Sentința civilă nr. 10501/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA Nr. 10501/2013

Ședința publică de la 17 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.

Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar I. R. Grefier A. -L. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanta A. S. M. împotriva pârâtei S. C. E. C. SA, având ca obiect drepturi bănești .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta personal și reprezentanta paratei consilier juridic Saiu L. cu delegația la dosar .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța, verificându-și competența în temeiul art. 159¹ alin. 4 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform art. 2 pct. 1 lit. c C.pr.civ. și art.269 raportat la art.268 alin. 1 pct. c din Codul Muncii republicat. Comunica cu reclamanta un exemplar din întâmpinarea depusa de parata in data de 4 iunie 2013 . Pune in discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de pârâta prin întâmpinare.

Reprezentanta paratei susține excepția prescripției dreptului la acțiune, solicitând admiterea ei având in vedere termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia . Nu are alte cereri in probațiune de formulat.

Reclamanta solicita respingerea excepției având in vedere ca salariul se dădea pana in primul semestru . Nu are cereri in probațiune de formulat.

Tribunalul respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune întrucât cererea de chemare în judecată este formulată în termenul de prescripție de trei ani prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii.

Reclamanta susține acțiunea cum este formulata solicitând admiterea ei. Reprezentant6a paratei solicită respingerea acțiunii .

Tribunalul reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar .

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamanta A. S. M. a chemat în judecată pârâta S. C. E. C. SA și a solicitat obligarea acesteia să îi plătească diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, stabilit pe anul 2010 si drepturile salariale efectiv plătite în perioada 01.01-_, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective si cu dobânda legală.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că i se cuvin aceste diferențe de drepturi salariale având în vedere prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi pe anii 2008-2010 și că pârâta nu a respectat aceste prevederi contractuale.

Pârâta S.C. E. C. S.A. prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică motivând că părțile au stabilit de comun acord ca pe ai 2009-2010 să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății, precum si alți

coeficienți de ierarhizare decât cei prevăzuți in contractul colectiv de muncă, că reclamanta nu a solicitat instanței competente constatarea nulității absolute a clauzelor cuprinse în contractele colective de muncă la nivel de unități și că aceste clauze si-au încetat existența ca urmare a încetării de drept a contractului colectiv de muncă.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

În ceea ce privește acordarea diferențelor de salariu rezultată din salariul de bază minim brut negociat in cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite de reclamantă pentru perioada 01.01-_ instanța reține că respectivele drepturi au fost reglementate prin trei tipuri contracte colective de muncă:

Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008-2010 intrat in vigoare la data de_ până la data de _

Contractul colectiv de muncă încheia la nivel de grup de unități din transporturi pe anii 2006-2008, prelungit până la data de _

Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pârâte valabil pe anii 2007- 2008 prelungit și modificat prin Actul adițional înregistrat la DM.P.S. B. sub nr.1753/_, aplicabil până la data de_, prelungit și modificat prin Actul adițional înregistrat la D.M.P.S. B. sub nr.437/_, valabil până la data de _

, modificat și completat prin Actul adițional înregistrat la D.M.P.S. B. sub nr.2450/_, modificat și completat prin Actul adițional înregistrat la DMPS B. sub nr.1708/_, valabil până la data de_ .

La nivelul societății pârâte, în conformitate cu prevederile Anexei 1 din Actul adițional nr.370/_ la contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transporturi și a anexei nr.1 din Contactul colectiv de muncă la nivel de societate, modificat prin actul adițional nr.2450/_, salariul de bază brut a fost negociat și stabilit la valoarea de 570 lei, începând cu data de_ iar ulterior, a fost majorat la 600 lei, prin actul adițional nr.1708/_ . Această valoare de 600 lei a fost aplicată începând cu data de_ .

Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei/lună se putea acorda salariaților din sistemul de transport feroviar numai dacă, în urma negocierii cu autoritățile din subordinea guvernului, acestea ar fi aprobat fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale, fonduri ce urmau să fie aprobate prin bugetul de stat, respectiv in situația in care cheltuielile de personal se încadrau în prevederile bugetare aprobate fiecărei societăți.

Conform prevederilor art.9 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi, părțile vor negocia utilizarea fondurilor aprobate prin buget sau acte normative pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la unitățile din transport, finanțate de la bugetul de stat.

Potrivit prevederilor art.247 din Codul muncii, în cazul în care la nivel de angajator, de grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contratul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

După cum se poate observa din cele arătate anterior, la nivelul societății pârâte în perioada 2009-2010 a existat contract colectiv de muncă în care salariul de bază brut

a fost negociat și stabilit la valoarea de 570 lei, începând cu data de_ iar ulterior, a fost majorat la 600 lei începând cu data de_ .

Având în vedere prevederile art.247 C. muncii și art. 9 din Contractul colectiv de muncă, instanța concluzionează că în speță sunt aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de societate și nu prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi care prevedea un salariu de bază minim brut în sumă de 700 lei pe lună.

Față de această situație, cererea reclamantei privitoare la obligarea pârâtei să îi plătească drepturile salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei și să îi plătească diferențele dintre această sumă și sumele de 570 lei, respectiv 600 lei pe lună, este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S. M., dom. în C. -N., str. F. L., nr. 35, jud.C. în contradictoriu cu pârâta S. C. E. C. S.A., cu sediul în B., Bulevardul D. G. nr. 38, sector 1.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2013.

Președinte,

P. U.

Asistent judiciar,

C. -E. P.

Asistent judiciar,

I. R.

Grefier,

A. -L. C.

Red.UP/VAM 4 ex./_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 10501/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă