Decizia civilă nr. 3233/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3233/R/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL
M. T. și P. M. T. împotriva sentinței civile nr. 5656 din 01 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat SS D. I. T. și pârâta intimată S. G. "T. M. ", având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate reclamantului intimat și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prev. art. 242 al.2 C.pr.civ.
De asemenea, instanța constată că prin motivele de recurs, pârâtele recurente au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5656 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive invocată prin întâmpinări.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul SS D. Î. T. în numele membrilor de sindicat PLEȘOIU V., IRIMIEȘ D. și DRĂGUȘIN M. împotriva pârâților Ș. GIMANZIALĂ TEODOR M., C. LOCAL AL M. T. și P. M. T. .
A fost obligată pârâta Ș. GIMANZIALĂ TEODOR M. să reîncadreze personalul didactic reprezentat de reclamant, cu începere de la_ și până la_ potrivit prevederilor Legii nr. 221/2008 și ale Legii - cadru nr. 330/2009 și apoi până la până la_ respectiv până la intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011.
A fost obligată pârâta să calculeze și să plătească membrilor de sindicat reprezentați diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea Legii nr. 221/2008 și a Legii - cadru nr. 330/2009 pe_ - _
.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL M. T. și P. M. T. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
A fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a avut în vedere următoarele:
În privința excepției instanța a reținut că termenul de prescripție este de 3 ani, prevăzut de art. 268 lit. c din Codul Muncii, termen în care se încadrează pretențiile reclamantului ca reprezentant al membrilor de sindicat, astfel că excepția a fost respinsă.
Referitor la fondul cauzei instanța a reținut că din actele dosarului rezultă că membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea au fost angajați ai pârâtei Ș. G. TEODOR M. în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale restante.
S-a observat că Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, prin deciziile pronunțate în interesul legii nr. 3/2011 și nr. 11/2012 că pentru anul 2009 și respectiv 2010, personalul didactic din învățământ, are dreptul la un salariu lunar, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din
învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, decizii ce sunt obligatorii pentru instanțele de judecată conform art. 330 indice 7 alineatul 4 din Codul de procedură civilă.
În aceste condiții instanța a constatat că pentru perioada de până la data de_ interpretarea succesiunii textelor legale a fost efectuată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizii cărora această instanță este obligată să li se conformeze.
În privința perioadei imediat următoare datei de_ instanța apreciază, de asemenea, că acțiunea este întemeiată.
În acest sens a arătat că la baza deciziei în interesul legii nr. 11/2012 a stat în esență considerentul că potrivit art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de
încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Instanța a constatat că, similar cu art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010, pentru salarizarea pentru anul 2011, se raportează la salariul din luna octombrie 2010 (care, după cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, se raportează la cel din luna decembrie 2009).
S-a apreciat că se impune concluzia că și după data de_ reclamantul este îndreptățită la calcularea salariului în condițiile prevăzute de Legea nr. 221/2008.
Având în vedere că membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea nu și-au primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior, instanța a apreciat că cererea reclamantului se impune a fi admisă, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169 alin.1 din Codul muncii și îi va obliga pe pârâți să calculeze și să le plătească.
S-a arătat și faptul că membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea sunt îndreptățiți la calcularea în acest mod a salariului până în data de_ data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și
salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, care a instituit un nou sistem de salarizare a personalului din învățământ și nu face referire la vreun cuantum anterior al salariului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul C. LOCAL AL MUN. T. și P. MUN. T. .
Motivând recursul, C. LOCAL AL MUN. T.
a criticat hotărârea sub mai multe aspecte pe care le-a circumscris dispozițiilor art. 304/2 pct. 8 și 9 și art. 304/1 C.pr.civ.
Prezentând criticile recurentul a arătat ca un prim aspect faptul că această autoritate nu are calitate de angajator în cauza dedusă judecății. Această calitate, în raport cu membrii de sindicat pe care îi reprezintă o are Ș. G. "Tudor Mureșanu"; din T. .
Un alt aspect criticat, ce vizează fondul cauzei se referă la finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Dezvoltând critica au fost arătate următoarele:
Finanțarea nu se face din bugetul propriu al unității administrativ teritoriale, conform art. 101, alin. 2 din Legea nr. I/2011, această finanțare este asigurata din bugetul de stat. Obligativitatea alocării sumelor revine astfel M. ui Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului si nu autorităților locale cum greșit s-a reținut de către Instanța de fond. Finanțarea instituțiilor de învățământ se realizeaza descentralizat (si nu D. ) bugetele consiliilor județene, sau bugetele locale ale administrațiilor teritoriale, fiecare unitate de învățământ întocmidu-si propriul buget.
A. eatul (5) din Legea nr. 1/2011 - Legea învățământului reglementează expres faptul că: "Finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează m comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. Bucuresti";, în consecință Legea nr. 1/2011 prevede în mod expres ca finanțarea de baza cuprinde si cheltuielile de personal incluzând deci si cheltuielile cu salarizarea personalului didactic si nedidactic care isi desfășoară activitatea în unitățile de învățământ.
S-a apreciat că din economia prevederilor legale, citate anterior, se desprinde în mod clar și neechivoc faptul ca finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ se asigură prin bugetele unităților administrativ teritoriale si nu din aceste sume. Sumele de bani care sunt destinate finanțării de baza sunt acordate de la bugetul de stat. În acest sens, sumele de bani necesare pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ, cheltuieli care cuprind si sumele de bani care în obiectul prezentului litigiu sunt virate de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului local către unitățile de învatamânt destinatare.
Bugetul unității administrativ teritoriale trebuie sa cuprindă sumele de bani necesare pentru finanțarea complementara a unităților de învățământ, finanțare care cuprinde cheltuielile legate de consolidări, investiții si reparații capitale, subvenții pentru internatele si cantinele școlare.
S-a precizat într-o alta ordine de idei faptul că, potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, în cazul în speța, C. Local al M. T. si respectiv P. M. T. ca reprezentanți ai autorității publice locale în baza prerogativelor conferite de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale nu poate face altceva decât sa repartizeze creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, potrivit legii.
Recurentul a subliniat că în concret atâta vreme cât cheltuielile de personal ale unităților de învățământ (finanțare de baza) sunt acordate PRIN bugetul local, autoritățile publice locale nu pot face altceva decât să repartizeze mai departe instituțiilor publice subordonate (în acest caz unitățile de învațământ) credite bugetare aprobate. Ori de vreme ce sumele respective sunt prevăzute si alocate din bugetul de stat C. Local al M. T. (care nu este coordonator principal de credite) nu poate pune în aplicare o hotărâre judecătoreasca în lipsa sumelor necesare.
Recurentul P. MUN. T.
a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii față de această instituție.
Motivând recursul, recurentul a criticat hotărârea sub mai multe aspecte, pe care le-a circumscris dispozițiilor art. 304/2 pct. 8 și 9 și art. 304/1 C.pr.civ.
Astfel, un prim aspect vizează faptul că această autoritate nu are de calitate de angajator în raport cu membrii de sindicat pe care îi reprezintă reclamantul, această calitate o are Ș. "Tudor Mureșanu"; T. .
Apoi s-a arătat că, deși a solicitat, instanța nu a verificat dacă membrii de sindicat din prezentul litigiu pe care îi reprezintă reclamantul sunt reprezentați de reclamant și în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pentru a se evita pronunțarea unor hotărâri contradictorii.
Cu referire la fondul cauzei recurentul a arătat următoarele:
Finanțarea nu se face din bugetul propriu al unității administrativ teritoriale, conform art. 101, alin.2 din Legea nr. 1/2011, aceasta finanțare fiind asigurata din bugetul de stat. Obligativitatea alocării sumelor revine M. ui Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului nu autorităților locale cum greșit s-a reținut de către Instanța de fond. Finanțarea instituțiilor de invatamant se realizează descentralizat, prin bugetele consiliilor județene, sau bugetele locale ale unităților administrative teritoriale, fiecare unitate de invatamant intocmidu-si propriul buget.
A. eatul (5) din Legea nr. 1/2011 -Legea învățământului reglementează expres faptul ca: " Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. București" in consecința Legea nr. 1/2011 prevede in mod expres faptul ca finanțarea de baza cuprinde si cheltuielile de personal, incluzând deci si cheltuielile cu salarizarea personalului didactic si nedidactic care isi desfășoară activitatea in unitățile de invatamant.
A mai precizat faptul ca din economia prevederilor legale, citate anterior, se desprinde in mod clar si neechivoc faptul ca finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de invatamant se asigura prin bugetele unităților administrativ teritoriale si nu din acestea. Sumele de bani care sunt destinate finanțării de baza sunt acordate de la bugetul de stat. In acest sens, sumele de bani necesare pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de invatamant, cheltuieli care cuprind si sumele de bani care fac obiectul prezentului litigiu sunt virate de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului local către unitățile de invatamant destinatare.
A fost menționat că bugetul unității administrativ teritoriale trebuie sa cuprindă sumele de bani necesare pentru finanțarea complementara a unităților de invatamant, finanțare care cuprinde cheltuieli legate de consolidări, investiții și reparații capitale, subvenții pentru internatele și cantinele școlare .
In alta ordine de idei recurentul a arătat faptul că potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, in cazul in speța, P. Mun. T. ca
reprezentant al autorității publice locale in baza prerogativelor conferite de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale nu poate face altceva decât sa repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, potrivit legii, aceasta atâta vreme cat cheltuielile de personal ale unităților de invatamant (finanțare de baza) sunt acordate PRIN bugetuj local, P. Mun. T. in calitate de reprezentant al Unității Administrativ Teritoriale, neputând face altceva decât sa repartizeze mai departe instituțiilor publice subordonate (in acest caz unitățile de invatamant) creditele bugetare aprobate. Ori de vreme ce sumele respective sunt prevăzute si alocate din bugetul de stat, P. nu poate pune in aplicare o hotărâre judecătoreasca in lipsa sumelor necesare.
Curtea, analizând hotărârea din perspectiva criticilor aduse prin cele două recursuri, constată că acestea sunt nefondate, hotărârea atacată fiind legală, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Ambele recursuri au încadrat primul aspect criticat, acela referitor la lipsa calității de angajator a autorității în raport cu membrii de sindicat reprezentați de intimatul SS din Î. T., în dispozițiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ.
Potrivit acestui text este motiv de recurs când "instanța, interpretând greșit actul judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia";.
Critica este neîntemeiată întrucât instanța nu a făcut nicio interpretare a vreunui act juridic - convenție - așa cum ușor se poate observa din considerentele hotărârii.
Motivul de recurs, în discuție, bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății trebuie să precizeze care este actul pretins denaturat și în ce constă denaturarea lui, o simplă afirmație în acest sens nefiind suficientă pentru a se putea concluziona în sensul motivului de recurs.
Recurenții nu au făcut altceva decât să invoce lipsa calității de angajator în raport cu membrii de sindicat.
De altfel, prima instanță a analizat calitatea procesual pasivă a recurenților din altă perspectivă, respectiv a obligațiilor ce le incumbă din acte normative în privința finanțării învățământului preuniversitar de stat.
Acest aspect, analizat din perspectiva fondului cauzei, Curtea reține că și criticile aduse sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Astfel, o atare critică deși întemeiată pe dispozițiile legale, respectiv art. 48 alin. 1 și 4 din Legea nr. 128/1977, art. 1 din HG nr. 1618/2009, art. 5 din Legea nr. nr.11/2010) nu poate fi primită, întrucât tinde la răsturnarea interpretării obligatorii pentru instanțe a prevederilor legale vizând salarizarea personalului din învățământul preuniversitar, dată prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 3/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, astfel cum sunt evocate în motivarea
instanței de fond, redată mai sus, și a dezlegărilor date de Curtea Constituțională a României în cuprinsul deciziei nr. 877/2011 asupra singurei interpretări constituționale posibile a prevederilor art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010.
Se arată, în această decizie, că interpretarea din decizia în interesul legii nr. 3/2011 se impune și în cadrul operațiunii de aplicare a prevederilor art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010, prin care se prevede că "reîncadrarea personalului
didactic din învățăm ânt la data de 1 ian uarie 2010 se face l uând în calcul salari ile
de bază la data de 31 decembrie 2009,
stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai- decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009";.
Ca atare, apar ca neîntemeiate motivele de recurs formulate sub acest aspect.
Pe de altă parte, se invocă imposibilitatea de a se aloca alte sume de către recurenți, decât cele avansate de la bugetul de stat, din cote defalcate din TVA, cu acest titlu, prin legea bugetului de stat pe 2010, Guvernul interzicând autorităților publice locale să aloce sume din bugetul local pentru plata cheltuielilor cu salariile instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2010 și prima parte a anului 2011, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat
funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată, din punctul de vedere al reclamanților.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ- teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurenților este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, consiliul local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii recurenților, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Prin obligarea la aplicarea coeficientului de multiplicare de 1 în cuantum de
400 lei, s-a înțeles în fapt alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor astfel calculate și deci, efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
În acest sens, se reține specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Faptul că nu au fost până în prezent aprobate fonduri de la bugetul de stat pentru achitarea drepturilor salariale litigioase nu poate conduce la modificarea
sentinței atacate. Aceste aspecte privesc în fapt procedura de alimentare a bugetului local, din care se fac în final plățile pentru asigurarea salariilor cadrelor didactice. Or, acest aspect poate fi invocat în cadrul derulării raporturilor dintre recurenți și autoritățile care alimentează bugetul local, pentru a se solicita alocarea de fonduri în scopul asigurării sumelor necesare acoperirii plăților dispuse de instanță. Nu se diminuează însă participarea recurenților la raporturile juridice care, potrivit celor ce preced, întemeiază calitatea lor procesuală pasivă, nici semnificația juridică a acestor raporturi: altfel spus, recurenții rămâne a fi obligați la alocarea fondurilor bănești necesare plății sumelor restante datorate în favoarea unității de învățământ, potrivit competențelor legale la care s-a făcut referire mai sus.
Ultima critică din recurs vizează obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care arată că nu au culpă în nealocarea și neachitarea drepturilor salariale litigioase.
Or, se constată că recurenții s-au opus la admiterea acțiunii, prin întâmpinarea formulată la fond, iar pe de altă parte, în raport de considerentele dezvoltate în cele ce preced, acești recurenți reprezintă, cum s-a arătat, angajatorul în sens larg, adică statul, sub raport financiar, în ce privește salarizarea cadrelor didactice, astfel încât apare legală obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății, căzând în pretenții sub aspectul nealocării fondurilor îndestulătoare pentru plata drepturilor salariale în cuantum integral pentru reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M.
și P. M. T. împotriva sentinței civile nr. 5656 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
T. N. M. S. D.
în C.O., semnează pentru în C.O., semnează pentru
Președintele Curții de Apel Cluj Președintele Curții de Apel Cluj
Judecător V. M. Judecător V. M.
GREFIER,
B.
în C.O., semnează pentru PRIM GREFIER,
M. LENA T.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: B. G. Z.
