Decizia civilă nr. 4456/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4456/R/2013
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL
M. B. și PRIMARUL M. B. împotriva sentinței civile nr. 2001/F din_, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată U. J. A S. L. D. ÎNVĂȚĂMÂNT
B. -N., precum și pe intimații pârâți G. CU P. P. "C. CU P. "; B., L. T. L., C. LOCAL L. și I. P. L., având ca obiect drepturi bănești - Legea nr. 330/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamanta intimată U.
J. a S. L. din Învățământ B. -N. a formulat întâmpinare în cauză, înregistrată la dosar la data de 15 noiembrie 2013.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurenților, ca și pe aceea a reclamantului intimat, de a fi judecată cauza și în lipsă, o reține în pronunțare, în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2001/F din_, pronunțată de Tribunalul B. -
N. în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâta G. cu P. P. "C. cu P. "; B.
, s-a respins ca neîntemeiată excepția prematurității invocată de pârâții Primarul municipiului B. și C. local B. ; s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta U. J. a S. L. din Învățământ, în numele și pentru membrul de sindicat B. D. -P., împotriva pârâților G. cu P. P.
"
C. cu P. "; B., L. T. L., C. local L., Primarul comunei
L., Primarul municipiului B., C. local al municipiului B., și în consecință: a fost obligat pârâtul L. T. L. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acesteia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma
cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data efectivă a plății; a fost obligată pârâta G. cu P. P. "C. cu P. "; B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acesteia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 septembrie 2010 și până la data efectivă a plății; a fost obligată pârâta G. cu P. P. "C. cu P. "; B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei potrivit Legii nr. 285/2010 în raport de salariul de bază din luna octombrie 2010 stabilit conform Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit potrivit Legii nr. 221/2008 și să plătească acesteia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data efectivă a plății; au fost obligați pârâții C. local L., Primarul comunei L. să aprobe, respectiv să aloce pârâtului L. T. L. diferențele salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamantă în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010; au fost obligați pârâții C. local al municipiului B. și Primarul municipiului B. să aprobe, respectiv să aloce pârâtei G. cu P. P. "C. cu P. "; B. diferențele salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamantă în perioadele 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform art. 137 C.proc.civ., că art. 34 din Legea- cadru nr. 330/2009 nu prevede expres că procedura de contestare la ordonatorul de credite și apoi la instanța de contencios administrativ constituie o procedură prealabilă ce trebuie urmată obligatoriu anterior sesizării instanței de drept comun, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 109 C.proc.civ.
Aceste dispoziții legale invocate de pârâți nu prevăd că singurul mod de contestare ar fi cel anume reglementat de acel act normativ, situație în care reclamanta are la îndemână două căi de acțiune, în lipsa unor prevederi legale imperative care să excludă acest lucru, adică fie calea procedurii administrative prevăzută de art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009, fie calea sesizării instanțelor de judecată ce soluționează conflicte de muncă.
Reclamanta a ales calea sesizării directe a instanței judecătorești, în condițiile în care procedura prevăzută de art. 34 menționat, este una administrativă, fără caracter prealabil obligatoriu.
Ca atare, instanța a apreciat că excepția tardivității nu poate fi reținută.
În privința excepției a mai reținut că la dosarul cauzei nu s-a depus la dosar dovada comunicării, sub semnătură, reclamantei, a dispozițiilor de reîncadrare începând din 1 ianuarie 2010, respectiv din 1 ianuarie 2011, astfel încât în lipsa legalei comunicări reclamanta se află în termenul legal de contestare a nelegalei încadrări ce are ca și consecință directă plata unor diferențe bănești, contestație ce constituie obiectul analizei în prezenta cauză.
Decizia nr. 7/_ emisă de unitatea de învățământ L. T. L. nu cuprinde dovada înmânării acesteia reclamantei, sub semnătură, astfel încât în lipsa vreunei alte probe nu se poate considera că aceasta a fost comunicată reclamantei.
Excepția prematurității invocată de pârâți a fost apreciată de instanță ca întemeiată, deoarece aceasta poate fi invocată numai atunci când dreptul dedus
judecății este afectat de termen sau condiție suspensivă și înainte de împlinirea termenului sau condiției, este introdusă acțiunea.
În cauză, dreptul la calculul și plata salariului raportat la salariul avut în luna august 2009 stabilit în baza Legii nr. 221/2008, s-a născut la data de 1 ianuarie 2010, la momentul intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, astfel încât reclamanta este titulara unui drept de creanță actual.
