Sentința civilă nr. 2669/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2669/2013
Ședința publică de la 14 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -M. V.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei în litigii de muncă privind pe reclamant B. S. P. și pe pârât C. T. DE C. A. M. C. N., pârât C. LOCAL AL MUN.C. N., pârât P. MUN.C. N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că reclamantul a depus la dosar prin registratura instanței în data de_ răspuns la întâmpinarea pârâtilor C. Local al Municipiului C. și Primăriei Municipiului C. .
Instanța respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de paratii prin întâmpinare și în temeiul art. 137 alin. 2 C.pr.civilă uneste cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului material la actiune cu privire la pretentiile solicitate aferente perioadei_ -_ .
Se constată că reclamantul a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă. Cauza fiind în stare de judecată, instanța o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de_ sub nr. de mai sus, reclamantul B. S. P., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. T. DE C.
A. M. C. N., C. LOCAL AL MUN.C. N. și P. MUN.C. N., să se dispună obligarea pârâților la calcularea și la plata diferențelor salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței cât și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că Guvernul României a aprobat la_ O.G. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, iar potrivit alin. 1, lit. b din această ordonanță, coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10% începând cu_ față de nivelul din_ ,
fiind menționată valoarea coeficientului de multiplicare pentru perioada până la_ . Potrivit susținerilor reclamanei O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/_, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare l,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400 lei pentru perioada 01.10-_ și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare și pârâții nu au procedat la calculul si la plata drepturilor salariale potrivit acestei legi.
În drept au fost invocate prevederile art. 268 alin.1 lit.c din Codul Muncii, art. unic din Legea 221/2008 și ale OG 15/2008.
Pârâții C. LOCAL AL MUN.C. N. și P. MUN.C. N. au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând dispozițiile Legii 128/1997, OUG 31/2009, Legea 259/2009, OUG 41/2009, Legea 300/2009, OG 15/2008, Legea 221/2008.
Cererea este scutită de plata ataxie judiciare de timbru în temeiul art. 270 C.muncii
rep..
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la
pretențiile aferente perioadei_ -_ ridicată din oficiu, instanța reține că potrivit art. 6 alin.4 Nou cod civil, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, fiind așadar aplicabile în speță dispozițiile legale anterioare intrării în vigoare a Noului Cod civil, astfel încât excepția poate fi invocată din oficiu de instanța de judecată.
Potrivit prevederilor art. 283 alin.1 lit. c din Legea 53/2003 (Codul muncii), "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat _";.
În cauză s-a solicitat obligarea și la plata diferențelor salariale aferente perioadei _
- și pentru viitor actualizate cu coeficientul de inflație, însă raportat la data scadenței sumelor pretinse cu titlu de diferențe salariale și la data înregistrării cererii, instanța reține că a fost depășit termenul de prescripție de 3 ani.
Totodată, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, astfel că pe baza probelor administrate in cauza, instanța constata ca este prescris dreptul material la acțiune privind sumele reprezentând diferențe salariale aferente perioadei_ -_ . Pentru acest motiv, in temeiul prevederilor art. 283 alin.1 lic.c Codul muncii, va admite în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele aferente perioadei_ -_ si, in consecința va respinge cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata diferențelor salariale aferente perioadei_ -_ ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Analizând și coroborând ansamblul materialului probator administrat în cauză, constată următoarele:
Reclamantul B. S. P. are calitatea lor de cadru didactic în perioada_ și până în prezent, astfel cum rezultă din carnetul de muncă al acestuia (f. 9-10).
Asupra cadrului legislativ care reglementează materia, instanța reține că prin dispozițiile O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit.b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Ordonanța nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -31
decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007. Ulterior, prin, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de Parlament .
Prin Decizia nr. 1221/_ publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a OUG 136/2008, Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, aastfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG 136/2008 a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O.U.G. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr.759/11 noiembrie 2008, prin care a fost modificată denumirea
O.G. nr.15/2008, prin art.I pct.2 și 3 și au fost reduse în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008 . Dispozițiile art.I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, publicată în M.O. - Partea I, nr.464/6 iulie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin Decizia nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar . Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O.U.G. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Instanța reține că întrucât modificările aduse O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
Ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, tribunalul consideră că în prezent
O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin Legea nr.221/2008.
De asemenea, mai reține instanța că potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Totodată, instanța reține jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate consacrat în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Astfel, reclamanții dețin un bun în sensul Convenției, în sensul de valori patrimoniale, inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficiență în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său, dreptul lor fiind consacrat de un act normativ în vigoare. De asemenea, reclamanții sunt beneficiari ai dispozițiilor O.G. nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008 și în această calitate pot pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale. Această
"speranță legitimă"; a reclamanților își găsește justificarea și în numeroasele modificări legislative prin intervenția Guvernului, care prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ (Străin și alții împotriva României, nr.57.001/00, C.E.D.O. 2005-VII, 21 iulie 2005, Păduraru împotriva României, Podeanu împotriva României, R. împotriva României). Totodată, prin numeroasele modificări legislative a căror neconstituționalitate a fost declarată succesiv de instanța de control constituțional, s-a produs o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea drepturilor salariale.
În lumina aceleiași jurisprudențe, tribunalul reține că pentru ca o ingerință să fie socotită în conformitate cu dispozițiile art. Prot.1 la Convenție, aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să fie impusă de o cauză de utilitate publică și, nu în ultimul rând, să fie proporțională cu scopul legitim urmărit, în sensul de a păstra un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza Viașu împotriva României).
În speță, se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament .
În acest context, văzând și dispozițiile art. 20 alin.2 din Constituția României, instanța va face aplicarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului care constituie o garanție a respectării drepturilor conferite particularilor.
Mai mult, instanța reține forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curtii Constitutionale prin care au fost declarate neconstitutionale ordonantele de urgenta ale Guvernului nr 136/2008, nr 151/008 si nr 1/2009 dispozitiile OG nr 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin legea nr
221/2008, constituie temei legal pentru diferenta dintre drepturile salariale cuvenite functiior didactice potrivit acestui act normativ si drepturile salariale efectiv incasate, cu incepere de la 31 ianuarie 2009, respectiv 6 februarie 2009 si pana la data de 31 decembrie 2009. De asemenea, pentru rațiuni asemănătoare, instanța supremă a statuat că raportat la dispozițiile art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Astfel încât în perioada_ și până la data de_, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, prin care a fost reglementată unitar salarizarea personalului didactic, reclamantul este îndreptățit la plata acestor diferențe salariale.
În speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul reține că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
Pentru toate considerentele expuse, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, astfel că, văzând și soluția pronunțată pe excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei_ -_, va admite în parte acțiunea formulată reclamantul B. S. P. în contradictoriu cu pârâții C. T. DE C. A. M. C. -N., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. și
va obliga pârâta de rândul I, în calitate de angajator la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și Legii nr. 285/2010, începând cu data de 01 mai 2009, până la data de 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective. De asemenea, va obliga pârâții C. LOCAL și P. MUNICIPIULUI C. -N. să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești. Va respinge pretențiile aferente perioadei_ -_ ca fiind prescris dreptul material la acțiune și cele ulterioare datei de_, ca neîntemeiate.
Va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, pentru perioada_ -_ .
Admite în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamantul B. Ș. - P.
, cu domiciliul în C. -N., str. D. nr. 14, jud. C., în contradictoriu cu pârâții C.
T. DE C. A. M. C. -N., cu sediul în C. -N., str. Moților nr. 78-80, jud.
C., C. LOCAL și P. MUNICIPIULUI C. -N., ambii cu sediul în C. -N., str. Moților nr. 1-3, jud. C. .
Obligă pârâta de rândul I, în calitate de angajator la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele
cuvenite reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și Legii nr. 285/2010, începând cu data de 01 mai 2009, până la data de 13 mai 2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Obligă pârâții C. LOCAL și P. MUNICIPIULUI C. -N. să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești
Respinge pretențiile aferente perioadei_ -_ ca fiind prescris dreptul material la acțiune și cele ulterioare datei de_, ca neîntemeiate.
Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
R. -M. V.
Asistent judiciar,
B. -A. C.
Asistent judiciar,
A. Ș.
Grefier,
C. T.
Red./Dact. RMV/_