Sentința civilă nr. 2699/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._

Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.2699

Ședința publică din 27 mai 2013

Completul compus din :

Președinte: P. R. M., judecător Ș. L., grefier

Asistenți judiciari:

P. R. S.

V. R. I.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții: F. Ș., domiciliat în com. S., str. G., nt.95/A, județul Sălaj, S. Ș., domiciliat în com. S., str. S., nr.30, județul Sălaj, B. I., domiciliat în com. S., str.

  1. , nr.12, județul Sălaj și B. E., cu domiciliul în com. S., str. V., nr.11, județul Sălaj, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA S., cu sediul în S.

    , str. M., nr.31, județul Sălaj, având ca obiect calcul drepturi bănești.

    La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamanților, av. av. Crișan Otilia, lipsă fiind reclamanții și pârâta.

    Procedura de citare este legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;.

    Reprezentanta reclamanților, av.Crișan Otilia solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de instanță pentru acordarea condițiilor de muncă ulterior lunii aprilie 2001 și a se lua act de renunțarea reclamanților la judecarea cererii privind obligarea pârâtei la plata sporurilor salariale aferente grupei I de muncă pentru perioada solicitată în cererea de chemare în judecată.

    Nemaifiind cereri în probațiune, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

    Reprezentanta reclamanților, av. Crișan Otilia solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de instanță pentru acordarea condițiilor de muncă ulterior lunii aprilie 2001 și a se lua act de renunțarea reclamanților la judecarea cererii privind obligarea pârâtei la plata sporurilor salariale aferente grupei I de muncă pentru perioada solicitată în cererea de chemare în judecată iar pe fond solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.

    T R I B U N A L U L

    Prin cererea lor precizată reclamanții F.

    S., SS, B.

    I., B.

    E.

    au chemat în judecată pârâta SC S. SA S.

    solicitând instanței:

    - să constate că aceștia au desfășurat activitate în grupa I de muncă până la_, respectiv în condiții speciale ulterior acestei date corespunzător perioadelor:_ -_ pentru F. Ș. ;_ -_, pentru S. Ș. ;

    _ -_, pentru B. E. ;_ -_ pentru B. I. .

    • să oblige pârâta să le elibereze adeverințe în care să fie evidențiate aceste perioade ca lucrate în grupa I de muncă și în condiții speciale.

    • să oblige pârâta să facă cuvenitele înscrieri în carnetele de muncă ale reclamanților.

    • să oblige pârâta să plătească reclamanților sporurile salariale cuvenite pentru condițiile de muncă.

Printr-o cerere scrisă depusă la dosarul cauzei în ședința publică din_ reclamanții au renunțat la judecată în privința acestui ultim capăt de cerere.

În motivarea cererii lor reclamanții arată faptul că au fost angajații pârâtei, iar începând cu data de_ și-au desfășurat activitatea în condiții speciale în proporție de 100%, fiind angajați în funcția de electrician.

Se mai arată faptul că restul colegilor de muncă care desfășurau același tip de activitate au fost încadrați în grupa a I a de muncă dar pentru reclamanți nu s-au făcut demersuri de încadrare în grupa I de muncă.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâta arată faptul că este continuatoarea Exploatării Miniere Sălaj, iar situația prezentată de reclamanți este conformă cu realitatea iar unitatea nu a făcut demersuri pentru încadrarea acestora în grupa I de muncă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare de specialitate.

În cadrul ședinței publice din_, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților pentru perioada ulterioară date de_ .

Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:

În privința excepției inadmisibilității instanța reține faptul că În data de 28 august 2003 a fost adoptată H.G. nr. 1025 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.

Articolul 2 al acestui act normative prevede :";(1) criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de munca în condiții speciale sunt următoarele:

  1. încadrarea locurilor de munca în grupa I de munca, anterior datei de 1 aprilie 2001;

  2. desfășurarea activității în condiții speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectiva numai în locurile de munca definite la art. 1 lit. a);

  3. existenta la locurile de munca în condiții speciale a unor factori de risc care nu pot fi inlaturati, în condițiile în care s-au luat măsurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislația de protecție a muncii în vigoare;

  4. efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securității și sănătății în munca, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale și înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani;

  5. efecte asupra capacității de munca și stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacității de munca, pe perioada ultimilor 15 ani.

(2) Încadrarea persoanelor în locuri de munca în condiții speciale se va realiza în condițiile îndeplinirii tuturor criteriilor menționate la alin. (1).";

Metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale presupune îndeplinirea următoarelor operațiuni a căror ordine cronologică a fost stabilită de legiuitor la art. 3 :

  1. nominalizarea

    locurilor de munca care se solicita a fi încadrate în condiții speciale, efectuată de angajator împreună

    cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii;

  2. solicitarea de verificare

    a activităților cuprinse în lista locurilor de munca în condiții speciale, initiata de angajator împreună

    cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii, adresată inspectoratului teritorial de munca pe raza căruia se afla locul de munca respectiv sau Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare. Lista locurilor de munca în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri, este prevăzută în anexa nr. 1;

  3. verificarea

    de către inspectoratele teritoriale de munca sau Comisia Nationala pentru Controlul Activităților Nucleare a locurilor de munca nominalizate la lit. a), din punct de vedere al îndeplinirii măsurilor tehnico- organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale prevăzute de legislația privind protecția muncii ori în normele fundamentale de securitate radiologica, după caz, confirmată prin procesul-verbal întocmit conform anexei nr. 2.1, respectiv anexei nr. 2.2;

  4. efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii, în vederea identificarii factorilor de risc care nu pot fi inlaturati, conform criteriului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. c), precum și a efectelor asupra persoanelor, definite conform criteriului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. d);

  5. efectuarea expertizei medicale, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii, în vederea identificarii și interpretării datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, al structurilor medicale de medicina muncii și al comisiilor de expertizare a capacității de munca, pentru confirmarea criteriului stabilit la art. 2 alin. (1) lit. e).

(2) Etapele prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) sunt condiționate de rezultatul verificării menționate la alin. (1) lit. c).";

Procedura presupune, prin urmare, o acțiune comună inițiată de angajat împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii.

Conform art. 3 alin.(3), pasivitatea angajatorului, îndreptățește sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori responsabilul cu protecția muncii să sesizeze inspectoratele teritoriale de munca, care vor dispune verificarea locurilor de munca conform alin. (1) lit. c).

Pe baza dosarului care cuprinde documentele prevăzute de art. 5 alin.3, Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale formată din reprezentanți ai Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și ai Ministerului Sănătății, acordă avizul sau respinge motivate solicitarea de emitere a acestuia.

Potrivit art. 13, angajatorii și/sau sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca, care nu au primit aviz pentru încadrarea locurilor de munca în condiții speciale, pot formula plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei care, împreună cu Ministerul Sănătății, o va soluționa în termen de 30 de zile, prin decizie rămasă definitiva.

Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanta judecătorească competenta, potrivit legii.

Angajatorii împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori cu responsabilul cu protecția muncii au putut solicita în baza acestui act normativ, reevaluarea locurilor de munca pana la data de 31 decembrie 2004.

Sindicatul salariaților însă, nu a înțeles să acționeze în temeiul art. 3 alin.3 din H.G. nr. 1025/2003, mai sus citat, respectiv să solicite inspectoratului territorial de muncă verificarea locurilor de muncă pentru întocmirea procesului verbal care se constituie într-un document obligatoriu la dosarul care se înaintează Comisiei pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale.

Această pasivitate a creat imposibilitatea de a solicita instanței verificarea activității acestei comisii, în cazul emiterii unui refuz motivat.

Solicitarea de încadrare a locurilor de muncă direct de către instanță nu este admisibilă, întrucât o soluție pe fond ar presupune depășirea limitelor puterii judecătorești.

Accesul la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă puterea de a examina orice chestiune de fapt și de drept, aceasta având limite inerente rolului și statutului puterii judecătorești într-un stat de drept supus principiului separației puterilor în stat. Instanța reține că valorificarea efectivă a dreptului de acces la justiție se putea realiza pe alte căi, ignorate de reclamant.

Pentru aceste motive, excepția inadmisibilității acțiunii urmează a fi admisă. Pe fondul cauzei instanța reține faptul că reclamanții au fost angajații

Exploatării Miniere Sălaj, având funcția de electricieni, asigurând și supraveghind funcționarea instalațiilor din subteran și de la suprafață.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în prezentul dosar (f.87-

93) reiese faptul că pentru perioada anterioară datei de_ (data intrării în vigoare a Legii 19/ 2000) activitatea reclamanților se încadrează în grupa I de muncă în proporție de 100%.

Expertul a constatat faptul că reclamanții au desfășurat activități de complexitate ridicată fiind singurii autorizați în instalații de înaltă tensiune și și-au desfășurat activitatea inclusiv în subteran.

Pentru asigurarea funcționării fără întrerupere și în condiții de siguranță sporită a instalațiilor electrice acestea sunt exploatate, întreținute și reparate de

către personal cu calificare deosebită care este supus la numeroase restricții impuse de:

  • necesitatea unei foarte bune pregătiri profesionale determinată de riscurile și complexitatea instalațiilor.

  • necesitatea unor capacități fizice și medicale, impuse de necesitatea disponibilității pentru efortul necesar lucrului în condiții specifice: la înălțime, în condiții de microclimat vitreg, lucru în ture și pe timp de noapte

  • necesitatea perfecționării continue determinată de modernizarea instalațiilor și modificarea prescripțiilor tehnice, a normelor de protecția muncii

  • necesitatea siguranței în funcționarea sistemului energetic, ceea ce constituie un factor însemnat de suprasolicitare psihică

  • necesitatea susținerii examinărilor anuale profesionale.

În concluzii expertul a arătat faptul că se justifică încadrarea activității desfășurate de reclamanți în grupa I de muncă în procent de 100%, pentru perioada_ -_, conform prevederilor Ordinului nr.50/1990.

Instanța apreciază concludentă opinia expertului și în consecință va admite cererea reclamanților privind constatarea faptului că activitatea desfășurată în perioada_ -_ se încadrează în grupa I de muncă.

În temeiul art.40 alin.(2) lit.h) din Codul muncii obligă pârâta să elibereze reclamanților adeverințe care să rezulte activitatea desfășurată de reclamanți în grupa I de muncă în perioada_ -_ .

Pentru aceste motive,

În numele Legii H O T Ă R Ă Ș T E:

Ia act de renunțarea reclamanților la judecarea cererii privind obligarea paratei la plata sporurilor salariale aferente grupei I de munca pentru perioada solicitata.

Admite excepția inadmisibilității acțiunii privind cererea reclamantului F. Ș. de obligare a paratei la încadrarea activității desfășurate de reclamant in perioada_ -_ in condiții speciale de munca, excepție invocata din oficiu de către instanța.

Admite excepția inadmisibilității acțiunii privind cererea reclamantului S. Ș. de obligare a paratei la încadrarea activității desfășurate de reclamant in perioada_ -_ in condiții speciale de munca, excepție invocata din oficiu de către instanță.

Admite excepția inadmisibilității acțiunii privind cererea reclamantului B.

E. de obligare a paratei la încadrarea activității desfășurate de reclamant in perioada_ -_ in condiții speciale de munca, excepție invocata din oficiu de către instanța.

Admite excepția inadmisibilității acțiunii privind cererea reclamantului B.

I. de obligare a paratei la încadrarea activității desfășurate de reclamant in perioada_ -_ in condiții speciale de munca, excepție invocata din oficiu de către instanța.

Admite acțiunea precizata formulată de reclamanții F. Ș., domiciliat în com. S., str. G., nt.95/A, județul Sălaj, S. Ș., domiciliat în com. S., str. S., nr.30, județul Sălaj, B. I., domiciliat în com. S., str. T., nr.12, județul Sălaj și B. E., cu domiciliul în com. S., str. V., nr.11,

județul Sălaj, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA S., cu sediul în S., str.

M., nr. 31, județul Sălaj, privind încadrarea activității desfășurate in perioada_ -_ .

Obligă pârâta sa elibereze reclamanților adeverința care să constate acest

fapt.

Definitiva.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2013.

Președinte,

Asistenți judiciari.

Grefier,

P. R.

M.

P. R. S.

V. R. I. Ș. L.

Red.P.R.M./_

Dact.Ș.L./_ /7 ex.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2699/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă