Sentința civilă nr. 501/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 501
Ședința publică din 28 ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte: C. N. C., judecător
: O. I. -M., grefier șef secție penală Completul este asistat de asistenții judiciari
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții A. Ș. -L.
, B. A., B. C. -F., I. V., M. N. -R., N. I., O. - P. C., O. I.
, P. G., R. V., R. G., R. I. -M., T. C. -I., cu domiciliul
procesual ales la A. M. D., cu sediul în B., str. B. N., nr. 13, în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " S., cu sediul în B., B - dul D. G., nr.38, sector 1, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care; Instanța, pe baza înscrisurilor de la dosar, lasă cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea sa, reclamantii A. Ș. -L., B. A., B. C. -F., I. V., M. N. -R., N. I., O. -P. C., O. I., P. G., R. V., R. G.
, R. I. -M., T. C. -I., au chemat în judecată pârâta S. N. DE T.
F. DE M. "C. M. " S., solicitând instanței obligarea pârâtei să plătească fiecărui reclamant diferențele de salariu rezultate din salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite pentru perioada_ -_, actualizarea acestor sume in funcție de rata inflației.
În motivarea cererii formulate, s-a arătat că pârâta avea obligația ca începând cu_ să pună valoarea salariului minim brut clasa 1 de salarizare cu anexa 1 din CCM la nivel de unitate la suma de 700 lei atât cât era prevăzut de art. 41 alin. 3 din CCM la nivel de ramură transporturi, pentru că acesta produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, lucru care nu s-a realizat.
S-a menționat faptul că în perioada indicată în acțiune nivelul salariului minim brut clasa 1 de salarizare a fost inferior celui prevăzut de contractul colectiv la nivel de ramură, astfel în perioada_ -_ salariul din CCM la nivel de unitate a fost de 570 lei, iar în perioada_ -_ salariul minim la nivelul
pârâtei a fost de 600 lei, și că la aceste salarii s-au aplicat toate sporurile și celelalte adaosuri salariale aferente. S-a mai arătat că prevederile contractului colectiv încheiat la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare conform unor decizii date de Curtea constituțională și că pârâtele nu au respectat aceste clauze din contractul colectiv de ramură, încălcând prevederile art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii, încălcând prevederile art. 238 Codul Muncii.
În drept, au fost invocate prevederile Codului Muncii și ale CCM la nivel de ramură transporturi.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform art. 270 din Codul muncii.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamanților.
Pe cale de excepție, s-a invocat prescrierea dreptului material la acțiune al reclamanților, întrucât obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea pârâtei la respectarea unor clauze din CCM, iar potrivit art. 268 lit. e din Codul muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. S-a susținut că potrivit art. 247 Codul muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior, incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă. Mai mult salariul este un drept de natură consensuală și a fost supus negocierii, iar reclamanții prin sindicatul din care fac parte semnatar al CCM la nivel de unitate, își invocă propria culpă prin formularea acțiunii ceea ce nu poate constitui temeiul pentru acordarea unor drepturi.
Analizând prioritar excepția prescripției dreptului la acțiune, conform art.
137 Cod procedură civilă, instanța reține că aceasta nu este întemeiată.
Obiectul acțiunii îl constituie plata unor pretinse diferențe drepturi salariale, ce trebuiau acordate conform susținerilor reclamanților pentru perioada_ -_, iar acțiunea a fost depusă în data de_ . Pârâta a susținut faptul că aceste drepturi nu ar avea o natură salarială și având în vedere că se invocă nerespectarea contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție ar fi conform art. 268 alin 1 punctul e din Codul muncii de 6 luni.
În aprecierea naturii pretențiilor, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, conform cărora sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă. Din interpretarea dispozițiilor legale de mai sus și a prevederilor contractului colectiv de muncă, este evident că aceste drepturi deduse judecății sunt de natură salarială, și astfel devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. (c) din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. (e) din Codul muncii, invocat prin întâmpinare, a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora. Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii, a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă. Față de cele arătate, instanța concluzionează că prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii sunt aplicabile numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
În cazul de față termenul de prescripție de 3 ani nu era încă împlinit la momentul înregistrării acțiunii_, astfel încât instanța urmează că respingă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanții au fost salariații pârâtei angajator în perioada pentru care au formulat pretenții, aspect reieșit din actele depuse în copie la dosar.