În privința sursei finanțării, tribunalul reține că fiind vorba de cheltuieli de personal, ele se asigură în principal de la bugetul de stat prin bugetul unității administrativ-teritoriale, conform Legii nr. 1/2011.
Analizând actele și lucrările dosarului
, pe fondul dreptului dedus judecății, tribunalul reține faptul că în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2011 reclamanta a fost angajata unității școlare chemată în judecată L. T. L.
, pe postul de institutor I, făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008, așa cum rezultă din cuprinsul adeverinței nr. 1305/_ depusă la dosar (f. 9).
În perioada 1 septembrie 2010 - 13 mai 2010 reclamanta a fost angajata unității de învățământ G. cu P. P. "C. cu P. "; B., pe postul de profesor, așa cum rezultă din adeverința nr. 1381/_ depusă la dosar (f. 8).
Prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Î nalta Curte de Casa ție și Justiție în
interesul legii
, s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite
funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Conform acestui act normativ, începând cu 1 octombrie 2008 salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.
Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008.
Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar - era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.
La data de 1 ianuarie 2010
, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Prin art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009.
În acest sens, prin alin. 5 lit. a din art. 30 din actul normativ menționat s-a stabilit că noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 330/2009.
A fost reținut că prin decizia în interesul legii nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în
domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În acest context, instanța a apreciat că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Conform art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte
interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.
S-a considerat că de la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr. 1305/_ depusă la dosar, astfel că, în privința reclamantei s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008.
Urmare a încadrării eronate salariul de care a beneficiat reclamanta începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008.
În continuarea argumentelor instanța a arătat că salariul obținut la 31 decembrie 2009, de la care trebuia să se pornească la 1 ianuarie 2010 s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, aplicabilă potrivit art. 46 începând din 1 ianuarie 2011.
Prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011.
În cazul reclamantei majorarea trebuia să pornească de la nivelul salariului aferent lunii octombrie 2010, calculat în baza reîncadrării operate prin Legea- cadru nr. 330/2009 pornind de la salariul cuvenit la 31 decembrie 2009, calculat conform prevederilor Legii nr. 221/2008, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr. 1381/_ depusă la dosar (f. 8).
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.
În concluzie, instanța a apreciat că având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 reclamanta trebuia să beneficieze din partea angajatorului de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
S-a apreciat că sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective, urmând a fi avut în vedere că, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.
În privința obligațiilor stabilite în sarcina pârâților Primarul și consiliul Local, instanța a reținut următoarele argumente:
Potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Totodată, conform art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009.
Potrivit art. 36 alin. 4 lit. ";a"; și alin. 6 lit. ";a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul local aprobă bugetul local, la propunerea primarului, primarul fiind ordonator principal de credite, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.
C. local este entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs C. Local al municipiului B. și Primarul municipiului B. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a C. ui Local al municipiului
B., precum și a P. municipiului B. .
Principala critică pe care o aduce sentinței contestate este legată de sintagma "obligă pârâtii să aloce fondurile necesare plătii.."; .
În susținerea criticii, pârâții au arătat că pentru a stabili această soluție, Tribunalul a reținut, în mod corect susținem noi, că Potrivit art. 167 din Legea 84/1995, modificată și art. 1 alin 3 din HG nr. 1618/2009 privind fianțarea unităților de învățământ de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea chletuielilor cu salariile, sporurile indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
În aprecierea pârâților, au fost avute în vedere dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011, care prevăd că finanțarea de bază a învățământului preuniversitar de stat se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Instanța de fond a apreciat că atât C. Local cât și Primarul municipiului B. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, invocând prevederile Legii nr. 215/2001, și în consecință, dispune obligarea acestor pârâți să asigure finanțarea necesară plății diferenței de indemnizație la care este îndreptățit reclamantul/reclamanta.
S-a apreciat de pârâți că, pornind de la ceea ce a reținut instanța în considerentele sentinței, cum că M. Finațelor P. e repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia, lucrurile se prezintă la fel și în privința C. ui Local și P.
, evident cu respectarea atribuțiilor și competențelor lor specifice prevăzute de lege. In acest sens sunt relevante prevederile Legii nr. 273/2006 privind finațele publice locale, pe care le va evidenția în continuare:
Au considerat pârâții că din felul în care este formulată obligația ce le revine, prin dispozitivul sentinței, reiese că ar trebui să aibă o conduită contrară prevederilor legale cuprinse în Legea nr 273/2006 care stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice locale, precum și responsabilitățile autorităților administrației publice locale și ale instituțiilor publice implicate în domeniul £ finanțelor publice locale.
În aceeași ordine de idei a arătat că pentru a se conforma sentinței instanței de fond, ar trebui ca această alocare de fonduri necesare plății sumelor de bani către reclamant/reclamantă să ia forma unui angajament bugetar - care în sesnsul art. 2, pct. 2 din Legea nr. 273/2006 este " actul prin care o autoritate publică competentă, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate";
Pârâții au făcut trimitere la definiția bugetului local, ca fiind
"documentulprin care sunt prevăzute și aprobate în flecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale", și a cheltuielilor bugetare "sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în limitele și potrivit destinațiilor stabilite prin bugetele respective "; precum și la definiția sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, arătând că potrivit Legii nr. 273/2006 - art.2, pct 59
- sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat - sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale și sumele defalcate cu destinație specială, alocate pentru finanțarea unor servicii publice descentralizate sau a unor noi cheltuieli publice;"
Conform prevderilor art. 4 "(2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite. (3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Motivația prezentării acestor definiții a fost determinată de faptul că orice alocare de resurse financiare pentru orice fel de cheltuieli, trebuie să fie, pe de o parte supuse aprobării în prealabil, și, pe de altă parte, trebuie să se indice și să se asigure și sursa de venituri pentru acoperirea acestora. Potrivit art. 12 din aceeași lege, care consacră principiul specializării bugetare, """Veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică și
destinația acestora"., iar conform principiului echilibrului (at. 13), Cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv, inclusiv excedentul anilor precedenți. Alte principii pe care autoritățile locale trebuie să le respecte, sunt principiul autonomiei locale financiare :"art. 16 (4) Sumele defalcate cu destinație specială se utilizează de către autoritățile administrației publice locale în conformitate cu prevederile legale", și respectiv principiul proporționalității art. 17, "Resursele financiare ale unităților administrativ- teritoriale trebuie să fie proporționale cu responsabilitățile autorităților administrației publice locale stabilite prin lege".
Pârâții au mai evidențiat și alte reguli pe care trebuie să le respecte: legea consacră o serie de reguli bugetare ce trebuie respectate, art. 14: (2) Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale.
Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.
După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicații asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.
Cu referire la reținerile instanței potrivit cărora între instituțiile pârâte chemate în judecată există raporturi juridice de drept administrativ care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specific ce le revin în procesul bugetar - pentru a motiva excepția lipsei calității procesuale passive a M. ui Finanțelor P. e, apreciem că situația este similară și în cazul C. ui Local și
. Conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 273/2006, care trateatză rolul ordonatorilor de credite:
"(1) Ordonatorii principali de credite analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale și prin bugetele instituțiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale.
Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate potrivit art. 19 alin. (1) Ut. b), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, și aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale.
Ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităților pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale."
Au concluzionat pârâții în sensul că, așa cum, în cadrul procesului bugetar, M. Finațelor P. e repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, la fel și Primarul are rol de administrator al sumelor ce sunt transferate de la bugetul de stat cu destinația specială pentru acoperirea cheltuielilor salariale pentru salariații unităților de învățământ preuniversitar. Pentru a ne putea conforma obligației de a aloca banii respectivi în buget - la capitolul cheltuieli - ar trebui să avem certitudinea că există și sursa de finanțare pe care să o putem indica la capitolul venituri.
Au făcut trimitere pârâții la prevederile secțiunii a 2- a din legea finanțelor publice locale, care se referă la calendarul bugetar - respectiv art. 37-39, subliniind că există o foarte strînsă corelare și dependență a demersurilor făcute în cadrul procesului bugetar de către autoritățile locale, cu cele de la Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finațelor publice.
De asemenea, raportat la reținerile instanței privind incidența prevederilor OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, pârâții au arătat că: demersurile se pot concretiza prin virări de credite bugetare - care, conform definiției din art. 2, pct. 59 din Legea 273/2006 - reprezintă "operațiunea prin care se diminuează creditul bugetar de la o subdiviziune a clasificației bugetare care prezintă disponibilități și se majorează corespunzător o altă subdiviziune la care fondurile sunt insuficiente, cu respectarea dispozițiilor legale de efectuare a operațiunilor respective"
În plus au mai arătat pârâții că în cazul sumelor de bani care ar trebui alocate către unitățile de învățământ pentru a se achita obligațiile ce derivă din titlurile executorii, prin bugetele locale, aceasta presupune: pe de o parte, ca aceste sume să fie solicitate și evidențiate distinct de către unitatea respectivă de învățământ cu ocazia elaborării proiectului de buget, iar pe de altă parte, aceste sume să fie în mod corespunzător solicitate a ne fi transferate de la bugetul de stat pentru a putea fi virate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, U. J. A S. L. D. ÎNVĂȚĂMÂNT solicită menținerea sentinței
atacate si respingerea recursului.
În motivarea întâmpinării se arată că la 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82/_ .
O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată, cu modificări, de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, publicată în Monitorul Oficial- Partea I, nr. 730/_, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, Ia valoarea de 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie- 31 decembrie 2008 și care reprezintă valoare de referință pentru creșterile salariate ulterioare.
Deși, ulterior, Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea O.Q. nr. 15/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalitățij modificărilor aduse, O.G. nr. 15/2008 a rămas aplicabili în condițiile în care a fost aprobata prin Legea nr. 221/2008. până la data de_ .
Mai mult decât atât, aplicabilitatea Legii nr. 221/2008 pentru perioada _
-_ a fost confirmata. în cadrul unui recurs in interesul legii, si de înalta Curte de C. si Justiție prin Decizia nr. 3/2011 (publicată în M.O. nr. 350/2011): "ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008. nr. 151/2008 și nr. 1/2009. dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată si modificată prin l&gea nr. 221/2008. constituie lentei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ si drepturile salariate efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 si până la da/a de 31 decembrie 2009".
De asemenea, pentru membrii de sindicat reclamanți a fost obținută și o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care s-a statuat că, pentru perioada _
-_, salariile acestora trebuiau calculate și plătite cu respectarea majorării consacrate de Legea nr. 221/2008.
Este de necontestat, în opinia reclamantului, faptul că începând cu luna octombrie 2008 si până în luna decembrie 2009 inclusiv, membrii de sindicat- reclamanti ar fi trebuit sa beneficieze de un salariu de bază calculat în conformitate cu prevederile Legii 221/2008 - prin utilizarea coeficientului 1.000 în valoare de 400.00 lei, la care s-flv fi adăugat crlctalre sportivi și indemnizații prevăzute de lege.
În luna ianuarie 2010 a intrat în vigoare Le^ea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară u personulnhii plutit din fonduri publice. Pârâta ar fi trebuit să stabilească salariile personalului didactic si didactic auxiliar în conformitate cu prevederile acestei noi legi de salarizare unitară.
Face precizarea expresă că nu solicită aplicarea Legii nr. 221/2008 si după data de 31 decembrie 2009. ci solicită ca salariile cuvenite începând cu 1 ianuarie 2010 să fie menținute în cuantumul avut la data de 31 decembrie 2009. așa cum acestea fuseseră majorate prin Legea nr. 221/2008 și în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 330/2009 (care abrogă în mod expres Legea nr. 221/2008). In acest sens sunt prevederile Legii nr. 330/2009 si ale OUG nr. 1/2010 care au reglementat salarizarea in perioada_ -_ .
Reclamantul a arătat că pârâta nu a respectat dispozițiile legale pe care le va detalia în cele ce urmează, refuzând ca, începând cu luna ianuarie 2010, să acorde pentru reclamanți salariul legal cuvenit în luna decembrie 2009. D. contră, membrilor de sindicat le-a fost stabilit un salariu mai mic: calculat în baza unor prevederi legale constatate ca neconstituționale (O.U.G, 41/2009. declarată neconstituționala prin considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 124/20101.
Având in vedere ca in luna decembrie 2009 modul corect de calcul al drepturilor salariale implica aplicarea Legii nr. 221/2008 si utilizarea coeficientului 1.000 in cuantum de 400,00 Iei, rezulta ca valoarea salariului nu putea fi diminuata sub valoarea astfel calculata a salariilor.
Potrivit dispozițiilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salarizarea trebuia să se mențină, ulterior datei de 1 ianuarie 2010, la nivelul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare in luna decembrie a anului 2009. Ori aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 221/2008 în decembrie 2009 este confirmată tocmai de existența Deciziei I. nr. 3/2011.
S-a arătat de reclamant că pârâții nu au făcut aplicarea unor prevederi legale imperative cu prinse în conținutul Legii nr. 330/2009. Astfel:
Art. 7 alin. 2: "Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează In mod etaplzal, astfel tncâl in perioada de implementare a prezentei legi, nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a
salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări" (- actualele reglementari la care face referire textul de lege reprezintă pentru reclamanți tocmai prevederile O.G. nr. 15/2008 în forma în în care au fost modificate de Legea 221/2008, respectiv prin introducerea ca element de calcul al salariului a valorii de 400,00 pentru coeficientul de multiplicare 1,000 - n.n.).
Art.30 alin.5: "în anul 2010, personalul aflat m funcție la data de 31 decembrie 2009 fsi va păstra salariul avut, fără a fi afectai de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009. la care se adaugă sporurile care se introduc in acestea, potrivit anexelor la prezenta lege; _".
La data de_ Guvernul României a emis Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor
categorii de personal șî stabilirea salariilor acestora, precum $i alte măsuri în domeniul bugetar, ordonanță ce dispune:
Art. 5 alin. 1 .,începând cu !una ianuarie 2010. personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 fel păstrează" salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avutfel la aceasta dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din Iuna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009,
A precizat reclamantul că sintagma salariul avut utilizată în ceîe două acte normative trebuie înțeleasă prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul si valoarea coeficienților de calcul ai salariilor Ia momentul decembrie 2009, ca punct de referință de la care pornește stabilirea salarizării pentru personalul salarizat din fonduri publice în anul 2010.
Pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ acest cadru legal este reprezentat de prevederile Legii 221/2008, în vigoare la acea dată, așa cum am demonstrat în cele argumentate până în prezent. In consecință, în măsura în care în luna decembrie 2009 salariile personalului didactic șl didactic auxiliar trebuiau calculate, conform legii, prin utilizarea coeficientului 1,000 in valoare de 400,00 lei, acest coeficient trebuie utilizat si în anul 2010, în temeiul prevederilor legii 330/2009, care stabilesc în mod expres si imperativ obligativitatea menținerii salarizării avute la nivelul lunu decembrie 2009. Utilizarea valorii de 400,00 lei se perpetuează așadar, în anul 2010, în temeiul unor dispoziții legale, care nu pot fi ignorate cu de la sine putere de către pârâți.
Acest aspect a fost confirmat si de Curtea Constituționala.
Astfel, în considerentele Deciziei nr. 877/_, publicată în M.O. 706/_
, Curtea Constituțională statuează că: "Prin decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, Î. Curte de C. si Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 121/2008, stabilind ca acestea se aplica pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 si 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficientii și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008 și nu cu Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 41/2009 ".
Apreciază că toate instanțele de judecată sunt ținute de aceste considerente în pronunțarea soluțiilor vizând plata personalului din învățământ de la data de 1 ianuarie 2010.
În acest sens Curtea Constituțională a statuat în mai multe rânduri că " potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdictionale. deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijină acestea. Astfel, Curtea reține că atât considerentele, cât si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, si se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. " (D.C.C. nr. 872/2010, publicată în M.O. nr. 433/2010; D.C.C. nr. 414/2010, publicată m M.O. nr. 291/2010; D.C.C. nr. 415/2010, publicată în M.O. nr. 294/2010;
D.C.C. nr._, publicata în M.O. nr. 796/2009).
Referitor la intervalul 01.01. -_ s-a arătat că situația este identică pentru anul 2011. art. I din Legea nr. 285/2010 stabilind că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile de referință stabilite in luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009, și implicit cu luarea în considerare și a prevederilor Legii 221/2008: "(I) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de
bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010. se majorează cu 15%. _".
Ori salariul în luna octombrie 2010 era stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/200. context in care, pentru personalul didactic si didactic auxiliar pe care îl reprezentam, acesta trebuia stabilit prin raportarea la valoarea coeficientului 1.000 de 400.00 lei, conform Legii 221/2009.
Rezultă cu puterea evidenței că diminuările si majorările produse cu privire la salariile membrilor de sindicat pe care îi reprezentăm (diminuarea de 25% prevăzută de Legea 118/2010 și majorarea ulterioară de 15%) trebuia a fi aplicate unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 si perpetuată apoi. în baza unor dispoziții legale, atât în anul 2010. cât si în anul 2011 până la intarea în vigoare a Legii nr. 63/20011 adică data de 13 mai 2011. Evident, acest calcul implica utilizarea coeficientului 1,000 în cuantum de 400,00 lei.
În sensul celor solicitate prin acțiune s-a pronunțat recent si Î. Curte de
C. si Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 11/2012.
Examinând hotărâr ea atacată prin lua rea în considerare a criticilor din
recurs și a apărărilor din înt âmpinare, Curtea constată că recursul este nefondat,
pentru motivele ce se vor arăta în continuare
.
Esențial, unul este motivul de recurs formulat, susținut prin două argument. Astfel, se justifică de către recurenți excepția lipsei calității procesuale pasive în primul rând prin raportare la dezlegările date de prima instanță în privința lipsei calității procesuale pasive a M. ui Finanțelor P. e, iar în al doilea rând, prin raportare la dispozițiile legale enumerate în recurs privitoare la finanțele publice și modul de angajare a acestora.
Curtea subliniază că în cuprinsul sentinței nu se regăsesc dezlegări privitoare la lipsa calității procesuale pasive a M. ui Finanțelor P. e, acesta nefiind chemat în judecată, ca atare prima instanță neraportându-se la calitatea procesuală a unei instituții străine de proces.
Este adevărat că prin decizia în interesul legii nr. 10/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege cererea de chemare în garanție a M. ui Finanțelor P. e formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar, însă aplicarea acestei decizii nu poate fi extrapolată la situația pe care o indică recurenții, întrucât aplicarea unei decizii în interesul legii reprezintă o excepție în materie de judecată și ca atare trebuie făcută restrictiv, doar la cazurile concret dezlegate prin pronunțarea acesteia (exceptio est strictissimae interpretationis). Pentru rest, este de competența instanței interpretarea și aplicarea legii. În plus, chiar în cuprinsul menționate decizii în interesul legii, se face vorbire despre chemarea în garanție a
M. ui Finanțelor P. e formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, fără însă ca față de aceștia din urmă, să se extindă interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o impune prin dezlegările sale în raport de situația procesuală a M. ui Finanțelor P. e.
Neîntemeiate sunt și argumentele consecutive ale recurenților.
Ceea ce susțin recurenții, că dispozițiile legale relative la finanțele publice locale se opun alocării de fonduri dispusă de tribunal, nu poate fi reținut. Arată recurenții că alocarea de fonduri conduce la noțiunea de angajament bugetar, definit de art. 2 pct. 2 din Legea nr. 273/2006, cu sublinierea în continuare că obligațiile ce le revin recurenților nu pot fi altele decât cele ce decurg din lege.
Or, se constată că prima instanță a argumentat caracterul legal al obligației de plată a diferențelor salariale obiect al acțiunii, iar sub acest aspect,
sentința nu a fost recurată, intrând în puterea de lucru judecat și fiind irevocabilă.
Ca atare, obligația de plată a acestor diferențe este legală, având la bază statuări ale celor mai înalte foruri judiciare din stat, conform considerentelor sentinței, iar atribuțiile recurenților în alocarea fondurilor necesare plății acestora sunt recunoscute prin însuși recursul formulat.
Pe de altă parte, angajamentul bugetar trebuie privit distinct, după cum derivă dintr-o inițiativă a autorităților publice locale sau din obligații legale ale acestora. În mod evident, textul de lege citat de recurenți (art. 2 pct. 2 din Legea nr. 273/2006) s-ar opune unor inițiative financiare ale autorităților locale fără încadrare în creditele bugetare, însă în mod evident, nu se poate opune acest deziderat, al încadrării în creditele bugetare, obligației de respectare a dispozițiilor legale privitoare la finanțarea cheltuielilor de personal din învățământul de stat preuniversitare și a celor privitoare la salarizarea acestui personal. Acesta este de altfel sensul dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin cele două decizii în interesul legii pe care se întemeiază tribunalul. În lumina acestora, se impune, ca efect al constatărilor succesive de către Curtea Constituțională a României a neconstituționalității ordonanțelor de guvern prin care s-a urmărit anularea efectelor Legii nr. 221/2008, aplicarea majorărilor salariale reglementate de aceasta.
Or, trebuie reținut specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariatul acționând atât împotriva debitorului său direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanta/ul se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantei/ului, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea
integrală a salarizării cadrelor didactice.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în
limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să
asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamant/ă nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamantei/ului, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ..
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. Local al municipiului B. și Primarul municipiului B. împotriva sentinței civile nr. 2001 din_, pronunțate de Tribunalul B. -N. în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
I. T.
D. C.
G.
N.
M. N.
N.
red.N.M./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.F. G.
