Decizia civilă nr. 4526/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N. 4526/R/2013
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. COMUNEI Ș. MĂGHERĂUȘ împotriva sentinței civile nr. 2142 din_, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._, privind și pe intimații A. A.
, Ș. G. Ș. MĂGHERĂUȘ, C. LOCAL Ș. MĂGHERĂUȘ, Ș. G.
N. 2 B., C. LOCAL B. și P. M. B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. Năsăud, în numele membrului de sindicat, A. A., a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 25 noiembrie 2013.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentului de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2142 din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta membru de sindicat A. A. prin Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. Năsăud și în consecință obligată pârâta Ș. G. N. 2 B. să calculeze drepturile salariale cuvenite membrului de sindicat reclamant, potrivit Legii-cadru nr.330/2009, în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform legii 221/2008 pentru perioada
01 ianuarie 2010-31 august 2010
(ținându-se seama și de dispozițiile legii 118/2010), iar pârâta Ș. G. Ș. -M. să calculeze drepturile salariale potrivit Legii-cadru nr.330/2009 și a legii nr.285/2010, în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform legii 221/2008 pentru perioada 01 septembrie 2010-13 mai 2011
și ambele pârâte să plătească diferența dintre
suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită, actualizată cu rata inflației începând cu data scadenței și până la plata efectivă; a fost obligat C. Local
și P. municipiului B. să aprobe și să aloce pârâtei Ș. G. N. 2 B., respectiv C. Local Ș. -M. și P. comunei Ș. -M. - pârâtei Ș. G. Ș. -M. - fondurile bănești necesare plății diferențelor salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate efectiv.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamanta face parte din personalul didactic, iar în cazul acestuia pârâta/ul angajator Ș. G. N. 2 B. pentru perioada 01 ianuarie 2010- 31 august 2010, respectiv, fiind angajatul pârâtei Ș. G. Ș. -M. în perioada 01 septembrie 2010- 13 mai 2011, nu s-au calculat drepturile salariale cuprinzând și majorările prevăzute de Legea nr.221/2008.
Prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii
, s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu
începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009
.
Conform acestui act normativ, începând cu 1 octombrie 2008 salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.
Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008. Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar - era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.
La data de 1 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art.330 alin.5 din Legea nr.330/2009, lege aplicabilă pentru perioada indicată în acțiune, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Prin decizia nr.11/2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție, publicată în Monitorul Oficial din 31 octombrie 2012
, au fost admise recursurile în interesul legii
declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova și, în consecință:
S-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de
reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit art.
330^7
alin. 4 Codul de procedură civilă.
În considerentele acestei decizii s-a arătat, printre altele, că stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1. În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, Deciziile Curții Constituționale și decizia Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
De la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței depuse la dosar. Prin urmare, în privința membrului de sindicat s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008.
Urmare a încadrării eronate salariul de care a beneficiat membrul de sindicat începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008. Salariul obținut la 31 decembrie 2009, de la care trebuia să se pornească la 1 ianuarie 2010 s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, aplicabilă potrivit art. 46 începând din 1 ianuarie 2011. Prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011.
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011
a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.
În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, tribunalul reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011
personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Desigur, calculul diferențelor dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.
Potrivit art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, lege aplicabilă în cauză raportat la perioada indicată în acțiune, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume potrivit legii. Finanțarea acestor unități are două componente, finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, ce include și cheltuielile de personal (inclusiv drepturile salariale) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și alte venituri ale bugetelor locale.
De asemenea și potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, lege în vigoare în luna februarie 2011, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Conform art.36 din Legea nr.215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Unitatea administrativ teritorială este reprezentată de primar în relațiile cu alte autorități publice și în justiție potrivit art.62 din Legea nr.215/2001, iar potrivit art.63 alin.4 din aceeași lege primarul exercită funcția de ordonator de credite și întocmește proiectul bugetului local.
Ținând seama de aceste dispoziții legale, tribunalul a admis acțiunea civilă
formulată și împotriva pârâților C. Local și P. .
Asistenții judiciari, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat opinia în sensul celor anterior arătate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. COMUNEI S. M.
, solicitând casarea în parte în ce privește obligarea sa la asigurarea finanțării de la bugetul local din veniturile proprii trimițând-o spre rejudecare sau modificând- o întrucât instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art.488 alin.(1) pct.4).
S-a arătat în motivare că toate legile, ordonanțele Guvernului sau ordonanțele de urgență care au reglementat salarizarea personalului din învățământul preuniversitar de stat nu au avut prevederi exprese din care să rezulte că sursa de finanțare a majorărilor salariale sau a diferențelor rezultate în urma aplicării ulterioare a legilor reprezentând drepturi de natură salarială se alocă din bugetele locale la propunerea primarilor cu adoptarea unor hotărâri în acest sens de către consiliile locale. Mai mult în O.G. nr. 15/2008, la art.6 se prevede ca "La instituțiile publice și unitățile bugetare la care cheltuielile de personal se asigură din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale ori integral din venituri proprii, constituite potrivit legii, creșterile salariale stabilite potrivit prevederilor art. 1 se pot acorda în limita
sumelor stabilite și la date ulterioare, corelat cu realizarea resurselor necesare pentru acoperirea creșterilor, cu avizul ordonatorului principal de credite bugetare";.
La apariția legilor care îndreptățeau personalul didactic la aceste drepturi de natura salarială niciun salariat nu a uzat și respectat prevederile art. 34 și art. 9 din Legea nr. 330/2009, pe care le citează.
Apoi, nici primarul și nici consiliul local nu au buget propriu, nu sunt purtători de cod fiscal, au conturi deschise în Trezoreria Statului, iar în acest moment cheltuielile de natura salariala se finanțează de la bugetul de stat prin bugetele locale și nu de la bugetele locale.
La fundamentarea cheltuielilor de personal se urmăresc încă de la aprobarea bugetului doi indicatori și anume cuantumul cheltuielilor de personal și plafonul cheltuielilor de personal care nu pot fi modificați decât în cazurile prevăzute de lege raportarea făcându-se întotdeauna la anul precedent. Așadar la cuantumul cheltuielilor se vor prevedea sume în plus doar dacă prin aplicarea standardelor de cost/elev/preșcolar se vor înregistra majorări de cost, trecere într-o altă clasă de salarizare, majorare salarială prevăzuta de lege, iar plafonul cheltuielilor de personal se majorează doar prin decizia directorului Administrației Județene a Finanțelor B. -Năsăud pe baza unor justificări fundamentate conform Legii nr. 69/2010, Legea responsabilității fiscal bugetare.
Instanța și-a însușit competența de a face legi când a dispus că este de datoria primarului să asigure finanțarea drepturilor de natura salarială câștigate. Prin întâmpinare, reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud a solicitat respingerea recursului, aducând exclusiv argumente privitoare la caracterul întemeiat al pretențiilor bănești formulate prin
acțiune și corelativ, la temeinicia sentinței sub acest aspect.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea de Apel reține următoarele:
Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, iar ulterior abrogării acestei legi, potrivit dispozițiilor art. 104 din Legea nr. 1/2011, citate și de tribunal, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și primarii unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât este justificată, având în vedere că dispozițiile art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001
reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Împrocesuarea acestuia s-a făcut în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În mod evident, chemând în judecată pe acest pârât, reclamanta a acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acest pârât, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanta se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurentului un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salariul reclamantei, așa cum au fost arătate în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea
integrală a salarizării cadrelor didactice.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurentului, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamantă nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamantei, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
În mod evident, nu poate fi reținută o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești prin sentința recurată, în condițiile în care prima instanță nu a făcut decât să aplice legea și dezlegările obligatorii ale Înaltei Curți de C. și Justiție pentru a constata caracterul datorat al diferențelor salariale ce fac obiectul cauzei, iar sub aspectul finanțării acestor diferențe bănești, să constate aplicabilitatea textelor de lege pe care le invocă, pertinente din această perspectivă.
Cât privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 34 și art. 9 din Legea nr. 330/2009, Curtea constată că nu s-a făcut dovada datei comunicării eventualelor decizii de reîncadrare emise în temeiul art. 34 din Legea nr. 330/2009 citat, astfel încât nu poate fi invocat acest aspect, în lipsa indicării datelor necesare pentru a se putea verifica încălcarea termenului legal de atacare a deciziilor de reîncadrare. În plus, potrivit dispozițiilor art. 109 alin. 3 C.proc.civ., neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii, or în speță nu a fost invocat acest fine de neprimire în fața primei instanțe, astfel încât nu poate fi invocată direct în recurs.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. COMUNEI S. M. împotriva sentinței civile nr. 2142 din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. N. M. I. T.
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. C. N.
