Sentința civilă nr. 1347/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.1347/F/2013
Ședința publică din data de 22 aprilie 2013 Tribunalul format din: PREȘEDINTE: C. N. GREFIER: V. V.
Cu participarea asistenților judiciari:
A. LS - C. V. M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamanții T. I., R. M., M. D., în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE C. "CFR C. "; SA B. și
S. DE T. F. DE C. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
S-au depus răspunsurile la adresa emisă de instanță la termenul anterior din partea reprezentanților reclamanților, comunicat prin fax, și din partea pârâtei S.C.T.F.C.CFR C. B.
, în legătură cu documentele deținute.
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită că s-au depus datele solicitate de instanță, că nu sunt alte chestiuni prealabile soluționării cauzei, tribunalul unește cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâte, declară închisă faza de cercetare judecătorească și rămâne în pronunțare cu cauza.
Deliberând constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus reclamanții T. I. ,
M. și M. D.
au chemat în judecată pe pârâtele S. N. DE T. F. DE C.
"CFR C. "; SA B. și S. DE T. F. DE C. C. solicitând instanței obligarea pârâtelor la plata retroactivă a drepturilor actualizate cu rata inflației cu începere de la data nașterii drepturilor până la data plății efective, reprezentând diferențe de salariu rezultate din salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art. 41 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și sumele efectiv primite, pe perioada octombrie 2009 - iulie 2011; diferențele între sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru vacanță, Crăciun și salariu suplimentar pe anul 2009; Paști, Ziua F. ului, vacanță, Crăciun și salariu suplimentar pe anul 2010; Paști, Ziua F. ului, prima de vacanță și parțial salariu suplimentar pe anul 2011 și sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit petitului I pct. 1; obligarea pârâtelor la operarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă; plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
În motivare s-a arătat faptul că reclamanții au fost angajați ai societății pârâte în baza unui contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, până în luna iulie 2011, când au fost disponibilizați în urma aplicării Programului de restructurare și redresare economico-financiară a SNTFC C. S.A.
Pentru anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de bază minim brut este de 570 lei. În perioada octombrie 2009 - iulie 2011, reclamanților li s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei (cu începere din data de 1 iulie 2008), respectiv cu 600 lei începând din data de 21 aprilie 2010. Pornind de la acest salariu minim brut de bază, pentru reclamanți s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc.
În aceeași perioadă de referință supusă analizei era însă în vigoare și Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008.
Acest contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi era deopotrivă aplicabil raporturilor de muncă dintre părți, conform art. 11 alin. (1) litera c) din Legea nr. 130/1996.
Potrivit art. 41 alin. (3) litera a) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 "salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta".
După cum se observă, salariul minim brut de bază stipulat în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008-2010 era mai mare decât cel stipulat în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate/grup de unități.
În conformitate cu prevederile art. 238 Codul muncii în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă:
"(1) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior;
contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În același sens sunt și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate în cauză), potrivit cărora "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal".
Totodată, art. 30 alin. (1) din aceeași lege prevede că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".
Pe de altă parte, art. 37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în art. 38 din același cod sunt indicate într-o modalitate imperativă limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului. În același sens, se statua expres și în dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 republicată: "clauzele cuprinse în contractele de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate".
Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior (având deci forță juridică superioară), aplicabil unor raporturi juridice de muncă, produce efecte și are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
Prin urmare, chiar dacă prin contractul individual sau colectiv de muncă la nivel de unitate se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se stipulează drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Astfel, în cazul de față, s-a considerat că pentru respectarea dispozițiilor art. 8 și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, pârâtele trebuiau să calculeze drepturile salariale ale reclamanților pornind de la un salariu de bază minim brut de 700 lei, la care urmau să aplice indici de ierarhizare corespunzători situației fiecărui reclamant, precum și celelalte sporuri permanente sau nepermanente, ori alte categorii de drepturi bănești, care se determinau prin raportare la salariul minim brut de bază (salariu minim brut de bază de 700 lei, potrivit legii, nu de 570 lei).
Având în vedere faptul că primele solicitate de reclamant se acordă prin raportare la salariul minim de bază, se impune în mod implicit și recalcularea acestor prime și obligarea pârâtelor la plata diferențelor rezultate în urma aplicării acestui procedeu, sume actualizate la zi cu rata inflației. Astfel, potrivit art. 30 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, valabil până la data de_, "pentru muncă ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului
respectiv".
Mai departe, art. 71 din același contract colectiv de muncă prevede că "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit la nivelul clasei I de salarizare; pentru Ziua F. ului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare";.
În ceea ce privește prima de vacanță pentru anii 2009-2011, potrivit art. 61 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili că pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească în plus și o primă de vacanță de minimum 50% din indemnizația de concediu, indemnizație de concediu care se stabilește în condițiile prevăzute la pct. 54 din O.U.G. nr. 65/_ pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/_ Codul muncii, respectiv a art. 145 din aceasta.
Ținând cont de faptul că de la data la care reclamantul trebuia să primească sumele arătate anterior și până în prezent a survenit o depreciere a puterii monedei naționale, potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului, se impune ca reclamanții să primească sumele datorate de pârâte într-un cuantum reactualizat în raport de indicele de inflație.
În acest sens, prin acordarea către creditor a unei sume de bani reactualizate, acesta nu primește o valoare mai mare decât cea la care acesta avea dreptul, dacă plata s-a efectuat la termen, căci tocmai acesta este mecanismul deprecierii valorii unității monetare. În fapt, sumele ce trebuiau plătite la data scadenței și sumele reactualizate ce trebuie plătite au aceeași valoare economică, în sensul că reclamanții puteau cumpăra aceeași cantitate de bunuri sau servicii.
Prin urmare, prejudiciul efectiv este acoperit doar în condițiile în care debitul se restituie în formă reactualizată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 37, 38, 238 din Codul muncii, prevederile Legii nr. 130/1996, ale Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008; ale Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități nr. 2836/2006.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 270 din Codul muncii, republicat.
Pârâtele,
legal citate, prin Întâmpinarea
depusă la dosar a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la solicitarea de obligare a pârâtelor de executare a clauzelor CCM la nivel de ramură de transporturi, cât și a constatării eventualelor clauze de nulitate din CCM la nivel de grup de unități și CCM la nivel de societate, solicitând respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, netemeinică și nedatorată.
În motivare arată că, în ceea ce privește solicitarea de acordare a diferențelor de salariu rezultate din salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut în CCM la nivel de ramură transport pe anii 2008-2010 și sumele efectiv primite de reclamanți în perioada octombrie 2009-iulie 2012: drepturile salariaților au fost reglementate de:
a) | CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, valabil până la_ ; | |
b) | CCM încheiat la nivel de grup de unități din transporturi pe anii 2006-2008, prelungit | |
până la data_ prin Actul adițional înregistrat la MMFES B. sub nr.370/_ | ; | |
c) | CCM la nivel de SNTFC CFR C. SA 2007-2008, prelungit prin acte adiționale |
succesive până la_, și CCM la nivel de unitate SNTFC CFR C. SA pe anul 2011-2012, valabil până în_ și CCM la nivel de unitate SNTFC CFR C. SA pe anul 2012-2014, înregistrat la ITM B. sub nr.109/_ .
Arată că salariul de bază minim minim brut (clasa 1 de salarizare) a fost negociat și stabilita valoarea de 570 lei începând cu data de_, ulterior fiind majorat la 600 lei prin Actul adițional nr.1708/_, la nivelul societății nefiind negociat și neaplicându-se niciodată salariul minim brut de 700 lei clasa 1 de salarizare prevăzut de CCM la nivel de ramură transporturi.. art.41 ali.3 lit.a.
Invederează instanței că, în conformitate cu prevederile art.9 din CCM la nivel de ramură transporturi, salariul de bază minim brut la nivelul ramură transporturi de 700 lei /lună prevăzut de art.41 (3) litera a din CCM se putea acorda numai dacă, în urma negocierii cu autoritățile din subordinea Guvernului, acestea ar fi aprobat fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale, fonduri ce urmau a fi aprobate prin bugetul de stat sau alte acte normative și în situația în care cheltuielile de personal se încadrau în prevederile bugetare aprobate fiecărei societăți.
În concluzie, art.9 din CCM la nivel de ramură transporturi conține prevederi derogatorii de la obligația de aplicare a salariului minim brut de 700 lei- clasa 1 de salarizare-, salariile de bază
minime aferente clasei 1 de salarizare putând fi negociate la nivel de grup de unități transporturi, respectiv la nivel de societate.
În susținerea excepției pârâtele arată că, în conformitate cu prevederile art.268 (1) lit. d din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe durata existenței contractului, iar în conformitate cu litera e art.268 (1), în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării CCM ori alte clauze ale acestuia, considerând astfel că solicitarea reclamanților ar fi fost astfel posibilă numai daca prevederile CCM ar fi fost declarate nule de către o instanță judecătorească.
Mai invederează pârâtele că, la nivelul societății începând cu ianuarie 2011 a fost aplicabil doar CCM încheiat la nivel de SNTFC CFR C., celelalte contracte colective încheiate la nivel superior, încetându-și valabilitatea, fie prin ajungere la termen, fie prin denunțare.
În consecință, solicitarea reclamanților de plată retroactivă a diferențelor de salariu este prescrisă, netemeinică, nelegală și nedatorată de către societățile pârâte, iar în ceea ce privește celelalte solicitări bănești,pârâtele consideră ca fiind o cerere subsecventă și nefondată.
Reclamanții
au formulat și depus Răspuns la întâmpinare
prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate, întrucât drepturile bănești solicitate fac parte din categoria adaosurilor, fiind drepturi salariale, or dreptul la acțiune privind plata unui drept salarial se prescrie în termen de 3 ani, prevăzut de art.283 lit.c din Codul muncii.
În susținerea acțiunii invocă dispozițiile art.236 alin.4 și art.238 din Codul muncii, art.7 alin.2, art.8 și art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996 și Deciziile Curții Constituționale nr.380/2004 și nr.294/2007, definitive și general obligatorii prin care s-a statuat că " CCM încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea CCM la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale";
În ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata diferențelor între sumele efectiv primite cu titlu de primă Paști, Ziua F. ului, vacanță, Crăciun, salariul suplimentar și sumele rezultate în urma recalculării, se arată că primele solicitate se acordă prin raportare la salariul minim de bază al fiecărui reclamant în parte, astfel că se impune în mod implicit și recalcularea acestora și obligarea pârâtelor la plata diferențelor rezultate, sume actualizate la zi cu rata inflației.
Examinând prioritar, în condițiile art.137 Cod Procedură Civilă, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în cauză, tribunalul
o găsește neîntemeiată și o va respinge ca atare în considerarea prevederilor art. 268 lit. c din Codul Muncii republicat, care stipulează că cererile care au ca obiect un conflict individual de muncă, constând în plata unor drepturi salariale neacordate pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Drepturile bănești obiect al acțiunii se circumscriu sferei drepturilor salariale suplimentare, stabilite în conformitate cu art. 37 din Codul Muncii prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă și a contractului individual de muncă.
Contrar susținerilor pârâtelor, pretenția dedusă judecății nu se află în relație cu ipoteza legală la care face referire lit. e a art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, ci vizează acordarea drepturilor bănești cuvenite angajaților, asimilate drepturilor salariale, ce trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.
Cum în cauză reclamanții nu au solicitat constatarea nulității CCM de muncă ori neexecutarea acestuia sau a unor clauze din CCM, situații reglementată de art.268 lit. d și e din Codul Muncii, termenul legal pentru formularea acțiunii este acela prevăzut de art. 268 Codul muncii lit. c al.2, adică de 3 ani de la data nașterii dreptului, motiv pentru care se impune respingerea ca neîntemeiată a excepției prescripției invocată.
Analizând actele și lucrările dosarului
, tribunalul reține următoarele.
Reclamanții au fost angajați ai pârâtelor în baza unui contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, până în luna iulie 2011, când au fost disponibilizați în urma aplicării Programului de restructurare și redresare economico-financiară a SNTFC C. S.A., fapt ce rezultă din copia carnetelor de muncă și a Deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/_, pe care reclamanții își întemeiază pretențiile, și-a încetat valabilitatea la data de_ . Prin urmare, după data de_, acțiunea reclamanților nu mai poate avea ca temei acest contract.
Pentru perioada anterioară, octombrie 2009 - iulie 2011 tribunalul reține că, așa cum rezultă din susținerile pârâtei, pe anul 2010 reclamanții nu au beneficiat de primă de Paști, Ziua feroviarului, Crăciun, vacanță și nici de salariu suplimentar, iar pe anul 2011 reclamanții nu au beneficiat de niciunul din drepturile solicitate cu titlu de diferență (Paști, Ziua feroviarului, vacanță, salariu suplimentar). Reclamanții nu au făcut dovada contrară, nedepunând niciun act justificativ din care să rezulte că în favoarea acestora s-au recunoscut drepturile solicitate, mai sus indicate. În aceste condiții, atât timp cât dreptul la plata primelor solicitate pe anul 2009 pentru vacanță, Crăciun, salariul suplimentar, pe anul 2010 pentru Paști, Ziua feroviarului, vacanță, Crăciun și salariul suplimentar, pe anul 2011 pentru Paști, Ziua feroviarului și vacanță, respectiv dreptul la plata salariului suplimentar proporțional cu perioada lucrată pe anul 2011, nu s-a recunoscut reclamanților, aceștia nu pot pretinde obligarea pârâtei la plata de diferențe cu acest titlu.
Nu
este întemeiată nici cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata diferenței dintre salariul de bază calculat și achitat la valoarea de 570 lei și cel prevăzut de art. 41 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 de 700 lei, pentru perioada octombrie 2009 - iulie 2011. Așa cum rezultă din mențiunile înscrise în carnetul de muncă al reclamanților (f. 12-29), salariul de bază al fiecărui reclamant, calculat conform Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate a fost mai mare decât cel calculat prin aplicarea Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură. Astfel, reclamanții au beneficiat în perioada în litigiu, în baza CCM la nivel de unitate, de salarii de bază conform clasei de salarizare și a coeficientului de ierarhizare al fiecăreia mai mari decât cele care s-ar fi cuvenit dacă s-ar fi calculat conform coeficienților de ierarhizare prevăzuți la art.41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
La stabilirea drepturilor salariale, atunci când se apreciază care dintre contractele colective de muncă sunt mai favorabile salariaților, fiecare contract colectiv de muncă trebuie aplicat individual în integralitatea sa, nefiind posibilă calcularea salariului de bază prin combinarea dispozițiilor diverselor contracte colective. Așadar, nu este posibil a se avea în vedere salariul minim de 700 lei prevăzut de art. 42 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și clasa de salarizare cu coeficientul de ierarhizare din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. În condițiile în care se are în vedere Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură trebuie să se țină seama de modul de stabilire a salariului prevăzut de art. 41 al acestui act, în sensul aplicării coeficienților minimi de ierarhizare prevăzuți la alin. 1 pct. a-d la salariul de bază minim brut de 700 lei. Dimpotrivă, dacă se are în vedere contractul colectiv de muncă la nivel de unitate se ține seama de modul de calcul al salariului prevăzut de acest act în sensul luării în calcul a claselor de salarizare și a salariului de bază minim brut de 570 lei prevăzute de acest contract în anul 2009 și 600 lei în anul 2010.
Procedându-se la calculul salariului conform celor două contracte, se poate constata că salariul de bază minim brut calculat conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate este mai mare decât cel calculat conform contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Pe de altă parte, conform art. 41 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, anual părțile stabilesc de comun acord limita maximă a fondului de salarii, limită ce trebuie respectată, contractul colectiv constituind lege a părților. Or, pentru perioada în litigiu, limita s-a negociat la suma de 570 lei pentru anul 2009 și 600 lei în anul 2010.
Potrivit scriptului de la fila 124 emis de pârâta S. N. de T. F. de C. CFR
C. SA, unitatea este finanțată de la bugetul de stat, astfel că bugetul se aprobă prin hotărâre de guvern în modalitatea arătată mai jos. Dispozițiile art.45 alin.1 lit. a din Legea nr.293/2011 prevăd că operatorii economici care au înregistrat pierderi în anul precedent sau care primesc subvenții sau transferuri de la bugetul de stat și bugetul local pentru activitatea de exploatare nu pot depăși nivelul cheltuielilor cu salariile realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri și cheltuieli. Pe de altă parte, se mai reține că art.1 lit. d din Legea nr. 329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiară-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora. Astfel, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar
unic, precum și a filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici. Conform alin. 2 al aceluiași articol, reprezentanții statului, respectiv ai unităților administrativ-teritoriale sunt mandatați să pună în aplicare politica salarială stabilită potrivit art. 1 în cadrul organelor de administrare și de conducere a operatorilor economici. Potrivit art. 28 alin. 1 din același act normativ, operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, bugetul de venituri și cheltuieli organelor administrației publice centrale sau locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii. Organele administrației publice centrale, potrivit art. 29 alin. 1 din aceeași lege, elaborează, în termen de 5 zile de la primirea bugetelor de venituri și cheltuieli, documentația necesară aprobării acestora. Conform art. 30 din Legea nr. 329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete. Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamanților, a dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, respectiv art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, tribunalul consideră că în cauză pârâtele au calculat și plătit drepturile salariale în mod corect, astfel că apreciază ca fiind nefondată acțiunea formulată de reclamanți în ceea ce privește acordarea diferențelor salariale solicitate.
Fiind corect calculate drepturile salariale, nu se pot plăti diferențele salariale pretinse rezultate din invocata neconformă stabilire, privind ajutoarele și celelalte drepturi solicitate de către reclamanți în petitele consecutive primului capăt de cerere din acțiune, apreciat de tribunal ca neîntemeiat pentru considerentele înainte expuse, deoarece atât timp cât nu s-a găsit întemeiată pretenția de recalculare a salariului, nu se pot acorda nici diferențele în conexiune cu aceste drepturi de natură salarială.
Rezolvarea defavorabilă a solicitărilor mai sus examinate, impune soluționarea identică a solicitării de operare în carnetele de muncă a modificărilor pretinse.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul urmează a respinge ca neîntemeiată
acțiunea formulată de reclamanții T. I., R. M. și M. D. împotriva pârâtelor S.
N. de T. F. de C. "CFR C. " SA B.
și S. de T. F. de C. C.
.
Văzând prevederile art.274 Cod procedură civilă, nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acțiunea fiind respinsă, iar pârâtele nu au solicitat asemenea cheltuieli de judecată.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtele S. N. DE T. F. DE C. "CFR C. "; SA B. și S. DE T. F. DE C. C. .
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamanții T. I., R. M. și
M. D.
cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocat maxim A., din C. N., str. 21 Decembrie 1989, nr.62, ap.8, județ C., împotriva pârâtelor S. N. DE T. F. DE C. "CFR C. "; SA B.
cu sediul în B., Bulevardul D. G. nr.38, sector 1 și
DE T. F. DE C. C.
cu sediul în C. -N., str. P. A. I. nr.17, județ C. . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. V. V.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
LS - C. V. M.
Red/dact. N.C./A.L.S. 20 mai 2013-6 ex
