Decizia civilă nr. 4666/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4666/R/2013
Ședința publică din data de 18 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de B. D.
M. împotriva sentinței civile nr. 12893/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimații S. C. DE R. C. N. și
C. J. C., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterea cauzei și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 9 decembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 13 decembrie 2013, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12893 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta B. D.
M. în contradictoriu cu pârâții S. C. de R. C. -N. si C. J.
C. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta este angajata pârâtului S. Clinin de R. C. -N. în funcția de asistent principal, cu studii superioare ca urmare a absolvirii in anul 2009 a Secției de asistentă medicală din cadrul Facultății de Medicină.
A fost reținut că în conformitate cu prevederile OUG 115/2008 privind salarizarea până la data promovării in funcția de asistent medical principal cu studii superioare, toate asistentele medicale principale cu studii medii au fost promovate pe post ca asistente principale cu studii superioare și li s-au acordat măriri salariale de 20% cât era permisă limita prevăzută de lege până la data de_ .
S-a arătat că la data de_, când reclamanta a fost promovată pe post, a beneficiat de o mărire salarială de aproximativ 5%, astfel că salariul său de bază de 1436 lei era mai mic decât salariul de bază acordat altor asistente medicale principale cu studii superioare promovat în aceleași condiții.
În anul 2010 ca urmare a aplicării Legii nr.330/2009 reîncadrarea reclamantei ca asistentă medicală principală cu studii superioare s-a făcut la nivelul salariului avut in luna decembrie 2009, respectiv 1436 lei.
A reținut că reclamanta pe baza prevederilor Legii nr-.284/2010, s-a adresat pârâtului angajator solicitând ca acesta să îi acorde salariul la nivelul sumei de 1773 lei, salariu pe care îl au alte asistente cu aceeași vechime, atribuții
și studii, răspunsul fiind că este necesară o rectificare bugetară din partea C. ui J. C. care este ordonator de credite.
După terminarea studiilor, reclamanta s-a adresat pârâtului angajator la data de_, solicitându-i promovarea în funcție de asistent medical licențiat.
La data de_, reclamanta împreună cu pârâtul angajator au încheiat actul adițional nr.1 la contractul individual de muncă înregistrat sub nr.806/_ prin care părțile au stabilit de comun acord felul muncii - asistent medical principal (S) și un salariu de bază lunar brut de 1436 lei, care cuprinde sporul de vechime, spor pentru condiții deosebit de periculoase și sporul de prevenție.
S-a avut în vedere de instanță că în luna noiembrie 2009 a intrat in vigoare Legea nr. 329/2009 care prevedea la art.10 alin.1 obligativitatea pârâtului angajator ca în perioada octombrie - decembrie 2009 să diminueze cheltuielile de personal în medie cu 15,5% lunar, situație în care salariații promovați in luna noiembrie 2009 au beneficiat de o majorare salarială în procent de 5% din maximul permis de legislația în vigoare la data respectivă, maxim care era până la 20% conform prevederilor art.18 alin.2 din OUG nr.115/2004.
S-a arătat că în acest context pârâtul S. C. de R. a diminuat cheltuielile de personal și a fost in imposibilitatea de a aplica o creștere salarială de 20% reclamantei promovată in luna noiembrie 2009 în condițiile în care Legea 329/2009 l-a obligat să diminueze totalul cheltuielilor de personal cu 15,5% la nivelul întregii unității.
S-a reținut că potrivit prevederilor art.30 alin.5 din Legea nr. 330/2009, în anul 2010 personalul aflat in funcție la data de_ își va păstra salariul avut fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
La data de_, reclamanta se afla in funcție și a beneficiat de salariul avut în decembrie 2009, stabilit prin actul adițional la contractul individual de muncă și apoi supus rigorilor prevederilor legale din perioada octombrie- decembrie 2009.
Pentru anul 2011 potrivit prevederilor art.4 alin.3 din Legea nr. 285/2010, personalul plătit din fonduri publice printre care se află și reclamanta, se reîncadrează începând cu ianuarie 2011 pe planul de salarizare pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea cadru, Legea nr. 284/2010 în raport cu
funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la data de _
.
Față de această prevedere legală, pârâtul de rd.1 a avut obligația să păstreze nivelul de salarizare și să reîncadreze reclamanta corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute in luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute și să îi stabilească clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.
Pentru anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază de încadrare al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al acelorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii din salariul brut, se menține la același nivel cu cel care se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
Pentru anul 2013, art.1 din OUG nr.84/2012 prevede că se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art.1 și art.3-5 din OUG nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea prejudiciilor salariale aprobate cu modificări prin Legea nr. 182/2012.
Față de cele ce preced, instanța a concluzionat că salariul de bază lunar brut de 1436 lei a fost stabilit de către reclamantă și pârâtul de rd.1 prin actul adițional nr.1 la contractul individual de muncă și acesta a fost supus
prevederilor legale succesive care nu au permis majorarea acestuia decât în condițiile stabilite de aceste legi.
Instanța mai reține că în sectorul public, salarizarea este prevăzută de lege și atunci când aceasta prevede o salarizare cuprinsă intr-un nivel minim și intr- un nivel maxim, cuantumul salariului se stabilește prin negociere de către părțile contractante în limitele impuse de lege, astfel că dacă legea prevede anumite modificări ale salariului, acesta se modifică de drept în temeiul legii, fără a fi necesar consimțământul părților.
Referindu-se la salariul reclamantei de 1436 lei a precizat că a fost stabilit, prin actul adițional nr.1 în limitele prevăzute de OUG nr.115/2004 și apoi a fost acordat conform actelor normative succesive în materie de salarizare arătate în prezentele considerente și nu prin comparație cu salariul altor persoane încadrate chiar pe aceeași funcție cu aceleași studii și cu aceleași atribuții.
S-a mai reținut de instanță că potrivit prevederilor ar.2 și art.3 din OUG nr.162/2008, privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile publice locale, pârâtului C. J. C. îi revine obligația finanțării cheltuielilor de personal aferente medicilor și asistenților medicali precum și cheltuielile cu medicamente și materiale sanitare din unitățile de asistență medico-socială, obligație pe care pârâtul și-a onorat-o.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B. D. M.
solicitând să se admită prezentul recurs și pe cale de consecință, să se modifice hotărârea recurată, în temeiul art. 312 raportat la prevederile art. 304 p-ctul 8, 9 C.pr.civ. și drept urmare să se modifice sentința civilă atacată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, să se dispună obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că hotărârea atacată este nelegală, sens în care a arătat următoarele:
Prin sentința recurată instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând în esență că pârâtul intimat a respectat normele legale în vigoare, acordând un salariu lunar de 1436 lei aplicând succesiv actele normative în vigoare pe de o parte, iar pe de altă parte instanța de fond arată că salariul reclamantei a fost negociat astfel cum rezultă prin actul adițional nr.1 încheiat cu pârâta intimată.
S-a arătat că pentru a ajunge la această concluzie instanța de fond a reținut doar apărările făcute de către pârâtul intimat, ignorând toate argumentele aduse în susținere.
În susținerea criticii s-a arătat că în conformitate cu prevederile OUG 115/2008 privind salarizarea, până la data promovării în funcția de asistent principal medical cu studii superioare, toate asistentele medicale cu studii medii au fost promovate pe post ca asistente medicale principale cu studii superioare și li s-au acordat măririi salariale de 20% cât era permisă limita prevăzută de lege până la data de_ 9. Contrar acestei practici, în privința ei, pârâtul intimat a ignorat aceste prevederi și i-a impus încheierea actului adițional nr. 1 din data de_ prin promovarea pe post de asistent medical principal cu studii superioare, acordând însă o mărire salarială de doar 5 % și nu 20%, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor mai sus reținute aspect însă pe care instanța îl reține drept corect.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul S. C. DE R. C. -N.
a solicitat să se respingă recursul ca fiind nefondat cu consecința menținerii sentinței civile nr.l2893/_ ca legală și temeinică.
Prin motivele întâmpinării se consideră soluția dată de instanța de fond ca fiind pe deplin justificată raportat la probațiunea administrată în cauză si la prevederile legale.
În acest sens a arătat că recurenta susține în mod eronat faptul că soluția instanței de fond s-a bazat doar pe apărările pârâtului, ignorând susținerile ei. Astfel s-a arătat că instanța de fond a constatat faptul ca salariul de baza lunar brut de 1436 lei a fost stabilit prin actul adițional nr. 1 si a fost ulterior supus prevederilor legale succesive, care nu au permis majorarea salariului decât in condițiile stabilite de lege, instanța de fond în mod legal și temeinic motivându-și soluția pe prevederile legale în vigoare la data stabilirii drepturilor salariale la care recurenta a fost îndreptățită.
A arătat că reclamanta este angajată în cadrul instituiției pârâte cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată pe postul de asistentă medicală principală și în urma absolvirii studiilor superioare, în luna noiembrie 2009 recurenta a fost promovată pe postul de asistentă medicală principală S - cu studii superioare.
În privința susținerii ca pârâtul a ignorat "prevederile OUC 115/2004 iar la data de_ i-a impus acesteia semnarea actului adițional nr. 1 la contractul individual de munca, "acordandu-i ... o mărire salariata de doar 5% si nu de 20%, cu încălcarea flagranta a dispozițiilor mai sus reținute", pârâta a subliniat că mărirea salarială la trecerea pe funcția corespunzătoare studiilor superioare se asigură prin o creștere de până la 20% a salariului de bază avut, și este prevăzută de OUG nr.115/2004.
A mai arătat că în data de 9 noiembrie 2009 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 329/2009, care la art. 10 alin. 1 prevedea obligativitatea instituțiilor publice, inclusiv pârâtul, ca în perioada octombrie-decembrie 2009 să diminueze cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, astfel că era obligat să reducă cheltuielile de personal ca urmare a constrângerilor bugetare. Urmare a acestui fapt salariații promovați începând cu luna noiembrie 2009 au beneficiat de o majorarea salariala în procent de 5% din maximul permis de legislația în vigoare la data respectivă, de respectiv până la 20% (respectând astfel disp. art. 18 alin. 2 din OUG 115/2004).
În privința susținerii reclamantei că dacă nu semnează actul adițional nr.
1 la contractul individual de munca nu va fi promovata pe postul cu studii superioare, pârâtul a arătat următoarele:
Conform art. 17 alin. 1. 2 si 5 din Codul Muncii "(1) Anterior... modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa ... salariatul, cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează... să le modifice.
(2) Obligația de informare ...a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării... actului adițional...
(5) Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege".
În raport de aceste prevederi legale, pârâtul a precizat că pentru a putea promova reclamanta pe postul de asistentă medicală principală S - cu studii superioare, ca urmare a absolvirii de către aceasta a studiilor superioare, funcția acesteia urma a fi schimbata, astfel că elementul din contractul individual de munca prevăzut la art. 17 alin. 3 lit. d din Codul Muncii - funcția salariatei - urma a fi schimbata, și în atare condiții pârâtul nu avea dreptul sa o incadreze pe recurenta pe postul de asistentă medicală principală S - cu studii superioare fara acordul acesteia, acord pe care aceasta si l-a dat prin semnarea actului adițional nr. 1 la contractul individual de munca.
S-a arătat de pârât că, prin semnarea actului adițional nr. 1 la contractul individual de munca salariata si-a dat acordul atat cu privire la incadrarea sa pe
o funcție cu nivel de studii superioare si a luat la cunoștința creșterea salariului de baza brut cu doar 5% din maximul de pana la 20% permis de lege, astfel că în mod corect instanța de fond in mod corect a reținut faptul ca salariul cuprins in actul adițional a fost negociat.
Raportându-se la prevederile art. 197 alin. 1 din Legea 95/2006 care preved ca salarizarea in spitalele publice se stabilește potrivit legii, pârâta a arătat că deși legea permitea ca pârâtul sa ii acorde recurentei o creștere a salariului de baza de pana la 20%.
În urma analizei posibilităților financiare si luând in considerare reducerile cu cheltuielile de personal pe care era obligat sa le facă in lunile noiembrie si decembrie 2009, i-a propus recurentei o creștere de 5%, propunere pe care aceasta a acceptat-o, semnând actul adițional nr. 1 la contractul individual de munca.
Cu privire la susținerea reclamantei referitoare la majorarea salariului unei infirmiere cu un procent de 13,5% la data de_, menționează ca pârâtul a avut in vedere si suma efectiva cu care urma sa crească drepturile salariate ale fiecărui angajat si cum aceasta suma urma sa afecteze cheltuielile de personal la
nivel de unitate, care urmau sa fie reduse cu 15,5% in noiembrie-decembrie 2009. Exemplificând a arătat că 13.5% din 600 lei reprezintă 81 lei pentru 1
îngrijitoare, iar 5% din 1368 lei reprezintă 68,4 lei x 23 de asistente, adică 1
573,20 lei.
Raportat la cele arătate mai sus și având în vedere obligația sa de a diminua cheltuielile de personal, pârâtul a fost în imposibilitate de a aplica o creștere salariată de 20% salariaților promovați începând cu luna noiembrie 2009, cum este și cazul recurentei, în condițiile în care legea îl obliga să diminueze totalul cheltuielilor de personal cu 15,5% la nivelul întregii unități in lunile noiembrie si decembrie 2009.
Cu privire la susținerea recurentei prin care arata ca in data de_ pârâtul nu a procedat la reducerea salariilor cu 15,5%, arată ca in conformitate cu prevederile legii 329/2009 era obligat la reducerea cheltuielilor de personal cu 15.5%. nu a salariilor, reducere pe care a efectuat-o prin acordarea de zile libere neplatite fiecărui angajat (1 zi in luna noiembrie 2009 si 4 zile in luna decembrie 2009) si neacordarea sporului de prevenție de 11% niciunui angajat.
Referitor la dispozițiile art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009 care prevăd că
"în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009" pârâtul a arătat că, reclamanta era aflată în funcție la date de 31 decembrie 2009, astfel că a fost obligat a-i acorda acesteia salariul deținut în decembrie 2009 iar dupa data de 01 ianuarie 2010, ca urmare a blocării nivelului salariilor la nivelul lui decembrie 2009, în cadrul instituției se afla în plată două niveluri de salarii pentru funcții similare.
S-a mai arătat că cu toate că prin art. 39 lit. w din Legea 284/2010, care a intrat in vigoare la date de 01 ianuarie 2011, prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 au fost abrogate, totuși prin art. 33 din Legea 284/2010 legiuitorul a blocat în continuare nivelul de salarizare la nivelul avut în luna decembrie 2010, iar potrivit art. 4 alin. 3 din Legea 285/2010 "Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
În consecință pârâtul arată că a fost nevoit să păstreze cele două niveluri de salarizare pentru funcții similare deoarece prevederile imperative ale legii îl obligă ca în ianuarie 2011 să reîncadreze personalul corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare
categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.
În continuare, pârâtul a arătat că potrivit art. 1 din Legea 283/2011 în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, iar prin art. 1 din OUG 84/2012 legiuitorul a precizat în mod imperativ că
"în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012."
Raportat la cadrul legal arătat pârâtul a arătat că a fost în imposibilitatea majorării salariului recurentei la nivelul de salarizare maxim în plată pentru funcțiile similare din instituția pârâtă, fiind obligat începând cu luna ianuarie 2010. conform prevederilor imperative ale legilor mai sus menționate, ca pentru fiecare salariat ce nu promovează în fiecare an să păstreze nivelul de salarizare deținut de acesta în luna decembrie a anului anterior.
A concluzionat pârâtul, că deși avea cunoștință de principiile și scopul care stau la baza Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, datorită reglementărilor imperative, derogatorii de la legea- cadru anterior menționată, a fost în imposibilitatea obiectivă de a majora salariul recurentei la nivelul maxim de salarizare existent în unitate pentru funcții similare.
Cu privire la susținerea recurentei ca toate persoanele care au fost promovate sau angajate dupa data semnării actului adițional 1 de aceasta au fost încadrate la salariul maxim existent in unitate pârâtul a arătat următoarele:
Prin art. 2 și 3 din Legea 283/2011 legiuitorul a prevăzut în mod imperativ că: "Art. 2 în anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
Art. 3 Prevederile art. 1 și 2 se aplică în mod corespunzător și personalului ale cărui raporturi de muncă sau serviciu au fost suspendate în condițiile legii și și-a reluat activitatea în anul 2012."
Avându-se în vedere că la nivelul unității pârâte existau mai multe niveluri de salarizare pentru funcții similare, pârâtul a precizat că acordarea unui anumit cuantum al dreptului salarial s-a realizat la propunerea conducătorului locului de muncă cu aprobarea Comitetului Director, cu consultarea în ședință a reprezentantului Sindicatului SA. TAS.
Cu titlu de exemplu a menționat ca in data de_ . desi la nivel de unitate existau doua niveluri de salarizare pentru funcții similare, in ședința de Comitet Director, ca urmare a propunerii conducătorului locului de munca, s-a acordat nivelul de salarizare mai mic pentru funcții similare si nu la maxim, asa cum in mod nefondat susține recurenta.
Raportat la toate cele arătate pârâtul a precizat că a acordat drepturile salariale ale recurentei prin respectarea prevederilor legale in vigoare si cu respectarea principiul egalității de tratament față de toți salariații, asa cum prevede art. 5 din Codul Muncii. În aceste condiții reclamanta nu a fost discriminată in niciun fel, iar la stabilirea creșterii salariului de baza a acesteia cu 5% incepand cu luna noiembrie 2009 nu a ținut cont de niciunul din criteriile
care constituie discriminare, prevăzute de art. 5 alin. 2 din Codul Muncii, respectiv: criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul C. J. C.
a solicitat respingerea recursului formulat de către B. D. M. împotriva Sentinței civile nr. 12893/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj. Prin sentința menționată anterior, instanța de judecată a respins acțiunea formulată de reclamanta, ca nefondată, având în vedere faptul că pârâtul de rd. 1, S. C. de R. C. -
N., în calitate de angajator, și-a onorat obligațiile legale.
A apreciat că sentința pronunțată de Tribunalul Cluj este temeinică și legală, pentru următoarele motive:
Din cuprinsul H.G. nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că Autoritatea administrației publice locale, prin structura cu atribuții specifice în domeniu, are următoarele competențe:
aprobă statele de funcții ale unităților sanitare subordonate, cu încadrarea în normativele de personal și în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat;
aprobă modificarea statelor de funcții aprobate"
aprobă organigrama și modificarea acesteia;
înaintează M. ui Sănătății, în vederea obținerii avizului conform, propunerile managerului unității privind modificarea structurii organizatorice, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului și a denumirii pentru unitățile sanitare cu paturi al căror management a fost transferat, pentru aprobarea acestora."
Conform prevederilor art. 21 din același act normativ " Contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului cu casa de asigurări sociale de sănătate reprezintă sursa principală a veniturilor în cadrul bugetului de venituri și cheltuieli și se negociază de către manager cu conducerea casei de asigurări sociale de sănătate, în funcție de indicatorii stabiliți în contractul-cadru de furnizare de servicii medicale.
De asemenea, potrivit art. 190 ind. 1 al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, "Spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale încheie contracte cu direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, pentru:
desfășurarea activităților prevăzute în programele naționale de sănătate;
asigurarea drepturilor salariale ale personalului care își desfășoară activitatea în cadrul cabinetelor medicale cuprinse în structura organizatorică aprobată în condițiile legii: cabinete de medicină sportivă, planning familial, HIV/SIDA, distrofici, TBC, LSM;
asigurarea drepturilor salariale ale personalului care desfășoară activitatea de cercetare științifică în condițiile legii;
asigurarea cheltuielilor de natura bunurilor și serviciilor necesare cabinetelor medicale de medicină sportivă, cabinete TBC, cabinete LSM, cuprinse în structura organizatorică a spitalului, aprobate în condițiile legii;
asigurarea cheltuielilor prevăzute la art. !9 alin. (5) și, după caz, alin. (5 ind. 1) pentru UPU și CPU cuprinse în structura organizatorică a spitalelor de urgență; aprobate în condițiile legii;
asigurarea drepturilor salariale pentru rezidenți în toată perioada rezidențiatului, anii I-VII."
A apreciat în raport de aceste dispoziții legale, că în mod corect, instanța a reținut că S. C. de R. C. -N., în calitate de angajator, șl-a îndeplinit obligațiile ce-i revenea, potrivit legislației în vigoare.
În acest sens a arătat că în urma absolvirii studiilor superioare, în luna noiembrie 2009 reclamanta a fost promovată pe postul de asistentă medicală principală S - cu studii superioare. în aceeași lună, respectiv în 9 noiembrie 2009 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 329/2009, care la art. 10 alin. 1 prevedea obligativitatea instituțiilor publice, ca în perioada octombrie-decembrie 2009 să diminueze cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar".
Așadar, Legea nr. 329/2009 privind raționalizarea cheltuielilor publice, a impus obligativitatea reducerii cheltuielilor de personal ca urmare a constrângerilor bugetare.
Astfel, salariații promovați în noiembrie 2009 au beneficiat de o majorarea salarială în procent de 5% din maximul permis de legislația în vigoare, la data respectivă, de respectiv până la 20% (conform art. 18 alin. 2 din OUG 115/2004). De asemenea, salariații care au fost promovați pe posturile de asistent medical principal S - cu studii superioare [anterior lunii noiembrie 2009 au ajuns la nivelul de salarizare de 1773 lei menționat de reclamantă ca urmare a mai multor evaluări succesive pe parcursul a mai mulți ani.
Raportat la prevederile legale arătate mar sus și având în vedere obligația angajatorului de a diminua cheltuielile de personal, acesta s-a aflat în imposibilitatea de a aplica o creștere salarială de 20% salariaților promovați în luna noiembrie 2009, cum este și cazul recurentei-reclamante, în condițiile în care legea a statuat obligația diminuării cheltuielilor de personal cu 15,5% la nivelul întregii unități.
Totodată, conform art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009". Raportat la aceste prevederi legale și având în vedere că reclamanta era aflată în funcție la date de 31 decembrie 2009, acesteia i-a fost acordat salariul deținut în decembrie 2009.
Astfel, dupa data de 01 ianuarie 2010, ca urmare a blocării nivelului salariilor la nivelul lui decembrie 2009, în cadrul unității medicale se aflau în plată două niveluri de salarii pentru funcții similare.
Prin art. 39 lit. w din Legea 284/2010, care a intrat in vigoare la date de 01 ianuarie 2011, prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 au fost abrogate. Cu toate acestea, prin art. 33 din Legea 284/2010 legiuitorul a blocat în continuare nivelul de salarizare la nivelul avut în luna decembrie 2010.
De asemenea, conform art. 4 alin. 3 din Legea 285/2010 personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe plase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010". Astfel, din nou angajatorul a fost obligat să păstreze cele două niveluri de salarizare pentru funcții similare deoarece prevederile imperative ale legii impuneau acestuia ca în ianuarie 2011 să reîncadreze personalul, corespunzător transelor de vechime în muncă avute in luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.
Totodată, conform art. 1 din Legea 283/2011 în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de
bază/indemnizațiilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. De asemenea prin art. 1 din OUG 84/2012 legiuitorul a precizat în mod imperativ că "în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 1-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.""
A concluzionat pârâtul că începând cu luna noiembrie 2009 și până în prezent toate drepturile salariale acordate reclamantei au avut la bază respectarea legislației în vigoare și încadrarea în cheltuiala de personal aprobată de către ordonatorul principal de credite, reclamanta fiind încadrată la nivelul maxim al studiilor pentru funcțiile pe care le ocupă, nemaifiind posibilă promovarea profesională și implicit creștere salarială odată cu promovarea și alinierea la nivelul maxim de salarizare pentru funcția ocupată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Critica adusă hotărârii se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ. întrucât vizează aplicarea greșită a legii.
Critica este apreciată de Curte ca întemeiată.
Aspectul criticat se referă la stabilirea salarizării reclamantei cu ocazia promovării în funcția de asistent medical principal cu studii superioare prilej cu care s-ar fi încălcat unul din principiile fundamentale în dreptul muncii respectiv cel al egalității de tratament față de toți salariații consecutiv cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr.329/2009.
Într-o scurtă prezentare, situația de fapt se prezintă astfel:
- reclamanta a absolvit studii superioare în anul 2009 în specialitatea asistentă medicală, obținând titlul de asistent medical licențiat.
La data de_ reclamanta formulează cerere de promovare în funcția de Asistent Medical licențiat S, în conformitate cu art.18 din OUG nr.115/2004.
La data de_ se încheie între reclamantă și pârât un act adițional la Contractul individual de muncă nr.806/_ prin care se modifică obiectul contractului, felul muncii și salariul, toate elementele modificate în considerarea absolvirii de către reclamantă a studiilor superioare de specialitate, salariul fiind stabilit la 1436 lei inferior celui de 1773 lei de care beneficiau alți salariați ai pârâtului aflați în situații similare cu a reclamantei.
La data de_ se încheie un nou act adițional între reclamantă și pârât prin care se completează contractul individual de muncă al reclamantei, în sensul că se stabilesc criterii suplimentare de evaluare.
La data de_ reclamanta formulează către pârât o cerere de aliniere a salariului ei cu cel al altor salariate aflate în aceeași situație cu ea cu diferență doar în privința datei absolvirii studiilor superioare care a fost anterioară anului 2009.
Ca răspuns la solicitare pârâtul comunică reclamantei reglementările din Legea nr.283/2011 care în esență stabilește menținerea cuantumului brut al salariului și al sporurilor, indemnizațiilor și altor elemente ale salariului, care fac parte din salariul brut, la nivelul lunii decembrie 2011, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Din întâmpinarea pârâtului și din demersurile făcute de acesta către C.
J. C., rezultă că acordarea unei măriri salariale a reclamantei cu ocazia promovării, de doar 5%, prin raportare la OUG nr.115/2004 a fost consecința
exclusiv a reducerii cheltuielilor bugetare de personal prevăzută de Legea nr.329/2009.
De asemenea din întâmpinare rezultă că menținerea creșterii salariului de bază cu 5% a fost consecința reglementărilor din Legea nr.330/2009 - art.30 alin.5, -i din Legea nr.284/2010, art.33 - i din Legea nr.285/2010 - art.4, art.3 din Legea nr.283/2011 - art.1 din OUG nr.84/2012 - art.1.
În condițiile în care anterior lunii noiembrie 2009 când a intrat în vigoare Legea nr.329/2009, persoane, salariați ai pârâtului aflate în situații identice de studii, de funcții, de post, au beneficiat de plafonul maxim de creștere a salariului de bază potrivit art.18 din OUG nr.115/2004, apare evident un tratament inegal pentru reclamantă.
Prin articolul 5 din Codul muncii se stabilesc principiile egalității de tratament, față de toți salariații și angajatorii și a nediscriminării.
Principiul egalității de tratament impune angajatorului interdicția de a săvârși acte sau fapte discriminatorii față de salariați în legătură cu încheierea, executarea, suspendarea, modificarea și încetarea raportului de muncă.
În același timp asigurarea egalității de tratament a salariaților nu înseamnă uniformitate, neluarea în considerare a unor cerințe concrete specifice a unor particularități.
Cu toate acestea diferențele de tratament trebuie să fie rezonabile și justificate obiectiv.
În cauză a fost invocată incidența obligației legale pentru pârât de ași reduce cheltuielile de personal care însă nu justifică obiectiv acordarea unui tratament diferențiat pentru reclamantă prin acordarea unei creșteri a salariului de bază cu doar 5%, în condițiile în care marja de creștere era de până la 20% potrivit OUG nr.115/2004 - în vigoare la acel moment și al inexistenței la data promovării reclamantei în funcție și stabilirii salariului care a avut loc la_ - a obligației de reducere a cheltuielilor de personal, Legea nr.329/2009, avută în vedere de pârât, intrând în vigoare doar la 12 noiembrie 2009.
Respectarea egalității de tratament, impunea pârâtului acordarea creșterii de 20%, la fel ca și la celelalte persoane salariate ale pârâtului aflate în situația ei și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.329/2009 să ia măsurile ce se impun, cu referire la întreg personalul așa cum de altfel a făcut-o prin Decizia nr.270 din 20 noiembrie 2009 stabilind măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în considerarea Legii nr.329/2009.
În același timp se impune a fi observat că măsura de reducere a cheltuielilor de personal a avut un caracter excepțional și temporar respectiv pentru perioada octombrie - decembrie 2009.
În aceste condiții măsura luată de pârât față de reclamantă trebuie să aibă și ea tot un caracter temporar, pe aceeași perioadă, așa cum de altfel rezultă și din prevederile art30 alin.5 din Legea nr.330/2009, în vigoare la data derulării faptelor.
Potrivit acestui text legal " în anul 2010 aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009";.
Acest text reflectă intenția clară a legiuitorului că în anul 2010, salariile să nu fie afectate de reducerile impuse de Legea nr.329/2009.
Or, în cazul reclamantei intenția legiuitorului a fost ignorată, având în vedere încălcarea egalității de tratament săvârșită cu ocazia promovării și a stabilirii salariului că ca o consecință a acestei promovări, așa cum anterior s-a arătat.
Încălcarea intenției legiuitorului din Legea nr.330/2009 a fost ulterior menținută și prin aplicarea reglementărilor succesive în materie de salarizare a personalului bugetar.
Chiar admițând că stabilirea salariului reclamantei cu ocazia promovării ar fi avut loc după intrarea în vigoare a Legii nr.329/2009 respectarea egalității de tratament tot impunea pârâtului să-i acorde reclamantei o creștere de 20% a salariului de bază avut anterior, potrivit art.18 din OUG nr.115/2004 și apoi să facă aplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal cu referire la întreg personalul său, inclusiv și la reclamantă.
Așa procedând, supunea întreg personalul la un tratament nediferențiat de măsurile luate fiind afectați toți salariații în același fel și cu aceleași unități de măsură.
Sub acest aspect este relevant faptul că în stabilirea salariului reclamantei pârâtul nu a avut în vedere eventuale performanțe profesionale negative sau aspecte disciplinare ale reclamantei. La dosarul cauzei este depusă o evaluare profesională ce relevă calificativele maxime pentru reclamantă. Apoi trebuie observat că reclamanta a primit atribuții de serviciu suplimentare urmare a promovării ceea ce trebuia să constituie un argument în stabilirea creșterii salariale, la fel ca și în cazul altor persoane aflate în situație identică.
De altfel, pârâtul nu a invocat nici cu ocazia stabilirilor creșterile salariale și nici în cursul procesului aspecte de neprofesionalism sau de indisciplină ale reclamantei.
Referitor la relevanța semnării actului adițional de către reclamantă sub aspectul în discuție se impune a fi reținut, pe de o parte, dispozițiile art.38 din C.muncii potrivit cărora " salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate"; iar pe de o altă parte contextul factual în care a fost semnat.
Sub acest din urmă aspect se constată că actul adițional a fost încheiat fără consultarea șefului de secție deși era în practica pârâtului consultarea conducătorului locului de muncă al salariatului atunci când în discuție era aspectul salarizării.
Apoi apare plauzibilă susținerea reclamantei cu privire la presiunile exercitate de pârât prin reprezentanții săi pentru încheierea actului adițional câtă vreme acest act era încheiat într-un moment în care pârâtul avea obligația respectării tocmai a unor constrângeri financiare exercitându-și astfel poziția dominatoare în cadrul raportului de muncă. Apoi apare plauzibilă susținerea reclamantei cu privire la împrejurările încheierii actului adițional având în vedere asumarea de către pârât a unei disponibilități pentru efectuarea de demersuri în vederea acordării în viitor a creșterii de 20% solicitată de reclamantă fapt confirmat de răspunsul pârâtului comunicat reclamantei prin adresa nr.8689 din_ .
Aceste aspecte evidențiază că actul adițional de modificare a contractului individual de muncă al reclamantei în privința salariului nu are caracterul consensualismului în sensul și spiritul dispozițiilor din codul muncii și astfel nu poate fi invocat ca un act modificator valabil în raporturile de muncă cu reclamanta.
În același timp, în aprecierea egalității de tratament ce trebuia acordată reclamantei se impune a fi reținute și împrejurările relevate de reclamantă și necontestate de pârât referitoare la unele creșteri salariale acordate unor salariați în perioada în care pârâtul era obligat la reducerea cheltuielilor de personal.
Chiar dacă justificările date de pârât unor creșteri par a fi rezonabile prin prisma măsurilor ce le putea lua pentru reducerea cheltuielilor de personal totuși
raportat la imperativul Legii nr.329/2009 de reducere a cheltuielilor de personal măsura creșterii apare, prin comparație cu tratamentul acordat reclamantei, cel puțin ca încălcând aplicarea principiului egalității de tratament.
În ce privește susținerea pârâtului S. C. de R. C., că în cauză nu a operat nicio discriminare pe baza criteriilor prev la art.5 alin.2 din Codul muncii, se impune a fi observat că principiul egalității de tratament deși se află într-o strânsă și directă corelație cu principiul nediscriminării totuși nu există o suprapunere perfectă a celor două principii, existând situații ca cea din speță când în afara criteriilor de discriminare să existe totuși o încălcare a egalității de tratament datorită atitudinii angajatorului justificată aparent mai mult sau mai puțin de obligațiile impuse de lege.
Sub aspectul menținerii inegalității de tratament se constată că și în luna august 2013 reclamanta avea un salariu de bază de 1436 lei în timp ce salariata Frătean Aurora avea un salariu de bază de 1773 lei (fluturașii de salariu f.23 dosar recurs), aceasta din urmă având o situație identică cu a reclamantei.
În ce privește solicitarea pârâtului C. J. C. de respingere a recursului reclamantei se observă că aceasta se fundamentează în esență, pe aceleași argumente ca și ale pârâtului S. C. de R. C. -N., pe care le reia în cea mai mare parte astfel că, considerațiile făcute pe marginea susținerilor acestui pârât rămân valabile și pentru solicitarea pârâtului C. J. C. cu consecința că aceasta nu poate fi primită, în raport de criticile întemeiate ale reclamantei.
În raport de cele expuse Curtea apreciază că prima instanță, în lipsa raportării tuturor detaliilor stării de fapt la principiul egalității de tratament, a pronunțat o hotărâre neconformă cu legea, criticile din motivele de recurs fiind întemeiate.
Față de aceste aspecte, Curtea în baza art.312 alin.1,2 și 3 teza I-a din C.pr.civ. urmează să admită recursul și să modifice hotărârea conform cu dispozitivul prezentei decizii.
În baza art.274 C.pr.civ. pârâții urmează să fie obligați să plătească reclamantei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta B. D. M. împotriva sentinței civile nr. 12893 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta B. D. M. în contradictoriu cu pârâții S. C. DE R.
C. și C. J. C. și în consecință obligă pe pârâtul S. C. DE R.
C. să îi stabilească salariul de bază aferent funcției de asistent medical principal cu studii superioare la nivelul salariului de bază aflat în plată pentru funcții similare, în cuantum de 1.773 lei, începând cu data promovării acțiunii, respectiv_ .
Obligă pârâtul să îi plătească diferența de drepturi salariale între salariul acordat efectiv reclamantei și cel indicat în alineatul precedent începând cu data de_ până la punerea în executare a deciziei.
Obligă pârâtul C. J. C. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale ale reclamantei.
Obligă pe pârâți să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
D. C. G.
I.
T.
N. M.
GREFIER,
N. N.
Red.N.M./dact.A.C.
2 ex./_ Jud.fond: P. U.
