Decizia civilă nr. 4171/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4171/R/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: S. -D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. COMUNEI C. și
C. LOCAL C. împotriva sentinței civile nr. 1524/F din 10 iunie 2013 pronunțate de Tribunalul B. -Năsăud, în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant M. M. -F., precum și pe intimații pârâți C. N.
"P. R. "; B., L. T. "H. C. "; B., Ș. G. "L. R. "; C. ,
C. LOCAL B. și I. P. B., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești - Legea nr.330/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 octombrie 2013, s-a depus la dosar întâmpinare de către reclamant.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1624/F din 10 iunie 2013 pronunțate de Tribunalul
B. -Năsăud, în dosar nr._, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. - Năsăud, în numele și pentru membrul de sindicat M. M. -F. împotriva pârâților C. N. ,, P. R. "; B., L. T. ,,H. C. ,, B., C. Local al orașului B. și I. P. orașului B., Ș. G. ,,L. R. ";C., C. Local al comunei C. și I. P. comunei C., în consecință: a fost obligat pârâtul/a angajator L. T. ,,H. C. ,,B. și C.
N. ,, P. R. "; B. să calculeze drepturile salariale cuvenite membrului de sindicat anterior menționat, potrivit Legii-cadru nr.330/2009, în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pentru perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie2010 iar pe pârâta Ș.
G. ,,L. R. "; C., pentru perioada 01 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010 (ținându-se seama și de dispozițiile Legii 118/2010), sume actualizate cu
rata inflației începând cu data scandenței și până la data efectivă a plății; a fost obligat pârâtul/a angajator L. T. ,,H. C. "; B., C. N. ,, P. R. "; B., și Ș. G. ,,L. R. ";C., să calculeze drepturile salariale cuvenite membrului de sindicat anterior menționat, potrivit Legii-cadru nr.285/2010, în raport de salariul de bază din luna octombrie 2010, stabilit conform Legii 221/2008 și a Legii 330/2010 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pentru perioada 1 ianuarie 2011-13 mai2011(ținându-se seama și de dispozițiile Legii 118/2010), sume actualizate curata inflației începând cu data scandenței și până la data efectivă a plății; a fost obligat C. Local al orașului B. și I. P. orașului B., să asigure finanțarea pârâtilor angajatori L. T. ,,H. C. ,,
și C. N. ,,P. R. ,,B. privind fondurile bănești necesare plății diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate efectiv; a fost obligat
Local al comunei C. și I. P. comunei C., să asigure
finanțarea pârâtei angajator Ș. G. ,,L. R. ,, C. , privind fondurile bănești necesare plății diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate efectiv; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență în perioada 1 ianuarie 2010 - 13 mai 2011 membrul de sindicat a fost angajatul pârâtului L.
T. "H. C. "; B., făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008, așa cum rezultă din cuprinsul adeverinței nr. 11/_ depusă la dosar (f.10). În aceleași condiții membrul de sindicat a fost angajatul pârâtului C. N. "P. R. "; B. în perioada 1 ianuarie 2010- 13 mai 2011, conform mențiunilor cuprinse în adeverința nr. 225/_ (f.12), și a pârâtei Ș. G. "L. R. "; C. , în intervalul 01 septembrie 2010 - 13 mai 2011, potrivit adeverinței nr.12/_ depusă la fila 11, cu timp pațial.
Prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
La data de 1 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Prin art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009. În acest sens, prin alin. 5 lit. a din art. 30 din actul normativ menționat s-a stabilit că noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 330/2009.
Prin decizia în interesul legii nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de
31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008
privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Conform art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.
S-a arătat că de la salariul calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ L. T. H. C. în cuprinsul adeverinței nr. 11/_ . Încadrarea defectuoasă a persistat și la data încadrării la pârâtele C. N.
"P. R. "; B. și Ș. G. "L. R. "; C., așa cum atestă adeverințele nr. 12/_ și nr.225/_ . În privința membrului de sindicat s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008. Urmare a încadrării eronate salariul de care a beneficiat membrul de sindicat începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008.
Stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile
legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii nr. 3/2011, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, reprezintă o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.
Având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2010- 13 mai 2011, în care membrul de sindicat a fost angajat al unităților de învățământ chemate în judecată, acesta trebuia să beneficieze din partea angajatorilor de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Instanța a apreciat că sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele
inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr.
118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.
În privința obligațiilor stabilite în sarcina pârâtului C. Local și P. instanța a reținut incidența mai multor dispoziții legale. Astfel:
art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat prevede că "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
-art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, prevede că finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
- Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009.
art. 36 alin. 4 lit. ";a"; și alin. 6 lit. ";a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul local prevede că aprobă bugetul local, la propunerea primarului, primarul fiind ordonator principal de credite, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.
S-a constatat că C. local este așadar entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. Local al comunei
și P. comunei C., admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacată, în sensul înlăturării obligației pârâților la alocarea fondurilor bănești menționate, cu cheltuieli de judecata in cuantum de 500 lei, onorariu de avocat.
În motivare s-a arătat că în mod corect potrivit.art. 167 din Lesea 84/1995, modificată și art. 1 alin 3 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ de stat finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea chletuielilor cu salariile, sporurile indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, dispoziții similare fiind cuprinse și în dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011, care prevăd că finanțarea de bază a învățământului preuniversitar de stat se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat. prin bugetele locale.
Prin analogie cu rolul de administrator al M. ui Finanțelor P. e pentru repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor din bugetul de stat, s-a apreciat că și în cazul C. ui local și P. lucrurile stau la fel, evident cu respectarea atribuțiilor și competențelor lor specifice prevăzute de lege. În acest sens sunt relevante prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale evidențiate în continuare.
Au apreciat pârâții că din felul în care este formulată obligația ce ne revine, prin dispozitivul sentinței, reiese că ar trebui să aibă o conduită contrară prevederilor legale cuprinse în Legea nr 273/2006 care stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice locale, precum și responsabilitățile autorităților administrației publice locale și ale instituțiilor publice implicate în domeniul finanțelor publice locale.
Pentru a se conforma sentinței instanței de fond, ar trebui ca această alocare de fonduri necesare plății sumelor de bani către reclamant/reclamantă să ia forma unui angajament bugetar — care în sesnsul art. 2, pct. 2 din Legea nr. 273/2006 este " actul prin care o autoritate publică competenta, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate";
De asemenea, se face trimitere Ia definiția bugetului local, ca fiind
"documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale"", și a cheltuielilor bugetare "sumele aprobate în .bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în limitele și potrivit destinațiilor stabilite prin bugetele respective";
În sensul Legii nr. 273/2006 - art.2, pct 59 - "sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat -sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale și sumele defalcate cu destinație specială, alocate pentru finanțarea unor servicii publice descentralizate sau a unor noi cheltuieli publice;"
Conform prevderilor art. 4 " (2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite. (3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
În aprecierea pârâților orice alocare de resurse financiare pentru orice fel de cheltuieli, trebuie să fie, pe de o parte supuse aprobării în prealabil, și, pe de altă partei-trebuie să se indice și să se asigure și sursa de venituri pentru acoperirea acestora. Potrivit art. 12 din aceeași lege, care consacră principiul specializării bugetare, "Veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după naturqăâor economică și destinația acestora"., iaj conform principiului echilibrului (at. 13), Cheltuielile unui bugerse acoperă integral din veniturile bugetului respectiv, inclusiv excedentul anilor precedenți. Alte-,principii pe care autoritățile locale trebuie să le respecte, sunt principiul autonomiei locale financiare consacrat de art. 16 alin. (4)
S-a arătat că pe lângă aceste principii, legea mai consacră și o serie de reguli bugetare ce trebuie respectate, art. 14: (2) Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale; 3) Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială; (4)Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare; (5) După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicații asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.
art. 22 din Legea nr. 273/2006, care trateatză rolul ordonatorilor de credite: "(1) Ordonatorii principali de credite analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aproțate prin bugetele locale și prin bugetele instituțiilor
publice, ai Căror conducători sunt; ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale.
Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate potrivit art. 19 alin. (1) Ut, b), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale.
Ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităților pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale."
Se face trimitere la prevederile secțiunii a 2- a din legea finanțelor publice locale, care se referă la calendarul bugetar - respectiv art. 37-39, pe care nu le mai reproducem aici. Dorim doar sa subliniem că există o foarte strînsă corelare și dependență a demersurilor făcute în cadrul procesului bugetar de către autoritățile locale, cu cele de la Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finațelor publice.
S-a mai arătat că având în vedere că sumele de bani ce fac obiectul prezentului litigiu reprezintă de fapt, în esența lor niște cheltuieli de personal - atunci când sunt solicitate și supuse aprobării de către nucleele financiare ale instituțiilor deînvățământ aprecierii lor este că se face aplicarea prevederilor art. 49 din Lege - Principii în execuția bugetară - (3) Cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare.
În raport de cele arătate s-a considerat că obligațiile care pot sa le revină în ipoteza admiterii acțiunii reclamantei, acestea nu pot fi alteîe decît cele ce decurg din lege. In acest caz, acestea ar fi cele cuprinse în prevederile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, dispunerea măsurilor ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, și în nici un caz alocarea respectivelor sume de bani în buget.
În privința sumelor de bani care ar trebui alocate către unitățile de învățământ pentru a se achita obligațiile ce derivă din titlurile executorii, prin bugetele locale, s-a precizat că aceasta presupune: pe de o parte, ca aceste sume să fie solicitate și evidențiate distinct de către unitatea respectivă de învățământ cu ocazia elaborării proiectului de buget, iar pe de altă parte, aceste sume să fie în mod corespunzător solicitate a ne fi transferate de la bugetul de stat pentru a putea fi virate.
Prin întâmpinarea depusă reclamantul a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii ca legală și temeinică, aducând argumente exclusiv privitoare la caracterul întemeiat a pretențiilor bănești formulate prin acțiune și corelativ, la temeinicia hotărârii sub acest aspect.
Ex aminând hotărârea atacată prin p risma criticilor di n motivele de
recurs, Curtea con stată că recursul e ste nefundat, hotă rârea atacată f iind
legală și temeinică pentru motivele ce succed.
Esențial, unul este motivul de recurs formulat, susținut prin două argumente. Astfel, se justifică de către recurenți excepția lipsei calității procesuale pasive în primul rând prin raportare la dezlegările date de prima instanță în privința lipsei calității procesuale pasive a M. ui Finanțelor P. e, iar în al doilea rând, prin raportare la dispozițiile legale enumerate în recurs privitoare la finanțele publice și modul de angajare a acestora.
Curtea subliniază că în cuprinsul sentinței nu se regăsesc dezlegări privitoare la lipsa calității procesuale pasive a M. ui Finanțelor P. e, acesta nefiind chemat în judecată, ca atare prima instanță neraportându-se la calitatea procesuală a unei instituții străine de proces.
Este adevărat că prin decizia în interesul legii nr. 10/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege cererea de chemare în garanție a M. ui Finanțelor P. e formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar, însă aplicarea acestei decizii nu poate fi extrapolată la situația pe care o indică recurenții, întrucât aplicarea unei decizii în interesul legii reprezintă o excepție în materie de judecată și ca atare trebuie făcută restrictiv, doar la cazurile concret dezlegate prin pronunțarea acesteia (exceptio est strictissimae interpretationis). Pentru rest, este de competența instanței interpretarea și aplicarea legii. În plus, chiar în cuprinsul menționate decizii în interesul legii, se face vorbire despre chemarea în garanție a
M. ui Finanțelor P. e formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, fără însă ca față de aceștia din urmă, să se extindă interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o impune prin dezlegările sale în raport de situația procesuală a M. ui Finanțelor P. e.
Neîntemeiate sunt și argumentele consecutive ale recurenților.
Ceea ce susțin recurenții, că dispozițiile legale relative la finanțele publice locale se opun alocării de fonduri dispusă de tribunal, nu poate fi reținut. Arată recurenții că alocarea de fonduri conduce la noțiunea de angajament bugetar, definit de art. 2 pct. 2 din Legea nr. 273/2006, cu sublinierea în continuare că obligațiile ce le revin recurenților nu pot fi altele decât cele ce decurg din lege.
Or, se constată că prima instanță a argumentat caracterul legal al obligației de plată a diferențelor salariale obiect al acțiunii, iar sub acest aspect, sentința nu a fost recurată, intrând în puterea de lucru judecat și fiind irevocabilă.
Ca atare, obligația de plată a acestor diferențe este legală, având la bază statuări ale celor mai înalte foruri judiciare din stat, conform considerentelor sentinței, iar atribuțiile recurenților în alocarea fondurilor necesare plății acestora sunt recunoscute prin însuși recursul formulat.
Pe de altă parte, angajamentul bugetar trebuie privit distinct, după cum derivă dintr-o inițiativă a autorităților publice locale sau din obligații legale ale acestora. În mod evident, textul de lege citat de recurenți (art. 2 pct. 2 din Legea nr. 273/2006) s-ar opune unor inițiative financiare ale autorităților locale fără încadrare în creditele bugetare, însă în mod evident, nu se poate opune acest deziderat, al încadrării în creditele bugetare, obligației de respectare a dispozițiilor legale privitoare la finanțarea cheltuielilor de personal din învățământul de stat preuniversitare și a celor privitoare la salarizarea acestui personal. Acesta este de altfel sensul dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin cele două decizii în interesul legii pe care se întemeiază tribunalul. În lumina acestora, se impune, ca efect al constatărilor succesive de către Curtea Constituțională a României a neconstituționalității ordonanțelor de guvern prin care s-a urmărit anularea efectelor Legii nr. 221/2008, aplicarea majorărilor salariale reglementate de aceasta.
Or, trebuie reținut specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi
specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamanților, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
În baza art.274 C.pr.civ., nu pot fi acordate cheltuieli de judecată recurenților, având în vedere soluția de respingere a recursului.
În raport de cele arătate în baza art.312 al.1 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ. urmează a fi respins ca nefundat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. local și P. comunei C. împotriva sentinței civile nr.1624/F din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
D. C.
G. N.
M.
I.
T.
S. D. G.
red.N.M./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.S. I.
