Sentința civilă nr. 6118/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE
M. SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6118/2013
Ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. M. I.
Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamanta P. M.
N.
în
contradictoriu cu pârâții S. CU C. I-V. S., C. LOCAL AL C.
S.
și P.
C.
S.
, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de _
, prin serviciul
registratură al instanței, pârâta de rândul 1 a depus la dosarul cauzei un înscris, prin care învederează instanței faptul că reclamanta este angajata școlii de la data de_, având postul de profesor.
Instanța încuviințează înscrisurile, declară deschise dezbaterile si, părțile legal citate nefiind prezente pentru a pune concluzii pe fond, rămâne în pronunțare asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2008-2009, invocată din oficiu și asupra fondului.
INSTANȚA
Reține că prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta P. M. N. a solicitat obligarea Școlii cu clasele I-V. S., C. Local al municipiului S. și P. comunei S. la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu data de 01 octombrie 2008 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii ce se va pronunța, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
În fapt, reclamanta a arătat că este angajată a pârâților de rândul 1, 2 și 3 în calitate de cadru didactic.
În data de 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale care se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, publicată în MOF nr. 82/_ . Potrivit art. 1 al. 1 lit. c din OG nr. 15/2008, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi: 01.01-
_ - 259.593 lei; 01.04-_ - 275,168 lei, respectiv o creștere de 6%; 01.10-_ - 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%. Valoarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație precum si nivelul productivității muncii. O.G. nr.
15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea 221/_, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru personalul didactic si didactic auxiliar la 400 lei pentru perioada 01.10-_ și în continuare.
Pârâții, legal citați, nu au depus la dosarul cauzei întâmpinări, prin care să-și precizeze poziția procesuală față de cererea reclamantei.
Analizând și coroborând ansamblul materialului probator administrat în cauză, constată următoarele:
Privitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, instanța reține că, potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate se poate formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune.
Potrivit art. 53 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, salariile in sistemul bugetar se plătesc o data pe lună, în perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru luna precedenta. Prin urmare, dreptul de a acționa în justiție cu privire la drepturile salariale neacordate în această perioadă se naște în data de 16 a lunii următoare celei pentru care ar fi trebuit acordate drepturile.
În conformitate cu prevederile art. 101 alin. 3 din Codul de procedură civilă, termenele statornicite pe ani se sfârșesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare.
În cauza de față, se constată că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de_, astfel că instanța constată că excepția invocată este parțial întemeiată, dreptul material la acțiune în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei_ -_ fiind prescris, urmând să admită excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru această perioadă.
Pe fondul cauzei instanța reține că, în fapt, reclamanta a avut calitatea de angajată a pârâtei Ș. cu clasele I-V. S. în perioada pentru care au fost solicitate drepturile salariale, ocupând o funcție didactică(f. 16).
În drept
, instanța reține că, prin dispozițiile O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, legiuitorul a stabilit o evaluare a coeficientului de multiplicare 400,00 astfel încât, într-un anumit interval de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 50% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament .
Prin Decizia nr. 1221/_ a fost admisă excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr.136/2008, Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG nr. 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008, care, prin art. I pct.2 și 3 a redus în mod
substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008 .
Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin Decizia nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O.U.G. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța reține că întrucât modificările aduse O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art. I pct.2 și
3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, tribunalul consideră că în prezent O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr.221/2008.
Mai mult, instanța reține forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01 octombrie 2008 și pana la data de 31 decembrie 2009.
Totodată, aceeași instanță, prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 11/2012 a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată conform art. 330 indice 7 alineatul 4 din Codul de procedură civilă.
Astfel, în cuprinsul deciziei nr. 11/2012 s-a constat că, din dispozițiile Legii nr. 330/2009 și ale OUG nr. 1/2010, rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege.
S-a reținut, totodată, că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, amintindu-se că, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, Rec., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. Rec., 2004-IX,
p. 144, pct. 45-52). S-a mai reținut hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza Viașu împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În consecință, tribunalul reține că, pentru perioada anterioară datei de_, interpretarea succesiunii textelor legale a fost efectuată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizii căreia această instanță este obligată să li se conformeze.
În ceea ce privește perioada de după data de_, instanța apreciază că acțiunea este în parte întemeiată
Astfel, la baza deciziei în interesul legii nr. 11/2012 a stat în esență considerentul că potrivit art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Instanța constată că, similar cu art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. din Legea nr. 285/2010 pentru salarizarea pentru anul 2011, se raportează la salariul din luna octombrie 2010 (care, după cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, se raportează la cel din luna decembrie 2009), astfel că, se impune concluzia că și după data de_, reclamanta este îndreptățită la calcularea salariului în condițiile prevăzute de Legea nr. 221/2008.
Cu toate acestea, instanța reține că reclamanta este îndreptățită la calcularea în conformitate cu prevederile cuprinse în Legea nr. 221/2008 a salariului doar până în data de_, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în
anul 2011 a personalului didactic și auxiliar din învățământ, care a instituit un nou sistem de salarizare a personalului din învățământ și care nu face referire la vreun cuantum anterior al salariului.
Pentru aceste motive, întrucât reclamanta nu și-a primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior menționate, tribunalul va admite în parte cererea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169 alin.1 din Codul muncii, urmând a respinge ca neîntemeiată acțiunea pentru perioada de după data de_ la zi.
De asemenea, mai reține instanța că, potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Obligația principală a pârâților de rândul 1, 2 și 3 față de reclamantă, pe parcursul derulării relațiilor de muncă, a fost cea de plată a salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, iar în speță nu se poate reține existența vreunei astfel de situații.
Prin urmare, având în vedere prejudiciul material suferit de către reclamantă prin neplata salariului, astfel cum era prevăzut de legea în vigoare în momentul în care aceasta a prestat munca, se impune admiterea acțiunii, în conformitate cu art. 154, art. 156 și art. 157 al. 2 Codul muncii.
Totodată, în speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul reține că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
În consecință, în temeiul art. 154, art. 156 și art. 157 al. 2 Codul muncii, OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, art. 157 al. 2 din Codul muncii, instanța va admite acțiunea, va obliga pârâții de rândul 1, 2 și 3, în calitate de angajatori, la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, pentru perioada în care aceasta a avut calitatea de angajată, în intervalul_ -_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Având în vedere că, potrivit art. 16 din HG 2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii, iar art. 36 al. 4 din Legea nr. 215/2001 prevede că consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, iar potrivit art. 23 al. 1 din aceeași lege autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative, instanța va obliga C. Local al municipiului S. și
P. comunei S. să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate.
Având în vedere manifestarea expresă de voință a reclamantei în acest sens, se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de instanță din oficiu, pentru drepturile salariale aferente perioadei_ -_ și respinge pretențiile privitoare la drepturile salariale aferente acestei perioade ca fiind prescrise.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta P. M. N. în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. S., C. LOCAL AL C. S. și P. C. S. și în
consecință :
Obligă pârâta Ș. CU C. I-V. S. în calitate de angajator, să plătească reclamantei diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea Legii - cadru nr. 330/2009 și a Legii nr. 221/2008 și până la_, respectiv până la intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011.
Obligă pârâții C. LOCAL AL C. S. și P. C. S. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Respinge acțiunea reclamantei în ceea privește pretențiile aferente perioadei_ la zi, ca neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
A. M. I.
Asistent judiciar,
I. R.
Asistent judiciar,
A. Ș.
Grefier,
O. -R. L.
Red./dact. IAM 6 ex. - _
