ceea ce Tribunalul Maramureș nu a avut în vedere este faptul ca la data la care i se cuvenea premiul anual aferent anului școlar 2009-2010, respectiv la data pensionarii sale, data de_ - conform deciziei de pensionare nr. 240528/_, Legea 330/2009 era în vigoare, iar Legea 285/2010 nu era încă publicată în Monitorul Oficial al României, astfel încât nu i se poate aplica. Nu avea cum să beneficieze de premiul anual aferent anului școlar 2009-2010 în cursul anului 2011, deoarece era deja pensionată.
În mod neîntemeiat a considerat Tribunalul Maramureș că prevederile Contractului Colectiv De Munca invocat nu sunt incidente în cauză, sens în care invocă dispozițiile art. 1 și ale art. 4 alin. 1 din acest CCM, iar conform art. 9, durata valabilității acestuia este de un an și intră în vigoare la data înregistrării acestuia, respectiv data de_, "cu posibilitatea de prelungire, (2) Dacă contractul nu este denunțat de nici una dintre părți cu minimum 60 de zile înainte de data expirării sau dacă nici una dintre părți nu are inițiativa renegocierii lui, contractul se prelungește automat pe o perioadă de un an";, deci în vigoare pana la data de_, prin urmare și la data pensionarii.
Invocă prevederile art. 41 alin. 5 din Constituția României. Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Se reține, în acest sens, faptul că deși contractul individual de muncă al reclamantei a încetat prin pensionare la data de_, scadența dreptului la plata celui de al treisprezecelea salariu era reglementată a fi în cursul lunii ianuarie 2011, așa cum stipulează:
art. 1 din H.G. nr. 829/1994 (premiul anual stabilit potrivit prevederilor (…) art. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare se acorda, în toate cazurile, la sfârșitul anului calendaristic);
art. 25 alin. 1 din Legea nr. 330/2009 (plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul).
Art. 36 lit. a) din contractul colectiv de muncă unic la nivelul inspectoratului Școlar al jud. Maramureș pe anii 2008-2009 stipulează: părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: a) un premiu anual, conform Hotărârii de Guvern nr. 829/1994, I.S.J.
Maramureș făcând demersurile necesare în vederea acordării acestuia până la sfârșitul anului calendaristic";.
Se constată că, așa cum susține recurenta, perioada în care a fost în vigoare acest contract colectiv de muncă este din_ până în_, prin urmare, acest contract colectiv de muncă nu a fost în vigoare până la sfârșitul anului calendaristic 2010, astfel încât temeiul juridic al acordării premiului anual rămân dispozițiile legale citate mai sus.
Or, așa cum corect a reținut tribunalul, în condițiile în care art. 14 din
H.G. nr. 281/1993 a fost abrogat prin dispozițiile Legii nr. 330/2009, iar prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010, ce a intrat în vigoare la data de_, a fost abrogată în mod expres Legea nr. 330/2009, la momentul preconizat de această legislație (care încetase a mai fi în vigoare) al scadenței plății premiului anual pentru anul 2010, era în vigoare art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin care s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor acestei legi.
Astfel, se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclamantă, având în vedere faptul că, la data la care premiul anual aferent anului 2010 ar fi fost scadent, conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau deja aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010.
Motivele de recurs invocate indică spre principiului neretroactivității legii, spre imutabilitatea unui drept pe care recurenta îl consideră câștigat la momentul pensionării sale, cu corelativul adus de protecția asigurată de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție împotriva ingerințelor care au ca efect privarea de proprietate, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Curtea constată că în cauză nu se poate reține retroactivitatea legii, întrucât aplicarea noii legi se face pentru un efect al raporturilor juridice care nu se împlinise încă la data intrării acestei legi în vigoare.
Prin Decizia nr. 115/_ referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice Curtea Constituțională a statuat că aceste prevederi legale sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art.20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art.41 - Munca și protecția socială a muncii, art. 44 - Dreptul de proprietate privată.
Prin această decizie Curtea Constituțională a reținut că "nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu";.
Pe de altă parte, Curtea Constituțională a reținut că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate: principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept, care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
În acest sens Curtea Constituțională a reținut următoarele:
"În ceea ce privește susținerile autorilor excepției potrivit cărora neplata premiului anul aferent anului 2010 a condus la nașterea unui drept de creanță,
creanță ce reprezintă un "bun" în sensul art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională reține că, într-adevăr, obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului";. Se fac referiri în continuare la Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei.
În plus, trebuie avut în vedere că prin hotărârea pronunțată de CEDO în cauza F. Mihăieș și A. Gavril Senteș contra României, s-a reținut de către instanța de contencios european faptul că "revine statului, să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, nr. 63134/00, par. 23). Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare";.
Or, se constată, cum s-a arătat, că la data scadenței acestui drept, era în vigoare dispoziția legală care stipula tocmai contrariul, adică neacordarea acestui salariu pentru anul 2010.
Aceste dezlegări date de CEDO în cauza F. Mihăieș și A. Gavril Senteș contra României au vizat situația creată prin reducerea cu 25% a salariilor angajaților din sectorul public în baza Legii nr. 118/2010.
Or, neacordarea celui de al treisprezecelea salariu, conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, se încadrează în același gen de măsuri luate în același context socio-economic, astfel încât devin aplicabile și următoarele considerente ale CEDO: "Chiar în ipoteza în care Curtea ar fi concluzionat că reclamanții erau titularii unui bun susceptibil de fi protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 și că măsura în cauză a constituit o ingerință în exercitarea acestui drept (a se vedea, mutatis mutandis, Hasani c. Croației, nr. 20844/09, decizia din 30 septembrie 2010), cererile lor ar fi trebuit declarate inadmisibile pentru motivele care urmează.
Curtea a notat, în primul rând, că ingerința era prevăzută de lege, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, și a urmărit un interes public, și anume de a proteja echilibrul fiscal între cheltuielile și veniturile statului, ce se confrunta cu o situație de criză economică. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce reprezintă "interesul public". În mecanismul de protecție creat prin Convenție, statele trebuie să fie, prin urmare, primele care să se pronunțe cu privire la existența unei probleme de interes general. În consecință, ele dispun de o anumită marjă de apreciere, ca și în alte domenii care extind garanțiile Convenției. Mai mult decât atât, noțiunea de "interes public" este, prin natura sa, extinsă. În mod special, decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile și veniturile bugetului de stat implică de obicei luarea în considerare a aspectelor politice, economice și sociale. Estimând că legiuitorul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a desfășura o politică economică și socială, Curtea trebuie să respecte modul în care acesta a proiectat imperativele "interesului public" cu excepția cazului în decizia sa este în mod evident lipsită de o bază rezonabilă (cauza Jahn și alții c. Germaniei [M.C.], nr._ 3/01 și 72552/01, par. 91 și cauza Zvolský și Zvolská c. Republicii Cehe, nr. 46129/99, par. 67 in fine). În cele din urmă, o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să păstreze un "echilibru just" între cerințele de interes general ale comunității și cele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului. În mod
special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit prin orice măsură de natură a priva o persoană de proprietatea sa. Curtea, controlând respectarea acestei cerințe, recunoaște statului o largă marjă de apreciere în a alege modalitățile de punere în aplicare și pentru a stabili dacă și consecințele lor sunt justificate de interesul public, de scopul realizării obiectivului legii în cauză. (…) În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea a observat că, în această speță, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului";.
Or, în mod evident, aceste considerente sunt aplicabile inclusiv în ce privește decizia de a nu se mai acorda al treisprezecelea salariu pentru anul 2010, eventuala atingere adusă dreptului de proprietate privit ca speranță legitimă a reclamantei de a primi suma litigioasă neaducând acesteia o sarcină disproporționată și excesivă.
Curtea de Apel apreciază că ingerința Statului în dreptul reclamantei, constând în măsurile luate de către legiuitor în privința premiului anual pentru anul 2010, au urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.
Este de menționat în acest context și faptul că prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 din lege, Curtea Constituțională a reținut că "se menține în continuare existența unei amenințări la adresa stabilității economice a țării, deci, implicit, la adresa securității naționale, în acest sens, Curtea având în vedere expunerea de motive la legea criticată …";.
Faptul că s-a stipulat, prin textul art. 8 din Legea nr. 285/2010, că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor acestei legi, coroborat cu împrejurarea că reclamanta a fost pensionată cu începere de la data de_, referitor la nerealizarea de salarii de către această reclamantă în anul 2011, nu poate conduce la o altă concluzie.
Nu se poate accepta a se plăti cel de-al treisprezecelea salariu aferent anului 2010 foștilor angajați care s-au pensionat, doar pentru că aceștia nu mai activează în anul calendaristic 2011, pentru a li se plăti și lor, ca și celorlalți angajați din sistemul public, salariile majorate inclusiv prin includerea acestui al treisprezecelea salariu în drepturile salariale aferente anului 2011.
În mod evident, majorarea salarială acordată prin dispozițiile Legii nr. 285/2010 se datorează personalului ce a rămas în activitate, iar faptul că se afirmă de către legiuitor că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar nu semnifică o excludere de la aplicarea interdicției cuprinse în partea de început a textului legal a foștilor angajați pensionați. Prima parte a textului art. 8 din Legea nr. 285/2010 este imperativă și nu poate fi înlăturată de la aplicare în nici o situație, iar partea subsecventă, prin care se explicitează faptul că aceste sume sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar,
nu trebuie privită ca o condiție, ci ca o explicitare a modului în care a procedat legiuitorul.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ., urmează a fi respins recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. MĂRIOARA R. împotriva sentinței civile nr. 109 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |
I. T. C. | MĂNĂSTIREAN | D. C. G. |
G. ,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. C. V.
