Sentința civilă nr. 15303/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr._ *
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 15303/2013
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE P. U.
Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar I. R. Grefier R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de litigii de muncă având ca obiect anulare act formulată de reclamanta B. R. G., în contradictoriu cu pârâții L. T. "S. " (G. S. "S. "
D. ), M. D. și C. LOCAL AL M. D. .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, av.
Leczfalvi Kinga, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de_ prin serviciul de registratură al instanței reclamanta a depus la dosarul cauzei copii ale unor sentințe pronunțate de Tribunalul Cluj reprezentând practică judiciară, în două exemplare.
Reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Instanța, în temeiul art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nemaifiind probe de administrat acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosarul cauzei copia chitanței nr. 15 din data de_ reprezentând dovada plății onorariului avocațial.
Instanța reține cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Reține că prin acțiunea înregistrată la instanța în data de_, reclamanta B. R. G.
a chemat în judecată pârâții G. UL S. "S. "; D., M. D. și C. LOCAL AL M.
D.
și a solicitat să se dispună anularea actului nr. 507/_, obligarea pârâtului de rd.1 la reîncadrarea sa în funcția de profesor cu studii superioare la limba și literatură engleză, ciclul liceal, începând cu data de_, obligarea angajatorului la calcularea drepturilor salariale pentru funcția de profesor, începând cu data de_, precum și la plata diferenței drepturilor salariale indexat, majorat și actualizat cu coeficientul de devalorizarea monetară la data plății efective, cu dobânda legală dintre salariul pentru funcția de profesor cu studii superioare și cel efectiv primit, începând cu data de_ și obligarea pârâților de rd.2 și 3 să aloce și să remită pârâtului de rd.1 fondurile necesare pentru acordarea drepturilor salariale, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
Acțiunea a fost introdusă la Tribunalul Cluj, instanță care prin sentința civilă nr. 13712 a respins acțiunea reclamantei.
Prin decizia civilă nr. 1224/R/2013 Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 13712 și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.
În motivarea acțiunii, (f.2,3, dosar fond) reclamanta a arătat că a fost încadrată cu contract de muncă pe durată determinată în cadrul pârâtei G. UL S. "S. "; D., începând cu data de
_, pe funcția de profesor cu studii superioare iar din data de_ i s-a diminuat salariul, fără să fi intervenit vreun act între reclamantă și angajator.
Reclamanta a învederat că în perioada 2005 - 2007 a susținut și promovat examenul de licență în cadrul Universității "Spiru Haret"; - Facultatea de Limbi și Literatură Străine - Specializarea Limba și Literatura Engleză și Franceză, forma de învățământ la distanță.
Urmare a diminuării salariului de încadrare, reclamanta a solicitat angajatorului lămuriri cu privire la această împrejurare, însă pârâta i-a comunicat că specializarea Limba și literatura engleză-franceză, forma de învățământ la distanță din cadrul Universității "Spiru Haret"; - Facultatea de limbi și literatură străine, nu funcționează legal.
Reclamanta a apreciat că refuzul pârâtei este nejustificat și fără temei legal, deoarece diploma de studii poartă antetul Ministerului Educației și timbrul sec al acestuia, nu a fost revocată sau anulată și nici nu s-a constatat nulitatea acesteia de vreo instanță judecătorească sau autoritate administrativă, astfel că în mod nelegal a fost privată de drepturile ce i se cuvin potrivit legii.
Pârâtul G. ul Ș. S., prin întâmpinarea formulată (f.51-56, dosar fond), a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că primul capăt de cerere se impune a fi respins ca inadmisibil, iar în ceea ce privește celelalte capete de cerere, a învederat că Facultatea de Limbi și Literatură Străine -Specializarea Limba și Literatura Engleză și Franceză nu este autorizată, astfel că reclamanta a absolvit cursurile unei universități neacreditate și neautorizate.
Pârâta a apreciat că reclamanta nu îndeplinește condițiile de ocupare a funcției de profesor, ci de institutor și nici nu poate beneficia decât de salariul corespunzător funcției de institutor.
La termenul din data de_ reclamanta și-a modificat și întregit cererea de chemare în judecată și a solicitat obligarea angajatorului la reîncadrarea reclamantei în funcția de profesor cu studii superioare la limba și literatura engleză, ciclul liceal, începând cu data de_ și până la data de_, obligarea la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale dintre salariul pentru funcția de profesor cu studii superioare și cel efectiv primit începând cu data de_ și până la data de_, sumă reactualizată cu coeficientul de inflație la data plății efective, obligarea pârâtului angajator să efectueze modificările privind încadrarea, salariul și studiile reclamantei pentru perioada solicitată.
Prin întregirea cererii de chemare în judecată (f.72,73, dosar fond) reclamanta a solicitat obligarea angajatorului la plata sumei de 15000 euro, echivalentul in lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale aferente prejudiciului suferit.
Prin notele de ședință (f.91) reclamanta cere anularea Deciziei nr. 47/_, decizie pe care a depus-o la dosarul cauzei.
La termenul din data de_ instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția de nelegalitate a Diplomei de licență seria A1 nr. 0140807 și 3137/_ și a suplimentului la diploma de licență și a dispus sesizare Curții de Apel Cluj.
Excepția de nelegalitate a diplomei reclamantei a făcut obiectul dosarului nr._, instanță care prin sentința civilă nr. 5328/2012 a respins această excepție, decizia devenind irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâtul angajator.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta a fost încadrată la pârâta de rd.1 în perioada_ -_ în funcția didactică de profesor cu studii superioare la limba și literatura engleză, debutant la ciclul liceal, având în vedere studiile superioare pe care acesta le-a absolvit, respectiv în perioada 2000-2003, când a absolvit cursurile Universității "Babeș-Bolyai"; din Cluj-Napoca, iar în perioada 2005-2007 a susținut și promovat examenul de licență în cadrul Universității "Spiru Haret"; București- Facultatea de Limbi și Literatură Străine -Specializarea Limba și Literatura Engleză și Franceză, forma de învățământ la distanță și a susținut examenul de licență.
Ulterior reclamanta a depus la pârâta de rd. 1 dovada absolvirii studiilor cu diplomă de licență, specializarea psihologie, forma de învățământ la distanță la Universitatea Spiru Haret și a solicitat încadrarea pe funcția de profesor cu studii superioare, însă pârâta de rd.1 nu a dat curs acestei solicitări, motivând că programul de studii universitare de licență specializarea limba și literatura engleză-franceză, forma de învățământ la distanță din cadrul Universității Spiru Haret din București nu a avut niciodată autorizare de funcționare provizorie sau acreditare.
Prin decizia nr. 47/_ emisă de pârâtul G. Ș. S. D., (f.45, dosar fond), la art. 1 se arată că reclamanta a fost retrogradată începând cu data de_ la funcția de institutor debutant. Tranșa de vechime 0-2 ani,cu salariul de 971 lei, indemnizație de dirigenție de 97 lei și spor de vechime de 52 lșei, iar la art. 2 se menționează că de la data de_ salariul reclamantei pe incadrarea de profesor debutant, fără studii corespunzătoare, tranșa 0-2 ani, salariul de 712 lei pentru 10,12 ore din încadrare.
Conform dispozițiilor art. 1 alin. 1, "Condițiile de ocupare a funcțiilor didactice de profesor în învățământul preșcolar și profesor pentru învățământul primar sunt îndeplinite de absolvenții cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licență cu specializarea "Pedagogia învățământului primar și preșcolar" repartizați în învățământul preuniversitar pe posturi de: educatoare, educatoare/educator, educatoare/educator itinerant/de sprijin, învățător, învățător-educator sau învățător itinerant/de sprijin";, alin.3 lit. d al celuiași act normativ stabilind - "Condițiile de ocupare a funcției didactice de profesor în învățământul primar sunt îndeplinite și de absolvenții cu diplomă ai liceului pedagogic cu una dintre specializările "Învățător", "Educatoare- Învățător" sau "Învățător-Educatoare" repartizați în învățământul preuniversitar pe posturi de: învățător, învățător-educator sau învățător itinerant/de sprijin, care au finalizat cu diplomă de absolvire/licență și studii universitare de scurtă sau lungă durată ori ciclul I de studii universitare de licență sau ciclul II de studii universitare de masterat, având înscrisă pe diploma de absolvire/licență una dintre specializările cuprinse în Centralizatorul privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar 2010, aprobat prin Ordinul ministrului
educației, cercetării și inovării nr._ , la aria curriculară "Om și societate", disciplinele: cultură civică; filozofie; logică, argumentare și comunicare; sociologie; studii sociale; psihologie; pedagogie; istoria și tradițiile minorității maghiare; istorie; geografie; religie; discipline teologice de specialitate, posturile de: profesor în centre și cabinete de asistență psihopedagogică și profesor logoped, învățământul special, postul de profesor psihopedagog, cu excepția specializărilor cuprinse în anexa nr. 2.";
Prevederi similare cuprinde și art. 248 alin. 3 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, potrivit căruia "cadrele didactice care ocupă funcții de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învățători/învățătoare, maistru-instructor, antrenor și care au dobândit formal, nonformal sau informal competențe profesionale până la intrarea în vigoare a prezentei legi îndeplinesc condiția pentru ocuparea funcției didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, profesor pentru învățământul primar, respectiv, profesor antrenor, în baza unei metodologii de recunoaștere și echivalare elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.";
Prin urmare, în contextul legislativ actual, absolvirea de către reclamantă a studiilor universitare de licență organizate de Facultatea de Limbi și Literatură Străine - Specializarea Limba și Literatura Engleză și Franceză din cadrul Universității Spiru Haret îi conferă acesteia dreptul de a fi încadrată în funcția didactică de profesor cu studii superioare.
Instanța reține că prin sentința civilă nr. 5328/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului, a fost respinsă excepția de nelegalitate a diplomei de licență seria A1 nr. 0140807 și 3137/_ și a suplimentului la diploma de licență eliberate de UNIVERSITATEA SPIRU HARET prin care se atesta absolvirea de către reclamantă a studiilor universitare cu diploma de licență, astfel că cele două adeverințe au rămas în ființă.
Cu privire la petitul reclamantei de obligare la plata de daune morale, instanța îl va respinge având în vedere, în primul rând, că reclamanta nu a dovedit în nici un fel existența acestui prejudiciu nepatrimonial și mai apoi că prin admiterea acțiunii i s-a făcut reclamantei o reparație morală cuvenită și suficientă.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamantă, va obliga pârâtul L. T. "S. "; D., în calitate de angajator, la reîncadrarea reclamantei în funcția de profesor cu studii superioare la limba și literatura engleză, ciclul liceal, începând cu data de_ și până la data de_, la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale dintre salariul pentru funcția de profesor cu studii superioare și cel efectiv primit începând cu data de_ și până la data de_, sumă reactualizată cu coeficientul de inflație la data plății efective, va obliga pârâtul angajator să efectueze modificările privind încadrarea, salariul și studiile reclamantei pentru perioada solicitată și va obliga pârâții C. LOCAL AL
M. D. ȘI PRIMARUL M. D.
să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod de proc.. civ., instanța va obliga pârâtul
L. T. "S. "; D.
la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite în parte acțiunea formulată și întregită de reclamanta de reclamanta B. R.
G.
domiciliată în D., str. U. nr. 8, bl. A7, ap.18, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâții L.
T. "S. "; D. (fostul G. UL Ș. S. )
, cu sediul în D., str. M. nr. 20, jud. Cluj, M.
D., C. LOCAL AL M. D.
, ambii cu sediul în D., str.1 Mai nr. 2, jud. Cluj. Anulează decizia nr. 47/_ emisă de pârâtul G. Ș. S. D. .
Obligă pârâtul L. T. "S. "; D., în calitate de angajator, la reîncadrarea reclamantei în funcția de profesor cu studii superioare la limba și literatura engleză, ciclul liceal, începând cu data de_ și până la data de_, la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale dintre salariul pentru funcția de profesor cu studii superioare și cel efectiv primit începând cu data de_ și până la data de_, sumă reactualizată cu coeficientul de inflație la data plății efective.
Obligă pârâtul L. T. "S. "; D. să efectueze modificările privind încadrarea, salariul și studiile reclamantei pentru perioada solicitată.
Obligă pârâții C. LOCAL AL M. D. ȘI PRIMARUL M. D. să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Obligă pârâtul L. T. "S. "; D. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.
Respinge petitul privind daunele morale. Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, P. U. | Asistent judiciar, C. -E. P. | Asistent judiciar, I. R. |
Grefier, R. B. M. |