Sentința civilă nr. 1805/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1805/F/2013

Ședința publică din data de 18 iunie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. C., judecător GREFIER: C. S.

Cu participarea asistenților judiciari:

Z. L. - P. S.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul R. M. împotriva pârâților C. N. "P. R. " B. și I. Ș. J. B. -N. , având ca obiect drepturi bănești Legea 330/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că unitatea școlară pârâtă a răspuns la adresa instanței de la fila 23 prin scriptele depuse la filele 25-27.

Văzând lipsa părților, faptul că prin acțiunea introductivă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu sunt cereri de probațiune sau alte chestiuni prealabile, s-au analizat actele și lucrările dosarului, după care cauza a rămas în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată,

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus reclamantul R. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. N. "P. R. "; B., I. Ș. J. B. -N. anularea deciziei de reîncadrare a reclamantului începând din 1 ianuarie 2010; reîncadrarea în baza Legii nr. 330/2009 cu începere din_ ; calcularea și plata diferențelor salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 330/2009 raportat la prevederile Legii nr. 221/2008; plata diferențelor salariale reprezentând 25% din indemnizația de concediu reținută ilegal în baza Legii nr. 118/2010; calcularea și plata indemnizației de concediu aferentă anului 2010 majorată cu 34% conform Legii nr. 330/2009 raportat la prevederile Legii nr. 221/2008; obligarea la plata diferențelor salariale reprezentând contravaloarea reducerii de 25% de la data reintrării în activitate după finalizarea concediilor și până la data de_ ; anularea dispoziției de reîncadrare în baza Legii nr. 285/2010 începând cu_ ; obligarea unității să emită o nouă decizie de reîncadrare începând cu_ ținând seama de prevederile Legii nr. 285/2010 cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii octombrie 2010 rezultate din aplicarea Legii nr. 330/2009 cu referire la Legea nr. 221/2008 și Legea nr. 118/2010; calculul și plata diferențelor de drepturi bănești potrivit Legii nr. 221/2008 și art. 16 din Legea nr. 118/2010; calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și a Legii-cadru nr. 330/2009 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative pe perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2010; calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, a Legii nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative pe perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2011; operarea în carnetul de muncă a salariilor stabilite conform Legii-cadru nr. 330/2009 și Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a Legii nr. 221/2008.

În motivare s-a arătat că reclamantul este angajatul unității de învățământ chemată în judecată, nebeneficiind de dispozițiile Legii nr. 330/2009 în sensul stabilirii drepturilor sale salariale începând cu data de_ cu luarea în considerare a salariului aferent lunii decembrie 2009 rezultat din aplicarea Legii nr. 221/2008.

Totodată, reclamantul nu a beneficiat nici de prevederile Legii nr._ în sensul stabilirii drepturilor sale salariale la nivelul salariului aferent lunii octombrie 2010 rezultat din aplicarea Legii nr. 221/2008.

Prin decizia nr. 11/2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în cadrul recursului în interesul legii că personalul didactic din învățământ este îndreptățit la salariul calculat în raport cu luna decembrie 2009 calculat în conformitate cu Legea nr. 221/2008.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 330/2009, ale Legii nr. 221/2008 și ale Legii nr.

285/2010.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art.

270 din Codul muncii, republicat.

Pârâtul C. N. "P. R. "; B. , legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus apărări scrise la dosar.

Pârâtul I. Ș. al Județului B. -N. , legal citat, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 15) a invocat în principal excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția tardivității acțiunii, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivare s-a arătat că pârâtul nu se află în raporturi juridice de muncă cu reclamantul, nu are calitate de angajator, nu achită drepturile salariale.

Sub aspectul tardivității s-a subliniat că soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor individuale este de competența ordonatorilor de credite, iar persoanele nemulțumite de modul de soluționare a contestațiilor se pot adresa instanței de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la comunicarea modul de soluționare a contestației.

Controlul aplicării Legii nr. 330/2009 se face de agențiile teritoriale de prestații sociale, control realizat, în urma căruia s-a constatat încadrarea în alocațiile bugetare și s-a aprobat efectuarea plății salariilor.

Reclamantul nu a contestat în termen nici modul de stabilire a salariului începând din 1 ianuarie 2011, conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 285/2010.

Pe fondul cauzei s-a arătat că unitatea de învățământ a procedat la reîncadrare conform Legii nr. 330/2009, la data emiterii deciziei de reîncadrare neexistând o sentință de obligare a unității de învățământ la acordarea unor diferențe salariale.

Similar s-a procedat și în anul 2011, astfel că se impune respingerea acțiunii și pe fondul dreptului pretins.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, art. 254 alin. 11 din Legea nr. 1/2011, art. 7 alin. 8, art. 142, art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, art. 95, art. 104 alin.

1, art. 111, art. 254 alin. 11 din Legea nr. 1/2011, art. 62 din Legea nr. 215/2011, art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2009,art. 48 alin. 16 din Legea nr. 330/2009, art. 1, art. 7 din Legea nr. 285/2010, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 3 din Ordinul MMFPS nr. 32/2010.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Ș.

J. B. -N.

tribunalul reține că această excepție este întemeiată.

Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, pretențiile reclamantului au fost formulate nu numai împotriva angajatorului, unitatea de învățământ, ci și împotriva I. ui Ș. J. B. -N. .

Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv din raporturile de muncă.

Inspectoratele școlare județene sunt organe deconcentrate în subordinea Ministerului Educației N. e, cu atribuții clar prevăzute în art. 95 din Legea educației naționale nr. 1/2011, printre care și aceea de coordonare a încadrării unităților de învățământ cu personal didactic necesar, neavând în schimb calitatea de angajator în sensul art. 10 și 14 din Codul muncii, republicat, între inspectoratul școlar și cadrele didactice neexistând raporturi de muncă.

Asemenea raporturi se nasc între directorul unității de învățământ și cadrele didactice, potrivit art. 90 din Legea nr. 1/2011, întrucât angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ, cu aprobarea consiliului de administrație.

Rolul I. ui Ș. J. este deci doar acela de a dispune repartizarea cadrului didactic la o anumită unitate de învățământ.

Pe de altă parte, potrivit art. 104 alin. 2 lit. a din capitolul VIII din Legea nr. 1/2011 a educației naționale intitulat "Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar";, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Totodată, conform art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

În aceste condiții, în care I. Ș. J. B. -N. nu este parte a contractului individual de muncă al cadrului didactic, nu are ca atribuție angajarea efectivă a cadrelor didactice, calculul și plata de drepturi ce rezultă din raporturile de muncă, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă în cadrul unei acțiuni în care reclamantul pretinde drepturi care au rezultat din încheierea contractului individual de muncă.

Raportat la ansamblul atribuțiilor enumerate de art. 95 din Legea nr. 1/2011 rezultă că nu există vreo formă de implicare efectivă a I. ui Ș. J. B. -N. la încheierea contractului individual de muncă al cadrului didactic cu unitatea de învățământ, repartizarea personalului didactic la diversele unități de învățământ, făcută de acest pârât, nereprezentând decât un efect al încheierii contractului de muncă, astfel că nu se poate reține existența unei legătură de cauzalitate suficient de calificată între această repartizare și faptul neîncadrării corespunzătoare ori a neacordării unor drepturi salariale.

Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât se impune a fi admisă, consecința admiterii excepției fiind respingerea acțiunii formulată de reclamant împotriva pârâtului I. Ș. J. B. -N., ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Admiterea acestei excepții împiedică analiza celeilalte excepții invocate de pârât, aceea a tardivității promovării acțiunii pe considerentul neurmării procedurii de contestare prevăzută de art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009, respectiv a procedurii prevăzute de Legea nr. 285/2010.

O asemenea excepție poate fi invocată numai de persoana care are calitate de pârât în cauză. Or, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, I. Ș. J. B. -N. și-a pierdut calitatea de pârât în cauză.

Dispozițiile art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 7 din Legea nr. 285/2010 nu prevăd expres că procedura de contestare la ordonatorul de credite și apoi la instanța de contencios administrativ constituie o procedură prealabilă ce trebuie urmată obligatoriu anterior sesizării instanței de drept comun, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 109 C.proc.civ.

Aceste dispoziții nu prevăd că singurul mod de contestare ar fi cel anume reglementat de acel act normativ, situație în care reclamantul are la îndemână două căi de acțiune, în lipsa unor prevederi legale imperative care să excludă acest lucru, adică fie calea procedurii administrative prevăzută de art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 7 din Legea nr. 285/2010, fie calea sesizării instanțelor de judecată ce soluționează conflicte de muncă.

Reclamantul a ales calea sesizării directe a instanței judecătorești, în condițiile în care procedura prevăzută de art. 34 din Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 7 din Legea nr. 285/2010, este una administrativă, fără caracter prealabil obligatoriu.

Oricum, chiar dacă o asemenea procedură ar fi apreciată ca fiind prealabilă, cu caracter obligatoriu, neîndeplinirea acesteia nu poate fi invocată decât de pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.

Or, în condițiile admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a I. ui Ș. J.

-N., singurul pârât în cauză este unitatea de învățământ, care nu a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 109 alin. 2 și 3 C.proc.civ.
În aceste condiții, tribunalul va analiza pretențiile formulate de reclamant împotriva unității de învățământ.
Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a investit instanța cu următoarele cereri:
1. anularea deciziei de reîncadrare a reclamantului începând din 1 ianuarie 2010;
2. reîncadrarea în baza Legii-cadru nr. 330/2009 cu începere din_ ;
3. calculul și plata diferențelor salariale rezultate din neaplicarea Legii-cadru nr. 330/2009 prin luarea în considerare a salariilor recunoscute prin Legea nr. 221/2008;
4. plata diferențelor salariale reprezentând 25% din indemnizația de concediu reținută ilegal în baza Legii nr. 118/2010;
5. calculul și plata indemnizației de concediu aferentă anului 2010 majorată cu 34% conform Legii nr. 330/2009 prin luarea în considerare a salariilor recunoscute prin Legea nr. 221/2008;
6. plata diferențelor salariale reprezentând contravaloarea reducerii de 25% de la data reintrării în activitate după finalizarea concediului și până la data de_ ;
7. anularea dispoziției de reîncadrare în baza Legii nr. 285/2010 începând cu_ ;
8. reîncadrarea începând cu_ ținând seama de prevederile Legii nr. 285/2010 cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii octombrie 2010 rezultate din aplicarea Legii- cadru nr. 330/2009 prin luarea în considerare a salariilor recunoscute prin Legea nr. 221/2008 și a prevederilor Legii nr. 118/2010;
9. calculul și plata diferențelor de drepturi bănești potrivit Legii nr. 221/2008 și art. 16 din Legea nr. 118/2010;
10. calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și a Legii-cadru nr. 330/2009 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative pe perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2010;
11. calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, a Legii nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative pe perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2011, actualitate în funcție de coeficientul de inflație până la data plății efective;
12. operarea în carnetul de muncă a salariilor stabilite conform Legii-cadru nr. 330/2009 și Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a Legii nr. 221/2008.

Analizând pretențiile formulate tribunalul reține că în perioada 1 ianuarie 2010 și până în prezent reclamantul a fost angajatul unității școlare chemată în judecată, pe postul de profesor, făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008.

La data de 4 februarie 2010 s-a emis decizia nr. 17/_ (f. 26) prin care s-a modificat salariul de bază al reclamantului cu începere din 1 ianuarie 2010.

Așa cum rezultă din adeverința nr. 2560/_ emisă de unitatea de învățământ (f. 5), salariul de bază al reclamantului la data de 1 ianuarie 2010 a fost stabilit în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 fără a se ține însă seama de salariul de bază aferent lunii decembrie 2009 calculat prin luarea în considerare a prevederilor Legii nr. 221/2008.

Prin deciz ia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și J ustiție în interesul le gii

, s-a reținut că urmare a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

Conform acestui act normativ, începând cu 1 octombrie 2008 salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.

Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008.

Ca atare, prin decizia în interesul legii s-a reținut că la data de 31 decembrie 2009 salariul cuvenit personalului din învățământ - didactic și didactic auxiliar - era cel calculat în baza prevederilor Legii nr. 221/2008.

La data de 1 ianuarie 2010

, a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Prin art. 30 alin. 5 din Legea-cadru nr. 330/2009 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009.

În acest sens, prin alin. 5 lit. a din art. 30 din actul normativ menționat s-a stabilit că noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 330/2009.

Prin decizia în interesul legii nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art.

30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.

Conform art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă

problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.

De la acest salariu, calculat conform Legii nr. 221/2008, trebuia să pornească unitatea de învățământ la momentul realizării noii încadrări în baza Legii-cadru nr. 330/2009, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr. 2560/_ (f. 5).

Prin urmare, în privința reclamantului din prezenta cauză s-a comis o greșeală de încadrare în temeiul noii legi, întrucât nu s-a ținut seama de salariul cuvenit în baza Legii nr. 221/2008.

Urmare a încadrării eronate salariul de care a beneficiat reclamantul începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost mai mic decât cel efectiv cuvenit, calculat pornind de la valoarea salariului din 31 decembrie 2009, stabilit conform Legii nr. 221/2008.

Stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii nr. 3/2011, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, reprezintă o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.

Salariul obținut la 31 decembrie 2009, de la care trebuia să se pornească la 1 ianuarie 2010 s-a menținut și în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 284/2010, care reglementează salarizarea personalului din învățământ, aplicabilă potrivit art. 46 începând din 1 ianuarie 2011.

Prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011.

În temeiul acestor legi unitatea de învățământ a emis decizia nr. 19/_ (f. 27) de reîncadrare a reclamantului, prin care s-a stabilit noul salariul cuvenit cadrului didactic.

Așa cum atestă unitatea de învățământ prin adeverința nr. 2560/_ (f. 5), salariul de bază al reclamantului la data de 1 ianuarie 2011 a fost stabilit în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010 fără a se ține însă seama de salariul de bază aferent lunii octombrie 2010 calculat prin luarea în considerare a prevederilor Legii nr. 221/2008.