Instanța constată că la calculul salariului de bază lunar cuvenit s -a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada_ -_ salariul din CCM la nivel de unitate a fost de 570 lei, iar în perioada_ -_ salariul minim la nivelul pârâtei a fost de 600 lei, aspect indicat de altfel de pârâtă în întâmpinare.
Tribunalul constată că potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta și că acest contract colectiv de muncă la nivel de ramură este aplicabil și în cazul pârâtelor ce funcționează în domeniul transporturi conform art. 3 din același CCM ce prevede neechivoc faptul că, acesta produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, însă pârâtele, după cum s-a reliefat anterior, nu au avut în vedere la calculul și plata drepturilor salariale ale reclamanților, aceste prevederi din contractul colectiv de muncă la nivel superior, angajatorul aplicând doar CCM la nivel de unitate.
Potrivit art. 236 Codul muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, adică acestea trebuie să producă efecte juridice între părți întocmai ca prevederile legale edictate de organele abilitate ale statului. De asemenea, tribunalul arată că un contract colectiv de muncă la nivel superior produce efecte juridice și în cazul în care contractul
colectiv de muncă la nivel inferior, conține dispoziții mai puțin favorabile salariaților și că potrivit art. 241 lit. c Codul muncii, în forma în vigoare anterioară adoptării Legii nr. 40/2011 și aplicabilă în cauză pentru o perioadă din pretențiile deduse judecății, respectiv_ -_, clauzele unui contract colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Aserțiunea pârâtei în sensul că reclamanții nu-și pot invoca propria culpă întrucât au semnat actele adiționale la contractele individuale de muncă, iar prin sindicat au negociat CCM la nivel de unitate, deci nu ar putea solicita recalcularea drepturilor salariale plătite, tribunalul nu o găsește întemeiată pentru că legea instituie expres în sarcina angajatorilor obligația de a respecta prevederile unui contract colectiv de muncă legal încheiat, caz în care în mod evident nu poate fi mutată culpa înspre salariați, atât timp cât angajatorul trebuia să calculeze și să plătească drepturile salariale cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, act juridic opozabil și obligatoriu pentru pârâte.
Nici apărarea pârâtei în sensul că obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior, incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă, pentru că după cum s-a reliefat anterior prevederile art. 241 lit. c Codul muncii sunt clare și neechivoce în ce privește efectele contractelor colective la nivel de ramură, fără a fi condiționate efectele acestor contracte de existența ori inexistența unor contracte colective la nivel de unitate. Lipsită de relevanță este și apărarea că au expirat contractele colective de muncă la nivel de unitate, situație în care nu mai pot fi găsite fondate pretențiile reclamanților, pentru că aplicarea de către pârâte a prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură invocat de reclamanți ca temei al pretențiilor deduse judecății era independentă de existența ori de clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, dacă acestea erau nefavorabile salariaților comparativ cu cele din contractul colectiv la nivel de ramură.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul constată că pârâta nu a respectat și nu au pus în aplicare prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură în cazul reclamanților cu toate că aveau obligația legală în acest sens, relevante fiind și prevederile art. art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii, ce instituie în sarcina angajatorului obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, motiv pentru care tribunalul urmează a admite în parte acțiunea formulată de reclamanți și va obliga pârâta să plătească reclamanților diferențele salariale pentru perioada_ -_, dintre drepturile salariale efectiv acordate și drepturile salariale calculate în raport cu salariul de bază minim brut de 700 lei lunar, potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel ramură transporturi. Aceste sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la scadență la data plății efective pentru a se asigura o despăgubire integrală a salariaților ca urmare a neexecutării, chiar la momentul plății drepturilor salariale, a prevederilor CCM la nivel de ramură aplicabil și obligatoriu pentru pârâta angajator.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge excepția prescripției invocată de pârâtă.
Admite acțiunea reclamanților A. Ș. L., B. A., B. C. F., I. V., M. N. R., N. I., O. P. C., O. I., P. G., R. V., R. G.
, R. I. M. și T. C. I. și obligă pârâta S.N.T.F.M. "C.F.R. M. "S. la plata către fiecare reclamant a diferențelor salariale dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite în perioada_ -_, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică.
Președinte, | Asistenți judiciari, | Grefier, | ||
C. N. C. | P. R. | S. | V. R. I. O. I. -M. |
Red.CNC/_
Dact.IMO/_ / 4 ex. Com.2 ex.
