Decizia civilă nr. 3884/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3884/R/2013
Ședința publică din 07 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. D.
C. T. împotriva sentinței civile nr. 10572 din 17 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați C. T.
V. U. C. T., C. LOCAL AL M. C. T., P. M. C.
T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent S. L. D. C. T., avocat G. Patricia, lipsă
fiind celelalte părți.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 septembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâții intimați P. și C. Local al M. C. T. au depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamantului recurent.
Reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, iar pe cale de consecință admiterea acțiunii introductive precizate, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 10572 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul S.
AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR C. EAN în numele și pentru membrii de sindicat BOAR MELINDA L., BINDEAN M. E., DEAC A., DUMITRESCU I. G., FARCAS V., F. M., LAZAR M. S., LEGENDA D. CORALIA, L. U P., O. FINICA, PROD. E., RASIGA A., SEBENI M., SOPTEREAN M. C., URCAN I. C., SARBU A. IULIA, BINDEAN M., LACATOS A., CRISTUREAN LAVINIA, DUMITRU O.
, FAGADAR ZENAIDA, PLESA D., SABAU G., FUNDIANU IULIA în
T.
"V.
U.
"; C.
T.
, C.
LOCAL AL
M.
C.
T.
.
contradictoriu cu pârâții C.
M. C. T. și P.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul pârâtelor unități de învățământ.
Premiul anual a fost reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 în vigoare din data de_ . Legea nr. 330/2009 a fost abrogată de dispozițiile art. 39 lit. w) din Legea nr.284/2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 877/_, în vigoare din data de 1 ianuarie 2011.
Reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, Tribunalul a apreciat că acestea sunt în acord cu prevederile art. 162 alin. 2 din Codul muncii conform cărora sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a tratat drepturile salariale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de muncă) este împrejurarea că nu există un drept la un salariu într-un anumit cuantum. Astfel, CEDO a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în Convenție nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Din jurisprudența CEDO trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). În cauza Lelas c. Croației,
Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de "bun"; este necesar un
fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin urmare, instanța a reținut că pentru a se elimina premiul anual pentru anul 2010 s-a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.
Un alt element care trebuie analizat este dacă s-a respectat principiul proporționalității măsurii, respectiv dacă statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativul protecției dreptului reclamanților, astfel încât, prin eliminarea premiului salarial, aceștia să nu fie puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de scopul legitim urmărit.
Instanța a reținut că prin măsura menționată, reclamanții nu au fost puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de interesul general care a impus măsura și față de dificultățile în care se află ceilalți cetățeni în perioada de criză economică, menținându-se salarii care permit asigurarea unui trai decent în România. Sarcina excesivă este cea rezultă dintr-o reducere a veniturilor la un cuantum care să determine imposibilitatea de a avea un trai
decent. Sarcina disproporționată este cea care depășește limitele determinate de un temei rezonabil, atunci când sarcina este comparată cu interesul general protejat. De asemenea, sarcina disproporționată, astfel cum a reținut CEDO în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, este determinată de împrejurarea că numai o mică parte din persoanele aflate în aceeași situație trebuie să suporte acea sarcina (în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei numai 54 de persoane au fost lipsite de pensia de invaliditate, pe când alte 689 persoane au continuat să primească pensii de invaliditate). Or, sarcina impusă reclamanților a fost impusă tuturor categoriilor de salariați plătite din fonduri publice, în egală măsură.
În ceea ce privește aprecierea că premiul anual reprezintă un drept câștigat care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, instanța a reținut că nu s-a încălcat principiul neretroactivității legii întrucât raportul juridic privind plata premiului anual nu s-a epuizat la data de_ . Plata premiului anual avea loc, potrivit art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul. Așadar raportul juridic reglementat prin legile noi, respectiv prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 și art. 39 lit. w) din Legea nr.284/2010, era în curs de derulare la data de_, data intrării în vigoare a acestora, astfel că nu se poate susține că aceste dispoziții legale retroactivează.
Pentru aceste considerente, în baza art. 8 din Legea nr. 285/2010 și art. 39 lit. w) din Legea nr.284/2010 precum și a deciziilor CEDO menționate, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. L. D. C.
T.
, solicitând modificarea sentinței civile atacate, iar pe cale de consecință admiterea acțiunii introductive precizate.
Recurentul apreciază că hotărârea primei instanțe încalcă principiul neretroactivității legii civile, așa cum acesta este reglementat prin prevederile art.1 cod civil (art. 6 noul Cod civil) și art. 15 din Constituția României.
În acest sens afirmă că prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009, care reglementau dreptul pretins, au fost în vigoare pe tot parcursul anului 2010, fiind abrogate doar în anul 2011, prin dispozițiile art. 8 din legea nr. 285/2010. Într-o atare situație, consideră recurentul că dreptul la acordarea celui de-al treisprezecelea salariu, drept câștigat pentru anul 2010, nu putea fi desființat retroactiv printr-un act normativ din anul 2011.
Apreciază că în cauză se impune a se avea în vedere și distincția între existența dreptului(art. 25 al. 1-3 din legea nr. 330/2009) și plata acestuia, reglementată conform art. 25 al. 4 din același act normativ, precum și faptul că pentru anul 2011 acest drept nu a fost inclus în salariul membrilor de sindicat reprezentați.
Mai invocă încălcarea art. 20 al.1 din Constituția României, art. 1 al protocolului Adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului si a
L. tăților Fundamentale, art. 8 din legea nr. 330/2009. Face trimiteri și la Cauza nr. 310/2010 a CJUE privind interpretarea art. 15 din Directiva C. ui nr. 2000/43/CE (JO L 180 din_ ) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și la art. 17 din Directiva C. ui nr. 2000/78/CE (JO 1303 din_ ) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13 septembrie 2013 pârâtul P. și C. Local al municipiului C. T.
au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele::
La data la care premiul anual pe anul 2010 ar fi fost scadent, conform art.25 alin.4 din Legea nr.330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, potrivit cărora, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Se mai constată că în mod eronat recurenții au apreciat că în speță se poate reține retroactivitatea legii, având în vedere că în luna ianuarie 2011, problema acordării premiului anual era reglementată prin Legea nr.285/2010, lege în vigoare la acea dată.
Pentru aceste motive nu se poate reține în cauză că dreptul recurenților la premiul anual era unul câștigat, întrucât, dispozițiile legale în vigoare nu îi mai îndreptățeau la acordarea acestuia.
În ceea ce privește ingerința Statului în dreptul recurenților la un "bun"; în sensul Convenției și analizarea acesteia conform dispozițiilor art.20 din Constituția României, prin raportare la art.17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și a art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, se reține că măsurile luate de către legiuitor în privința premiului anual pentru anul 2010 au urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.
De asemenea, nu se poate reține că în speță s-ar fi încălcat principiul proporționalității măsurii, reclamanții nefiind pusă în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de scopul legitim urmărit.
De altfel, prin decizia nr.115/_ a Curții Constituționale, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.8 din Legea nr.285/2010, reținându-se că premiul anual nu este un drept fundamental, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept, care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
În acest sens, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
"Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, Curtea reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
În ceea ce privește susținerile autorilor excepției potrivit cărora neplata premiului anul aferent anului 2010 a condus la nașterea unui drept de creanță, creanță ce reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională reține că, într-adevăr, obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Curtea constată că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr.285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011 și, respectiv, Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009).
Totodată, Curtea constată că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
În concluzie, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute
întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Având în vedere cele expuse, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii. Curtea s-a pronunțat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din
11 decembrie 2006 sau Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004.";
În fine, Curtea constată că Legile nr. 330/2009 și nr. 284/2010 nu transpun în dreptul intern o normă comunitară. Având în vedere aceste aspecte, precum și dezlegările în cauzele C-434/2011, C-462/2011, C-134/2012 și C- 369/2012, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a declarat că este vădit necompetentă să răspundă unor întrebări care se referă la dispozițiile legale interne care nu pun în aplicare drepturile Uniunii Europene, prin urmare Curtea de Apel constată că nu este în situația unei coliziuni a actelor normative interne menționate cu dreptul Uniunii Europene.
Pentru toate considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod de procedură civilă, în temeiul art. 312 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. L. D.
C. T. împotriva sentinței civile nr. 10572 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
S.
D.
L.
D.
D.
G.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: I. P.
