Sentința civilă nr. 14413/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14413/2013
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.
Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar I. R. Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul C. R. în contradictoriu cu pârâții P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, P. DE PE L. I. CURTE DE C. DI J., intervenient în nume propriu P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia dezbaterii pe fond a cauze au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Reține că prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul C. R. în contradictoriu cu pârâții P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, P. DE PE L. I. CURTE DE C. DI J. și intervenientul în nume propriu P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ a solicitat obligarea acestora din urmă la plata către el a sumei de 495 Euro (echivalentul în lei la data plății efective) reprezentând cuantumul cumulat (25% lunar) nelegal reținut în perioada_ -_, din compensația de chirie la care avea dreptul potrivit art. 23 alin.1 din OUG nr. 27/2006.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că prevederile art. 2 alin.1 lit.e din Legea nr. 118/2010 anume acelea că "se reduce cu 25% și compensatia lunară pentru chirie"; nu ar fi trebuit să se aplice în cazul său. Acest drept nu are caracter salarial si nu se impozitează, iar din coroborarea dispozițiilor art. 23 alin.l din O.U.G. nr. 27/2006 si art. 55 alin.4 lit.c din Codul Fiscal, rezultă în mod clar că art. 2 alin.l, lit.e din Legea nr. 118/2010 se referă la o compensație pentru chirie având un caracter salarial, diferită de cea la care are dreptul conform art. 23 alin.l din O.U.G. nr. 27/2006.
Acesta mai arată că în ședința din data de_ Consiliul Superior al Magistraturii s-a pronunțat în același sens asupra lucrării nr._, respectiv a apreciat că prevederile art. 2 alin.l lit.e din Legea nr.118/2010 nu sunt aplicabile judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților asistenți întrucât compensația pentru chirie la care au dreptul aceștia nu are caracter salarial.
Reclamantul țin de asemenea să învedereze că potrivit art. 1 din Ordinul Ministrului J. i si Libertăților Cetățenești nr. 15867/_, publicat în Monitorul Oficial nr. 370/_, calculul contravalorii chiriei la care au dreptul magistrații este în mod expres reglementat si constă într-o simplă operație matematică de scădere: din chiria plătită pe baza contractului de închiriere se scade chiria datorată pentru locuința de serviciu, potrivit legii; in cadrul aceluiași act normativ se prevede că magistrații beneficiază de decontare în limita unui plafon lunar, care, conform anexei ce face parte integrantă din acest ordin, pentru municipiul C. -N. este de 450 Euro.
Cu toate acestea, începând cu luna iulie 2010 nu i s-a virat contravaloarea chiriei lunare în întregime ci cu un procent de 25% mai puțin, aplicându-se așadar, în mod nelegal diminuarea prevăzută de art. 2 alinl lit.e din Legea nr. 118/2010.
Acțiunea nu este motivată în drept.
Prin întâmpinare, pârâtul P. de pe lângă Tribunalul Cluj a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Astfel, acesta a arătat că reclamantul nu a indicat temeiul de drept al acțiunii, iar interpretarea dată de către Consiliul Superior al Magistraturii dispozițiilor art. 2 alin.1 lit.e din Legea nr. 118/2010 nu este obligatorie pentru instanțe si parchete întrucât are doar natura unei "aprecieri";.
Interpretarea oficială poate fi autentică si jurisdicțională. Prima este cea care provine de la însuși organul de stat care a edictat norma juridică supusă interpretării sau de la un organ neguvernamental investit de lege cu prerogativa reglementării anumitor relații la care participă organizații din sistemul său.
Cea de-a doua este cea care provine de la un organ de jurisdicție, obligativitatea unei astfel de interpretări este numai în ceea ce privește speța subordonată de către instanță.
Din analiza acțiunii formulate rezultă că, reclamantul își întemeiază acțiunea și pe dispozițiile OG nr. 137/2000 fără însă a se ține seama de Deciziile nr. 818-821 din_ ale Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispozițiile art. 1, art. 2 alin1 si alin.1-3, alin.11, art. 6 si art. 27 din OG nr.137/2000 sunt declarate neconstituționale.
Nu se poate nega faptul că reclamantul are dreptul la decontarea chiriei, potrivit art. 79 alin.6 din Legea nr. 303/2004 coroborate cu prevederile art. 23 din OUG nr.27/2006 însă în perioada indicată în acțiune, cât timp a fost în vigoare Legea nr. 118/2010, compensația lunară pentru chirie a fost redusă cu 25%. Această măsură luată conform prevederilor art. 2 lit.e din Legea nr. 118/2010 a fost declarată constituțională de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 872 si 874/2010.
În drept, sunt invocate prevederile art. 118 si urm. Cod P. edură Civilă (f.9-15).
P. de pe lângă Î. Curte de C. si J. a formulat la rândul său întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiuni reclamantului ca neîntemeiată întrucât Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 818-821/_ a admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de către Ministerul Justiției si a constatat că dispozițiile art. 1, art. 2 alin.3 si art. 27 alin.1din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale.
Pe fondul cauzei, trebuie avute în vedere prevederile art. 2 alin.1 lit.e din Legea nr. 118/2010 care nu fac distincție cu privire la natura juridică a dreptului la compensarea chiriei, motiv pentru care nu se poate susține că aceste prevederi nu ar fi aplicabile judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora si magistraților asistenți.
Mai mult, prin Decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de_ în cauzele F. Mihăies vs. România si A. G. Sentes vs. România s-a constatat neîncălcarea de către România a dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor si a drepturilor conexe ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010.
În drept, sunt invocate prevederile art. 115-118 Cod P. edură Civilă (f.25-
30).
P. de pe lângă C. de A. C. a formulat cerere de intervenție în
interes propriu, având în vedere prevederile art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțelor publice, care stabilește responsabilitățile ordonatorilor de credite indiferent dacă aceștia sunt ordonatori principali, secundari sau terțiari.
Acesta a arătat că aprecierea Consiliului Suprem al Magistraturii în ședința din data de_ a prevederilor art. 2 ali.1 lit.e din Legea nr. 118/2010 nu are caracterul unei interpretări oficiale a acestor dispoziții legale.
Prevederile art. 2 alin.1 lit.e din Legea nr. 118/2010 nu instituie o excepție cu privire la personalul bugetar care ar beneficia de o scutire de la această reducere.
Acesta mai arată că din prevederile art. 155 ale Codului Fiscal rezultă că noțiunea de "drepturi/venituri salariale"; trebuie înțeleasă ca fiind ansamblul drepturilor/veniturilor de care beneficiază o persoană care desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special, în virtutea acelui contract de muncă sau a statutului său. Caracterul impozabil nu este unul dintre elementele definiției, dimpotrivă, din aceste prevederi legale, un venit chiar dacă cade din sfera de "natura salarială"; a definiției din art. 55 alin.1- anume atâta timp cât este realizat în baza contractului individual de muncă/a statutului - poate să nu fie impozabil în condițiile în care se încadrează într-una dintre exceptările prevăzute la alin.4 al aceluiași articol.
Prin prevederile Legii 118/2010 s-a urmărit nu numai reducerea cheltuielilor cu salariile ci si reducerea cu 25% a plătii unor beneficii la care persoanele plătite din fondurile publice au dreptul în virtutea calităților de salariați sau în virtutea statutului lor, așa cum este, spre exemplu, conform art. 2 alin.2 din lege cazul valorii drepturilor/cheltuielilor cu asistența medicală,
medicamentelor sau protezele aferente personalului pentru care legea prevede decontarea lor de la bugetul de stat.
În drept, sunt invocate prevederile art. 118 și urm. Cod P. edură Civilă (f.16-24).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele: Reclamantul are calitatea de magistrat în cadrul P. ui de pe lângă
Judecătoria Cluj-Napoca, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei.
Conform art. 2 alin.1 lit.e din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri în vederea restabiliri echilibrului bugetar "se reduce cu 25% compensația lunară pentru chirie";.
Potrivit art. 157 alin.2 din Codul Muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin Deciziile nr.241/_, nr.1655/_ și nr.1657/_, asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art.23 alin.6 din O.U.G. nr.27/2006, a dispozițiilor Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și asupra dispozițiilor Legii bugetului de stat pe anul 2011, acestea două din urmă cuprinzând ample referiri la Legea nr.118/2010, excepții care au fost respinse .
Pentru a dispune astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, beneficii și alte adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare .
Curtea Constituțională a stabilit că prin această reglementare, respectiv Legea nr.118/2010, nu s-au încălcat prevederile art.16,art. 41 alin.2 și alin.5, art. 1 alin.4 și art.53 din Constituția României deoarece, dreptul la muncă fiind un drept complex care include și un drept la salariu, este reglementat de legiuitor acesta stabilind limitele și condițiile în care personalul plătit din fonduri publice poate beneficia de sporuri, prime sau alte stimulente care se adaugă la salariul de bază.
Acest act normativ nu a permanentizat diminuarea temporară a drepturilor salariale avute anterior intrării sale în vigoare și măsurile luate au fost justificate pe temeiul art.53 din Constituția României întrucât, noțiunea de securitate națională nu implică numai securitatea militară ci are și o componentă economică și socială.
Pe de altă parte este prerogativa legiuitorului stabilirea modalității de realizare a procesului de revenire etapizată a cuantumului drepturilor salariale la
nivelul avut anterior diminuării cu 25%,care va decide în funcție de situația economică și financiară a țării. Pentru anul 2011, legiuitorul a reglementat o revenire cu 15% față de reducerea salarială cu 25% aprobată prin Legea nr.118/2010.
S-a reținut de asemenea prin reglementările anterior menționate, că decontarea chiriei nu reprezintă un drept fundamental legiuitorul având libertatea de a decide limitele și condițiile acordării acestui beneficiu, situație în care nu poate fi pusă în discuție restrângerea vreunui drept. Apoi indiferent de natura dreptului prevăzut de lege, este necesar ca acordarea acestuia să se facă cu respectarea egalității cetățenilor în drepturi, respectiv al creării unui tratament identic pentru persoane aflate în situații egale.
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, Convenției Europene a Drepturilor Omului.
După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției României, fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său C. Europeană a Drepturilor Omului(C.E.D.O.) nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
C. Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.),verifică caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită.
În practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților,plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 din aceeași dispoziție se arată că dispozițiile de la alin.1 nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului(C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de "bun"; înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă reducerea compensației pentru chirie cuvenită reclamantului corespunde limitărilor prevăzute de Convenție trebuie avute în
vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de recalculare a drepturilor salariale și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin Hotărârile în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din 19 din 04.2007, Kechko vs.Ucraina din_ și Lelas vs.Croația din_ s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, Convenția nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex.prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată ). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context reducerea temporară a compensației cuvenită reclamantului pentru chirie cu 25%, în temeiul art.2 alin.1 lit.e din Legea nr.118/2010, nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece, așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare în spețele anterior menționate C. a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Pe de altă parte Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din_ și Hotărârea în cauza Aurelia P. vs. România din_ nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege, drepturile salariale stabilite prin Contractul Individual de Muncă și actele adiționale la acesta, ori prin Contractul Colectiv de Muncă.
Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 208 si următoarele din Legea nr.62/2011, având în vedere că ingerința statului a fost prevăzută printr- un act normativ cu putere de lege,a existat un scop legitim pentru reducerea compensației pentru chirie cuvenită reclamantului - necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare ca urmare a crizei economice și sociale majore - și că măsura luată nu a atins substanța drepturilor salariale cuvenite acestuia, urmează să respingă ca neîntemeiată acțiunea întrucât măsura luată conform art. 2 alin.l lit.e din Legea nr. 118/2010 a fost una legală, în conformitate cu prevederile art. 53 din Constituția României, O.U.G.nr.1/2010 și art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul R. C., cu domiciliul procesual ales la P. de pe lângă Judecătoria C. -N., cu sediul în mun. C.
-N., Calea D. nr. 2-4, camera 118, jud.C. în contradictoriu cu pârâții P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, cu sediul în mun. C. -N., Calea D. nr. 2-4, jud.C., MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B., Bulevardul
L. nr. 12, sector 5 și intervenientul în nume propriu P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ cu sediul în mun.C. -N. cu sediul în mun.C. -N.
,P-ța Ș. cel M. nr.1,jud.C. .
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 18 Octombrie 2013.
Președinte,
E. B.
Asistent judiciar,
C. -E. P.
Asistent judiciar,
I. R.
Grefier,
O. -R. L.
Red.EB/VAM 4 ex./_
