Decizia civilă nr. 4209/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 4209/R/2013

Ședința publică din 29 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M.

B. și P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1553/F din 04 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată U. J. A S. L. D. ÎNVĂȚĂMÂNT B. N., în numele și pentru membrul de sindicat M. I., și pe pârâtul intimat L. T.

F. B., având ca obiect drepturi bănești - Legea 330/2009.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâții recurenți C. Local al M. B. și P. M. B. au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1553/F din 04 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul M. I. prin U. J. a S. L. din Învățământ împotriva pârâților L. T. F. B., I. P. ui B. și C. local B., ca fiind întemeiată și în consecință a fost obligat pârâtul L.

T. F. B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009 prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, conform Legii nr. 221/2008 și cu aplicarea Legii nr. 118/2010 și să plătească diferențele dintre drepturile salariale astfel calculate și cele efectiv încasate în perioada_ -_, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestor drepturi.

A fost obligat pârâtul L. T. F. B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii octombrie 2010 prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, conform Legii nr. 221/2008 și a Legii nr. 330/2009 și cu aplicarea Legii nr. 118/2010 și să plătească diferențele dintre drepturile salariale astfel calculate și

cele efectiv încasate în perioada_ -_, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestor drepturi

A fost obligată I. P. ui B. și C. local B. să aloce pârâtului L. T. F. B. fondurile necesare plății sumelor restante datorate. Fără cheltuieli de judecată.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B. este nefondată în raport de dispozițiile art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, art. 36, 62 și 63 alin. 4 din Legea nr.215/2001.

Referitor la fondul cauzei s-a reținut că reclamantul a fost angajat al unității școlare pârâte și nu a beneficiat de majorările salariale prevăzute de Legea 221/2008.

Constatându-se incidența în cauză a Deciziilor nr. 3/2011 și 11/2012 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, respectiv a Legii 63/2011 s-a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Desigur, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.

Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local al M.

B. și P. M. B., solicitând admiterea recursului

, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a

C. ui Local al M. B., precum și a P. ui M. B. .

Consideră recurenții că argumentele reținute de către prima instanță în ceea ce privește atribuțiile M. ui Finanțelor P. e, respectiv că acesta din urmă nu are obligația de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat, sunt aplicabile și în privința lor.

În acest sens, recurenții fac trimiteri la prevederile Legii nr. 273/2006 subliniind că în calitate de autorități publice au obligația de a respecta toate principiile reglementate de acest act normativ.

De asemenea, învederează că prima instanță a reținut în motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. ui Finanțelor P. e că între instituțiile pârâte chemate în judecată există raporturi juridice de drept administrativ care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specific ce le revin în procesul bugetar. Apreciază că, în mod similar, aceste rețineri sunt incidente și în ceea ce-i privește.

Astfel, se arată că P. are rol de administrator al sumelor ce sunt transferate de la bugetul de stat cu destinația specială pentru acoperirea cheltuielilor salariale pentru salariații unităților de învățământ preuniversitar, însă trebuie determinată sursa de finanțare.

Precizează că prima instanță a făcut trimitere la prevederile OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, însă a omis să aibă în vedere că potrivit art. 49 din Legea

nr. 273/2006 " cheltuielile de personal aprobate nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare";.

În fine, arată că nu au atribuții de alocare a sumelor de bani solicitate în buget, ci doar de a lua măsurile necesare astfel încât să asigure în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

În drept, invocă art. 304, pct. 9, 304/1 și 312 din Codul de Procedură Civilă, Legea 84/1995, modificată.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

Criticile aduse de pârâți hotărârii atacate sunt neîntemeiate, având în vedere ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie, din care rezultă faptul că fiecare dintre pârâți, are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește asigurarea, calcularea și plata sumelor reprezentând drepturi salariale.

Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii calitatea de angajator aparține unității de învățământ și, prin urmare, acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute prin dispoziții legale speciale atribuții specifice în sarcina instituțiilor pârâte.

Așadar, referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului C. Local al M.

B.,

Curtea are în vedere dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995 potrivit cărora finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale

pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele

defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.

De asemenea în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.

Prevederi similare se regăsesc și în art. 104 al. 2 din Legea nr. 1/2011, care stabilește că finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale";.

Prin urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.

În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât

C. Local rezultă și din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea

primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.

Așadar, atribuțiile prevăzute pentru C. Local, prin actele normative menționate se circumscriu obligației de "asigurare";, pârâtul recurent, având astfel calitate procesuală pasivă.

P. M. B. este de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, are calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.

În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, ci în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.

În susținerea recursului, pârâții se prevalează și de raționamentul ce a stat la baza admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la care arată că le este aplicabil în egală măsură.

Curtea constată că în cauza dedusă judecății Ministerul Finanțelor Publice nu a avut calitatea de parte, cererea de chemare în judecată nefiind formulată și în contradictoriu cu acesta. De asemenea, notează că nefiind învestită cu nici o cerere privitoare la acest minister, prima instanță nu a soluționat în cursul procesului nici un incident procedural cu privire la calitatea procesuală pasivă a acestuia. Prin urmare, criticile recurenților formulate din această perspectivă sunt străine de pricină, astfel că vor fi înlăturate.

Ținând seama considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. 1 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M.

  1. și P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1553/F din 04 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._, pe care o menține.

    Decizia este irevocabilă.

    Dată și pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2013.

    PREȘEDINTE,

    JUDECĂTORI,

    L. D.

    S.

    D.

    D.

    G.

    GREFIER,

  2. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./_

Jud.fond: B. I. S.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4209/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă