Decizia civilă nr. 4197/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ N. 4197/R/2013

Ședința publică din 29 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.

GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT în numele și pentru

membra de sindicat I. ANA-M. împotriva sentinței civile nr. 1801/F din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați G. CU P. P. N. 1 N., C. LOCAL N., I.

P. N., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) C.pr.civ.

De asemenea, se constată că la data 23 octombrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâții intimați C. Local al orașului N. și Primarul orașului N. au depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1801/F din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul

  1. -N. în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul/a Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -N. în numele membrului de sindicat I. ANA-M. împotriva pârâților G. CU P. P. N. 1 N., C. Local al Municipiului B. și Primarul Municipiului B. .

    A fost obligată pârâta G. CU P. P. nr.1 N. să calculeze indemnizația pentru concediul de odihnă efectuat anterior datei de_, fără aplicarea diminuării de 25%, prevăzută prin Legea nr. 118/2010 și să plătească reclamantei diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată, respectiv pentru 1 și 2 iulie 2010.

    A fost respinsă acțiunea pentru perioada ulterioară datei de_, ca neîntemeiată.

    Au fost obligați pârâții C. Local N. și Primarul orașului N. să aloce fondurile necesare pentru plata diferenței de indemnizație anterior menționată. Fără cheltuieli de judecată.

    Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

    În anul școlar 2009-2010, reclamanta a funcționat în cadrul unității școlare chemate în judecată, pe postul de profesor înv. primar, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar (f.9), încadrându-se în categoria personalului didactic și nedidactic din învățământul preuniversitar a cărui remunerare este circumscrisă legii de salarizare a personalului bugetar și a intrat în concediu de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25%, în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010.

    S-a avut în vedere că prin Decizia în recursul în interesul Legii nr. 20/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.

    S-au reținut considerentele acestei decizii, și faptul că în opinia Înaltei Curți de C. și Justiție prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

    S-a constatat că angajatorul a aplicat reducerea de 25% în cazul indemnizației de concediu cuvenită și pentru concediul efectuat anterior datei de 3 iulie 2010, dată de la care a intrat în vigoare Legea nr.118/2010, respectiv și pentru zilele de 01 și 02 iulie 2010. După data de 3 iulie 2010 în mod legal și judicios s-a redus cu 25% indemnizația de concediu în cazul reclamantului/ei, motiv pentru care nu pot fi admise pretențiile pentru perioada ulterioară acestei date.

    Având în vedere aceste considerente, tribunalul a constatat că măsura diminuării drepturilor salariale a fost dispusă prin lege, fără a fi necesară manifestarea de voință a angajatorului și a salariatului, este justificată de necesitatea asigurării securității naționale pe fondul crizei economice internaționale, și că prin aceasta nu se aduce atingere niciunuia dintre drepturile invocate de către reclamantă, situație în care, în baza prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 3251/1998, art. 7 din HG nr. 250/1992, republicată, și ținând seama de jurisprudența Curții europene mai sus arătată, a admis în parte acțiunea formulată în modalitatea arătată și a obligat unitatea școlară pârâtă să plătească reclamantei diferența dintre indemnizația cuvenită și cea efectiv încasată, pentru 1 și 2 iulie 2010.

    Pentru perioada ulterioară datei de 3 iulie 2010 pretențiile au fost respinse ca neîntemeiate.

    Cum pârâții de rând 2 și 3 sunt autoritățile care în conformitate cu art. 167 din Legea nr. 84/1995 (în vigoare în perioada pentru care se cuvin diferențele

    salariale) și cu art.104 din Legea 1/2011, asigură finanțarea unităților de învățământ preuniversitar din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, aceștia au fost obligați să aloce fondurile necesare plății către reclamantă a sumelor restante datorate, în aceleași condiții în care asigură plata celorlalte drepturi salariale ale personalului didactic. În conformitate cu art. 36 din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, iar Primarul unității administrative este ordonator principal de credite al bugetului acesteia, potrivit art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, motiv pentru care au fost obligați să aloce fondurile necesare plății diferenței de indemnizație la care este îndreptățită reclamanta.

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -N. pentru I. ANA-M.

    , solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată

    .

    În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat în esență că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) al Legii nr. 128/1997. Acordarea concediului de odihnă este reglementată atât ele prevederile Codului Muncii, art. 145 și ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ, cât și de cele ale art. 7 al Hotărârii de Guvern nr. 250/1992:

    Membrul de sindicat I. ANA-M. a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial Partea 1 nr. 441/_, respectiv în data de_ . În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii. 118/2010.

    S-a precizat că pârâții au ignorat prevederile art. 1 din Codul civil și în art.15 alin.(2) din Constituția României, art. 145 din Legea nr. 54/2003 Hotărârii de Guvern nr. 250/1992, art. 29 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ 2007 - 2008, înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr._ și au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Prin aceasta s-a produs o dublă lezare a exercitării dreptului la concediu; în primul rând membrii de sindicat nu au beneficiat de indemnizație în cuantum integral anterior începerii concediului de odihnă, iar în al doilea rând au fost nevoiți să revină din concediu la sediul unității, pentru a putea primi indemnizația corespunzătoare.

    La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate"; la nivelul lunii decembrie 2009.

    Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile Legii nr. 118/2010, înainte de apariția ei în Monitorul Oficial.

    Art. 1 din Legea nr. 118/2010 dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind

    salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010.

    Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 stabilește expres că "prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";.

    Sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun"; îmbracă natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică"; (cauza Buchen contra Cehiei). Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un

    "drept de proprietate"; în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia echivalează cu o expropriere.

    A fost încălcată și "speranța legitimă"; întrucât dreptul la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.

    Prin întâmpinarea înregistrată la data de 23 octombrie 2013 C. LOCAL AL ORAȘULUI N. și PRIMARUL ORAȘULUI N.

    , aU solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate.

    Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

    Reclamanta a investit instanța cu verificarea legalității reducerii drepturilor cuvenite pentru perioada efectuării concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 118/2010, respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza Legii nr. 118/2010 și sumele care li se cuvin cu acest titlu fără aplicarea diminuării.

    Recurentul se consideră vătămat în drepturile sale prin aplicarea art.1 din Legea nr.118/2010: "Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.

    În ceea ce privește această problemă de drept, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin Decizia nr. 20/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul oficial nr. 822/21 noiembrie 2009, s-a statuat că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.

    În considerentele Deciziei nr. 20/2011, s-a reținut că "(…)algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.

    Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.

    Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.

    Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.(…)";

    De asemenea, în considerentele deciziei amintite, s-a concluzionat faptul că

    "întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";

    În ceea ce privește dispozițiile invocate în cererea de recurs, cuprinse la pct.

    26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, care prevăd faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ";.

    De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

    Curtea d Apel reține că dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 Cod procedură civilă

    Criticile formulate în recurs sunt nefondate și din perspectiva reglementărilor europene, în contextul în care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva României (cererea nr. 44232/11) și A. Gavril Senteș împotriva României (cererea nr. 44605/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că nu au fost încălcate de către Statul român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.

    În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că, în speța respectivă, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

    Chiar dacă decizia de inadmisibilitate vizează diminuarea cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010, aceasta își găsește aplicare și în cauza dedusă judecății prin prisma naturii dreptului de natură salarială pretins de către cadrul didactic.

    În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la: încălcarea dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcarea principiului neretroactivității și modul de calcul a indemnizației de concediu în cuantumul nediminuat după data de 3 iulie 2010.

    În speță, așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitatea școlară reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, iar indemnizația de concediu a fost plătită ulterior intrării în concediu și a fost diminuată cu 25 %.

    Se constată așadar că în mod corect tribunalul a reținut că este lipsită de temei legal aplicarea dispozițiilor Legii nr. 118/2010 pentru diminuarea indemnizației aferentă zilelor de concediu de odihnă efectuate doar până în data de 2 iulie 2010 inclusiv, întrucât actul normativ fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 441 din 30 iunie 2010, a intrat în vigoare doar în data de 3 iulie 2010.

    Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

    D E C I D E:

    Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -N. pentru I. ANA-M. împotriva sentinței civile nr. 1801/F din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._, pe care o menține.

    Decizia este irevocabilă.

    Dată și pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2013.

    PREȘEDINTE,

    JUDECĂTORI,

    L. D.

    S.

    D.

    D.

    G.

    GREFIER,

  2. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./_ Jud.fond: I. C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4197/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă