Decizia civilă nr. 3716/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3716/R/2013
Ședința publică din data de 25 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta V. M. M. și de către pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI T. și P. MUNICIPIULUI
T. împotriva sentinței civile nr. 6868 din 18 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. "I. OPRIȘ"; T., I. Ș. J. C. și M. E. N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, av. Simola Larisa, lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 august 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat M. E. N. întâmpinare la recursul declarat de pârâtul P. municipiului T., prin care solicită respingerea acestuia.
De asemenea se constată că și pârâtul intimat I. Ș. J. C. a depus întâmpinare la dosarul cauzei, înregistrată la data de 26 august 2013, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamantă și judecarea în lipsă.
Se mai constată că la data de 10 septembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, și reclamanta recurentă a formulat întâmpinare la recursurile pârâților.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța privind achitarea onorariului avocațial în recurs, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului formulat de reclamantă și, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinței, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada_ -_, obligarea pârâtei Ș. "I. Opriș"; la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, admiterea cererii de obligare și la plata celui de-al 13-lea salariu aferent anului 2010 și la cheltuielile de judecată ocazionate la fondul cauzei, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs, arătând în esență că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, nu a motivat excepția prescripției dreptului la acțiune și nu a reținut corect temeiul juridic, lipsuri ce nu pot fi complinite de către instanța de recurs în mod direct, întrucât părțile ar fi lipsite de dreptul de a exercita o cale de atac. Cu privire la excepția prescripției
dreptului la acțiune arată că termenul curge de la data pronunțării deciziilor Curții Constituționale prin care s-a constatat temeiul avut în vedere. Reclamanta a încetat raporturile de muncă la data de_, pretențiile sale putând fi solicitate în termen de 3 ani. Cu privire la cererea de obligare la acordarea drepturilor salariale arată că s-a stabilit că până în data de_ temeiul juridic este Legea nr. 221/2008, după care se aplică dispozițiile Legii nr. 330/2009, cu raportare la Legea nr. 221/2008, luându-se ca bază de calcul veniturile din decembrie 2009. Cu privire la recursurile formulate de pârâți solicită respingerea acestora ca nefondate, întrucât finanțarea este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale iar drepturile salariale trebuie plătite de unitatea de învățământ. Solicită cheltuieli de judecată la fond în recurs.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra cererilor de recurs de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.12110/117/_, reclamanta V. M.
, în contradictoriu cu pârâții: S. CU C. I-V. "I. O. ";, C. LOCAL AL M. T., P. MUNIICIPIULUI T., I. S. J. C. și M. E.
a solicitat instanței să-i oblige pe primii trei pârâți la plata sumei de 22.961 lei, reprezentând drepturi salariale brute neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, începând cu_ și până la data de_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective, să oblige acești pârâți la plata sumei de 2799 lei, reprezentând al 13-lea salariu pe anul 2010, proporțional cu perioada efectiv lucrată, sumă ce urmează a fi reactualizată în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective și să oblige pârâții: I. S. J. C. și M. E. N. la acordarea distincției Diplomă de Excelență și a drepturilor bănești ce i se cuvin în cuantum de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat următoarele:
Guvernul României a aprobat, la_, O.G.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.
Potrivit alin. l lit. b din această ordonanță, coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10% începând cu_ față de nivelul din_ .
Conform art.1 alin. l lit. c din aceeași ordonanță, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare l,000 va fi :
- 01.01-_ 259.593 lei;
01.04-_ 275,168 lei, respectiv o creștere de 6%;
01.10-_ 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%.;
Valoarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație precum și nivelul productivității muncii.
Potrivit susținerilor reclamantei, O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea 221/_, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400 lei pentru perioada 01.10-_ și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare și
pârâții nu au procedat la calculul și la plata drepturilor salariale potrivit acestei legi.
Pârâtul I. Ș. J. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, în primul rând, prin reținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Pârâtul P. Municipiului T. a formulat întâmpinare-invocând excepția lipsei calității procesuale pasive-precum și cerere de chemare în garanție a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr.6868 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj,
s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții P. MUNICIPIULUI T., I. Ș. J. C. și M. E., CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada_ -_ invocată de pârâții: P. MUNICIPIULUI T. și I. Ș. J. C. .
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta V. M. - M. în contradictoriu cu pârâții: Ș. CU C. I-V. "I. OPRIȘ"; T., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI T. și P. MUNICIPIULUI T. și în consecință, pârâta Ș. CU
C. I-V. "I. OPRIȘ"; T. a fost obligată în calitate de angajator, la calcularea și la plata către reclamantă a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la_, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
Pârâții: C. LOCAL AL MUNICIPIULUI T. și P. MUNICIPIULUI T.
au fost obligați să aloce sumele necesare achitării drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
S-a respins petitul privind plata celui de-al 13-lea salariu aferent anului
2010.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Reclamanta are calitatea de cadru didactic în cadrul Scolii cu clasele I-V.
