Decizia civilă nr. 476/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 476/R/2013
Ședința publică din 18 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanții K. L., S. C., F. V., S. M., C. D. G., C.
M. G., P. E., M. V., C. I., B. I. D., V. M., F. S.
, B. D., C. V. M., F. A., D. V., D. G. M., B.
O., C. V., M. G., și de intervenientul T. I. împotriva sentinței civile nr. 11676 din 08 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată S. NAȚI. ALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ - C. DE Î. ȘI R. V. C., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 11 februarie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 11676 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea reclamanților K. L., S. C., F. V., S. M., C. D. G., C. M. G., P. E., M. V., C. I.
, B. I. D., V. M., F. S., B. D., C. V. -M., F. A., D.
V., D. G. M., B. O., C. V. și M. G. și cererea de intervenție formulată de către intervenientul T. I. împotriva pârâtei S.N.T.F.M.
- C. DE Î. ȘI R. V. "C. I. "; S.A. C., având ca obiect plata diferențelor de salariu și a unor drepturi salariale încasate cu titlu de primă de Crăciun, salariu suplimentar, prima de vacanță aferentă anului 2009 și salariile compensatorii la data concedierii, rezultate dintre valoarea salariului de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite pentru perioada_ -_ . Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamanții și intervenientul au fost angajații pârâtelor până în luna februarie 2010, fiindu-le aplicabile dispozițiile contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de Societate și cele ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Transporturi.
Excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la solicitarea de obligarea la executarea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Transporturi, cât și a constatării eventualelor clauze de nulitate din CCM la nivel de grup de unități și CCM la nivel de societate, invocată de pârâtă, a fost respinsă
având în vedere faptul că în cauză se face aplicarea art. 171 alin. 1 coroborat cu art. 268 lit. c din Codul muncii.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 227 al. 4 din Codul muncii aplicabil, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar conform prevederilor art. 40 al. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Cu privire la solicitarea reclamanților și intervenientului la obligarea pârâtei la plata diferențelor de salariu rezultate dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite, aferente perioadei iulie 2009-martie 2010, diferențele între sumele cuvenite și cele încasate cu titlu de prime (de vacanță, Crăciun, Paști, Ziua Feroviarului), sume actualizate cu rata
inflație la care se adaugă dobânda legală, instanța reține în primul rând că veniturile pârâtei sunt constituite din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar în anii_ și 2010 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, iar fondul de salarii fiind aprobat prin hotărâri de guvern. Astfel este de notorietate publică situația economică cu pierderi a pârâtei.
S-a mai reținut că S. "C. MARFĂ";- S.A.- C. de Î. și R. V. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M. ui Transporturilor și este unul dintre agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr. 79/2008 - privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici. Potrivit prevederilor art. 1 al ordonanței, aceasta se aplică regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar, precum și filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici, pârâta făcând parte dintre acestea. La art. 6 din respectivul act normativ se prevede că operatorii economici prezintă spre aprobare bugetele de venituri și cheltuieli, după consultarea prealabilă a organizațiilor sindicale, iar la fundamentarea bugetelor de venituri și cheltuieli operatorii economici prevăzuți la art. 1 vor avea în vedere următoarele: a) elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli în condiții de eficiență; b) reducerea arieratelor; c) reducerea pierderilor și a subvențiilor din exploatare; d) respectarea politicii salariale a Guvernului.
La alin. (4) se prevede expres că cheltuielile totale, inclusiv cele aferente fondului de salarii, reprezintă limite maxime ce nu pot fi depășite. Rectificarea bugetelor de venituri și cheltuieli în sensul majorării cheltuielilor se face în limita veniturilor încasate peste nivelul programat.
Cum pârâta avea obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2009-2010, aprobate prin HG nr. 28/2010 și HG nr. 311/2010, instanța a reținut că aceasta nu putea în nici un caz să admită cheltuieli suplimentare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții K. L., S. C., F. V., S. M., C. D. G., C. M. G., P. E., M. V., C.
I., B. I. D., V. M., F. S., B. D., C. V. -M., F. A., D.
V., D. G. M., B. O., C. V. și M. G.
, solicitând trimiterea cauzei instanței competente și rejudecând, solicită admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului reclamanții au arătat în esență că respingând acțiunea, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 236 alin. 4 din Codul muncii și art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996, respectiv art. 238 din Codul muncii, în forma în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, întrucât nu a dat prioritate dispozițiilor art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel
de ramură transporturi, față de dispozițiile din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Invocând dispozițiile art. 8 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, art. 8, 24 alin. 1 și 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, art. 37 și 38 din Codul muncii, recurenții au precizat că toate normele legale anterior menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat și constituțional prin art. 41 alin 5 din Constituția României conform căruia: "Dreptul la negocieri colective în materie de munca și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate";.
Ca atare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de munca încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art. 24 alin 1 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la datele analizate în prezenta cauza.
Având caracter obligatoriu, rezultă ca drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, întrucât la nivel de unitate, respectiv la nivel de grup de unități au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
De astfel, și în jurisprudența Curții Constituționale s-a accentuat obligativitatea respectării, în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, recurenții citând în acest sens Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004, nr. 294/2007, definitive și general obligatorii.
S-a criticat hotărârea primei instanțe și din perspectiva reținerii în considerente a faptului că "este de notorietate situația economică cu pierderi a pârâtei";, întrucât în cauză nu s-a dovedit faptul că aceasta ar fi încercat măcar negocierea bugetului de venituri și cheltuieli pe anii 2007-2010, cu respectarea Contractului colectiv la nivel de ramură nr. 722/2008.
Contrar celor reținute de instanța de fond, s-a învederat că HG 28/2010 de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli a S. "C. MARFĂ"; SA pe anul 2010 a fost adoptată anterior Legii 11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010, astfel încât nu se poate reține că intimata era obligată să respecte alocările din bugetul de stat, în condițiile în care propriul său buget a fost întocmit anterior.
Recurenții au mai arătat că art. 6 alin. 1 din OUG 79/2008 prevede obligativitatea consultărilor sindicatelor la întocmirea bugetelor de venituri și cheltuieli, iar faptul că societatea intimată este agent economic monitorizat nu poate fi reținut ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele ulterior adoptării actelor normative menționate în întâmpinare. De asemenea, conform art. 7 alin. 7 din OUG 79/2008 prevederile art. 6 alin. 2, 3 și
8 și ale art. 7 alin. 1 se aplică începând cu faza de elaborare a bugetelor de venituri și cheltuieli aferente anului 2012.
S-a mai învederat că la fel ca orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voința a partenerilor sociali, prin aplicarea totodată a principiului libertății contractuale; el reprezintă legea părților. Dacă cu prilejul încheierii lui, el se încheie ca un contract, cu ocazia aplicării lui el reprezintă o reglementare, deci o lege a părților. Vorbim în acest caz de principiul forței obligatorii a contractului potrivit căruia un contract legal încheiat se impune părților semnatare întocmai ca legea; deoarece contractul colectiv de munca,
astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii, este un act sui generic, fiind în același timp un act juridic (contract), sursa de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind sub acest aspect o norma convenționala negociata. Iar parata recurenta S. Naționala de Transport Feroviar de Marfa "C. MARFA"; S.A. este parte semnatara a Contractului Colectiv de Munca Unic la nivel de Ramura Transporturi nr. 722/_, valabil pe anii 2008-2010, fapt ce reiese din simpla analiza a Anexei nr. 5 la acest contract. La pct. 2 figurează S. C. MARFA S.A. drept parte la contract, căreia dispozițiile acestuia i se aplica potrivit acordului părților. Contractul colectiv de munca, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii, este un act sui generic, fiind în același timp un act juridic (contract), sursa de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind sub acest aspect o norma convenționala negociata.
