Sentința civilă nr. 3943/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._

Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.3943

Ședința publică din 16 septembrie 2013 Completul este compus din: Președinte: P. R. M., judecător

Ș. L., grefier Asistenți judiciari:

P. R. S.

V. R. I.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul U. V. V.

,cu domiciliul în Ș. -S., str. P., nr.9, bl.M4, et.2, ap.8, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâta SC S. DE Î. ȘI R. D. T. SA, cu sediul în S., DN 69, KM 13+500,stânga,Județul Timiș, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantului, av. P. M. - în substituirea av. Crișan Otilia, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamantul și pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, învederează instanței faptul că pârâta a răspuns la adresa emisă de instanță la termenul anterior.

Nemaifiind cereri în probațiune ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta reclamantului, av.P. M. solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 11.671 lei reprezentând pretenții salariale. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar, f.52.

T R I B U N A L U L

Prin cererea formulată de reclamantul U. V. V. în contradictoriu cu pârâta SC S. DE Î. ȘI R. D. T. SA se solicită obligarea acesteia la plata următoarelor drepturi salariale:

  • suma de 1.252 lei - reprezentând rest salariu net neîncasat aferent lunii noiembrie 2012;

  • suma de 2.504 lei - salariu net neîncasat aferent lunii decembrie 2012;

  • salariu neîncasat aferent lunii ianuarie și februarie 2013;

  • contravaloarea a 13 zile de concediu de odihnă neefectuat aferent anului

2012;

- suma de 2.504 lei - reprezentând contravaloarea unui salariu net cu titlu de

plată compensatorie - ajutor - în temeiul art.32.B alin.4 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate nr.43/_ având în vedere măsura desfacerii

1

contractului individual de muncă al subsemnatului pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.

În considerentele acțiunii, menționează că a fost salariat al acestei instituții dar i s-a desfăcut contractului de muncă pentru motiv care nu tine de persoana salariatului.

Angajatorul nu și-a îndeplinit obligația de a-i plăti toate drepturile salariale ce i se cuveneau și prin urmare - a formulat prezenta acțiune.

Pârâta a depus o întâmpinare solicitând admiterea doar în parte a acțiunii. Astfel, arată că reclamantului i-au fost achitate o parte din restanțe -

respectiv 550 lei salariul aferent lunii noiembrie 2012 precum și 140 lei pentru aceeași lună.

Prin urmare - nu mai poate fi obligat la plata acestor sume. Asupra cauzei de față instanța reține următoarele:

Potrivit contractului individual de muncă nr.1473/_ reclamantul a avut calitatea de angajat al SC S. DE Î. ȘI R. D. T. SA fiind inginer.

Contractul a fost încheiat pe perioadă nedeterminată iar salariul a fost stabilit la suma de 3.570 lei(f.6-13).

La data de_ - a primit preaviz pentru desfacerea contractului individual de muncă - temeiul de drept fiind art.65 Codul Muncii.

Reclamantul susține în cauză că nu i s-a plătit salariul aferent lunii decembrie 2012, ianuarie 2013, concediul de odihnă pentru 2012 și nu a primit plățile compensatorii stabilite prin Contractul colectiv de muncă.

Pârâta nu i-a achitat toate drepturile salariale susținând doar că pe parcurs a plătit suma de 690 lei - și prin urmare - cererea nu poate fi admisă în totalitate.

Din înscrisurile depuse în cauză rezultă că reclamantul mai are de primit suma de 562 lei aferent lunii noiembrie 2012. Pentru luna decembrie nu a primit salariu - iar conform statului de plată - i se datorează - suma de 2504 lei (f.1).

În luna ianuarie, a fost aproape toată luna în concediu medical, pentru această perioadă cuprinsă între_ -_ - trebuind să beneficieze de suma totală de 2.200 lei.

La această sumă - se mai adaugă suma de 6405 lei reprezentând salariul aferent lunii februarie 2013.Suma totală este de 11.670 lei - și aceasta este și suma pe care reclamantul o solicită - prin precizarea făcută azi în instanță.

Potrivit disp. art.159 și 166 Codul Muncii, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani și care se plătește cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă și asupra căruia nu se poate opera nicio reținere decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

Cum pârâtul nu a dovedit că i-a achitat toate drepturile salariale cuvenite, instanța urmează a admite cererea formulată de reclamantul U. V. V. .

În baza art.453 Cod procedură civilă obligă pârâta și la 500 lei (onorar parțial) către reclamant.

Pentru aceste motive,

În numele Legii H O T Ă R Ă Ș T E:

2

Admite cererea formulată de reclamantul U. V. V. cu domiciliul în Ș.

-S., str. P., nr.9, bl.M4, et.2, ap.8, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâta SC S. DE Î. ȘI R. D. T. SA, cu sediul în S., DN 69, KM 13+500,stânga,Județul Timiș pe care o obligă la plata sumei de 11.671 lei

- pretenții salariale - sumă ce va fi actualizată în funcție de rata inflației și asupra căreia se vor calcula dobânda legală - de la scadență până la plata efectivă.

Obligă pârâta și la 500 lei (onorar parțial) către reclamant. Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică,azi, 16 septembrie 2013.

Președinte,

Asistenți judiciari,

Grefier,

P.

R.

M. P. R. S.

V.

R. I. Ș. L.

Red.P.R.M./_

Dact.Ș.L./_ /4 ex.

3

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3943/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă