Decizia civilă nr. 4459/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4459/R/2013
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. MUNICIPIULUI T. împotriva sentinței civile nr. 10316 din 13 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimatul reclamant S. L. AL Î.
P. C., precum și pe pârâții Ș. G. "T. MURĂȘANU"; T. și C. LOCAL T., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat - avocat G. Patricia din cadrul Baroului C. .
P. edura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 10316 din 13 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada_ -_ invocată din oficiu de instanță; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. AL Î. C., în numele membrilor de sindicat C. M. și DURUGY JOZSEF PAL, în contradictoriu cu pârâții Ș. G. "T. MURĂȘANU"; T., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI T. și P. MUNICIPIULUI T., și în consecință a fost obligată pârâta unitate de învățământ, în calitate de angajator, la calcularea și la plata către membrii de sindicat reprezentați a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.
15/2008, începând cu_ și până la până la_, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data plății efective.
Pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI T. și P. MUNICIPIULUI T.
au fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că următoarele :
Referitor la excepția prescripției acțiunii pentru drepturile aferente perioadei_ -_, invocată din oficiu de către instanță, aceasta a fost admisă având în vedere prevederile exprese ale art.268 din Codul muncii lit. c) care dispun că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În soluționarea cererii reclamantului, s-a avut în vedere faptul că prin Decizia nr. 843/2 iunie 2009, publicată în M.O. din 464/6 iulie 2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct.
2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, sunt neconstituționale.
S-a reținut că, în esență Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr. 136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art. 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din legea fundamentală. Totodată, o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 din Constituție, coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din legea fundamentală. .
A fost avut în vedere că prin dispozițiile O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -
31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007. Guvernul României, prin O.U.G. nr. 136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, modifică unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament .
S-a reținut că acest act normativ a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, statuându-se de instanța constituțională că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin.1 și art.115 alin. 4 din Constituție. Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din Legea fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin. 5, potrivit cărora
"În România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Instanța reține succesiunea de reglementări în materia salarizării personalului din învățământ, sens în care a arătat următoarele:
Guvernul emite O.U.G. nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în
M.O. - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea O.G. nr. 15/2008, prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008 .
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în
M.O. - Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, a constatat neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza O.U.G. nr. 136/2008 .
Prin Decizia nr. 989/30 iunie 2009 Curtea a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar . De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009 s-a reglementat modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse O.G. nr. 15/2008, prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu au putut produce efecte .
Tribunalul a observat în același timp că Guvernul, în loc să pună de acord prevederile neconstituționale cu Constituția, potrivit art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, a procedat la emiterea unor noi ordonanțe de urgență ( nr. 31/2009 și 41/2009) cu efecte juridice asemănătoare anterioarelor ordonanțe declarate neconstituționale .
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern
nr. 15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, tribunalul a considerat că în prezent O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ funcționează în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008 .
În aprecierea instanței a privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor .
Au fost avute în vedere dispozițiile art. 253 alin. 1 din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.166 alin. 4 din Codul muncii, a constituit o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Instanța a apreciat că prin admiterea acțiunii s-a dat satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede că
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
Referindu-se la practica C.E.D.O. instanța a reținut că prin noțiunea de
"bunuri";, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, se înțelege atât "bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficiență în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său( a se vedea Draon împotriva Franței [MC[, nr.1.513/03, & 65, C.E.D.O. 2005-IX) .
Aplicând această jurisprudență la cauză, instanța a apreciat că membrii de sindicat reprezentați, fiind beneficiarii dispozițiilor O.G. nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, pot pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale .
Instanța a avut în vedere că nu s-a dovedit că ingerința în dreptul membrilor de sindicat cu privire la respectarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție. Astfel, potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică .
Ori, în cauză s-a constatat că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament .
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamanți și care a trebuit să fie acoperit de pârâți, instanța a avut în vedere că în practica C.E.D.O. cu privire la aplicarea dispozițiilor art.41 din Convenție, aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva României - hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva României ).
Tribunalul a constatat că demersurile legislative ale Guvernului în domeniul salarizării din învățământ sunt în contradicție și cu dispoziții ale Convenției Europene ale Drepturilor Omului, situația în care, având în vedere dispozițiile art. 20 alin.2 din Constituția României prevalează dispozițiile Convenției .
Instanța, în considerente, a făcut referire și la faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia privind recursul în interesul Legii nr. 3/2011, a concluzionat că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, a constituit temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate.
De asemenea, a mai făcut referire și la Decizia nr. 11/2012 a Î.C.C.J. prin care au fost admise recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova, stabilind că: "(…) în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de
personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.";
Instanța a apreciat relevant că prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 (actualizată) - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice dispun expres că " începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, respective_, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. MUNICIPIULUI T. solicitând
admiterea acestuia, cu consecința modificării sentinței civile atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii față de P. Municipiului T. .
Critica pe care o aduce sentinței pronunțate de către instanța se refera la următoarele aspecte, care se circumscriu dispozițiilor art. 304 indice 2 pct. 8 și 9 și art. 304 1Cod. proc. civ. :
În primul rând P. Municipiul T. nu are calitate de angajator în prezenta cauza. Raporturile de munca ale reclamanților membrii de sindicat în numele cărora s-a deschis acțiunea de către S. Salariaților din T. se desfășoară cu unitatea angajatoare care în acest caz este Ș. G. "Tudor Murășanu"; T. .
Așa cum a arătat și pe fondul cauzei finanțarea nu se face din bugetul propriu al unității administrativ teritoriale, conform art. 101, alin.2 din Legea nr. 1/2011, aceasta finanțare fiind asigurata din bugetul de stat. Obligativitatea alocării sumelor revine M. ui Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu autorităților locale cum greșit s-a reținut de către instanța de fond. Finanțarea instituțiilor de învățământ se realizează descentralizat, prin bugetele consiliilor județene, sau bugetele locale ale unităților administrative teritoriale, fiecare unitate de învățământ întocmindu-si propriul buget.
A. eatul (5) din Legea nr. 1/2011 - Legea învățământului reglementează expres faptul ca: " Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiva municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva Inspectoratului Școlar al Municipiului București" în consecința Legea nr. 1/2011 prevede în mod expres ca finanțarea de baza cuprinde și cheltuielile de personal, incluzând deci și cheltuielile cu salarizarea personalului didactic și nedidactic care își desfășoară activitatea în unitățile de
învățământ.
Din economia prevederilor legale, citate anterior, se desprinde în mod clar și neechivoc faptul că finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ se asigura prin bugetele unităților administrativ teritoriale și nu din acestea. Sumele de bani care sunt destinate finanțării de baza sunt acordate de la bugetul de stat. În acest sens, sumele de bani necesare pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ, cheltuieli care cuprind și sumele de bani care fac obiectul prezentului litigiu sunt virate de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului local către unitățile de învățământ destinatare.
Bugetul unității administrativ teritoriale trebuie să cuprindă sumele de bani necesare pentru finanțarea complementara a unităților de învățământ,
finanțare care cuprinde cheltuieli legate de consolidări, investiții și reparații capitale, subvenții pentru internatele și cantinele școlare .
În alta ordine de idei, potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, în cazul în speța, P. Municipiului T. ca reprezentant al autorității publice locale în baza prerogativelor conferite de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale nu poate face altceva decât să repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, potrivit legii.
S-a precizat că atâta vreme cât cheltuielile de personal ale unităților de învățământ (finanțare de baza) sunt acordate prin bugetul local, P. Municipiului T. în calitate de reprezentant al Unității Administrativ Teritoriale, nu poate face altceva decât să repartizeze mai departe instituțiilor publice subordonate (în acest caz unitățile de învățământ) creditele bugetare aprobate. Ori de vreme ce sumele respective sunt prevăzute și alocate din bugetul de stat,
P. nu poate pune în aplicare o hotărâre judecătoreasca în lipsa sumelor necesare.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor prezenta în continuare.
În privința criticilor se reține că sunt neîntemeiate.
În esență criticile se bazează pe lipsa calității de angajator și pe lipsa obligației directe de asigurare a fondurilor necesare finanțării învățământului.
Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011, similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliu local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul
local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestuia, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanta a acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, pentru neacordarea drepturilor salariale ale reclamantei, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamanților, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea
integrală a salarizării cadrelor didactice.
Pe baza acestui ultim argument, nu poate fi apreciată consistentă susținerea din recurs referitoare la rolul doar de administrator al pârâților în gestionarea sumelor acordate de la bugetul de stat pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitare și pe această bază inexistența unei obligații față de acordarea drepturilor solicitate de reclamantă.
Fiind neîntemeiate criticile, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. MUNICIPIULUI T. împotriva sentinței civile nr. 10316 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
I. T. | D. | C. | G. | N. | M. |
GREFIER
N. N.
Red.N.M./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond: E. B.