Recurenții au precizat că instanța de fond în mod eronat a respins acțiunea recurenților reținând faptul că pârâta intimată avea obligația de a se încadra în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate prin H.G. nr. 532/2008, nr. 28/2010 și nr. 311/2010 deoarece achitarea drepturilor pretinse de aceștia prin acțiunea introductivă nu era în nici un fel condiționată în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate, întrucât dispozițiile Contractului colectiv de muncă unic la nivel de Ramură de Transporturi sunt clare și lipsite de echivoc, nedispunând nici o limită în sensul celor reținute de instanța de fond. Din moment ce societatea și-a asumat și a stabilit prin CCM la nivel de Ramură de Transporturi obligația de a acorda salariaților săi salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta, avea totodată obligația de a întocmi bugetul de venituri și cheltuieli cu respectarea acestor prevederi. Pârâta nu poate invoca propria sa culpă în neîndeplinirea obligațiilor, ci potrivit convenției părților, potrivit legii lor, este ținută la respectarea dispozițiilor privind dreptul la salarizare al angajaților.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanții se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Trebuie reținute în cauză și prevederile literei b) a art.41 alin.3 din același contract, potrivit cărora "părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct.
din prezentul contract colectiv de muncă."; Conform art. 9 din același contract:
"(1) În scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract pentru personalul unităților din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, sindicatele, ministerele și organele locale vor purta negocieri cu autorități din subordinea Guvernului pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea
surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acestuia.
Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor surse pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
Pe baza fondurilo r aprobate în condiți ile prevăzute la alin. 1, părțile vornegocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor
și celorlalte drepturi de personal la unitățile din transporturi finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.";
Conform dispozițiilor art.157 alin.1 din Codul muncii în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit dispozițiilor art.162 alin.1 din Codul muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
Verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamanților drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada iulie 2009-februarie 2010, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că acțiunea este nefondată.
În ceea ce privește perioada la care se referă acțiunea dedusă judecății, pentru a se verifica dacă art.41 alin.3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, trebuie analizate toate prevederile art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, nu numai cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamantul, ci și cele ale alin.5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut, la alin.5, că: "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
De asemenea, alin.6 al aceluiași articol, prevede că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie;";.
Prin urmare, conform dispozițiilor art.1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli care se fundamentează pe surse financiare preconstituite.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, pârâta a negociat cu sindicatele și a stabilit prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe
anii 2009/2010, în Anexa nr.1 la acest act, că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar începând cu data de_, prin actul adițional nr.1708/_, partenerii sociali au stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.
Art.1 lit. d) din Legea nr.329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora;
În acest sens, potrivit art.27 alin.1 din Legea nr.329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform alin.2 al aceluiași articol, reprezentanții statului, respectiv ai unităților administrativ-teritoriale sunt mandatați să pună în aplicare politica salarială stabilită potrivit alin.1 în cadrul organelor de administrare și de conducere a operatorilor economici.
Potrivit art.28 alin.1 din același act normativ, operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, bugetul de venituri și cheltuieli organelor administrației publice centrale sau locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii.
Organele administrației publice centrale, potrivit art.29 alin.1 din aceeași lege, elaborează, în termen de 5 zile de la primirea bugetelor de venituri și cheltuieli, documentația necesară aprobării acestora.
Conform art.30 din Legea nr.329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Ca atare, chiar dacă ca și regulă generală Curtea reține că dificultățile financiare ale debitorului nu justifică prin ele însele neîndeplinirea obligațiilor contractuale, în speța de față însă referirea la limitele bugetare s-a făcut chiar în cuprinsul contractului, părțile agreând neechivoc aplicabilitatea acestui drept prin raportare la "limita maximă a fondului de salarii
aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie."; Este așadar în mod evident că nivelul minimal al salariului este negociat anual la nivel de unitate având ca și
precondiție imperativă limitele bugetare
, stabilite prin raportare la normele legale mai sus amintite, aplicabile și pârâților recurenți ca operatori economici în sensul legii.
Prin urmare, având în vedere că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamanților, a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, Curtea de Apel reține ca fiind nefondată în totalitate acțiunea reclamanților, atât în ceea ce privește acordarea diferențelor de salariu de bază, cât și a celorlalte diferențe de prime și adaosuri salariale.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții K. L., S. C., F. V., S. M., C. D. G., C. M. G., P. E., M. V., C.
I., B. I. D., V. M., F. S., B. D., C. V. -M., F. A. ,
D. V., D. G. M., B. O., C. V. și M. G. împotriva sentinței civile nr. 11676 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
L. D. | S. | D. | D. | G. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: E. B.