"I. Opriș";T. .
Prima instanță a reținut că, prin Decizia nr. 93/_, Curtea Constituțională a României a constatat că Legea 221/2008 privind aprobarea OG 15/2008 este constituțională însă Guvernul României a emis OUG 136/2008 care limitează efectele creșterilor salariale dispuse prin Legea 221/2008 și prin OUG 151/2008 ceea ce face inaplicabilă respectiva lege.
Împotriva acestor două ordonanțe a fost ridicată excepția de neconstituționalitate privind prevederile art. 1,2 și 4 din OUG 136/2008 și prevederile art. I pct.2 și 3 din OUG nr. 151/2008.
Prin Decizia nr. 843/_ și Decizia nr.989/_ Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că disp. art. I pct.2 și 3 din OUG nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și art.2 și art.3 din O.U.G. nr.1/2009 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr. 136/2008 și a statuat că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de
Parlament încalcă prevederile art. 1 alin.4, art. 61 alin. l și art.115 alin.4 din Legea fundamentală și este contrară dispozițiilor art. 115 alin.6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin.7 din Constituția Românei.
S-a mai remarcat că atât prin dispozițiile art.2 și art.3 din O.U.G.nr.1/2009 cât și prin dispozițiile art.2 și art.3 din O.U.G.nr.31/2009 și art.2 din O.U.G. nr.41/2009 se aduc modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 ce au fost declarate neconstituționale.
Potrivit dispozițiilor art.161 și art.168 alin.1 din Codul muncii, salariile se plătesc înaintea oricărei obligații bănești ale angajatorului iar plata acestora se dovedește prin semnarea statelor de plată,precum și prin orice alte documente
justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Conform prevederilor art.166 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul principiilor răspunderii civile contractuale,să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Pe de altă parte neplata de către angajator la scadența a drepturilor salariale cuvenite dă naștere, în plus față de achitarea salariului restant și obligației de plată a daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumei solicitate.
Instanța de fond a reținut că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de_ urma să se facă cu luarea în calcul a salariilor de bază avute la data de_, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G.nr.41/2009. Noua lege a salarizării face trimitere la păstrarea salariului avut, raportat la data de_ .
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.11/_, a dispus că personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de_ are dreptul, începând cu data de_, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G.nr.15/2008,aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.
Față de cele ce preced, având în vedere că reclamanta nu și-a primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior arătate, precum și faptul că prevederile O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ce urmau a se acorda în cursul anilor 2008 și 2009 personalului din învățământ au fost în vigoare până în data de_, în condițiile în care aceste prevederi au fost aprobate prin Legea 221/2008, tribunalul a admis cererea reclamantei, în conformitate cu prevederile art.208 și urm. din Legea nr. 62/2011, coroborate cu prevederile art.168 alin.1 din Codul Muncii și a obligat pe pârâți să calculeze, să aloce și să plătească sumele necesare drepturilor solicitate și cuvenite pentru reclamantă.
Cu privire la plata celui de-al 13 salariu pe anul 2010, prima instanță a reținut următoarele:
Legea nr.285/2010 impunea o serie de restricții privind plata muncii suplimentare, acordarea premiilor, primelor de vacanță, tichetelor de masă, cele cadou și cele de vacanță, ajutoarelor și indemnizațiilor. Totodată, prin art.14 din acest act normativ se precizează că, drepturile salariale care se includ în salariul de bază trebuie să se majoreze cu 15%.
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2011 "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";.
Curtea Constituțională, prin Deciziile nr. 1655/2010 și nr.1658/2010, a respins excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 din Legea privind salarizarea pe anul 2011, art.4, art.10 alin. 1, art.14, art.22 alin.1 și 2, art.33 alin.1 și art. 37 alin.1 și 3 din Legea-cadru privitoare la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Pentru a dispune astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare .
De asemenea a arătat, în privința aplicării art.53 din Constituția Românei, că au fost respectate cerințele atunci când a fost restrâns dreptului fundamental la un salariu pentru munca depusă.
În acest context Curtea a amintit că prin Deciziile nr. 1250 din_ și nr.1601/2010 a statuat că, ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unei clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. Caracterul obligatoriu al convențiilor individuale sau colective nu exclud posibilitatea legiuitorului de a interveni, din rațiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziții din contractele individuale sau colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat.
Sporurile, primele și stimulentele nu se subsumează sintagmei de măsuri de protecție socială și ca atare, nu se poate vorbi de vreo intervenție a legislativului în sfera puterii executive sau judecătorești. Mai mult efectele măsurilor stabilite prin Legea nr.118/2010 nu au fost absorbite la nivelul preconizat necesitând și pentru anul 2011 aplicarea în continuare a unor măsuri de corecție, măsuri necesare într-o societate democratică.
Curtea Constituțională a stabilit de asemenea că prin această reglementare, respectiv Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu s-au încălcat prevederile art. 1 alin.5, art.16 alin.1, art. 41 alin.2 și alin.5, art.44, art.47 alin.1, art.53 și art.135 alin.1 lit. f din Constituția României deoarece, dreptul la muncă fiind un drept complex care include și un drept la salariu, este reglementat de legiuitor acesta stabilind limitele și condițiile în care personalul plătit din fonduri publice poate beneficia de sporuri, prime sau alte stimulente care se adaugă la salariul de bază.
S-a reținut de asemenea, că efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată. Curtea a reținut că recalcularea cuantumului salarialului/ indemnizației /soldei, ca un corolar al dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune în vederea stabilirii unui sistem unitar de salarizare a personalului plătit din bugetul general consolidat al statului și care să fie sustenabil.
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, Convenției Europene a Drepturilor Omului.
După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției României, fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său Curtea Europeană a Drepturilor Omului(C.E.D.O.) nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția
ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului(C.E.D.O.), verifică caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită.
S-a reținut de către tribunal că în practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților,plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 din aceeași dispoziție se arată că dispozițiile de la alin.1 nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului(C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de "bun"; înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei, începând cu data de_, în baza art.8 din Legea nr.285/2010, corespunde limitărilor prevăzute de Convenție trebuie avute în vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de recalculare a drepturilor salariale și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin Hotărârile în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din 19 din 04.2007, Kechko vs.Ucraina din_ și Lelas vs.Croația din_ s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, Convenția nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex.prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată ). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri, indemnizații ori compensații, făcând modificările legislative necesare.
În acest context, s-a concluzionat că recalcularea drepturilor salariale prin includerea premiului anual în majorarea de 15% a salariului de bază a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece, așa cum a arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și
intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011, a respins petitul privind acordarea celui de-al 13 salariu aferent anului 2010.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta V. M. M., cât și pârâții: P. MUNICIPIULUI T. și C. LOCAL T. .
Recurenta-reclamantă V. M. M. invocă următoarele motive de recurs:
Recurenta susține că instanța de fond, deși a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada_ -_, invocată de pârâții
M. T. și I. Ș. J. C., nu a motivat această soluție, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului, pentru că, în caz contrar, ar fi lipsită de un grad de jurisdicție.
Recurenta apreciază că se impunea respingerea excepției, întrucât pârâții, deși au indicat corect termenul legal de prescripție de 3 ani, pe de o parte, nu au indicat corect textul de lege, neputând fi incidente dispozițiile Noului cod civil unor raporturi începute sub dispozițiile legale anterioare intrării acestuia în vigoare, iar pe de alta parte nu au determinat deloc momentul de la care începe să curgă termenul de prescripției.
Astfel, recurenta arată că în cadrul motivării acțiunii a indicat pe larg întreg cadrul normativ promulgat și modificat de legiuitor, precum și decizia Curții Constituționale nr.843/_ publicata în Monitorul Oficial nr.506/_, precum și decizia Curții Constituționale nr.989/_ publicată în Monitorul Oficial nr.531/_, astfel ca de la acest moment s-a născut dreptul său la acțiune și drept urmare, a început să curgă termenul de prescripție, acțiunea fiind formulată în termen.
Se mai arată că instanța de fond a admis în parte primul petit al acțiunii, însă recurenta consideră că, subsecvent respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada_ -_, se impunea acordarea drepturilor solicitate începând cu data de_ și, în ceea ce privește drepturile aferente perioadei_ -_, trebuia reținut corect textul legal incident, respectiv dispozițiile Legii cadru nr.330/2009, cu aplicarea Legii nr.221/2008.
Se mai invocă faptul că în mod greșit instanța de fond a respins solicitarea de acordare a premiului anual aferent anului 2010 (al 13-lea salariu), proporțional cu perioada efectiv lucrată, suma ce urmează a fi actualizată cu rata inflației, la data efectivă a plății.
În ceea ce privește aceasta solicitare, recurenta precizează că, potrivit dispozițiilor art.25 din Legea nr.330/2009, legea-cadru privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice recurenta era îndreptățită să beneficieze de premiul anual (a celui de-al 13-lea salariu) aferent anului 2010.
Textul legal prevede astfel:
"(1) Pentru activitatea desfășurata, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acorda proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de baza brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acorda în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se
acorda persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul."
Cu toate acestea, recurenta arată că pârâții nu i-au achitat în anul 2011 premiul anual aferent anului 2010, deși a îndeplinit condițiile prevăzute de textul de lege pentru a beneficia de acest drept.
Se mai invocă faptul că, în condițiile în care s-a pensionat la data de 30 august 2010, este cert faptul că aceasta nu a beneficiat de plata proporțională a celui de-al 13-lea salariu, ce nu s-a mai putut regăsi în majorările salariale ce se acordă începând cu anul 2011, pentru că nu mai era angajată.
Recurenta mai critică sentința primei instanțe întrucât aceasta nu s-a pronunțat deloc asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, justificate
în cauza cu chitanțele depuse.
În drept, se invocă dispozițiile art.299 Cod.proc.civilă și următoarele.
Recurenții-pârâți: P. MUNICIPIULUI T., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI
T. critică sentința pronunțată de către prima instanță pentru următoarele motive:
Recurenții susțin că nu au calitate procesuală pasivă în cauză, neputând fi obligați la alocarea drepturilor salariale pretinse de către reclamanți, întrucât sumele destinate cheltuielilor de salarizare a cadrelor didactice din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat sunt sume ce provin de la bugetul de stat.
De asemenea, se mai invocă faptul că între părți nu au existat raporturi juridice de muncă.
Recurentul invocă în acest sens disp.art. 167 alin.1, art.170 alin.1 și 7 alin.3 din Legea nr.84/1995 republicată, precum și art.48 alin.1-4 din Legea nr.128/1997.
Se mai susține faptul că, în mod greșit prima instanță nu a luat în considerare disp.art.6 din O.G. nr.15/2008, modificat prin O.U.G. nr.151/2009.
Intimatul I. Ș. J. C. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursurilor.
Recurenta-intimată V. M. -M. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de C. LOCAL AL MUNICIPIULUI T. și P. MUNICIPIULUI T., ca fiind nefondate.
Analizând recursul declarat de reclamanta V. M., în temeiul disp.art.3041Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefundat, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada_ -_, excepție invocată de pârâții: P. Municipiului T. și I. Ș. J. C. .
Astfel, potrivit disp.art.253 Codul muncii republicat, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.
Art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii în vigoare la data la care termenul de prescripție a început să curgă (art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii republicat) prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:…..
c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Astfel, se reține că momentul nașterii dreptului reclamantei la acțiune- conform celor reținute și de către prima instanță prin invocarea disp.art.166 alin.1, 168 alin.1 și a principiului răspunderii civile contractuale a angajatorului- îl constituie data când reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce i-a fost cauzat, respectiv data când aceasta, în urma adoptării Legii nr.221/2008, a primit drepturile salariale stabilite fără respectarea prevederilor acestui act normativ.
Pentru aceste considerente, în speță, nu se poate reține faptul că dreptul reclamantei la acțiune s-ar fi născut la data pronunțării deciziilor nr.843/_ și nr.989/_ ale Curții Constituționale.
Astfel, în mod corect prima instanță a respins cererea formulată de către reclamantă privind diferențele de drepturi salariale solicitate pentru perioada _
-_, ca fiind prescris dreptul său la acțiune, în temeiul disp.art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii.
În ceea ce privește nereținerea corectă de către prima instanță a temeiului
legal potrivit căruia a acordat reclamantei drepturi salariale pentru perioada _
-_, se reține că prima instanță a apl icat în mod corect pentru această
perioadă dispozițiile obligatorii ale deciziei nr.11/_ pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție
, care a stabilit că personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de_ are dreptul, începând cu data de_, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G.nr.15/2008,aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, decizie dată tocmai în interp retarea și aplicarea
dispozițiilor art.5 alin.6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010
privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
În ceea ce privește motivele de recurs privind plata premiului anual pe anul 2010, Curtea reține următoarele:
La data la care premiul anual pe anul 2010 ar fi fost scadent, conform art.25 alin.4 din Legea nr.330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, potrivit cărora, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Se mai constată că în mod eronat reclamanții-recurenți au apreciat că în speță se poate reține retroactivitatea legii, având în vedere faptul că, în luna ianuarie 2011, problema acordării premiului anual era reglementată prin Legea nr.285/2010, lege în vigoare la acea dată.
Pentru aceste motive nu se poate reține în cauză nici faptul că dreptul recurenților la premiul anual era unul câștigat, întrucât, dispozițiile legale în vigoare nu-i mai îndreptățeau la acordarea acestuia.
În ceea ce privește ingerința Statului în dreptul reclamanților la un "bun"; în sensul Convenției și analizarea acesteia conform dispozițiilor art.20 din
Constituția României, prin raportare la art.17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și a art. l din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, se reține că măsurile luate de către legiuitor în privința premiului anual pentru anul 2010 au urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.
De asemenea, nu se poate reține că în speță s-ar fi încălcat principiul proporționalității măsurii, reclamanții nefiind puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de scopul legitim urmărit.
De altfel, prin decizia nr.115/_ a Curții Constituționale, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.8 din Legea nr.285/2010, reținându-se, pe de o parte, faptul că premiul anual nu este un drept fundamental, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate: principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept, care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
În acest sens, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
"Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, Curtea reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
În ceea ce privește susținerile autorilor excepției potrivit cărora neplata premiului anul aferent anului 2010 a condus la nașterea unui drept de creanță, creanță ce reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională reține că, într-adevăr, obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Curtea constată că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr.285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din
aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. De altfel, nici art. 25 alin. (4) t eza finală din Legea -cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.533
din 28 noiembrie 2011
, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011 și, respectiv, Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009
, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009).
Totodată, Curtea constată că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 80/2010
pentru completarea art. 11 din Ord onanța de urgență a
Guvernului nr.37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011
, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri
financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
În concluzie, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Având în vedere cele expuse, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii. Curtea s-a pronunțat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006 sau Decizia nr.458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004.";
În ceea ce privește faptul că reclamanta nu mai avea calitatea de salariat începând cu anul 2011, se reține, pe de o parte, că legiuitorul a prevăzut expres, prin actul normativ anterior menționat, că premiului anual pentru 2010, nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, se constată că,
spre deosebire de ceilalți angajați, reclamanta nu a mai suportat, începând cu data înscrierii la pensie,_, reducerea salarială de 15%.
Se reține astfel că în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata premiul anual pe anul 2010.
În ceea ce privește motivul de recurs privind nepronunțarea de către prima instanță asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, justificate cu chitanțele depuse la dosar, Curtea reține că în recurs, potrivit art.2812aCod. proc.civilă, nu se mai poate solicita completarea hotărârii primei instanțe, ci trebuia urmată procedura specială prevăzută de lege în acest sens, potrivit art.2812Cod. proc.civilă.
Analizând recursurile formulate de pârâții: P. MUNICIPIULUI T., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI T.,
prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acestea sunt fondate
pentru următoarele considerente:
Obligația de a plăti salariul revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin (1) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că:
"unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din Legea nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Se constată însă că, în speță, recurenții au fost însă în mod greșit chemați în judecată de către reclamantă pentru a fi obligați chiar la plata drepturilor bănești, îndatoriri ce reveneau doar angajatorilor.
Având în vedere principiul disponibilității părților în procesul civil, modul cum reclamanta a înțeles să stabilească în cauză cadrul procesual, se reține că în mod greșit prima instanță a soluționat excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâții-recurenți în cauză.
Astfel, cadrul procesual stabilit de către reclamantă a fost cel menționat prin acțiune, care a fost comunicată pârâților, astfel încât, în lipsa unei precizări scrise și comunicate părții adverse în sensul că în prezenta cauză se solicită de fapt obligarea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune, o modificare a obiectului cererii în acest sens la data pronunțării sentinței recurate presupune încălcarea dreptului la apărare al recurenților.
În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civilă, se vor admite recursurile declarate de: C. LOCAL T. și P. MUNICIPIULUI T. și se va modifica în parte sentința pronunțată de către prima instanță, în sensul de a se admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți în cauză și, în consecință, a se respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia, menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Pentru considerentele expuse anterior, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V. M. împotriva aceleași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E:
Admite recursurile declarate de P. MUNICIPIULUI T. și C. LOCAL
T. împotriva sentinței civile nr. 6868 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. MUNICIPIULUI T. și a C. UI LOCAL T. și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamanta V. M.
M. în contradictoriu cu acești pârâți. Menține restul dispozițiilor din sentință.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V. M. împotriva aceleași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _
.
C.
PREȘEDINTE
M. S. -C. B. I. -R.
JUDECĂTORI M.
GREFIER
G. C.
Red. C.M.;
Tehnored.:C.M./ V.R.;
2 ex./_
Jud.fond: Tribunalul Cluj: E. B. .
