Decizia civilă nr. 4523/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4523/R/2013

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T.

GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. J. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 2225 din_, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._, privind și pe intimații O. I. Ș. și C. Ș. PENTRU

E. I. N. B., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ B. N., în numele membrului de sindicat, O. I. Ș., a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 25 noiembrie 2013.

Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentului de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2225 din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ, în numele și pentru membrul de sindicat O. I. -Ș. împotriva pârâților C. Ș. pentru

  1. I. nr. 2 B., C. județean B. -N. și în consecință a fost obligat pârâtul C. Ș. pentru E. I. nr. 2 B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2010 - 1 septembrie 2010, actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data efectivă a plății;

    A fost obligat pârâtul C.

    județean B. -N. să aprobe pârâtului C.

    Ș.

    pentru E. I. nr. 2 B.

    diferențele salariale dintre sumele cuvenite

    și cele încasate de reclamant în perioada 1 ianuarie 2010 - 1 septembrie 2010. Fără cheltuieli de judecată.

    Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

    :

    În perioada 1 ianuarie 2010 - 1 septembrie 2010 reclamantul a fost angajat al unității școlare chemată în judecată, pe postul de profesor, așa cum rezultă din cuprinsul adeverinței nr. 2071/_ depusă la dosar, făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008.

    Prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Î nalta Cur te de Casa ție și Justiție îninteresul legii

    , s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite

    funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

    Conform acestui act normativ, începând cu 1 octombrie 2008 salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.

    Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008.

    Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar - era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.

    La data de 1 ianuarie 2010

    , a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

    Prin art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009.

    În acest sens, prin alin. 5 lit. a din art. 30 din actul normativ menționat s-a stabilit că noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 330/2009.

    Prin decizia în interesul legii nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de

    31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

    În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.

    Conform art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.

    De la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr. 2071/_ .

    Prin urmare, în privința reclamantului s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008.

    Urmare a încadrării eronate salariul de care a beneficiat reclamantul începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008.

    Stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii nr. 3/2011, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, reprezintă o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la

    respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a II-a fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.

    În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 1 septembrie 2010, în care reclamantul a fost angajat al unității de învățământ chemate în judecată, acesta trebuia să beneficieze din partea angajatorului de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

    Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează și până la data plății efective.

    Desigur, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.

    Potrivit art. 110 alin. 3 din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ special funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale consiliilor județene pe a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat.

    Potrivit art. 91 alin. 5 lit. "a"; pct. 1 din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul județean asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind educația.

    1. județean este așadar entitatea căruia unitatea de învățământ C. Ș. pentru E. I. nr. 2 B. îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul

      local al consiliului județean, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.

      Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. J. B. -N.

      , solicitând modificarea în parte a sentinței civile atacate.

      În motivare, recurentul menționează că a achiesat la acțiunea reclamantei însă doar în limita sumelor alocate prin legea bugetară anuală și potrivit prevederilor cap. II din O.U.G. nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013.

      Cu toate acestea prima instanță a soluționat cauza acordând reclamantei finanțarea cheltuielilor de personal, fără să le limiteze la prevederile legale bugetare anuale.

      În drept, invocă prevederile art. 299 alin. (1), art. 302, art. 304, pct.7, art.312, alin. l, teza primă, alin.3 teza primă Cod de procedură civilă.

      Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 noiembrie 2013 reclamanta Uniunea J. ă a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -N.

      , a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, aducând exclusiv argumente privitoare la caracterul întemeiat al pretențiilor bănești formulate prin acțiune și corelativ, la temeinicia sentinței sub acest aspect.

      Nu au fost administrate probe noi.

      Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:

      Curtea constată că, prin întâmpinarea depusă la fond, recurentul a subliniat expres că nu se opune îndeplinirii obligației de a asigura în bugetul propriu creditele bugetare necesare pentru finanțarea cheltuielilor bugetare indicate în petitele 1 și 2 ale acțiunii, dar numai în limita sumelor alocate prin legea bugetară și potrivit cap. II din OUG nr. 92/2012 și numai dacă reclamanta face dovada că drepturile pretinse nu au fost acordate.

      Această poziție procesuală este reluată prin memoriul de recurs, critica principală vizând faptul că instanța de fond a depășit limitele achiesării, prin faptul că nu a limitat acordarea drepturilor pretinse la limitele bugetare anuale și nici la prevederile cap. II din OUG nr. 92/2012.

      Or, Curtea notează în primul rând că hotărârea instanței de fond nu a fost generată doar de poziția procesuală a pârâtului, ci a avut în vedere în principal caracterul fondat al pretențiilor reclamanților, pornind de la prevederile legale amintite în considerentele sentinței atacate și de la interpretarea general obligatorie dată de Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție.

      Mai mult, caracterul fondat al acestor pretenții este recunoscut de recurent, după cum deja s-a arătat. Contrar însă susținerilor acestuia, îndreptățirea reclamanților la plata drepturilor salariale nu este condiționată de încadrarea lor în limitele bugetare, ci derivă din normele legale analizate de tribunal în considerente, însușite ca atare și de Curte.

      Dispozițiile legale privitoare la angajamentul bugetar nu se pot opune obligației de respectare a dispozițiilor legale privitoare la finanțarea cheltuielilor de personal din învățământul de stat preuniversitare și a celor privitoare la salarizarea acestui personal. Acesta este de altfel sensul dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin cele două decizii în interesul legii pe care se întemeiază tribunalul. În lumina acestora, se impune, ca efect al constatărilor succesive de către Curtea Constituțională a României a neconstituționalității ordonanțelor de guvern prin care s-a urmărit anularea efectelor Legii nr. 221/2008, aplicarea majorărilor salariale reglementate de aceasta.

      Or, trebuie reținut specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurentului se face în considerarea acestui raport juridic sui generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.

      Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariatul acționând atât împotriva debitorului său direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celui obligat să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorul acesteia în ce privește aceste sume.

      Astfel, salarizarea cadrelor didactice are o componentă de drept public. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrului didactic reprezentat în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ, ci și autoritatea publică ce are atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanta/ul se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurentului un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamantei/ului, pentru a solicita ca această autoritate să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.

      Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurentului, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.

      Chestiunile ridicate de recurent privesc o altă etapă, și anume aceea a punerii în executare a acestor hotărâri, aceasta urmând a se face, firește, în acord cu dispozițiile legale imperative, inclusiv cu cele cuprinse în cap. II din OUG nr. 92/2012.

      Ținând seama de considerentele expuse și având în vedere că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale, Curtea găsește nefondat recursul pârâtului, astfel că în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă îl va respinge ca atare.

      PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

      D E C I D E:

      Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. J. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 2225 din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.

      Decizia este irevocabilă.

      Dată și pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2013. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

    2. C. G. N. M. I. T.

GREFIER,

N. N.

Red.I.T./S.M.

2 ex./_

Jud.fond. G. C. F.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4523/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă