Sentința civilă nr. 432/2013. Obligație de a face. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIV ILĂ NR.432
Ședința publică din 25 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. S., judecător GREFIER: V. A.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. LOCAL AL M. Z. - P. L. Z., cu sediul în Z.
, B-dul M. V. l, nr. 23/A, județul Sălaj în contradictoriu cu pârâtul MOISE M. C. , cu domiciliul în Z., str.T., nr.2, bl.T 2, ap.20, județul Sălaj, având ca obiect obligația de a face - recuperare sume.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, avocat Cobzaș A. D. (împuternicire avocațială - fila 21), lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la filele 25 - 26 din dosar este înregistrată întâmpinarea formulată de pârât.
Un exemplar al întâmpinării se comunică reprezentantei reclamantului, care arată că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul acestui înscris.
Instanța învederează faptul că nu există temei legal pentru promovarea unei acțiuni în contencios administrativ, de recuperare a unor sume nedatorate, de la funcționarul public, în temeiul Legii nr.554/2004 și există un titlu executoriu pe baza căruia reclamantul poate trece la executare. Ca atare, pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii în acest cadru procesual.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepției invocate, arătând că în cauze similare Curtea de A. C. s-a pronunțat în acest sens și a apreciat că se impune judecarea pe fond. Depune la fila 27 din dosar extras de pe portalul Curții de A. C. .
Constatând că nu mai sunt de formulat alte cereri sau excepții, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și motivată în scris, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Deliberând, constată că, prin acțiunea sa, reclamanta P. L. Z. a solicitat instanței de contencios administrativ, obligarea pârâtului Moise M.
, angajat al său în calitate de polițist, la recuperarea sumei de 1917 lei, sumă ce i-a fost acordată conform Contractului Colectiv de Muncă (C.C.M) nr.1065/_ și pentru care s-a dispus recuperarea, prin Decizia nr.15/_ a Camerei Curții de Conturi Sălaj, în sarcina conducătorului instituției reclamante.
Drept urmare, Directorul Executiv Adjunct al Poliției Locale Z., a emis, în temeiul art.84 lit.b și 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, deciziile nr.132/_ și nr. 156/_, privind cuantumul și modalitatea de recuperare a sumelor constând în suplimente salariale acordate în baza HCL nr.71/2010 (anulată prin Decizia civilă nr.1163/2011 din_ a Curții de apel C. ) în perioada_ -_ și a sumelor acordate prin C.C.M, conform anexelor 1-3, care fac parte integrantă din aceste decizii.
În cursul anului 2011 a fost recuperată suma reprezentând suplimentele salariale, reținută de Camera de Conturi Sălaj ca sumă necuvenită, însă până la data de_ nu au fost recuperate sumele din A/CCM, iar "pârâtul refuză să accepte recuperarea sumei primite"; deși i s-a comunicat decizia de recuperare.
Prin întâmpinare, pârâtul își întemeiază refuzul prin aceea că în virtutea Legii nr.84/2012, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în prezent este exonerat de la plata sumelor reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile mai sus menționate, pe care personalul din sectorul bugetar este obligat să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii (f.16).
Tribunalul, examinând mai întâi, în conformitate cu prevederile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția inadmisibilității, care face de prisos cercetarea în fond a pricinii, reține în fapt și în drept următoarele:
Conform art.84 și 85 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare - texte de lege care au stat la baza emiterii celor două decizii de recuperare a unor sume
acordate necuvenit pârâtului - răspunderea civilă a funcționarului public, se angajează:
pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Art.85 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, prevede în continuare că:
Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Rezultă așadar din prevederile legale mai sus enunțate că, în speță, este vorba de o răspundere civilă a funcționarului public, care însă nu se stabilește pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun ci după o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun și anume, fie prin asumarea unui angajament
de plată, fie prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare. Practic, în acest domeniu de reglementare, s-a păstrat similaritatea de procedură care a existat, până la un moment dat și în dreptul muncii privind răspunderea materială a angajatului, fie pe bază de angajament, fie prin decizie de imputare, care ulterior deveneau titluri executorii, prin investire cu formulă executorie și respectiv epuizarea termenului de 30 de zile, pentru exercitarea căii de atac a contestației, în instanță.
Cât privește natura juridică a ordinului sau a dispoziției de impunere (terminologia fiind irelevantă sub acest aspect, fiind utilizată de legiuitor doar pentru a indica ierarhia organulului administrativ emitent) trebuie observat că acesta nu este un act administrativ, în sensul definit de art. 2 lit.c din Legea nr.554/2004, pentru simplul motiv că nu este emis de o autoritate, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, pentru a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice de drept administrativ și ca atare nu este susceptibil de a fi atacat în justiție, pe calea contenciosului administrativ de drept comun, în condițiile prev. de art.1 și art.8 din Legea nr.554/2004. De asemenea, nu este nici un act administrativ jurisdicțional, în sensul definit de art. 2 lit.d și e din Legea nr.554/2004, deoarece nu este emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială care să aibă competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ-jurisdicționale.
Prin urmare, este vorba în acest caz de un act administrativ special, prin care se stabilesc anumite obligații civile în sarcina unei persoane cu un statut special, potrivit Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, desigur în afara unei proceduri administrativ- jurisdicționale, însă, în același timp, tot legea prevede că acest act administrativ de dispoziție poate fi atacat în justiție - la instanța de contencios administrativ (art.85 alin.2), care are plenitudine de jurisdicție - și deci supus controlulul judecătoresc, atât sub aspectul temeiniciei cât și al legalității (situație similară cu regimul juridic al procesului verbal de contravenție, reglementat de dispozițiile O.G. nr.2/2001). Neexercitarea căii de atac, în termenul și condițiile prevăzute de lege, în cazul nostru Legea nr.554/2004, face ca actul administrativ în discuție să intre în circuitul civil și să capete valoare de titlu executoriu, neimaiputând fi revocat de autoritatea administrativă emitentă sau cenzurat de instanța de judecată. În prezent, dispozițiile art.84 și 85 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, nu fac nici o referire la caracterul executoriu al actului de dispoziție prin care s-a dispus recuperarea unor sume nedatorate de la aceștia și neatacat în instanță, însă potrivit art.117, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice, fiind deci permisă o largă analogie, cu alte domenii de reglementare. A. ând așadar la analogia legii, respectiv art. 37 din O.G. nr.2/2001 unde se spune că " procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate"; și dată fiind similaritatea de regim juridic al celor două acte administrative, mai sus comparate, se poate susține cu deplin temei că aceste dispoziții legale sunt aplicabile și în materia stabilirii răspunderii civile a funcționarului public.
Dealtfel, conform art. 34 și art. 82 din Legea nr. 76/2012, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, privind codul de procedură civilă (prevăzută inițial la 1 septembrie 2012), la articolul 85 din Legea nr. 188/1999, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ
constituie titlu executoriu." acest text de lege fiind natură să înlăture o lacună legislativă printr-o prevedere legală perfect compatibilă cu cea tocmai enunțată, ceea ce vine și în sprijinul interpretării date de instanță.
Or, în speță, reclamanta P. locală Z., adresându-se instanței de contencios administrativ, evident nu solicită anularea sau modificarea unui act administrativ, pe calea contenciosului de drept comun, respectiv cenzurarea unui act administrativ jurisdicțional sau a unui act administrativ special, supus controlului judecătoresc, acțiuni care să atragă competența unei astfel de instanțe, ci solicită obligarea pârâtului Moise Miahi C., angajat al său, în calitate de polițist, la recuperarea sumei de 1917 lei, deja stabilită printr-un act administrativ cu caracter special și care în prezent are valoare de titlu executor, după cum s-a arătat pe larg în precedent iar cererea introductivă de
instanță (nemotivată de altfel în drept) apare ca fiind o veritabilă cerere de executare silită. Într-o atare situație, nimic nu împiedică pe instituția reclamantă să treacă la executare, în condițiile prevăzute de lege, în timp ce pârâtul are, la rândul său, deschisă calea contestației la executare - procedură în cadrul căreia poate să invoce toate apărările de fond și formă, în ce privește procedura de executare propriu zisă - așa încât, acțiunea promovată în instanță apare ca fiind nu doar lipsită de interes, dar și inadmisibilă, atâta vreme cât rezolvarea cererii de executare silită și executarea ca atare, nu sunt de competența instanțelor judecătorești.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ a reclamantei C. local al municipiului Z. - P. locală Z. , cu sediul în
Z., B-dul M. V. l, nr. 23/A, județul Sălaj împotriva pârâtului Moise M.
C.
, cu domiciliul în Z., str.T., nr.2, bl.T 2, ap.20, județul Sălaj, pentru recuperarea sumei de 1917 lei, acordată conform Contractului Colectiv de Muncă, în perioada_ -_ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 25 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
M. S. | V. | A. |
Red.M.S./_
Dact.A.V./_ /4 ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
