Decizia civilă nr. 4504/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N. 4504/R/2013
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. J. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 1996 din 28 august 2013, pronunțată de Tribunalul
B. -N. în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată U. J. A S. L. DIN Î. B. și pe pârâții intimați L. "R. P. "; P. B.
, C. Ș. PENTRU E. I. N. 1 B., C. LOCAL P. B., I.
P. P. B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 noiembrie 2013, prin fax și 12 noiembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s- a depus la dosar din partea pârâtului recurent C. J. B. -N. o cerere prin care solicită judecarea în lipsă
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare..
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1996/F din 28 august 2013 a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr._
s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârâtul L. "R. P. "; P. B. .
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta U. J. A S.
L. DIN Î., în numele și pentru membrul de sindicat T. L., împotriva pârâților L. "R. P. "; P. B., C. Ș. PENTRU E. I. N. 1 B.
, PRIMARUL COMUNEI P. B., C. LOCAL AL COMUNEI P. B., C.
J. B. -N. .
Pârâtul C. Ș. PENTRU E. I. N. 1 B. a fost obligat să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data efectivă a plății.
Pârâtul L. "R. P. "; P. B. a fost obligat să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 septembrie 2010 și până la data efectivă a plății.
Pârâtul L. "R. P. "; P. B. a fost obligat să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii nr. 285/2010 în raport de salariul de bază din luna octombrie 2010 stabilit conform Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit potrivit Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data efectivă a plății. Pârâtul C. J. B. -N. a fost obligat să aprobe pârâtului C.
Ș. PENTRU E. I. N. 1 B. diferențele salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamant în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010.
Pârâții C. LOCAL AL COMUNEI P. B. și PRIMARUL COMUNEI P.
B. au fost obligați să aprobe, respectiv să aloce pârâtului L. "R. P. "; P.
diferențele salariale dintre sumele cuvenite și cele încasate de reclamant în perioadele 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut analizând cu prioritate excepția invocată că aceasta nu a fost întemeiată.
Art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009 nu prevede expres că procedura de contestare la ordonatorul de credite și apoi la instanța de contencios administrativ constituie o procedură prealabilă ce trebuie urmată obligatoriu anterior sesizării instanței de drept comun, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 109 C.proc.civ.
Aceste dispoziții legale invocate de pârâți nu prevăd că singurul mod de contestare ar fi cel anume reglementat de acel act normativ, situație în care reclamantul are la îndemână două căi de acțiune, în lipsa unor prevederi legale imperative care să excludă acest lucru, adică fie calea procedurii administrative prevăzută de art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009, fie calea sesizării instanțelor de judecată ce soluționează conflicte de muncă.
Reclamantul a ales calea sesizării directe a instanței judecătorești, în condițiile în care procedura prevăzută de art. 34 menționat, este una administrativă, fără caracter prealabil obligatoriu.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fondul dreptului dedus judecății, tribunalul a reținut faptul că în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010 reclamantul a fost angajatul unității școlare chemată în judecată C. Ș. pentru E. I. nr. 1 B., pe postul de profesor, făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008, așa cum a rezultat din cuprinsul adeverinței nr. 2167/_ depusă la dosar (f. 10).
În perioada 1 septembrie 2010 - 13 mai 2011 reclamantul a fost angajatul unității de învățământ L. "R. P. "; P. B., așa cum s-a atestat prin adeverința nr. 3469/_ (f. 9).
Prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite
funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Conform acestui act normativ, începând cu 1 octombrie 2008 salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții
didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.
Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008.
Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar - era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.
La data de 1 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Prin art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009.
În acest sens, prin alin. 5 lit. a din art. 30 din actul normativ menționat s-a stabilit că noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 330/2009.
Prin decizia în interesul legii nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de
31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Conform art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.
De la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat.
Prin urmare, în privința reclamantului s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008.
Urmare a încadrării eronate salariul de care a beneficiat reclamantul începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008.
Stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii nr. 3/2011, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, reprezintă o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
Salariul obținut la 31 decembrie 2009, de la care trebuia să se pornească la 1 ianuarie 2010 s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, aplicabilă potrivit art. 46 începând din 1 ianuarie 2011.
Prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011.
În cazul reclamantului majorarea trebuia să pornească de la nivelul salariului aferent lunii octombrie 2010, calculat în baza reîncadrării operate prin Legea-cadru nr. 330/2009 pornind de la salariul cuvenit la 31 decembrie 2009, calculat conform prevederilor Legii nr. 221/2008, ceea ce nu s-a realizat așa cum a atestat unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr. 3469/_ (f. 9).
La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.
În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, s-a reținut că în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010, în care reclamantul a fost angajatul unității de învățământ chemată în judecată C. Ș. pentru E. I. nr. 1 B., respectiv 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010 și 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011, în care reclamantul a fost angajatul unității de învățământ L. "R. P. "; P. B., acesta trebuia să beneficieze din partea angajatorului de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Sumele datorate au suportat riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată a fost ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care s-a impus obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul și până la data plății efective.
Desigur, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.
În baza considerentelor reținute, a textelor legale și a deciziilor în interesul legii invocate, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția tardivității introducerii acțiunii; a admis acțiunea civilă formulată împotriva unităților de învățământ și în consecință a obligat pârâtul C. Ș. pentru E. I. nr. 1 B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii- cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data efectivă a plății; a obligat pârâtul L. "R. P. "; P. B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii-cadru nr.
330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 septembrie 2010 și până la data efectivă a plății; a obligat pârâtul L. "R. P. "; P. B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii nr. 285/2010 în raport de salariul de bază din luna octombrie 2010 stabilit conform Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit potrivit Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data efectivă a plății .
Potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Totodată, conform art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică, așa cum a rezultat din dispozițiile art. 4 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009.
Potrivit art. 36 alin. 4 lit. ";a"; și alin. 6 lit. ";a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul local aprobă bugetul local, la propunerea primarului, primarul fiind ordonator principal de credite, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.
local este așadar entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
Totodată, potrivit art. 110 alin. 3 din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ special funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale consiliilor județene pe a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat.
Conform art. 91 alin. 5 lit. ";a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul județean asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind educația.
C. județean este așadar entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local al consiliului județean, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
În consecință, în baza dispozițiilor legale menționate, tribunalul a admis și acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. J. B. N.
solicitând modificarea în parte a sentinței civile atacate.
În motivarea recursului, recurentul arată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat prin petitul 4 obligarea pârâtului C. J. B.
-N. la asigurarea finanțării pentru plata cheltuielilor reprezentând salariul cuvenit pentru postul didactic ocupat de T. L., la pârâtul C. Ș. pentru
E. I. nr. 1 B., în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice respectiv cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, stabilite conform Legii nr.221/2008 - prin utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei și plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate pentru perioadele 01 ianuarie 2010 -31 august 2010 actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății solicitate prin petitul 1 din acțiune.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, C. J. B. -N., în calitate de pârât a arătat că nu se opune îndeplinirii obligației privind asigurarea în bugetul propriu a creditelor bugetare necesare pentru finanțarea cheltuielilor bugetare indicate în petitul nr. l, pentru perioada solicitată prin acțiune, dar numai în limita sumelor alocate prin legea bugetară și potrivit prevederilor cap. II din OUG nr.92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013 și dacă reclamantul dovedește că nu este beneficiar a drepturilor salariale stabilite conform Legii 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, pentru funcția didactică ocupată în perioada solicitată la pârâta C. Ș. pentru E. I. nr. l, B., cu sediul în B., str. A. -I. nr. 20 bis, județul B. -N. .
Recurentul-pârât C. J. B. -N. a achiesat la acțiunea reclamantului doar în limita sumelor alocate prin legea bugetară anuală și potrivit prevederilor cap. II din O.U.G. nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013.
Instanța de fond a judecat cauza fără să aibă în vedere limitele achiesării recurentului-pârât C. J. B. -N. la acțiunea reclamantului astfel că a acordat reclamantei finanțarea cheltuielilor de personal fără să le limiteze la prevederile legale bugetare anuale așa cum a precizat recurentul-pârât.
Sentința Civilă nr. 1996/F/2013 nu cuprinde motivele de drept și de fapt pentru care această precizare făcută în apărare de recurentul-pârât a fost înlăturată de instanță, motiv pentru care crede că este întrunit motivul de recurs prevăzut la art.304, pct.7 respectiv când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
La dosarul instanței de fond s-a depus de către C. J. B. -N. extras din bugetul județean propriu pe anul 2012/ Secțiunea cheltuieli /Cap. V învățământ aplicabil la data formulării întâmpinării.
În probațiune, la prezentul recurs, depune noi înscrisuri, din care rezultă sumele aprobate unității de învățământ special la care reclamantul este angajat, respectiv copia Hotărârii C. ui J. B. -N. nr.60/2013, extras din Anexa nr. 1 la această hotărâre din care rezultă unitățile de învățământ finanțate de C. J. B. -N. ; copia Hotărârii C. ui J. B. -N. nr.98/_ și Anexa nr.1.1 la hotărâre cu privire la sumele aprobate acestei unități de învățământ special, copia adresei nr. IIA/ 2589/_ emisă de Direcția Economică din cadrul C. ui J. B. -N. ; copia Deciziei nr.47/2013 a D.G.A.F.P a județului B. -N. .
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 17 alin. 3 din H.G. nr. 2192/2004, finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale unităților de învățământ special se asigură din bugetul consiliului județean, respectiv al sectoarelor municipiului București, și din bugetul de stat.
Conform art. 167 alin.19 din Legea nr. 84/1995, finanțarea cheltuielilor curente si de capital ale unitarilor de învățământ special se asigura din bugetul consiliului județean, respectiv al sectoarelor municipiului București, si din bugetul de stat.
În mod corect prima instanță a reținut că reclamanta este îndreptățită, la plata diferențelor salariale cuvenite, potrivit dispozițiilor Legii nr. 221/2008 și Legii nr.330/2010, drepturi de care aceasta a fost lipsită în mod nejustificat.
Curtea reține astfel că aceste dispoziții legale trebuiau să fie avute în vedere de către consiliile județene în fundamentarea deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului.
În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 33 din H.G. nr.2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. ui E. i și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform art.110 alin. 3 din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011, unitățile de învățământ special funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale consiliilor județene pe a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat.
Având în vedere aceste dispoziții legale, se reține că recurentului îi reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește fundamentarea fondurilor necesare și asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământul special, cu respectarea legilor și a prevederilor contractuale în vigoare la data scadenței acestora.
Prin întâmpinarea depusă la fond, recurentul a subliniat că nu se opune îndeplinirii obligației de a asigura în bugetul propriu creditele bugetare necesare pentru finanțarea cheltuielilor bugetare indicate în petitele 1 și 2 ale acțiunii, dar numai în limita sumelor alocate prin legea bugetară și potrivit cap. II din OUG nr. 92/2012 și numai dacă reclamanta face dovada că drepturile pretinse nu au fost acordate.
Această poziție procesuală este reluată prin memoriul de recurs, critica principală vizând faptul că instanța de fond a depășit limitele achiesării, prin faptul că nu a limitat acordarea drepturilor pretinse la limitele bugetare anuale și nici la prevederile cap. II din OUG nr. 92/2012.
Or, Curtea constată în primul rând că hotărârea instanței de fond nu a fost generată de poziția procesuală a pârâtului recurent, ci a avut în vedere în principal caracterul fondat al pretențiilor reclamanților, pornind de la prevederile legale amintite în considerentele sentinței atacate și de la interpretarea general obligatorie dată de Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție.
Mai mult, caracterul fondat al acestor pretenții este recunoscut de recurent, după cum deja s-a arătat. Contrar însă susținerilor acestuia, îndreptățirea reclamanților la plata drepturilor salariale nu este condiționată de încadrarea lor în limitele bugetare, ci derivă din normele legale analizate de tribunal în considerente, însușite ca atare și de Curte.
Dispozițiile legale privitoare la angajamentul bugetar nu se pot opune obligației de respectare a dispozițiilor legale privitoare la finanțarea cheltuielilor de personal din învățământul de stat preuniversitare și a celor privitoare la
salarizarea acestui personal. Acesta este de altfel sensul dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin cele două decizii în interesul legii pe care se întemeiază tribunalul. În lumina acestora, se impune, ca efect al constatărilor succesive de către Curtea Constituțională a României a neconstituționalității ordonanțelor de guvern prin care s-a urmărit anularea efectelor Legii nr. 221/2008, aplicarea majorărilor salariale reglementate de aceasta.
Motivele invocate de recurent privesc o altă etapă, și anume aceea a punerii în executare a acestor hotărâri, aceasta urmând a se face, firește, în acord cu dispozițiile legale imperative, inclusiv cu cele cuprinse în cap. II din OUG nr. 92/2012.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, cuprinzând considerentele pe care se întemeiază, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art.
312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de pârât, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. J. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 1996/F din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. -R. M. C. M. S. -C. B.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex.
_
Jud. fond: G.
C.
F.