Decizia civilă nr. 4367/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4367/R/2013
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta G. -T. M. împotriva sentinței civile nr. 1351 din 17 septembrie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, privind și pe intimații C. C. S. M. și P. C. B. M., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentei de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1351 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamanta
G. -T. M. împotriva pârâților Clubul C. S. M. și P. C. B.
M., ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În perioada_ -_ reclamanta a fost angajata pârâtului Clubul C.
S. M. pe postul de profesor, prin acțiune aceasta solicitând acordarea premiului anual aferent anului 2010, prevăzut de art. 36 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Jud. Maramureș pe 2008-2009 și de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009, "pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din
funcție pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul";.
Aceste dispoziții au fost abrogate de art. 39 pct. W din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28 decembrie 2010, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285/28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878/28 decembrie 2010, s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Instanța a constatat că din dispozițiile legale arătate rezultă faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar în anul 2011.
S-a apreciat că în acest sens este și expunerea de motive a Legii nr. 285/2010, potrivit căreia, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pe luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.
Instanța a reținut că nu sunt incidente nici prevederile art. 36 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de I.S.J. MM 2008 - 2009, prelungit și pentru anul 2010, deoarece potrivit art. 12 din Legea nr. 130/1996 republicată, în vigoare în perioada de referință din speță, contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, or câtă vreme modalitatea de acordare a premiului anual a fost și este reglementată prin lege sau prin acte normative cu forță juridică inferioară, după cum a arătat și reclamanta (amănunțit și documentat) în cererea de chemare în judecată, ea nu poate fi supusă negocierii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta G. -T. M.
solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii in sensul admiterii acțiunii asa cum a fost formulata.
În motivarea recursului reclamanta a arătat următoarele:
Potrivit art. 25 din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 762 din_ :
"(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se
acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/_ a intrat în vigoare la_ . Ulterior, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/_, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 877 din_, care conform art.46 a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
Din cuprinsul art. 25 din Legea nr. 330/2009 rezultă în mod indubitabil faptul că dreptul la premiul anual este un drept de natură salarială care se acordă "pentru activitatea desfășurată", proporțional cu perioada lucrată în anul 2010.
S-a mai arătat că, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 878 din_: "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
În aprecierea reclamantei dreptul său de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat în anul 2010, chiar dacă plata era amânata până în luna ianuarie 2011, iar Legea nr. 284/2010, ce a abrogat posibilitatea acordării lui, a intrat în vigoare ulterior perioadei pentru care acest premiu se acordă - anul 2010. În aceeași ordine de idei a precizat faptul că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost abrogate prin Legea nr. 284/2010 nu este de natură să înlăture dreptul la plata premiului anual aferent anului 2010, întrucât până la momentul abrogării -_, prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost în vigoare si trebuie să își producă efectele juridice.
În susținerea motivelor de recurs s-a mai subliniat că, premiul anual se acordă pentru activitatea deja desfășurată, astfel încât activitatea aferentă anului 2010 s-a încheiat la_ . iar Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare la_ . dreptul la acordarea premiului anual este un drept câștigat, care recompensează activitatea prestată în anul 2010. indiferent de data la care acest premiu urmează a fi plătit.
Raportat la prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a arătat de reclamantă că, în practică nu a avut loc o compensare între sumele cuvenite cu titlu de "premiu anual" aferent anului 2010 și creșterile salariale ce se acordă pentru anul 2011, din următoarele considerente:
art. 8 din Legea nr. 285/2010 prevede că sumele corespunzătoare premiului anual sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011;
natura juridică a premiului anual și a salariului sunt diferite: premiul reprezintă o sumă unică, ce se acordă o singură dată, în considerarea muncii desfășurate, în raport și cu perioada de timp lucrată din anul 2010, în timp ce salariul reprezintă prestație bănească lunară, acordată pentru munca depusă de salariați. Mai mult, nu toți salariații beneficiază de premiul anual, ci doar cei care au desfășurat activități profesionale satisfăcătoare sau nu au fost sancționați disciplinar, în timp ce salariul se acordă tuturor angajaților;
nu se poate aprecia că a operat o compensare între sumele cuvenite cu titlul de premiu anual și majorările salariale ce se acordă în anul 2011, întrucât ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să se acorde diferențiat (ținându-se seama
de situația fiecărui salariat și de îndreptățirea fiecărui salariat de a primi sau nu o sumă de bani cu titlul de premiu anual pe anul 2010) și nu tuturor salariaților, în mod unitar și cu același procent (de 15%);
conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, majorările salariale se acordă în anul 2011, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010, deci în baza unor criterii total diferite de cele care sunt avute în vedere la acordarea premiului anual aferent anului 2010 (perioada de timp lucrată în anul 2010 și desfășurarea unei activități profesionale corespunzătoare).
S-a subliniat de reclamantă că aspectul cel mai important, pe care Tribunalul Maramureș nu l-a avut in vedere in soluționarea cererii reclamantei, este faptul ca la data la care i se cuvenea premiul anual aferent anului școlar 2009-2010, respectiv la data pensionarii sale, Legea 330/2009 era in vigoare, iar Legea nr. 285/2010 invocata de Tribunalul Maramureș in motivarea sentinței, nu era inca publicata in Monitorul Oficial al României, deci nu era in vigoare. Reclamanta a considerat absurd sa se invoce in motivarea unei sentințe, prevederile unei legi care inca nu era in vigoare la data la care s-a pensionat. S-a mai arătat de reclamantă că ea nu avea cum sa beneficieze de premiul anual aferent anului școlar 2009-2010 in cursul anului 2011, deoarece in anul anul 2011, cand a intrat in vigoare L285/2010, ea era deja pensionata si nu mai realiza venituri salariale, in cuantumul cărora sa fie inclus si acest premiu anual aferent anului 2010.
Reclamanta a considerat neîntemeiată aprecierea primei instanțe ca prevederile Contractului Colectiv De Munca Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Jud. Maramureș pe 2008-2009 nu sunt incidente in cauza întrucât acest Contract Colectiv de Munca la Nivelul I.S.J.MM 2008-2009 a fost încheiat intre doua parti si anume Inspectoratul Școlar Maramureș, respectiv Sindicatul Liber din învățământ Maramureș, iar, potrivit art. 1 din același contract: "Părțile contractante recunosc și acceptă pe deplin că sunt egale și libere în negocierea contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură învățământ și se obligă să respecte în totalitate prevederile acestuia."
Se mai menționează că în același Contract Colectiv de Munca la Nivelul I.S.J.MM 2008-2009 se prevede la art. 4 al. 1) ca "Părțile se obligă ca, în perioada de aplicare a contractului colectiv de muncă, să nu inițieze si să nu susțină promovarea unor acte normative sau a altor dispoziții care ar conduce la diminuarea drepturilor care decurg din legislația specifica învățământului, în vigoare la data înregistrării acestui contract precum și din prezentul contract colectiv de muncă. "
De asemenea, conform art. 9 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivelul I.S.J.MM 2008-2009 "(1) Prezentul contract colectiv de muncă se încheie pe o durată de un an și intră în vigoare la data înregistrării acestuia," respectiv data de_, " cu posibilitatea de prelungire, (2) Dacă contractul nu este denunțat de nici una dintre părți cu minimum 60 de zile înainte de data expirării sau dacă nici una dintre părți nu are inițiativa renegocierii lui, contractul se prelungește automat pe o perioadă de un an.", deci in vigoare pana la data de _
, prin urmare si la data pensionarii reclamantei, executarea acestuia fiind
"obligatorie pentru parti".
În aceeași ordine de idei a precizat că, Constituția României garantează drepturile conferite prin contractele colective de munca.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține că recursul este nefundat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Criticile subsumează aspectele privitoare la natura salarială a dreptului la premiu anual, la caracterul de drept câștigat pentru anul 2010 al premiului anual la necompensarea sumelor cuvenite cu titlu de premiu anual cu creșterile salariale pentru anul 2011 datorită diferențelor dintre ele și la modul de interpretare a jurisprudenței CEDO și a disp. Constituționale cu privire la neretroactivitatea legii civile.
Criticile nu sunt întemeiate.
Înaintate de a se analiza criticile se impune a se observa următoarele:
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.
Prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 a fost abrogată în mod expres Legea nr. 330/2009.
Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor acestei legi.
În raport de aceste reglementări, oprimă concluzie care se impune este că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclamanți, având în vedere faptul că, la data la care premiul anual aferent anului 2010 ar fi fost scadent, conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau deja aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010.
În privința criticilor susmenționate, reținute ca și critici din motivele de recurs se observă că se referă la desconsiderarea principiului neretroactivității legii, încălcarea art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, pentru constatarea căreia se solicită aplicarea prin similitudine a dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3/_ dată în interesul legii; încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, prin interpretarea legii în sensul reglementării unor drepturi pur formale; ignorarea dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 și ale art. 25 din Legea nr. 330/2009, în condițiile în care, raportat la expunerea de motive ale Legii nr. 285/2010, la modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de textele celor două articole de lege și la semnificația termenului "majorare"; din textul art. 1 al Legii 285/2010, rezultă că aceste majorări salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat; încălcarea dreptului la muncă.
Cât privește primul aspect din critici, Curtea constată că în cauză nu se poate reține retroactivitatea legii pentru aceleași considerente pentru care nu se poate constata nici o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul 1 la CEDO: practic, acest drept nu a fost negat, nu a fost refuzat la plată de către debitor, anume, Statul Român, ci s-a dispus plata acestuia într-o altă modalitate decât cea clasică, anume, prin plata unor drepturi salariale majorate față de cele plătite în anul precedent.
Prin urmare, nu a fost afectată substanța dreptului, pentru a se putea vorbi despre efectul retroactiv al dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010, ci s-a reglementat, prin aceste prevederi legale, modalitatea de plată a dreptului litigios, plată ce urma a fi făcută sub imperiul noii legi, astfel încât se constată o activitate a legii, iar nu o aplicare retroactivă a acesteia.
În doctrină, chestiunea neretroactivității legii civile a fost descrisă ca impunând aplicarea legii în vigoare la data producerii situației juridice asupra căreia se poartă judecata.
În situații similare celei în cauză, de decelat între aplicabilitatea legii vechi și a celei noi, s-a apelat la anumite criterii, dintre care utile în cauză se dovedesc
următoarele: drepturi câștigate versus simple expectative; fapte trecute, fapte în curs de a-și produce efectele și fapte viitoare. În mod evident, dreptul invocat de reclamanți, un drept câștigat, s-a reglementat a fi plătit prin plata drepturilor salariale majorate aferente anului 2011, astfel încât dispozițiile legii noi reglementează doar modalitatea de plată a dreptului, deci un fapt viitor, situație care nu poate fi privită ca impietând asupra principiului neretroactivității legii.
Cât privește încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală și a principiului statului de drept prin interpretarea legii în sensul reglementării unor drepturi pur formale, se constată că cercetarea acestuia se impune a fi făcută odată cu motivul de recurs referitor la constatarea că majorările salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat, raportat la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 și ale art. 25 din Legea nr. 330/2009, la expunerea de motive ale Legii nr. 285/2010, la modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de textele celor două articole de lege și la semnificația termenului
"majorare"; din textul art. 1 al Legii 285/2010.
Practic, recurenta afirmă că statuând prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 că "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";, statul practic a eludat obligația de plată a acestui premiu anual.
Se constată, sub acest aspect, că din expunerea de motive a legii rezultă această intenție a legiuitorului, de cuprindere în majorările salariale aduse în anul 2011, a premiului anual pentru anul 2010, alături de intenția de a recupera parțial diminuarea de 25% a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât nu se verifică argumentul adus de recurenți sub acest aspect, în afirmarea faptului că practic nu s-ar fi plătit premiul anual pentru anul 2010.
Ceea ce contestă recurenta, este că ar fi posibilă imputarea unei unice creșteri salariale asupra a două deziderate legislative: că, altfel spus, legiuitorul, afirmând că prin creșterile salariale de 15 % față de salariile de bază aferente lunii octombrie 2010, se achită și obligația de plată a premiului anual aferent anului 2010 și se și recuperează parțial diminuarea cu 25 % a salariilor personalului din sectorul bugetar, nu face decât să omită practic prima dintre aceste deziderate.
Or, Curtea constată că nu reiese din expunerea de motive a legii faptul că se tinde, prin măsurile date de Legea nr. 285/2010, la o recuperare a diminuării salariale din sectorul bugetar exact cu acest procent de 15 % aplicat salariului aferent lunii octombrie 2010, ci din lecturarea întregii expuneri de motive și a legii, interpretând-o în ansamblul său, cu luarea în considerare a tuturor dispozițiilor sale, se ajunge la concluzia că intenția legiuitorului a fost de a recupera parțial diminuarea cu 25 % a salariilor personalului din sectorul bugetar și de a cuprinde în creșterea salarială reglementată plata salariului suplimentar pentru anul 2010, urmărind deci un dublu scop, la care se împarte măsura de creștere salarială cu 15 %.
Ca atare, interpretând dispozițiile legii în așa fel încât să aibă un sens (conform dictonului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat), se concluzionează în sensul că nu s-a ratat scopul de a se asigura, prin creșterile salariale reglementate de Legea nr. 285/2010, plata premiului anual pentru anul 2010, fiind înlăturată interpretarea majorării salariale ca acoperind doar recuperarea parțială a diminuării cu 25 % a salariilor din sectorul bugetar.
Argumentul dedus de reclamantă, în susținerea poziției ei procesuale, din afirmata imposibilitate a stabilirii la data edictării Legii nr. 285/2010 (în anul 2010) a cuantumurilor premiilor anuale aferente fiecărui bugetar pentru anul
2010 (ce se pot stabili doar după urmarea procedurii financiare de calcul și raportare între ordonatorii de credite), este neconsistent, în condițiile în care, desigur, la data edictării Legii nr. 285/2010, s-a avut în vedere un deziderat legislativ, bazat pe calcule globale, iar nu pe calcule individuale.
Tot astfel, inconsistent este și argumentul dedus din modalitatea criticabilă, în care legiuitorul a surprins în cuvinte dublul scop al legii detaliat în cele ce preced. Se afirmă de către recurenți incongruența termenului de
"majorare"; din textul art. 1 comparativ cu cel din textul art. 8 al Legii nr. 285/2010, propunându-se un alt mod de formulare pentru art. 8 din lege. Curtea constată că nu se verifică în raport de aceste texte de lege o neconcordanță logică sau o stângăcie de exprimare. Dimpotrivă, trimiterea pe care art. 8 o face la majorările ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar "potrivit prevederilor prezentei legi"; este clară și lasă a se înțelege că tocmai acele majorări dispuse în art. 1 din lege sunt cele ce au avut în vedere și sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010.
Nu s-ar putea reține o încălcare a art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, prin faptul că premiul anual fiind prevăzut de art.25 din Legea 330/2009 constituie un bun în sensul Convenției și deci nu poate fi încălcat întrucât, Curtea constată că din jurisprudența CEDO, pertinentă în cauză, rezultă că dreptul la un spor la salariu nu poate fi negat cât legea care îl recunoaște este în vigoare la momentul solicitării lui (cauza kechko c.Ucrainei) ceea ce nu este cazul în speță. Curtea Europeană a mai constatat că în Convenție nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum (cauza Eskelinen c.Finlandei).
În ce privește jurisprudența Curții Europene referitoare la rațiunea de
"bun"; în sensul că reprezintă un "bun"; în sensul Convenției ceea ce s-a câștigat, s-a obținut, unei asemenea statuări circumscriindu-se și dreptul la premiul anual solicitat, se reține că această statuare nu este încălcată prin modul în care prima instanță a soluționat cauza, întrucât nu este negat dreptul la acest premiu, ci neacordarea lui este justificată de acordarea de către legiuitor printr-o altă modalitate respectiv a majorărilor salariale din anul 2011.
În ce privește aspectul omis a fi luat în analiză de prima instanță, respectiv că la data pensionării,_, Legea nr. 330/2009 era în vigoare, iar Legea nr. 285/2010 nu era în vigoare, se constată că nu este consistent pentru a duce la desființarea hotărârii. Aceasta întrucât împrejurările invocate aduc în discuție aceleași principii, care deja au fost analizate, respectiv cel al dreptului câștigat și al neretroactivității legii civile.
În plus, prin Decizia nr. 21/2013 a Înaltei Curți de C. și Justiție, dată în interesul legii, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 330/7 alin. 4 din C.pr.civ. s-a stabilit că în aplicarea art. 8 din Legea nr. 285/2010 premiul anual pentru anul 2020 prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Referitor la critica conform căreia prima instanță a greșit reținând că nu sunt incidente prevederile CCM Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al județului Maramureș, se constată că prima instanță a evidențiat corect contextul legal în care acest contract își putea produce efectele.
În plus, este evident că însăși clauza din Contractul Colectiv de Muncă de la art. 36 lit. a este o normă de trimitere la actul normativ care stabilea acordarea premiului anual. Deci părțile din contract nu au făcut altceva decât să convină asupra unui drept prevăzut de lege, în sens larg, respectiv HG nr. 890/2004.
În această situație și având în vedere că la data nașterii dreptului erau abrogate atât HG nr. 890/1994 cât și dispozițiile art. 50 alin. 12 din Legea nr.
128/1997 care prevedea posibilitatea acordării de premii, devine evident că nu mai poate fi solicitat dreptul, lipsindu-i temeiul. Aceasta întrucât nu CCM invocat este temeiul ci legea.
În raport de cele arătate, în baza art. 312 alin. 1 din C.pr.civ. urmează să fie respins recursul ca nefondat.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G. -T. M. împotriva sentinței civile nr. 1351 din_ pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I. T. D. C.
G.
N.
M.
G. ,
N. N.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: G. Brîndușa