În realitate, în cazul reclamantului majorarea trebuia să pornească de la nivelul salariului aferent lunii octombrie 2010, salariu avut și în luna decembrie 2010, calculat în baza reîncadrării operate prin Legea-cadru nr. 330/2009 pornind de la salariul cuvenit la 31 decembrie 2009, calculat conform prevederilor Legii nr. 221/2008, ceea ce nu s-a realizat așa cum atestă unitatea de învățământ în cuprinsul adeverinței nr. 2560/_ (f. 5).

La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare și nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului și un alt mod de calcul al salariului.

În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 și nr. 11/2012, pronunțate în recurs în interesul legii, tribunalul reține că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, respectiv 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data de la care se datorează dreptul, 1 ianuarie 2011, și până la data plății efective.

Plata actualizată s-a solicitat de reclamant doar pentru drepturile aferente anului 2011 nu și pentru perioada anului 2010, astfel încât tribunalul, în respectarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, va acorda actualizarea numai pentru drepturile bănește recunoscute pe anul 2011, neputând acorda mai mult decât s-a cerut.

Desigur, calculul drepturilor ca diferență dintre sumele efectiv acordate și cele cuvenite trebuie să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 118/2010, aplicabilă din 3 iulie 2010, care prevăd diminuarea cuantumului brut al salariilor cu 25%.

Prin urmare, în baza considerentelor reținute, a textelor legale și a deciziilor în interesul legii invocate, tribunalul reține că se impune:

anularea deciziei nr. 17/_ emisă în favoarea reclamantului, parțial, numai în ceea ce privește salariul stabilit și emiterea unei noi decizii care să cuprindă salariul de bază pentru anul 2010 calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute de reclamant potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit acestuia în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000, conform Legii nr. 221/2008, salariu de bază în funcție de care urmează a se calcula celelalte drepturi bănești de care a beneficiat reclamantul, celelalte mențiuni ale deciziei nr. 17/2010 rămânând nemodificate;
obligarea unității de învățământ să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească reclamantului diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010;
anularea deciziei nr. 19/_ emisă în favoarea reclamantului, parțial, numai în ceea ce privește salariul stabilit și emiterea unei noi decizii care să cuprindă salariul de bază începând cu_ calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute de reclamant potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2010 și care trebuia plătit acestuia în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000, conform Legii nr. 221/2008 și ținând seama de majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011, dispusă prin Legea nr. 285/2010, salariu de bază în funcție de care urmează a se calcula celelalte drepturi bănești de care a beneficiat reclamantul, celelalte mențiuni ale deciziei nr. 19/2011 rămânând nemodificate;
obligarea unității de învățământ să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii nr. 285/2010 în raport de salariul de bază din luna octombrie 2010 stabilit conform Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit potrivit Legii nr. 221/2008 și să plătească reclamantului diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data efectivă a plății;
respingerea ca neîntemeiate a pretențiilor reclamantului formulate după data de 13 mai 2011 și până la zi, actualizate cu indicele de inflație.

Întrucât reclamantului i s-au recunoscut drepturile bănești cuvenite pe perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, calculate pornind de la salariul aferent lunii decembrie 2009 determinat potrivit Legii nr. 221/2008 în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000, este evident că obligația unității de învățământ de plată a diferențelor salariale datorate reclamantului (dintre cele cuvenite și cele efectiv achitate) include și perioada concediului de odihnă în anul 2010, astfel că nu se impunea ca reclamantul să solicite prin cerere separată calculul și plata indemnizației de concediu majorată cu 34% conform Legii-cadru nr. 330/2009 și Legii nr. 221/2008.

În ceea ce privește cererea de plată a indemnizației de concediu de odihnă în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, tribunalul reține că această diminuare a privit indemnizația de concediu aferentă anului școlar 2009-2010.

În perioada 1 iulie 2010 - 1 septembrie 2010 reclamantul a desfășurat activitate în calitate de profesor în cadrul unității școlare chemate în judecată, activitatea reclamantului fiind remunerată conform legii de salarizare a personalului bugetar.

În cursul anului școlar 2009-2010 reclamantul a intrat în concediu de odihnă anterior datei de 1 iulie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010, cu începere din data de 1 iulie 2010, așa cum se atestă de unitatea de învățământ prin adresa nr. 781/_ depusă la dosar (f. 25).

Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 118/2010, măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.

Având în vedere faptul că dispozițiile legii de reducere a drepturilor salariale sunt aplicabile numai cu începere din data de 3 iulie 2010, tribunalul constată că diminuarea drepturilor salariale începând cu data de 1 iulie 2010 este nelegală, reclamantul fiind îndreptățit la plata diferențelor bănești dintre suma cuvenită acestuia în baza contractului individual de muncă și cea efectiv încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, când încă nu erau în vigoare prevederile Legii nr. 118/2010.

Operarea diminuării salariale și pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010 înseamnă o aplicare retroactivă a Legii nr. 118/2010.

Ca atare, pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, pretențiile reclamantului formulate împotriva unității școlare sunt întemeiate, impunându-se admiterea lor și obligarea unității de învățământ să plătească reclamantului diferența dintre suma cuvenită și cea încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010.

Pentru perioada aferentă concediului de odihnă aferent anului 2009-2010, începând cu data de 3 iulie 2010, pretențiile reclamantului nu pot fi admise, ele fiind neîntemeiate.

Prin decizia nr. 20 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 raportat la art.

150 (fostul a rt. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Le gea nr. 128/1997 și art. 7 din Hotărârea

Guvernului nr. 250/1992, republicată, sunt incidente cererilor formulate d e personalul didactic și

didactic aux iliar din învățământul preuniversitar d e stat ce au ca obiect a c ordarea indemniz ației de

concediu de odihnă a fer e nte anului școlar 2009 -2010, după intrarea în vi goare a Le gii nr. 118/2010,

respectiv 3 iulie 2010.

Potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, această decizie este obligatorie

pentru instanțele de jude cată.

Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei în interesul legii faptul că algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art.

145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.

Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației

naționale nr._, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.

Din interpretarea prevederii normative anterior citate s-a reținut că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.

Având în vedere modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, instanța supremă a reținut că reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.

Decizia în interesul legii are caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.

Obligativitatea deciziilor instanței supreme pronunțate în recursul în interesul legii impune instanței să se conformeze interpretării date, altfel instanța supremă ar fi lipsită de un mijloc procedural eficient pentru uniformizarea jurisprudenței.

Ca atare, pornindu-se de la statuările cuprinse în decizia în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, nu poate fi reținută neincidența dispozițiilor Legii nr. 118/2010 în privința indemnizației de concediu cuvenită reclamantului pe perioada concediului de odihnă aferent anului 2009-2010 începând din data de 3 iulie 2010.

Instanța supremă analizând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului considerată a fi relevantă, a ajuns la concluzia că prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținându-se că la data adoptării Legii nr. 118/2010 cadrele didactice, așa cum este reclamantul, nu erau beneficiarele unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul Convenției, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamantul ar avea un "bun" în sensul Convenției, s-a apreciat că ingerința statului asupra bunului este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.

În raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, instanța supremă a reținut că nu se poate aprecia că reclamantul deținea un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat.

În afara statuărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul reține și faptul că la data de 6 decembrie 2011 Curtea Europeană a respins ca inadmisibile cererile reclamanților Felicia Mihăieș și A. Gavril Senteș, ambele împotriva României, prin care reclamanții se plângeau de încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție prin măsura reducerii salariale cu 25%.

Dat fiind faptul că indemnizația de concediu înlocuiește salariul, considerentele instanței europene sunt aplicabile și în privința drepturilor pretinse de reclamant începând cu data de 3 iulie 2010.

Nefiind vorba de o privare de proprietate, caracterul proporțional nu se analizează prin prisma neacordării de despăgubiri adecvate, ci se analizează în ce măsură salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, în ce măsură situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată.

Necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.

În cauză reclamantul nu a dovedit că prin măsura diminuării veniturilor sale salariale pe perioada concediului său de odihnă situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea sa de mijloacele de subzistență (nu s-a probat că măsura luată l-a pus pe reclamant în imposibilitatea de a plăti rate, întreținere, etc.).

În aprecierea proporționalității trebuie să se aibă în vedere și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.

Prin urmare, pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate nici din perspectiva reglementărilor europene invocate.

Cererea reclamantului de plată a

diferențelor salariale dintre sumele încasate în baza Legii nr. 118/2010 și sumele stabilite prin contractul colectiv de muncă, pe perioada ulterioară efectuării concediului de odihnă nu este întemeiază.

Conform dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 118/2010, măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar a fost aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010. Prin urmare, pretențiile reclamantului de plată a diferențelor solicitate se circumscriu perioadei 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010.

Prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, în vigoare din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor tuturor persoanelor din sistemul bugetar, s-a diminuat cu 25%.

Dispozițiile Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost suspuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/_ și nr. 874/_ constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.

Salariul reclamantului este stabilit prin lege, astfel că acesta poate suferi modificări, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.

Măsura diminuării drepturilor salariale constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de altfel și de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/010 și nr. 874/2010, măsură care, pentru a fi justificată, trebuie să îndeplinească anumite cerințe și anume: să fie prevăzută de lege; să fie necesară într-o societate democratică; să se impună pentru motivele prevăzute de art. 53 din Constituție (apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav); să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să se aplice nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăși substanței dreptului sau libertății.

Toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din Legea nr. 118/2010, s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a Guvernului, securitate privită din perspectiva componentei sale sociale și economice și nu militare, pentru a nu fi afectată ființa statului.

Măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia și este determinată de o situație de criză financiară mondială care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării, și implicit, securitatea națională.

Tocmai pentru a nu fi afectată substanța dreptului s-a instituit caracterul temporar al diminuării salariale.

Măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate: încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.

Diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a salariului personalului unităților bugetare, alăturată unei serii de măsuri de gestionare a problemelor financiare cu care se confruntă bugetul de stat constituie în opinia tribunalului o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.

Este neîndoielnic faptul că în baza dispozițiilor art. 20 din Constituție, instanța de judecată este obligată să acorde prioritate reglementărilor internaționale, care fac parte din dreptul intern odată ce au fost ratificate de România, putând proceda la o analiză a concordanței normelor dreptului intern cu normele convenționale, chiar în condițiile existenței deciziilor instanței constituționale privitoare la conformitatea cu Constituția a dispozițiilor legale referitoare la diminuarea temporară a drepturilor salariale. Aceasta întrucât, au existat situații în care instanța constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unui anumit text legal, reținând că acesta este conform Constituției și ulterior, Curtea europeană a reținut încălcarea normelor

convenționale prin aplicarea respectivului text legal analizat de judecătorul constituțional (spre exemplu, Cauza DP escu împotriva României, Hotărârea din 26 aprilie 2007).

În temeiul obligației instanței de a interpreta și aplica dispozițiile legale în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, a superiorității Convenției europene față de normele interne, se impune a se analiza de tribunal dacă reglementările interne privitoare la diminuarea drepturilor salariale ale reclamantului intră sau nu în conflict cu normele convenționale.

discriminarea reclamantului, ca salariat în sectorul bugetar față de angajatul din sectorul privat

nu se poate reține de tribunal, întrucât pentru a exista o încălcare a principiului nediscriminării consacrat de Protocolului 12 al Convenției europene și art. 14 din Convenția europeană, este necesar ca diferența de tratament să aibă loc între persoane aflate în aceeași situație, ori în situație analogă sau comparabilă.

Așa cum rezultă din cuprinsul Legii nr. 118/2010, dispozițiile sale privesc întreg personalul bugetar și nu numai anumite categorii profesionale.

Angajații din sectorul public nu se află în aceeași situație juridică cu cei din mediul privat. Cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile, de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator.

În sfera publică angajatorul este, întotdeauna, statul, prin diferitele sale entități de la nivel central sau local. Aceste entități trebuie să țină seama de faptul că în sectorul public salariile sunt stabilite în baza legii, ca act al legiuitorului originar sau delegat, legea este cea care oferă o marjă angajatorului public ca eventual să acorde anumite sume de bani, acesta neavând competența de a acorda drepturi salariale numai în baza și în temeiul unei manifestări discreționare de voință. Manifestarea sa de voință este condiționată și, totodată, limitată de lege. Însă, atunci când legea diminuează cuantumul salariilor, contractul individual de muncă nici măcar nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinței concordante a celor doi cocontractanți pentru a se aplica noile prevederi legale.

Ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. R. nea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte și să fie în acord cu legea.

Toate aceste considerente demonstrează că angajatorul public prin natura cheltuielilor angajate în legătură cu plata drepturilor salariale, respectiv cheltuieli bugetare, și prin temeiul stabilirii sistemului de salarizare, respectiv legea, nu este în aceeași situație cu cel privat și nici măcar în situație analogă și comparabilă, astfel încât unei situații de fapt diferite îi corespunde un tratament juridic diferențiat. Egalitatea nu presupune uniformitate, astfel încât este evident că angajatorul din sfera publică se conduce, în privința modului de stabilire a drepturilor salariale și a marjei de apreciere de care dispune în privința stabilirii salariilor, după alte reguli față de angajatorul privat.

Întrucât dreptul de creanță al reclamantului și corelativ obligația de plată a salariului de către angajator are la bază legea, care poate suferi modificări în privința cuantumului dreptului și obligației corelative în funcție de politica economică a statului, nu se poate reține că reclamantul are un bun în sensul Convenției europene sau cel puțin o speranță legitimă. Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas împotriva Croației, Hotărârea din 20 mai 2010).

Ca atare, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantului, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamant, ceea ce nu este cazul întrucât Legea nr. 118/2010 s-a aplicat numai pentru viitor de la momentul intrării sale în vigoare (a se vedea Cauza Bahceyaka împotriva

Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006

, unde s-a opinat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).

O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești (a se vedea Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2002; Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007).

Convenția europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005).

Diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de Curtea europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor.

Lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenției. Statele se bucură de o marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu.

Pentru a fi conformă cu Convenția europeană măsura diminuării salariale trebuie să fie prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a justificat- o.

Sub acest aspect tribunalul reține că măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută de Legea nr. 118/2010 și a fost justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare pentru asigurarea protecției securității naționale, măsura fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale.

Necesitatea intervenției statului a rezultat din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.

În cauză reclamantul nu au dovedit că prin măsura diminuării veniturilor lor salariale situația financiară a acestuia și a familiei sale a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea lor de mijloacele de subzistență (nu s-a probat că măsura luată l-a pus pe reclamant în imposibilitatea de a plăti rate, întreținere, etc.).

În aprecierea proporționalității trebuie să se aibă în vedere și faptul că măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.

Cererea de plată a diferențelor bănești cuvenite în temeiul Legii nr. 221/2008

este întemeiată în parte.

Cererea de acordare a drepturilor salariale trebuie formulată în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, republicat, care curge de la data nașterii dreptului la acțiune.

Dreptul la majorările salariale a fost recunoscut cadrelor didactice cu începere din 1 octombrie 2008. Ca atare, dreptul la acțiunea în plata majorării salariale prevăzută de Legea nr. 221/2008 a luat naștere din luna următoare celei de la care se acordă dreptul, din ziua plății salariului aferent lunii octombrie 2008, acesta fiind momentul la care reclamantul a cunoscut și putea obiectiv cunoaște că nu i s-a aplicat noua lege privitoare la salarizare.

Întrucât este vorba de un drept salarial care se acordă periodic, respectiv lunar, prescripția curge distinct pentru fiecare lună în parte, de la data la care trebuia plătit dreptul. În acest sens sunt prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora "în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr- o prescripție deosebită";.

Raportat la data promovării acțiunii - 28 decembrie 2012, rezultă că pentru pretențiile formulate până la data de 30 noiembrie 2009 dreptul la acțiune al reclamantului este prescris.

Întrucât plata salariului aferent lunii decembrie 2009 are loc în luna ianuarie 2010, de la acest moment al plății reclamantul putea obiectiv avea cunoștință de faptul că drepturile cuvenite

conform Legii nr. 221/2008, aferente lunii decembrie 2009, nu i-au fost recunoscute și acordate. Astfel, raportat la momentul plății dreptului salarial aferent lunii decembrie 2009 - luna ianuarie 2010 - și la data promovării acțiunii, dreptul la acțiune al reclamantului pentru perioada 1 decembrie 2009 - 31 decembrie 2009 nu este prescris.

Prin urmare, drepturile salariale solicitate de reclamant în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008 pot fi analizate pe fond numai începând cu data de 1 decembrie 2009.

Așa cum rezultă din cuprinsul adeverinței nr. 2560/_ (f. 6) a unității de învățământ, reclamantul nu a beneficiat de prevederile Legii nr. 221/2008, în luna decembrie 2009 acesta neavând salariul stabilit conform acestei legi.

Prin deciz ia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și J ustiție în interesul le gii

Conform art. 3307alin. 4 din codul de procedură civilă decizia în interesul legii are caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.

Ca atare, pornindu-se de la statuările cuprinse în decizia în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, rezultă că drepturile salariale cuvenite reclamantului, calculate în baza Legii nr. 221/2008 se datorează în intervalul cuprins între 1 decembrie 2009 și 31 decembrie 2009.

Întrucât Decretul nr. 92/1976 a fost abrogat numai cu începere din 1 ianuarie 2011, drepturile salariale recunoscute reclamantului pe perioada anterioară, până la momentul abrogării decretului menționat, se impun a fi înscrise de unitatea de învățământ în carnetul de muncă al reclamantului.

În consecință, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Ș. J. B. -N. invocată de acest pârât și în consecință va respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului I. Ș. J. B. -N., ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Se va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva unității de învățământ și în consecință se va dispune anularea deciziei nr. 17/_ emisă în favoarea reclamantului, parțial, numai în ceea ce privește salariul stabilit și emiterea unei noi decizii care să cuprindă salariul de bază pentru anul 2010 calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute de reclamant potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit acestuia în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000, conform Legii nr. 221/2008, salariu de bază în funcție de care urmează a se calcula celelalte drepturi bănești de care a beneficiat reclamantul, celelalte mențiuni ale deciziei nr. 17/2010 rămânând nemodificate; obligarea unității de învățământ să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească reclamantului diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010; anularea deciziei nr. 19/_ emisă în favoarea reclamantului, parțial, numai în ceea ce privește salariul stabilit și emiterea unei noi decizii care să cuprindă salariul de bază începând cu_ calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute de reclamant potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2010 și care trebuia plătit acestuia în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000, conform Legii nr. 221/2008 și ținând seama de majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011, dispusă prin Legea nr.

285/2010, salariu de bază în funcție de care urmează a se calcula celelalte drepturi bănești de care a beneficiat reclamantul, celelalte mențiuni ale deciziei nr. 19/2011 rămânând nemodificate; obligarea unității de învățământ să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii nr. 285/2010 în raport de salariul de bază din luna octombrie 2010 stabilit conform Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit potrivit Legii nr. 221/2008 și să plătească reclamantului diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data efectivă a plății; respingerea ca neîntemeiate a pretențiilor reclamantului formulate după data de 13 mai 2011 și până la zi, actualizate cu indicele de inflație.

Va fi obligată pârâtul C. N. "P. R. "; B. să plătească reclamantului diferența dintre suma cuvenită și cea încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, cu titlu de indemnizație concediu de odihnă;

Se vor respinge ca neîntemeiate pretențiile formulate pe perioada concediului de odihnă începând cu data de 3 iulie 2010.

Se va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului de plată a diferențelor salariale dintre sumele încasate în baza Legii nr. 118/2010 și sumele stabilite prin contractul colectiv de muncă, pe perioada ulterioară efectuării concediului de odihnă și până la data de 31 decembrie 2010.

Se va admite cererea reclamantului de plată a diferențelor bănești cuvenite în baza Legii nr. 221/2008 pe perioada 1 decembrie 2009 - 31 decembrie 2009 și în consecință va fi obligată unitatea de învățământ să calculeze și să plătească reclamantului drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pe perioada 1 decembrie 2009 - 31 decembrie 2009.

Va fi obligată unitatea de învățământ să înscrie în carnetul de muncă al reclamantului drepturile salariale recunoscute acestuia până la data de 1 ianuarie 2011, respingându-se ca neîntemeiată cererea de înscriere a drepturilor cuvenite începând cu 1 ianuarie 2011.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către reclamant.

În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Ș. J. B. -N.

, cu sediul în B., strada 1 D. nr. 5, județul B. -N. excepție invocată de pârât și, în consecință respinge acțiunea față de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul R. M. domiciliat în B., str.

L., nr.6, sc.2, ap.25, împotriva pârâtului C. N. "P. R. "; B. cu sediul în B., str.O., nr.83 și, în consecință:
- dispune anularea deciziei nr. 17/_ emisă în favoarea reclamantului, parțial, numai în ceea ce privește salariul stabilit și emiterea unei noi decizii care să cuprindă salariul de bază pentru anul 2010 calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute de reclamant potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit acestuia în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000, conform Legii nr. 221/2008, salariu de bază în funcție de care urmează a se calcula celelalte drepturi bănești de care a beneficiat reclamantul, celelalte mențiuni ale deciziei nr. 17/2010 rămânând nemodificate;
- obligă pârâtul C. N. "P. R. "; B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008 și să plătească reclamantului diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010;
- dispune anularea deciziei nr. 19/_ emisă în favoarea reclamantului, parțial, numai în ceea ce privește salariul stabilit și emiterea unei noi decizii care să cuprindă salariul de bază începând cu_ calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute de
  reclamant potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2010 și care trebuia plătit acestuia în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000, conform Legii nr. 221/2008 și ținând seama de majorarea cu 15% a cuantumului salariilor acordate pentru luna octombrie 2010, începând cu 1 ianuarie 2011, dispusă prin Legea nr. 285/2010, salariu de bază în funcție de care urmează a se calcula celelalte drepturi bănești de care a beneficiat reclamantul, celelalte mențiuni ale deciziei nr. 19/2011 rămânând nemodificate;
- obligă pârâtul C. N. "P. R. "; B. să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantului potrivit Legii nr. 285/2010 în raport de salariul de bază din luna octombrie 2010 stabilit conform Legii-cadru nr. 330/2009 în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009 stabilit potrivit Legii nr. 221/2008 și să plătească reclamantului diferența dintre suma plătită efectiv cu acest titlu și suma cuvenită pe perioada 1 ianuarie 2011 - 13 mai 2011 actualizată cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data efectivă a plății;
- respinge ca neîntemeiate pretențiile reclamantului formulate după data de 13 mai 2011 și până la zi, actualizate cu indicele de inflație;
- obligă pârâtul C. N. "P. R. "; B. să calculeze și să plătească reclamantului drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pe perioada 1 decembrie 2009 - 31 decembrie 2009;
- obligă pârâtul C. N. "P. R. "; B. să plătească reclamantului diferența dintre suma cuvenită și cea încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, cu titlu de indemnizație concediu de odihnă;
- respinge ca neîntemeiate pretențiile formulate pe perioada concediului de odihnă începând cu data de 3 iulie 2010;
- respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului de plată a diferențelor salariale dintre sumele încasate în baza Legii nr. 118/2010 și sumele stabilite prin contractul colectiv de muncă, pe perioada ulterioară efectuării concediului de odihnă și până la data de 31 decembrie 2010;
- obligă pârâtul C. N. "P. R. "; B. să înscrie în carnetul de muncă al reclamantului drepturile salariale recunoscute acestuia până la data de 1 ianuarie 2011;
- respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtului C. N. "P.

R. "; B.

să înscrie în carnetul de muncă drepturile cuvenite reclamantului începând cu 1 ianuarie 2011.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER

I. C.

cu votul consultativ al asistenților judiciari,

Z. L. P. S.

Red.Dact.I.C-PS _

Sentința civilă nr. 1805/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1805/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă