Sentința civilă nr. 362/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.362
Ședința publică din 21 ianuarie 2013 Completul este compus din: Președinte: P. R. M., judecător Ș. L., grefier
Asistenți judiciari:
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții: LS
D. Î. S. cu sediul în Z., P-ța U., nr.2, județul S. - în numele membrilor de sindicat: S. D., E. I., B. K., V. J., V. ANA, S. E., B. A., H. A., M. G., D. K., S. B., S. G., P. N. C.
, N. I., S. M., J. K., K. K. K., S. T., D. I., P. I.
C., B. J., B. E., P. L., S. T. ,N. B., S. L., B. E., S.
M., M. F., toți cu domiciliul procesual ales în Z. ,P-ța U., nr.2, județul S., în contradictoriu cu pârâta Ș. G. "B. I. " ȘIMLEU S. ,, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamanților, av.
Jeler Alexandru, lipsă fiind reclamanții și pârâta. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, învederează instanței faptul că pârâta a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior.
Nemaifiind cereri în probațiune, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul reclamanților, av. Jeler Alexandru, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de_, reclamanta LS D. Î. S. - în numele membrilor de sindicat: S. D., E. I., B. K., V. J., V. ANA, S. E., B. A., H.
A., M. G., D. K., S. B., S. G., P. N. C., N. I., S.
M., J. K., K. K. K., S. T., D. I., P. I. C., B. J.
, B. E., P. L., S. T., N. B., S. L., B. E., S. M., M.
F., a chemat în judecată pârâta Ș. G. "B. I. " ȘIMLEU S. solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- obligarea pârâtei, unitatea de învățământ, la plata sumelor reprezentând diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice, prevăzut de Legea nr. 315/2006, aferent anului 2009 și suma efectiv plătită și cea aferentă anului 2010 în cuantumul a 100 euro, echivalent în lei, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății, sume actualizate în funcție de rata inflației la data plății;
În motivarea acțiunii sale, reclamantul arată că în temeiul art. 1 din Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, începând cu 1 ianuarie 2007, cadrele didactice titulare si/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar beneficiază de un ajutor financiar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice (art. I din lege). Ajutorul în cauză se acordă anual și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naționala a României la data plății, sume ce se asigura de la bugetul de stat prin Ministerul Educației si Cercetării (actualmente Ministerul Educației, Cercetării,Tineretului si Sportului).
Asupra prezentei cauze, instanța reține următoarele:
Potrivit art. I din Legea nr. 315 din 12 iulie 2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice în învățământul preuniversitar ,se acorda un ajutor financiar cadrelor didactice titulare si/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice."
Conform acestui act normativ, ajutorul financiar se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională principala condiție pe care persoana trebuie să o îndeplinească pentru a beneficia de acest drept bănesc special este aceea de a avea calitatea de cadru didactic titular si/sau suplinitor calificat din învățământul preuniversitar și de a formula cerere de acordare a ajutorului financiar.
În aplicarea acestor dispoziții legale au fost emise norme metodologice aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 453/2007 care reglementează mecanismul de acordare a ajutorului financiar mai sus arătat.
În acest sens potrivit art. I din HG 453/200 beneficiarii ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006 sunt cadrele didactice titulare si /sau suplinitoare calificate încadrate în învățământul preuniversitar care sunt in activitate.
Potrivit art. 2 din aceleași norme, ajutorul financiar se acordă de unitatea de învățământ la care cadrul didactic își desfășoară activitatea, iar potrivit art. 3 din aceleași norme ajutorul se acordă anual pe baza de cerere formulata de beneficiari si înregistrata până la 1 noiembrie pentru anul următor, la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercita funcția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor.
Obligația de plată a ajutorului financiar revine unității școlare care trebuie să solicite lunar, până la data de 10 ale fiecărei luni la Inspectoratul Școlar, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar, iar Inspectoratele Școlare Județene la rândul lor solicită lunar, până la data de 20 a fiecărei luni, la Ministerul Educației Cercetării si Tineretului necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare, așa cum prevede art. 5 din norme.
D. probele aflate la dosarul cauzei rezultă că cadrele didactice membrii de sindicat au solicitat in condițiile legii ajutorul financiar la care sunt îndreptățiți, fără ca să primească sumele cuvenite în totalitate pentru anul 2009 si 2010.
D. economia disp. Legii nr. 315/2006, rezultă că în intenția legiuitorului a fost de a acorda acest drept sub formă de ajutor, deci în avans.
Același lucru se desprinde si din dispozițiile HG nr. 453/2007, chiar dacă la art. 5 alin. 6 se vorbește de necesitatea justificării pe bază de documente de către beneficiari a ajutorului primit, atunci când în același articol în mod rituos stabilește ca acest ajutor financiar se plătește în avans, într-o singură tranșă în limita echivalentului în lei a 100 de euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data plății.
În raport de situația de fapt așa cum aceasta rezultă din probele administrate în cauză, cât si de reglementările cuprinse în Legea nr. 315/2006 si HG nr.453/2007, rezultă că nașterea dreptului cadrelor didactice membrii de sindicat, a avut loc la momentul când au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv la data depunerii cererii pentru acordarea acestui ajutor, obligația plății de către unitatea de învățământ, devenind scadentă la 1 ianuarie a anului următor.
Așa fiind, pentru anul 2010 dreptul cadrelor didactice de a primi ajutorul financiar la nivelul echivalentului a 100 de euro era născut la data când Legea nr.. 315/2006 a fost abrogat prin art. 15 lit. k din Legea nr. 118/2010 respectiv 3 iulie 2010, astfel încât cererile acestora vor fi admise pentru întreaga sumă si nu fracționat pentru perioada cuprinsă între_ si_ .
Acest argument își găsește sprijin si în disp. art. 2 din Legii nr. 315/2006 potrivit cu care ajutorul financiar se acordă anual, cât si în disp. art. 5 alin. 6 din HG nr. 453/2007 potrivit cu care plata ajutorului se face întro singură tranșă.
De altfel, momentul plății ajutorului financiar nu are relevanță asupra existenței unui drept astfel cum el este consacrat de lege, după cum refuzul de a plăti acest drept până la momentul abrogării legii nu poate duce la desființarea retroactivă a unui drept deja născut sub legea abrogată, întrucât o lege civilă nu poate produce efecte retroactiv.
Pe de altă parte, prevederea cuprinsă în disp. art. 5 alin. 3 din normele metodologice, în limita creditelor bugetare aprobate, nu se poate interpreta în sensul limitării sau condiționării dreptului de a primi ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți sau programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice în învățământul preuniversitar, drept care este prevăzut de Legea nr. 315/2006, necondiționat.
Dacă s-ar accepta o astfel de interpretare s-ar putea ajunge la situația inacceptabilă a lipsirii totale de efecte a Legii nr. 315/2006, cu consecința lipsirii totale de acest drept a beneficiarilor lui.
De altfel, așa cum este reglementat acest drept are un caracter patrimonial îndeplinind toate caracteristicile reglementate de art. 1 protocolul 1 la Convenție, fiind totodată si protejat de aceasta.
Dacă acordarea acestui ajutor ar fi condiționată de existenta disponibilităților bugetare (situație neprevăzută de actul normativ care îl reglementează) înseamnă a transforma acest drept într-un drept iluzoriu întrucât executarea obligației corelative devine sine die, situație neacceptată de jurisprudența CEDO (cauza Viasu contra României din 2 iunie 2009).
Prin neplata sumelor prevăzute de Lg. 315/2006, angajatorul a încălcat atât dispozițiile acestei legi cât si disp. art. 40alin. 2 lit c din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil si din contractul individual de muncă si a produs cadrelor didactice membrii de sindicat un prejudiciu material pe care trebuie să îl acopere potrivit art. 253 din Codul muncii.
Întrucât, ajutorul prevăzut de Legea nr. 315/2006 reprezintă echivalentul în lei a sumei de 100 euro calculat la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data plății, instanța consideră că se poate invoca prezența unui prejudiciu cauzat de erodarea monedei naționale ca urmare a unor fluctuații monetare in intervalul de timp scurs de la data scadenței si cea a plății efective a sumei datorate, astfel încât cererea reclamantului privind acordarea indicelui de inflație va fi admisă.
În aceste circumstanțe, acțiunea reclamanților urmează a fi admisă, ea apărând ca fondată.
Față de cele ce preced, urmează ca instanța să admită acțiunea reclamanților.
În baza art.274 Cod procedură civilă instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 125 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite acțiunea formulată de reclamanta LS D. Î. S. cu sediul în Z., P-ța U., nr.2, județul S. - în numele membrilor de sindicat: S. D., E. I., B. K., V. J., V. ANA, S. E., B. A., H. A.
, M. G., D. K., S. B., S. G., P. N. C., N. I., S. M.
, J. K., K. K. K., S. T., D. I., P. I. C., B. J., B.
E., P. L., S. T., N. B., S. L., B. E., S. M., M. F.
, toți cu domiciliul procesual ales în Z. ,P-ța U., nr.2, județul S., în contradictoriu cu pârâta Ș. G. "B. I. " ȘIMLEU S., și in consecință obliga parata la calculul și plata către reclamanți a diferenței dintre echivalentul in lei a sumei de 100 Euro și suma de 130 lei acordata in anul 2009, reprezentând ajutorul financiar pentru stimularea achiziționării de cărți sau programe educaționale aferente anului 2009, suma calculata la cursul de schimb valutar comunicat de către BNR și actualizata in funcție de rata inflației la data plății efective, corespunzător perioadei lucrate de către fiecare reclamant.
Obliga parata la calculul și plata către reclamanți a echivalentului in lei a sumei de 100 Euro, reprezentând ajutorul financiar pentru stimularea achiziționării de cărți sau programe educaționale aferente anului 2010, suma calculata la cursul de schimb valutar comunicat de către BNR și actualizata in funcție de rata inflației la data plății efective, corespunzător perioadei lucrate de către fiecare reclamant.
Obliga parata la plata către reclamant a sumei de 125 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2013.
Președinte, | Asistenți judiciari, | Grefier, | |
P. R. M. | P. R. S. | V. R. I. Ș. L. |
Red. P.R.M./_
Dact.Ș.L./_ /33 ex.