Sentința civilă nr. 13548/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 13548/2013
Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.
Grefier C. T.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în contencios administrativ formulată de reclamant M. A., reclamant P. L., reclamant B.
M., reclamant N. C. A., reclamant D. A. M., reclamant R. C.
A., reclamant P. ANA-M., reclamant T. D. și pe pârât M. J.
, pârât TRIBUNALUL CLUJ, pârât CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect drepturi bănești DISJUNS-_ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_ când părțile prezente au pus concluzii conform încheierii din acea zi,pronunțarea fiind amânată pentru_ ,_ și_ încheierile de la termenele menționate făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Retine că prin acțiunea înregistrată la instanță în data de_, reclamanții M. A., P. L., B. M., N. C. A., D. A. M.
, R. C. A., P. ANA-M., T. D. și pe pârât M. J., pârât TRIBUNALUL CLUJ, pârât CURTEA DE APEL CLUJ, în contradictoriu cu pârâții M. J., TRIBUNALUL CLUJ și CURTEA DE APEL CLUJ, au
solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să-i oblige pe pârâți să le acorde premiul anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de "al 13-lea salariu"; reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, obligarea pârâților de rd.2,3 să facă mențiunile cuvenite în carnetele lor de muncă si obligarea pârâtului de rd.4 să asigure pârâtului de rd.1 sumele necesare acordării acestor drepturi.
In motivarea cererii
, reclamanții arată că au calitate de funcționari publici in cadrul T. ui C. si a Curții de A. C. .
Aceștia mai arată că dreptul pe care îl solicită a fost prevăzut de legislația în vigoare, respectiv de art. 25 din Legea nr. 330/2009 si fiind un drept câștigat, nu poate fi desființat în mod retroactiv.
Reclamanții țin de asemenea să învedereze instanței că dreptul lor de a beneficia de acest premiu este câștigat atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de_, doar plata sumelor bănești fiind
amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
Reclamanții invocă si prevederile art. 20 din Constituția României care arată că dispozițiile respective trebuie interpretate si aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care România este parte. De asemenea, potrivit art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/_, "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale; și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică si în condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional";.
Prin acțiunea introductivă reclamanții au invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.8 din Legea nr.285/2010, în măsura în care se încalcă drepturile lor garantate de art.41,art.44,art.124 și art.125 din Constituția României.
In drept
sunt invocate prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009, art. 1 din Codul Civil, art.15 alin.2, art. 20, art. 41,art. 44, art. 124 și art. 125 din Constituția României, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/_, Legea nr. 47/1992 și Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților întrucât, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2011, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011. De asemenea, trebuie reținut faptul că potrivit jurisprudenței CEDO în momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun.
Conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturile salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept al statului (f.32-35).
C. de A. C. a formulat la rândul său întâmpinare
prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților,ca neîntemeiată.
In motivarea întâmpinării aceasta a arătat că cererea reclamanților a fost soluționată anterior prin Decizia nr.157/2011, în concordanță cu prevederile constituționale.
Pe fond trebuie avute în vedere dispozițiile reproduse de art. 8 din Legea nr. 285/2010, respectiv acelea că sumele care ar fi constituit fondul de premiere au fost avute în vedere la majorarea de 15% a drepturilor salariale care s-au acordat de la data de_ .
Mai mult, este de observat că în conformitate cu dispozițiile legale invocate de către reclamant, respectiv art. 25 din Legea nr. 330/2009, premiul anual se determină utilizând media indemnizațiilor de încasare realizate în anul în care se face premierea iar plata premiului se face începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul, fără deci a fi stabilit un moment anume din an în care s-ar face plata.
Dreptul unei persoane angajate într-o instituție publică de a continua si în viitor să primească un salariu într-u anumit cuantum nu este protejat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuind să se facă o distincție între dreptul unei persoane de a primi salariul pentru munca deja
prestată si dreptul unei persoane să primească, în viitor,un salariu într-un anumit cuantum.
Analizând cererea formulată,în baza probelor administrate, instanța reține că aceasta este nefondată
.
Astfel, instanța reține că reclamanții M. A., P. L., B. M. ,
N. C. A., D. A. M., R. C. A., P. ANA-M., T. D.
,au calitatea de funcționari publici, în cadrul T. ui C. si a Curții de A.
C. .
Prin Decizia nr.157/02011 a Președintelui Curții de A. C., s-a respins solicitarea formulată de către aceștia pe cale administrativă, privind acordarea celui de-al "13-lea salariu";, solicitare bazată pe legislația în vigoare în anul 2010 și considerat ca fiind un drept câștigat .
În baza art.8 din Legea nr.285/2010, începând cu data de_ cuantumul salariilor de bază/soldelor funcțiilor de bază /salariilor funcțiilor de bază și al indemnizațiilor de încadrare s-au majorat cu 15%. Cu același procent s-au majorat și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor,compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare.
Legea nr.285/2010 impune o serie de restricții privind plata muncii suplimentare, acordarea premiilor, primelor de vacanță, tichetelor de masă,cele cadou și cele de vacanță, ajutoarelor și indemnizațiilor. Totodată, prin art.14 din acest act normativ se precizează că, drepturile salariale care se includ în salariul de bază nu trebuie să se majoreze cu 15%.
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2011 "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";.
Curtea Constituțională, prin Deciziile nr. 1655/2010 și nr.1658/2010, a respins excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 din Legea privind salarizarea pe anul 2011 ,art.4, art.10 alin. 1, art.14, art.22 alin.1 și 2, art.33 alin.1 și art. 37 alin.1 și 3 din Legea-cadru privitoare la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Pentru a dispune astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare .
De asemenea a arătat,în privința aplicării art.53 din Constituția Românei, că au fost respectate cerințele atunci când a fost restrâns dreptului fundamental la un salariu pentru munca depusă.
În acest context C., prin Deciziile nr. 1250 din_, nr.1601/2010 și nr.745/_ ,în aceasta din urmă soluționând și excepția
invocată de reclamanți, a statuat că, ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unei clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. Caracterul obligatoriu al convențiilor individuale sau colective nu exclud posibilitatea legiuitorului de a interveni, din rațiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziții din contractele individuale sau colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat.
Sporurile,primele și stimulentele nu se subsumează sintagmei de măsuri de protecție socială și ca atare, nu se poate vorbi de vreo intervenție a legislativului în sfera puterii executive sau judecătorești. Mai mult efectele măsurilor stabilite prin Legea nr.118/2010 nu au fost absorbite la nivelul preconizat necesitând și pentru anul 2011 aplicarea în continuare a unor măsuri de corecție, măsuri necesare într-o societate democratică.
Curtea Constituțională a stabilit de asemenea că prin această reglementare, respectiv Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu s-au încălcat prevederile art. 1 alin.5, art.16 alin.1, art. 41 alin.2 și alin.5, art.44, art.47 alin.1, art.53 și art.135 alin.1 lit.f din Constituția României deoarece, dreptul la muncă fiind un drept complex care include și un drept la salariu, este reglementat de legiuitor acesta stabilind limitele și condițiile în care personalul plătit din fonduri publice poate beneficia de sporuri, prime sau alte stimulente care se adaugă la salariul de bază.
S-a reținut de asemenea, că efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată. C. a reținut că recalcularea cuantumului salarialului/ indemnizației / soldei, ca un corolar al dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune în vederea stabilirii unui sistem unitar de salarizare a personalului plătit din bugetul general consolidat al statului și care să fie sustenabil.
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, Convenției Europene a Drepturilor Omului.
După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției României, fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său C. Europeană a Drepturilor Omului(C.E.D.O.) nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
C. Europeană a Drepturilor Omului(C.E.D.O.),verifică caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită.
În practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților,plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 din aceeași dispoziție se arată că dispozițiile de la alin.1 nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului(C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de "bun"; înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu
poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă recalcularea drepturilor salariale ale reclamanților, începând cu data de_, în baza art.8 din Legea nr.285/2010, corespunde limitărilor prevăzute de Convenție trebuie avute în vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de recalculare a drepturilor salariale și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin Hotărârile în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din 19 din 04.2007, Kechko vs.Ucraina din_ și Lelas vs.Croația din_ s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, Convenția nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex.prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată ). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri, indemnizații ori compensații, făcând modificările legislative necesare.
În acest context, recalcularea drepturilor salariale prin includerea premiului anual în majorarea de 15% a salariului de bază a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece, așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și
intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare în spețele anterior menționate C. a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
De asemenea, prin Opinia nr.598 din_ a Comisiei de la Veneția, opinie care a fost adoptată la cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneția s-a arătat în mod expres,că, în lipsa unor interdicții constituționale exprese ,o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situații excepționale și în anumite condiții stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenței autorității judecătorești.
Pe de altă parte Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din_ și Hotărârea în cauza Aurelia P. vs. România din_ nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege, drepturile salariale stabilite prin Contractul Individual de Muncă și actele adiționale la acesta, ori prin Contractul Colectiv de Muncă.
Față de cele ce preced, având în vedere că măsura a fost una temporară, a fost prevăzută de lege și aplicată întregului personal plătit din
fonduri publice și nu a adus atingere substanței drepturilor salariale ale reclamanților instanța, în temeiul art. 208 si următoarele din Legea nr. 62/2011, va respinge acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților
M. J., CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL CLUJ. Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanții M. A., P. L., B. M., N. C. A., D. A. M., R. C. A., P. ANA-M., T.
D. , toți cu domiciliul procesual ales în mun. C. -N., C. D. nr.2-4, jud.C. , în contradictoriu cu pârâții M. J. ,cu sediul în mun. B. str. Apolodor nr. 17, sector 5, TRIBUNALUL CLUJ, cu sediul în mun. C. -N., C. D. nr. 2-4, jud.C. și CURTEA DE APEL CLUJ, cu sediul în mun. C. -N. ,P-ța Ș. cel M. nr.1,jud.C., având ca obiect plata celui de al 13-lea salariu pentru anul 2010.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
M. T.
Grefier,
C. T.
MT/MT 30 Septembrie 2013
