Decizia penală nr. 1246/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1246/R/2013
Ședința publică din 01 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. V. A., judecător JUDECĂTORI: L. H.
: I. M.
GREFIER: L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin PROCUROR - V. GĂZDAC
S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul T. F. A., împotriva sentinței penale nr.345/_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._
, având ca obiect întreruperea executării pedepsei.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul T. F. A., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Toadere I., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, condamnatul învederează instanței că-și retrage recursul declarat în cauză.
Apărătorul condamnatului, față de această împrejurare, solicită a se lua act de retragerea recursului. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul Parchetului, față de manifestarea de voință a condamnatului, solicită a se lua act de retragerea recursului. Cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Condamnatul T. F. A., solicită a se lua act de retragerea recursului.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 345 din 8 august 2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul T. F. A., fiul lui T. și M., născut la data de_, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla.
S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av.Munteanu Tamara M. ), sumă care s-a avansat din FMJ.
A fost obligat condamnatul la plata sumei de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de_ s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. de mai sus cererea condamnatului T. F. A., prin care acesta a solicitat a se dispune întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 316/2010 a Tribunalului Maramureș, pentru motive familiale.
În motivarea acestei cereri, condamnatul a arătat că tatăl său nu are un loc de muncă, veniturile mamei sale fiind modeste și are 2 surori mai mici, situația familiei sale fiind una dificilă, trăind de pe o zi pe alta.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
1
Prin sentința penală nr. 316/2010 a Tribunalului Maramureș, a fost condamnat inculpatul T. F. A. la pedeapsa de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 al. 1, 175 lit. i C.pen. cu art. 99 și urm. C.pen.
Aflat în executarea pedepsei amintite în Penitenciarul Gherla, condamnatul a formulat prezenta cerere, solicitând a se dispune întreruperea executării sale pentru motive familiale, în concret arătând că situația familiei sale fiind una dificilă, trăind de pe o zi pe alta, deoarece tatăl său nu are un loc de muncă, veniturile mamei sale fiind modeste și are 2 surori mai mici.
Din cuprinsul anchetei sociale efectuate de Serviciul Autorității tutelare din cadrul Primăriei Remetea Chioarului, jud. Maramureș (filele 24-26) reiese o cu totul altă stare de fapt decât cea susținută de către condamnat și anume că în locuința situată în satul Săpâia, locuiesc actualmente părinții acestuia T. A. L. și T. T. Gherasim, (mama condamnatului având un loc de muncă și un salariu în sumă de 1018 lei, din care rețineri de 256 lei în baza sentinței penale de condamnare a fiului său, tatăl lucrând în propria gospodărie), surorile condamnatului A. C. și R. în vârstă de 13 respectiv 8 ani, în aceeași curte locuind și bunicii paterni T. Augustin și T. M., pensionari.
Se menționează faptul că, casa de locuit este alcătuită din două camere, starea de igienă fiind satisfăcătoare, având apă curentă, electricitate și încălzire, familia deținând teren agricol de 7,07 ha, 7 bovine, 8 oi, 2 porci, în registrul agricol al loc. Posta, T. T. Gherasim figurând cu 3 clădiri cu destinația de locuințe.
Pe de altă parte, din adresa nr. U/28193/PGCJ/2013 a Penitenciarului Gherla reiese că în general petentul a avut o comportare corespunzătoare pe parcursul detenției, neprezentând dificultăți de adaptare la cerințele instituției, deși a fost sancționat o dată pentru distrugere de bunuri, fiind și recompensat de mai multe ori, în același timp participând și la activități de educație și asistență psihosocială.
Art. 453 al. 1 C.p.pen. stabilește în mod expres care sunt cazurile în care este posibilă amânarea ori întreruperea executării pedepsei închisorii, la litera c regăsindu-se motivul determinat de existența unor consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează determinate de executarea imediată a pedepsei, în prezența unor împrejurări speciale.
În cazul de față s-a apreciat că cererea formulată nu a fost întemeiată, nefiind în prezenta unor împrejurări speciale care să justifice punerea în libertate a condamnatului pentru o perioadă de 3 luni, situația materială a familiei acestuia fiind una mai mult decât satisfăcătoare iar lăsarea în libertate a condamnatului nu ar avea consecințe pozitive asupra acesteia, mai ales că niciodată nu a contribuit financiar la susținerea familiei, ci doar și-a ajutat părinții în gospodărie, însă este de observat că aceștia nu au o vârstă înaintată, sunt sănătoși, apți de muncă și beneficiază și de ajutorul bunicilor paterni ai condamnatului.
Pe cale de consecință, apreciind că nu au fost îndeplinite cerințele art. 453 lit. c C.p.pen. instanța a respins prezenta cerere ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul T. F. A. , fără a indica prin declaratia de recurs care sunt motivele promovării căii de atac.
Prezent la termenul de judecată în recurs din_ condamnatul T. F. A., a arătat că își retrage recursul promovat în cauză.
Potrivit art. 369 al. 1 C.proc.pen. la care face trimitere art. 3854al. 2 teza II C.proc.pen pâna la inchiderea dezbaterilor la instanta de recurs, oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat.
Așa fiind, în temeiul textului lege menționat Curtea urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul recurent împotriva sentinței penale nr. 345 din 8 august 2013 a Tribunalului Cluj.
În temeiul art. 189 C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
2
Potrivit art. 192 al. 2 C.proc.pen. se va obliga recurentul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul T. F. A. împotriva sentinței penale nr. 345 din 8 august 2013 a Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
GREFIER,
L. C.
Dact.L.H./Dact.S.M 4 ex./_
Jud.fond. A. Ț.
3
← Decizia penală nr. 890/2013. Cerere de întrerupere a... | Sentința penală nr. 453/2013. Cerere de întrerupere a... → |
---|