Sentința civilă nr. 9028/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr. 9028/2013 Ședința publică de la 27 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta G. S. L. și pe pârâta A.
C. A. -A., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei av. Ana Lupu, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că nu s-a răspuns de către pârâtă la adresa instanței de la termenul anterior.
Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea actiunii pentru motivele formulate pe larg în actiunea introductivă, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocatial sens în care depune dovada achitarii acestuia.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamanta G. S. -L. în contradictoriu cu pârâta A.
C. A. A. a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neachitate în intervalul _
-_ în suma totala de 113.254 lei net, indexata cu rata inflației în tot acest interval de timp pana la momentul plații efective și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata în sumă de 1500 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a fost angajata ta paratei ca si Manager Proiect in cadrul contractului Proiectului POSDRU 90/2. l/S/63100, încheind contractul individual de sub nr.0001191-1- 12/_ .
Reclamanta arată că, în speță, contractul de munca a fost încheiat pe perioada determinata - _
-_ . În calitate de manager proiect a desfășurat activitatea în cadrul acestui Proiect finanțat conform Contractului de finanțare E 9934/_ exercitandu-și atribuțiile de serviciu stabilite in fisa postului, astfel ca lunar pentru activitatea desfășurata si ca justificare a muncii prestate a depus la angajator fisele lunare de pontaj si rapoarte lunare de activitate in baza cărora angajatorul trebuia sa îi calculeze drepturile salariale si sa i le achite.
Pentru munca prestata in baza CIM parata era obligata sa îi plătească ca si contraprestatie a muncii depuse salariul prevăzut la punctul J din contract,respectiv 191 lei/ora -19 zile pe luna, patru ore pe zi, în acest sens reclamanta depunand toate documentele, rapoarte de activitate care justificau activitatea reclamantei în realizarea activităților care decurgeau pentru implementarea proiectului POSDRU 2. l/S/63100, proiect finanțat prin contractul de finanțare E 9934/_ .
Reclamanta învederează că pârâta nu i-a achitat drepturile salariale decât pe luna februarie si martie 2011,deși în tot acest interval de timp aceasta a muncit, realizandu-și atribuțiile de serviciu conform fisei
postului, iar in justificarea muncii prestate a depus la angajator toate documentele justificative fara ca angajatorul in tot acest interval de timp sa conteste activitatea reclamantei.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele:
Din contractul individual de muncă depus la dosarul cauzei rezultă că pârâta a fost angajată a reclamantei.
Din acest contract a izvorât obligația pentru pârâtă de a plăti reclamantei salariul corespunzător muncii acesteia.
Conform art. 272 din Codul muncii, în calitate de angajator pârâtei îi revenea obligația de a face proba plății salariului reclamantei.
Deși a fost citată la sediul menționat în contractul individual de muncă, iar citația a fost primită de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, pârâta nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare, nu a susținut și nu a probat că i-ar fi plătit reclamantei salariul datorat acesteia în temeiul contractului individual de muncă.
În consecință, instanța va admite acțiunea, în temeiul art. 39 alin. 1 lit. a și art. 272 din Codul
muncii.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a
cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial, solicitate și dovedite în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de către reclamanta G. S. - L., dom. în C. -Napoca, str. I. L. C. nr. 6-8, ap. 57, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. C. A. A., cu sediul în C. -Napoca, str. Constantin Brâncuși nr. 153, ap. 113, jud. C. .
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 113.254 lei net reprezentând drepturile salariale aferente perioadei 0_ -_, indexată cu rata inflației calculată de la data scadenței fiecărui drept și până la momentul plății efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
B. G. Z.
Asistent judiciar,
B. -A. C.
Asistent judiciar,
A. Ș.
Grefier,
C. -A. B.
Red.BGZ/CAB/VAM 4 ex./_