Sentința civilă nr. 3065/3013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA I CIVILĂ DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.3065/F/3013 Ședința publică din data de 02 decembrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: M. | L. | B., judecător |
GREFIER: L. | D. |
Cu participarea asistenților judiciari:
V. C. M. A. LS
Pe rol fiind acțiunea civilă formulată de reclamantul L. T. M. în contradictoriu cu pârâta R. N. a P. R. prin DS B. -N., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamant avocat Bora Ieronim cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentantul pârâtei consilier juridic Timoce G. V. cu delegație la dosar, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la dosar s-au depus note scrise din partea pârâtei, prin care se solicită admiterea excepției invocate, iar pe fond respingerea acțiunii.
Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Tribunalul dispune deschiderea dezbaterilor și acordă cuvântul reprezentanților părților asupra excepției și asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamantului, avocat Bora Ieronim, solicită respingerea excepției invocată de pârâtă, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată pentru motivele arătate în scris și pe care le susține în ședință, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar note scrise și practică judiciară.
Reprezentantul pârâtei, consilier juridic Timoce G. V., solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat, respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată pentru motivele arătate în notele de ședință depuse la dosar și pe care le susține în ședința publică.
Tribunalul închide faza dezbaterilor și reține cauza în pronunțare.
Deliberând constată,
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul L. T. M.
a chemat în judecată pe pârâta R. N. a P. R., prin DS B. -
N.,
solicitând instanței obligarea pârâtei să-i plătească sporul de risc de 25% din salariul de bază, pentru perioada cât a avut calitatea de angajat al acesteia. A mai solicitat obligarea pârâtei să-i plătească suma reprezentând compensația în bani, calculată potrivit art.76 din contractul colectiv de muncă, în cuantum net în funcție de vechimea în unități silvice și salariul brut din contractul individual de muncă în vigoare la data încetării acestuia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a reliefat că reclamantul a fost angajatul pârâtei și că potrivit art.127 din Codul silvic, personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice beneficiază de un spor de sporul de risc de 25% din salariul de bază, iar acest spor nu i-a fost plătit de către pârâtă pe întreaga perioadă cât a fost salariatul acesteia.
A mai susținut că în luna decembrie 2012, deoarece s-a desființat ocolul silvic unde lucra și singura posibilitate oferită de a rămâne angajat al pârâtei era de a se muta în altă localitate cu locul de muncă, motiv pentru care au convenit să înceteze contractul individual de muncă prin acordul părților. În consecință, potrivit art.76 alin.3 lit.d din contractul colectiv de muncă pârâta trebuia să-i achite o compensație în bani, însă nu a făcut acest lucru, deși reclamantul i-a adresat solicitări în acest sens. În drept, s-au invocat art.37 și urm., art.229 și urm., art.253 și urm, art.266,
art.270 și urm. Codul muncii, art.127 din Codul silvic, contractul colectiv de muncă.
Acțiunea formulată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Pârâta, în termen legal, a depus la dosar întâmpinare
prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește acordarea sporului de risc de 25% pentru perioada anterioară datei de_, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiate f.10-12.
În ce privește excepția prescripției invocate a susținut că ținând cont de data introducerii acțiunii în_, raportat la obiectul acțiunii operează termenul de prescripție de 3 ani, motiv pentru care se impune admiterea excepției și respingerea ca prescris a primului petit pentru perioada anterioară celor trei ani de la data formulării cererii.
Sub aspectul fondului cauzei, pârâta a susținut că primul petit nu este întemeiat, dat fiind faptul că din însăși sintagma spor de risc se înțelege că acest spor se acordă personalului silvic a căror atribuții specifice prezintă risc, iar ulterior, nici legiuitorul și nici alte organe abilitate nu au stabilit modalitatea de stabilire a personalului ce trebuie să beneficieze efectiv de acest spor, în lipsa unor asemenea reglementări, prestațiile respective nu se acordă automat, ci trebuie stabilite prin negocierea părților și înscrise în contractul individual de muncă.
Referitor la cel de-al doilea petit, pârâta a arătat că reclamantul a solicitat expres să se aprobe desfacerea contractului de muncă cu acordul părților, sens în care a fost emisă decizia de încetare a contractului individual de muncă nr.111/2012, prin care contractul individual de muncă al acestuia a încetat începând cu data de_ . Pârâta a mai arătat că există o diferență clară între desfacerea contractului de muncă din motive neimputabile salariatului și încetarea contractului de muncă ca urmare a acordului părților. Pârâta nu și-a mutat sediul în altă localitate, ci a suferit o reorganizare, prin restrângerea activității la finalul anului 2012, iar reclamantul a fost inițial parte a procedurilor de concediere colectivă, inițial a optat pentru postul disponibil de pădurar în cadrul subunității Ocolul silvic B., sens în care a fost și încheiat actul adițional nr.4490/_, dar ulterior a solicitat încetarea contractului de muncă prin acordul părților.
Reclamantul a depus la dosar, în termen legal, răspuns la întâmpinare și precizare a cererii inițiale
f.69-70.
Reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită acordarea sporul de risc doar pentru cei 3 ani anterior introducerii acțiunii.
În ce privește sporul de risc, a arătat că art.127 Codul silvic prevede imperativ obligația pârâtei de a achita acest spor atât timp cât salariatul a făcut parte din
personalul silvic, așa cum este și cazul acestuia, nefiind întemeiată apărarea pârâtei că sporul trebuia inclus în contractul individual de muncă, deoarece printr-un asemenea contract nu se pot încălca norme legale imperative.
În privința compensației în bani, reclamantul a susținut că încetarea contractului în baza acordului părților a fost determinată de imposibilitatea acestuia de a-și desfășura activitatea în localitatea B., contractul de administrare încheiat de pârâta cu Comuna R. a încetat în decembrie 2012, iar el nu putea să-și desfășoare activitatea la B. la peste 70 km. depărtare de domiciliu, în consecință consideră că sunt aplicabile și în cazul său prevederile art.76 alin.3 lit.d din contractul colectiv de muncă, iar pârâta trebuia să-i achite o compensație în bani.
Pârâta a depus la dosar note de ședință f.78-79
prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat în ce privește petitul din acțiune privind obligarea la plata sporului de risc. În acest sens, s-a arătat că în dosarul nr._ al Curții de apel București a avut loc un proces între Federația sindicatelor din silvicultură Silva și pârâtă, iar prin sentința civilă nr.2229 a fost respinsă acțiunea reclamantei, soluție menținută prin decizia nr.3496 a Înaltei curți de casație și justiție, reclamantul din acest dosar fiind membru de sindicat în Federația sindicatelor din silvicultură Silva .
Reclamantul a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat respingerea excepției invocate de pârâtă
f.89.. În acest sens, a susținut că nu există identitate de părți obiect și cauză între cele două pricini, obiectul acțiunii în dosarul nr._ al Curții de apel București a fost obligație de a face, obiectul acestuia dosar este o obligație de a da, respectiv de a-i plăti sporul de risc, temeiul juridic a fost diferit, în dosarul menționat s-au invocat prevederile legii nr.554/2004, în acest dosar, reclamantul a invocat prevederile Codului muncii, iar acțiunea formulată în acel dosar nu a fost introdusă în calitate de reprezentant al reclamantului, ci în calitate de organism social interesat conform art.2 lit.s din legii nr.554/2004.
Examinând în prealabil excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâtă
, tribunalul constată că aceasta nu este fondată, motiv pentru care va fi respinsă ca atare potrivit argumentelor ce vor fi reliefate în cele ce urmează.
Potrivit art.431 Noul cod de procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleași cauze și pentru aceleași obiect, iar conform art.430 din același cod, are autoritate de lucru judecat hotărârea judecătorească ce soluționează în totul sau în parte fondul procesului. Din aceste dispoziții legale incidente în cauză reiese faptul că trebuie întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză pentru a se putea respinge o acțiune în temeiul acestei excepții.
În speță, tribunalul constată că pârâta a invocat această excepție raportat la sentința civilă nr.2229/_ a Curții de apel București, pronunțată în dosarul nr._
, prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Federația sindicatelor din silvicultură Silva în contradictoriu cu pârâta R. N. a P. R.
. Din examinarea acestei hotărâri, tribunalul constată că Federația sindicatelor din silvicultură Silva a acționat în calitate de organism social interesat, obiectul acțiunii l-a constituit obligarea pârâtei de a sporul de risc de 25% din salariul de bază personalului silvic, temeiul legal invocat fiind art.2 lit.s din legii nr.554/2004 f.82- 84.
Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de reclamanta federație prin decizia nr.3496/_ a Înaltei curți de casație și justiție f.85-87.
Tribunalul consideră că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art.431 Noul cod de procedură civilă, fiindcă obiectul celor două dosare este diferit, în acest dosar un salariat a solicitat obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, în timp ce în dosarul anterior reliefat, obiectul l-a constituit o acțiune în contencios administrativ formulată de o federație sindicală împotriva unei pârâte în calitate de autoritate publică, cauza fiind de asemenea diferită, în drept în prezentul litigiu, fiind aplicabile prevederile legale invocate de reclamant din Codul muncii, în timp ce în dosarul menționat s-a analizat litigiul din perspectiva prevederilor legale din legea nr.554/2004. Și în ce privește părțile, trebuie remarcat că Federația sindicatelor din silvicultură Silva a acționat în calitate de organism social interesat, aspect menționat în considerentele sentinței atacate, iar nu ca și reprezentant legal al reclamantului ori în numele și pentru acest reclamant.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul va respinge excepția invocată de pârâtă și va analiza pe fond acțiunea dedusă judecății.
Tribunalul arată că, față de precizarea acțiunii inițiale, nu se mai impune analizarea și soluționarea excepției excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește acordarea sporului de risc de 25% pentru perioada anterioară datei de_, ținând cont de faptul că reclamantul a solicitat doar sporul de risc doar pentru cei 3 ani anterior introducerii acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului în ce privește fondul cauzei
, tribunalul reține următoarele.
Reclamantul a lucrat în cadrul pârâtei încă din_, aspect reieșit din copia carnetului de muncă depus la dosar f.14-27, fiind angajat pe postul de tehnician șef district la Ocolul silvic R., aspect reieșit din actele adiționale la contractul individual de muncă. În cadrul pârâtei s-a procedat la o reorganizare în anul 2012, fiind declanșată procedura concedierii colective, reclamantul primind un preaviz în acest sens f.32, iar reclamantul prin cererea din_ a acceptat postul de pădurar la Ocolul silvic B. f.33, sens în care a fost și încheiat actul adițional nr.4490/_ f.34, dar ulterior reclamantul a solicitat încetarea contractului de muncă prin acordul părților f.35, sens în care a fost emisă decizia nr.111/_ prin care s-a decis ca începând cu data de 15 decembrie 2012 reclamantului în calitate de pădurar îi încetează contractul de muncă potrivit art.55 lit.b Codul muncii, decizie necontestată de reclamant f.36.
În ce privește primul petit din acțiune prin care reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtei să-i plătească sporul de risc de 25% din salariul de bază, tribunalul constată că este întemeiată potrivit celor ce vor fi reliefate în cele ce urmează.
Potrivit art.127 alin.5 Codul silvic, act normativ intrat în vigoare din_, personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităților teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior și al Regiei Naționale a P. - R. beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază.
Tribunalul observă că legiuitorul nu a impus alte cerințe înafara de cea de a face parte din categoria personalului silvic, nefiind fondate apărările pârâtei sub acest aspect că doar personalul ce lucrează efectiv în condiții de lucru ce implică riscul ar trebui să beneficieze de acest spor, fiindcă nu există nici o condiționare a acordării acestui spor în textul legii, situație în care dacă legiuitorul nu distinge, nici interpretul acesteia nu poate distinge și să adauge alte cerințe.
Ar fi corectă această susținere a pârâtei, dacă prin lege s-ar fi condiționat acordarea acestui spor de risc și s-ar fi dispus că persoanele ce trebuie să beneficieze în concret de acest spor vor fi stabilite în funcția de activitatea concretă desfășurată sau în funcție de alte criterii indicate în acte de executare ulterioare, însă o asemenea prevedere legală nu există, situație în care orice salariat ce a făcut parte din personalul silvic și a activat în cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităților teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior și al Regiei Naționale a P. - R. ar urma să beneficieze de un spor de risc de 25% din salariul de bază.
În cauză, în mod evident reclamantul a făcut parte din categoria personalului silvic, ocupând postul de pădurar și tehnician șef district, acesta depunând la dosar diploma de bacalaureat în profilul silvicultură și exploatări forestiere f.136. Tribunalul arată că nu este întemeiată apărarea pârâtei că sporul de risc trebuia inclus în contractul individual de muncă, deoarece printr-un asemenea contract nu se pot încălca norme legale imperative, art.40 alin.2 lit.c Codul muncii arătând că angajatorul are obligația de să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Având în vedere această situație, tribunalul constatând că pârâta nu i-a achitat reclamantului sporul de risc de 25% din salariul de bază în ultimii 3 ani anterior introducerii acțiunii, urmează să admită acest petit și să oblige pârâta să plătească reclamantului un spor de risc de 25% din salariul de bază pentru perioada 04 martie 2010-15 decembrie 2012, data încetării raporturilor de muncă între părțile litigante.
Tribunalul va respinge ca nefondat celălalt capăt de cerere din acțiune prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească suma reprezentând compensația în bani, calculată potrivit art.76 din contractul colectiv de muncă, în cuantum net în funcție de vechimea în unități silvice și salariul brut din contractul individual de muncă în vigoare la data încetării acestuia.
În acest sens, tribunalul constată că potrivit art.76 alin.3 lit.d din contractul colectiv de muncă la desfacerea contractului de muncă din motive neimputabile unitatea va acorda salariatului o compensație în bani în cuantum net în funcție de vechimea avută în unități silvice și de salariul din contractul individual de muncă în vigoare la data concedierii f.49.
Din această prevedere contractuală opozabilă părților litigante în egală măsură, tribunalul constată că o asemenea compensație în bani se acordă doar în cazul concedierii din motive neimputabile salariatului, iar nu și-n cazul încetării contractului de muncă prin acordul părților, așa cum s-a întâmplat în speță.
Tribunalul reliefează că în Codul muncii se reglementează diferit desfacerea contractului de muncă dispusă de angajator pentru motive care nu țin de persoana salariatului, fiind aplicabile art.65 și urm. Codul muncii republicat, față de încetarea contractului individual de muncă, ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea, prevăzută de art.55 lit. b din același cod, fiind vorba de instituții juridice diferite, caz în care acestea pot produce consecințe diferite sub aspectul beneficiilor bănești de care trebuie să se bucure salariații, în primul caz fiind prevăzută acordarea de compensații bănești, în timp ce în al doilea caz nu e reglementată acordarea de compensații bănești, soluție firească atât timp cât salariatul a fost de acord cu încetarea raporturilor de muncă.
Așa fiind, tribunalul arată că reclamantul nu este îndreptățit să primească o compensație în bani fiindcă nu a fost concediat pentru motive neimputabile, dimpotrivă, inițial i s-a oferit un alt post de pădurar, pe care l-a acceptat, post din care a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților. Motivele concrete care l-au determinat pe reclamant să solicite încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților nu prezintă relevanță, esențial în soluționarea acestui petit fiind aspectul că acesta nu a fost concediat de către pârâtă.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul va admite, în parte, acțiunea civilă precizată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta, și-n consecință, va obliga pârâta să plătească reclamantului un spor de risc de 25% din salariul de bază pentru perioada 04 martie 2010-15 decembrie 2012 și se va respinge ca nefondat celălalt capăt de cerere din acțiune.
În temeiul art.451-453 Noul cod de procedură civilă, față de soluția adoptată, tribunalul constată că pârâta se află în culpă procesuală parțială față de capătul de cerere admis, motiv pentru care va fi obligată să plătească reclamantului suma de 400 lei cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariul avocațial achitat în cuantum total de 800 lei potrivit chitanței justificative depuse la dosar f.151, cealaltă parte urmând să rămână în sarcina reclamantului, acesta fiind în culpă procesuală în ce privește petitul respins din acțiunea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă.
Admite, în parte, acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul L. T.
M.,
CNP 1., domiciliat în R., str. G., nr.1135, județul B. N. ,
în contradictoriu cu pârâta R. N. a P. R. prin DS B. -N.,
cu sediul B., str. General G. B., nr.21, județul B. N., Cod fiscal 5., înregistrată în Registrul Comerțului sub J_, și-n consecință,
- obligă pârâta să plătească reclamantului un spor de risc de 25% din salariul de bază pentru perioada 04 martie 2010-15 decembrie 2012.
Respinge ca nefondat celălalt capăt de cerere din acțiune.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 400 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul B. -N. . Pronunțată în ședința publică din 02 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. B. L. D.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
V. C. M. A. LS
MLB// 4ex.// 10 decembrie 2013
