Sentința civilă nr. 15945/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr._
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15945/2013
Ședința publică de la 02 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. G. Z.
Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamantul I. A. M. și pe pârât S. G. C. B., pârât C. LOCAL AL M. C., pârât P. M.
C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, verificându-și din oficiu competența, în conformitate cu art. 131 C.p.c., instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză: conform art.210 din Legea nr.62/2011 .
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constată că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, astfel că reține cauza în pronunțare în baza datelor de la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ sub nr._ reclamanta I. A. M. i-a chemat în judecată pe pârâții Ș. G. C. B., C. LOCLA AL MUNCIPIULUI C. -N. ȘI P. MUNCIIPIULUI C. -N. .
Reclamanta i-a solicitat instanței de judecată să îi oblige pe pârâți la plata premiului aferent anului 2010 și să îi oblige pe pârâți la plata de daune interese constând în diferențe rezultate din actualizarea cu rata inflației calculată pentru perioada cuprinsă între data scadenței_ și data de plății efective precum și dobânda legală calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat următoarele: ea a desfășurat activitate pe întreaga perioadă a anului 2010 și nu a primit sancțiuni disciplinare sau calificative nesatisfăcătoare. În temeiul art. 25 din Legea nr. 330/2009 reclamanta are dreptul la un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz realizate, în anul pentru care se face premierea. Reclamanta a îndeplinit toate condițiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 330/2009 pentru încasarea premiului anual aferent anului 2010 dar, cu toate acestea nu a încasat cest drept salarial. Reclamanta a arătat că faptul că Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin Legea nr. 284/2010 intrată în vigoare la data de_ nu constituie un impediment legal pentru plata premiului. Premiul anual aferent anului 2010 reprezintă deja un drept deja câștigat la data intrării în vigoare a noii legi de salarizare. Legea nr. 284/2010 a reglementat modul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice pentru perioada anului 2011, cuprinzând prevederi inclusiv cu privire la posibilitatea acordării de premii, în anumite condiții.
Prin neplata premiului la timp, cu respectarea art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009 reclamanta I. A. M. a fost prejudiciată prin devalorizarea sumelor cuvenite și prin lipsirea de folosința banilor în scopul producerii de fructe civile, respectiv dobânzi.
Prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei pârâții C. local al Muncipiului C. -N. și
P. Muncipiului C. -N. au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La dosarul cauzei s-a depus adeverință cu privire la calitatea de cadru didactic a reclamantei.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:
Excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților de rândul 2 și 3 invocată prin întâmpinări sunt neîntemeiată. Astfel acest pârât are calitate în prezenta cauză având în vedere că acesta are calitate de ordonator de credite, intrând în atribuția lor repartizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat, conform prevederilor HG nr. 538/2001 și art. 101 și urm. din Legea nr. 1/2011.
Pe fond instanța constată următoarele:
Din adeverința depusă la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a avut calitatea de cadru didactic la unitatea de învățământ pârâtă.
În această calitate reclamanta apreciază că este îndreptățită la premiul anual aferent anului 2010 în temeiul art. 25 din Legea nr. 330/2009.
Argumentația reclamantei se bazează pe faptul că dreptul la acest premiu s-a născut în patrimoniul său înainte de abrogarea Legii nr. 330/2009.
Cu toate acestea instanța apreciază că drept nu s-ar fi născut decât după trecerea anului de referință respectiv 2010. Aceasta deoarece dreptul la premiul anual presupunea îndeplinirea de către persoana interesată a anumitor condiții pe parcursul întregului an. În consecință, premiul pentru anul 2010 s-ar fi născut dacă Legea nr. 330/2009 nu ar fi fost abrogată, la data de 1 ianuarie 2011.
Or, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată la data respectivă prin Legea nr. 284/2010, când de altfel a intrat în vigoare și Legea nr. 285/2010 care a prevăzut la art. 8 că premiul anual pentru anul 2010 nu se mai acordă.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că dreptul solicitat prin prezenta acțiune nu s-a născut niciodată în patrimoniul reclamantei, motiv pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta I. A. M., cnp 2.
, cu domiciliul în C. -N., str. S. Albini, nr. 139-141, ap. 15, jud. C. în contradictoriu cu pârâții Ș. G. C. B., cu sediul în C. -N., str. H., nt. 1, jud. C., C. LOCLA AL MUNCIPIULUI C. -N. și P. MUNCIIPIULUI C. -N., ambii cu sediul în C. -N., str. M., nr. 1-3, jud. C. .
Cu apel în 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Decembrie 2013.
Președinte,
B. G. Z.
Asistent judiciar,
C. -E. P.
Asistent judiciar,
B. -A. C.
Grefier,
C. S.
Red. B.G.Z/dact. C.S., 6 ex/ 03 Decembrie 2013