Decizia civilă nr. 424/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 424/R/2013
Ședința publică din data de 12 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. | C. | G. |
JUDECĂTOR: G. | -L. | T. |
GREFIER: N. | N. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. | A. | M., D. | |
L. | M., P. D., C. V. F., S. R. A., M. | L. , | C. V. , |
C. | A. S., B. G. A., F. SA, S. M. D. | , S. | M., M. |
L. | , P. M. D., R. L., F. L., M. E. D., S. | D. | , C. A. |
, B. | L. G., B. M., F. M., T. T. E. și C. | R. | împotriva |
sentinței civile nr. 10292 din 9 octombrie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimații intervenienți M. D. R. și C. S.
D., precum și pe intimatele pârâte S. N. DE T. F. DE M. "C.
M. "; SA B. și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA - S.
T. C., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 5 februarie 2013 când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea înregistrată la data de_, reclamanții B. A. M., D. L. M., P. D., C. V. F., S. R. A., M. L., C. V. ,
C. A. S., B. G. A., F. SA, S. M. D., S. M., M.
L., P. M. D., R. L., F. L., M. E. D., S. D., C. A.
, B. L. G., B. M., F. M., T. T. E., C. R., iar
intervenientii în nume propriu M. D. R. și C. S. D. prin cererea de intervenție înregistrată la data 5 iunie 2012, au chemat în judecată pe pârâtele S.
N. DE T. F. DE M. C. M. SA și S. T. a acestei societăți și au solicitat obligarea acestora la plata retroactivă a drepturilor actualizate cu rata inflației, cu începere de la data nașterii drepturilor până la data plății efective, reprezentând diferențe de salariu rezultate din salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite pe perioada iunie 2009 - martie 2010 și diferențele între sumele efectiv primite cu titlu de primă de Crăciun, salariul suplimentar pe anul 2009, Ziua feroviarului, prima de vacanță și de Crăciun și salariul suplimentar parțial pe anul 2010, respectiv prima de vacanță, Prima de Paști și de Ziua feroviarului și salariul suplimentar pe anul 2011 și sumele rezultate în urma recalculării salariului, potrivit petitului
anterior, cu obligarea pârâtelor să opereze modificările corespunzătoare in carnetele de muncă și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții și intervenienții susțin că în perioada iunie 2009-martie 2010 nu li s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei și că în această perioadă a fost în vigoare Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 care prevede drepturile salariale solicitate, contract care nu a fost respectat de pârâte.
Prin întâmpinare, pârâta de rândul 1 a solicitat respingerea cererii reclamanților, motivând că aceștia nu au respectat procedura prevăzută de lege pentru a obține drepturile solicitate și a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, motivând că cererea putea fi formulată în termen de 6 luni de
la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin sentința civilă nr. 10292 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._
, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta S. N. DE T. F. DE M. C. M. S.A., cu motivarea că termenul de prescripție aplicabil, potrivit practicii, este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți și intervenienți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamanții au fost angajații societății pârâte de rândul 2 în baza unor contracte de muncă pe perioadă nedeterminată până luna martie 2010, când au fost disponibilizați în urma aplicării programului de restructurare și reorganizare determinat de situația economico-financiară dificilă a societății.
În anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se ca salariu de bază minim brut de 570 lei.
În contractul colectiv de muncă nr.72/2008 la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 se prevede un salariu de bază minim brut, valabil de la data de_ de 700 lei pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună iar in contractul colectiv de muncă la nivel de unități din transportul feroviar, valabil până la data de_ se prevede acordarea primei de Crăciun și a salariului suplimentar.
Modificarea salariului de bază minim brut la nivel de unitate nu se face în mod direct și imediat, ci se face cu respectarea procedurii vizate de textele de natură normativă din contractele colective de muncă, cu analizarea și aprobarea consiliului de administrație.
Potrivit prevederilor art.107 din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2008 și 2009 în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare se instituie o comisie mixtă patronat-sindicate la nivelul societății și la nivelul sucursalelor care se reunesc în prima decadă din prima lună a trimestrului iar la cererea uneia dintre părți în maxim 10 zile calendaristice de la primirea cererii pentru a analiza sesizările apărute în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă.
Această procedură nu a fost demarată și nici nu a fost realizată de către reclamanți astfel că cererea lor privind plata diferențelor de drepturi salariale nu poate fi primită.
La S.N.T.F.M. C. M. SA, singurul acționar este Statul Român prin M. transporturilor cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 100%.
În această unitate fondul de salarii este limitat la suma aprobată printr-o hotărâre de guvern. H.G. nr.532/2008, nr.28/2010 și nr.311/2010 dispun în mod imperativ "cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă limitele maxime ce nu pot fi depășite decât în
cazuri justificate și numai cu aprobarea guvernului, la propunerea M. ui T. urilor";.
În lipsa unei dispoziții legale care să acopere ipoteza acordării drepturilor bănești stabilite prin contractele colective de muncă la nivel de ramură transporturi care nu sunt prevăzute în actul normativ de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli și pentru care nu s-au alocat fonduri, nu se poate da eficiență convenției particulare a părților prin ignorarea legii.
În această situație, reclamanții și intervenienții nu sunt îndreptățiți să li se plătească prima de Crăciun și salariul suplimentar, Prima de Ziua feroviarului, Prima de Paști și prima de vacanță.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții,
solicitând ca în rejudecare, să se admită acțiunea.
În motivare s-a arătat, în esență, că pentru anii 2008-2010 au fost încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de bază minim brut este de 570 lei. În perioada iunie 2009 - iunie 2011, reclamanților li s-au calculat drepturile salariale avându-se în vedere acest salariu de bază minim brut.
În aceeași perioadă de referință era în vigoare Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010 nr. 722/2008. Potrivit art.41 alin.3 lit.a din acesta: "salariul de bază minim brut la nivelul ramuri transporturi valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta";.
Instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a respins acțiunea întrucât deși potrivit art.236 alin.4 Codul muncii și art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, nu trebuie omise prevederile art.238 Codul muncii, în sensul că în contractele colective de muncă nu se pot prevedea clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, după cum contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca. Similare sunt dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996 și ale art.32 din Legea nr. 62/2011.
Art.8 din CCM la nivel de ramură de transporturi prevede astfel: "cu privire la drepturile salariaților, părțile sunt de acord să respecte și să aplice prevederile înscrise în art.8 din Contractul colectiv de muncă Unic la nivel național";.
Art. 30 alin. (1) din aceeași lege prevede ca "executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți";.
Art. 37 Codul muncii consacra principiul negocierii individuale și colective a contractelor de munca, iar în art. 38 sunt indicate într-o modalitate imperativa limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului. În același sens sunt dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 "clauzele cuprinse în contractile de munca negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate"; și ale art. 41 alin 5 din Constituția României.
Ca atare, în cazul în care părțile au negociat în favoarea angajatului drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate.
Salariații nu pot renunța la drepturile care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
În același sens sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004, nr. 294/2007.
Cât privește considerentele primei instanțe pe marginea dispozițiilor art.
107 din CCM pentru anii 2008 și 2009, arată că procedura prealabilă în fața comisiei patronat-sindicate nu este obligatorie, iar art. 109 alin.2 C.pr.civ. prevede că numai în cazurile anume prevăzute de lege sesizarea instanței se face după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de lege, ori în cazul acesta nu există nicio procedură prealabilă obligatorie. De altfel, la alin. 7 al art.107 se prevede expres că "sesizarea comisie, precum și hotărârile acesteia nu aduc atingere competenței instanțelor de drept comun";. Angajații au posibilitatea, nu și obligația de a se adresa unei astfel de comisii mixte patronate - sindicate, obligația fiind instituită în sarcina angajatorului în asigurarea accesului și a protecției în unitate, pe perioada desfășurării unei verificări de acest gen.
Se mai invocă dispozițiile art. 969 alin. (1) Cod civil, cu sublinierea că astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii, contractul colectiv de muncă este un act sui generis, fiind în același timp un act juridic (contract), sursa de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind sub acest aspect o norma convenționala negociata.
Instanța de fond în mod eronat a respins acțiunea reținând faptul că pârâta intimată avea obligația de a se încadra în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate prin H.G. nr. 532/2008, nr. 28/2010 și nr. 311/2010 deoarece achitarea drepturilor pretinse nu era în nici un fel condiționată în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate, întrucât dispozițiile CCM unic la nivel de ramură de transporturi nu dispun nici o limită în sensul celor reținute de tribunal.
CCM Unic la nivel de Ramură de T. uri înlătură de la aplicare o dispoziție cu caracter general: prevederile cuprinse în legea specială se aplică cu prioritate în virtutea principiului "specialia generalibus derogant";, cu atât mai mult cu cât conțin prevederi mai favorabile. Din moment ce societatea și-a asumat și a stabilit prin CCM la nivel de Ramură de T. uri obligația de a acorda salariaților săi salariul de bază minim brut de 700 lei, avea totodată obligația de a întocmi bugetul de venituri și cheltuieli cu respectarea acestor prevederi. Pârâta nu poate invoca propria sa culpă în neîndeplinirea obligațiilor, ci potrivit convenției părților, potrivit legii lor, este ținută la respectarea dispozițiilor privind dreptul la salarizare al angajaților.
Prin întâmpinare, pârâta SS "C. M. "; S.A. B.
a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
În motivare se arată, în esență, că reclamanții au fost retribuiți în mod legal în conformitate cu grila și clasa de salarizare în care au fost încadrați, conform CCM C. M. aplicabil pentru fiecare perioadă și cu prevederile contractului individual de munca (sau actele adiționale) pe care le-au semnat fără obiecțiuni.
Prevederile art. 41 alin.3 lit. a din CCM la Nivelul Ramurii T. uri, nu-i sunt aplicabile societății, față de dispozițiile art.27 alin.1 din Legea nr.329/2009:
"anual prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politica salariala ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar...."; și ale art.30 din lege: "contractele colective de munca se negociază în condițiile legii după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli, ale operatorilor economici, în limitele și condițiile stabilite prin bugete";. Acestea sunt dispoziții imperative, care stabilesc strategia în domeniul salarizării în cadrul societăților naționale, și care prin masurile privind disciplina financiar-bugetara la nivelul societății lor și companiilor naționale la care statul este acționar majoritar, are un caracter special derogator de la norma generala și urmărește reducerea efectelor crizei economice și îndeplinirea obligațiilor ce rezulta din Memorandumul de Înțelegere dintre Comisia Europeana și România,
încheiat la B. și Bruxelles la_ și de Acordul stand-by încheiat între România și FMI.
Prin bugetele aprobate prin hotărâri de guvern, la S. C. M. SA B. nu s-a permis creșterea nivelului salariului minim la nivelul celui prevăzut în contractul colectiv pe ramura, aceasta fiind obligata sub sancțiunea legii să respecte atât bugetul aprobat cât și dispozițiile Legii nr.329/2009, S. C. M. SA fiind sub monitorizarea FMI, potrivit O.U.G. nr. 99/2009.
Pentru anul financiar 2008, M. T. urilor a comunicat operatorilor economici monitorizați ca fondul de salarii prevăzut de BVC nu poate depăși o creștere de 8 la suta față de fondul realizat în 2007. De altfel prevederile art.40 alin.3 din CCM la Nivelul Ramurii T. uri încheiat pentru anul 2006-2007 menționează ca salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2006 este de 540 lei lei/luna, de unde rezulta ca pentru societățile de stat monitorizate și aflate în subordinea MT, acest salariu ar putea fi pentru anul 2008 de 584 lei/luna și nu 700.
Reclamanții fac confuzie între valoarea salariului de baza minim brut, prevăzuta în CCM Unic la Nivel de Ramura T. uri 2008-2010, cu valoarea corespunzătoare clasei 1 de salarizare din Grila de salarizare specificata în anexa la CCM C. M. SA.
Astfel în CCM la Nivelul Ramurii T. uri 2008-2010, la art.41 alin.1 sunt prevăzuți coeficienții minimi de ierarhizare, aceștia variind de la 1,0 la 2,0, ori în cazul reclamanților care au studii superioare, daca s-ar aplica exclusiv prevederile acestui contract colectiv, ar însemnă că salariul de baza minim brut pentru funcția deținuta de aceștia ar trebui să fie la nivelul sumei de 1400 lei.
Conform grilei de salarizare prevăzuta în anexa nr.1 din CCM C. M. SA, coeficienții de ierarhizare variază între 1,0 și 4,061, astfel încât reclamanții au fost retribuiți pe baza unui salariu de baza care depășește cu mult nivelul valorii determinate exclusiv pe baza prevederilor CCM unic la nivel ramura transporturi. CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006-2008 a fost depus și legal înregistrat la M. Muncii în conformitate cu art.25 din Legea
nr.130/1996, acesta îndeplinind condițiile legale pentru a fi înregistrat.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Reclamanții-recurenți se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Se constată însă, așa cum reține tribunalul, că reclamanții nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate
în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și respectiv, la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Curtea constată însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamanții nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul al salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamanții recurenți nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se
interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din apărările formulate și nu a fost contestat de către reclamanți faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta salariul de bază mai mic pentru fiecare din salariații reprezentați în cauză.
Concluzia este că negocierea la nivel de grup de unități a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului
contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamanții recurenți, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Așa fiind, Curtea apreciază superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs și a apărărilor aferente acestora, recursul conturându-se ca neîntemeiat pentru considerentele dezvoltate în cele ce preced.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. | A. | M., D. | |
L. | M., P. D., C. V. F., S. R. A., M. | L. , | C. V. , |
C. | A. S., B. G. A., F. SA, S. M. D. | , S. | M., M. |
L. | , P. M. D., R. L., F. L., M. E. D., S. | D. | , C. A. |
, B. | L. G., B. M., F. M., T. T. E., C. | R. | împotriva |
sentinței civile nr. 10292 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
I. T. D. C. | G. | G. | -L. T. |
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. P. U.
