Decizia penală nr. 161/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ Nr. 161/R/2013

Ședința publică de la 25 Iunie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: G. A., judecător

: B. D., judecător

:P. A. D., președintele secției penale

GREFIER: R. M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reprezentat prin procuror: SÎNGEORZAN ANGELA.

Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de recurentul B. S. I., împotriva Sentinței penale nr. 598 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul B. S. I., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu R. an Stan C. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:

Recurentul B. S. I. arată că își menține recursul formulat.

Avocat R. an Stan C. arată că s-a depus la dosar, de către recurent, un memoriu, prin care solicită încuviințarea unei cereri în probațiune, respectiv audierea martorei B. C., mama recurentului.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea cererii în probațiune formulată de recurent, apreciind ca fiind suficientă ancheta socială efectuată în cauză.

Tribunalul, după deliberare, respinge cererea de audiere a martorei B. C.

, propusă spre audiere de către recurent.

Reprezentantul parchetului și apărătorul recurentului arată că nu mai au cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat, tribunalul apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere.

Avocat R. an Stan C. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru motivele invocate de recurent.

În susținerea celor solicitate, învederează faptul că din actele care au fost depuse la dosarul de fond, rezultă că mama recurentului este grav bolnavă, fiind încadrată în grad de handicap grav, iar fratele petentului suferă de afecțiuni oncologice. Chiar și în cadrul anchetei sociale se reține că starea de sănătate și vârsta nu-i permit mamei petentului să-și mute lucrurile din apartament, și are nevoie de ajutorul fiului său, deoarece nu mai are alte rude în municipiul Bistrița.

Consideră că prezența recurentului în cadrul familiei este necesară pentru acordarea sprijinului mamei sale în vederea realizării intervenției chirurgicale de care are nevoie și rezolvarea situației acesteia.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Examinând dosarul cauzei, consideră că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 453 lit. c Cod procedură penală, astfel, din ancheta socială efectuată nu rezultă împrejurări speciale, care ar avea consecințe grave pentru familia recurentului, în situația în care ar continua efectuarea pedepsei, starea gravă de sănătate neputând fi ameliorată printr-o eventuală punere în libertate a recurentului.

Recurentul B. S. I. arată că în sentința pronunțată la Judecătoria Bistrița, la pagina 2 alin. 6 se menționează că actele medicale depuse la dosar atestă faptul că mama sa este în vârstă, grav bolnavă, fiind încadrată în grad de handicap grav și că fratele său suferă de afecțiuni oncologice și este în imposibilitate de a-i acorda asistență mamei sale. Însă, se menționează că mama sa dispune de un însoțitor, dar nu a dispus și nici în prezent nu dispune de un însoțitor. De asemenea, că beneficiază de o pensie de 1100 lei.

Arată că mama sa locuiește într-un apartament cu chirie, pentru care plătește lunar 160 euro și dacă se mai adaugă plata facturilor, banii folosiți pentru hrană, medicamente, mai rămâne cu foarte puțini bani, aproximativ 150 lei. În cererea sa nu a invocat motive financiare, ci faptul că mama sa are nevoie de cineva să o ajute, pentru că nu are însoțitor. Consideră că la vârsta de 86 de ani și încadrată în grad de handicap grav, are o situație specială. Apreciază că se încadrează în condițiile art. 453 raportat la art. 455 Cod procedură penală, pentru a beneficia de întreruperea executării pedepsei.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin Sentința penală nr. 598 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul-condamnat B. S. I. , fiul lui I. și C.

, născut la data de 06 ianuarie 1958, CNP 1., domiciliat în C. -Napoca, str.Aiudului, nr.6 ap.2, județul C., deținut în Penitenciarul Bistrița, în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin SP nr.994/2011 a Judecătoriei C. -Napoca. În baza art.192 Cod proc.penală, a fost obligat petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din care 100 lei onorariu

avocat oficiu pentru avocat R. an Stan C. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Petentul B. S. I. este încarcerat în Penitenciarul Bistrița în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin SP nr.994/2011 a Judecătoriei C. -Napoca, pedeapsă a cărei executare a început în data de_ .

Acesta nu a mai beneficiat de întreruperea executării pedepsei, potrivit Adresei nr. E - 19308/PBBN/_ emisă de Penitenciarul Bistrița (f. 24).

Din ancheta socială efectuată de Primăria municipiului Bistrița - Compartimentul Prestații Sociale, rezultă că la adresa indicată de petent, respectiv

din municipiul Bistrița, str. Aleea Spătarului nr.1 Sc. C ap. 32 județul Bistrița- Năsăud, locuiește mama acestuia, B. C., născută la data de_, care este pensionară, beneficiind de o pensie în cuantum de 1100 lei/lună.

Apartamentul în care locuiește aceasta este proprietatea doamnei Frim M. A.

, compus din 3 camere și dependințe, sumar mobilat și întreținut corespunzător din punct de vedere al igienei, pentru care plătește o chirie de 160 euro si cheltuieli.

În ceea ce privește motivul pentru care petentul-condamnat dorește întreruperea executării pedepsei, doamna B. C., ne-a relatat că acesta ar dori să o ajute sa se mute din apartamentul în care locuiește în prezent, întrucât starea de sănătate și vârsta nu îi permit să facă toate demersurile necesare mutării (f. 82-84).

Este adevărat că din actele medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că mama petentului este grav bolnavă, fiind încadrată în gradul de handicap grav, aspect confirmat prin certificatul de încadrare în grad de handicap emis de Comisia de evaluarea persoanelor adulte cu handicap Bistrița-Năsăud (f. 17) și că se impune un consult oftamologic de specialitate, împrejurare rezultată din Biletul de trimitere pentru servicii medicale clinice, eliberat în data de_ (f. 10-11), precum și faptul că fratele petentului suferă de afecțiuni oncologice, conform scrisorilor medicale de la dosar emise de Institutul Oncologic "I.Chricuța"; C. -Napoca (f. 18-20), însă având în vedere disponibilitățile financiare lunare, condițiile în care locuiește, faptul că dispune de un însoțitor, dar și împrejurarea că petentul nu a făcut dovada realizării unor venituri anterior încarcerării, ori că ar fi avut preocupări deosebite pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale familiei, ținând seama și de concluziile anchetei sociale care și-a exprimat opinia nefavorabilă întreruperii executării pedepsei în care se află B. S., apreciind că nu există împrejurări speciale care să aibă consecințe grave pentru familia acestuia, în cazul în care continuă executarea pedepsei prin privare de libertate, instanța de fond va constata că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 453 al.l lit.c C.pr.pen., rap.la art.455 C.pr.pen, considerent pentru care va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petent, neexistând împrejurări speciale în sensul cerut de legiuitor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, condamnatul B.

S. I., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

În motivare recurentul a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere motivele invocate de petent, faptul că acesta a solicitat întreruperea pedepsei în executarea căreia se află pentru a reuși să găsească un însoțitor pentru mama sa care este în vârstă de 86 de ani și are un handicap grav de vedere, handicap care reclamă o urgentă intervenție chirurgicală. S-a mai subliniat și că motivul cererii sale nu a fost legat de situația financiară a familiei sale și că dovada petiției sale s-a făcut pe deplin cu actele medicale depuse la dosar.

Tribunalul, analizând sentința atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, susținerilor petentului recurent, dispozițiilor legale incidente și potrivit disp. art. 385 indice 6 alin. 3 Cod procedură penală a apreciat că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare.

Astfel, se observă că însuși petentul condamnat este inconstant cu privire la motivele pentru care solicită întreruperea executării pedepsei.

În cererea introductivă petentul a arătat că întreruperea executării pedepsei îi este necesară pentru mama sa, sens în care a depus acte medicale cu privire la starea de sănătate a acesteia.

Petentul a mai precizat totodată că cererea este justificată de vârsta înaintată a mamei(85 de ani), handicapul permanent de vedere al acesteia și anotimpul friguros(iarnă-la data formulării cereii-_ ), prezența petentului fiind apreciată necesară pentru sprijinul mamei în " chestiunile cotidiene";.

În precizarea cererii sale(f. 13 și urm.) petentul a menționat că motivul pentru care solicită întreruperea executării pedepsei este găsirea unui însoțitor permanent pentru mama sa, fratele condamnatului fiind grav bolnav și în imposibilitate de a se ocupa personal de mama sa. S-a mai invocat că însoțitorul este necesar pentru a o însoți pe mamă la efectuarea operației necesare pentru înlăturarea handicapului de care suferă, cât și pentru însoțirea în permanență a acesteia, pe perioada cât condamnatul se află în detenție.

Cu ocazia efectuării anchetei sociale de către Primăria municipiului Bistrița(f.

83) mama petentului condamnat, B. C., a specificat că motivul pentru care dorește întreruperea pedepsei în executarea căreia se află fiul său, B. S. I., este acela legat de dorința sa de a se muta din imobilul în care locuiește în prezent, starea de sănătate și vârsta nepermițându-i acest lucru(cu acea ocazie nu s-a invocat nevoia unui însoțitor și nici aceea de a efectua o intervenție chirurgicală).

Din probele dosarului nu rezultă existența unor împrejurări speciale care să impună prezența condamnatului în familie, chiar și în împrejurarea în care mama sa este bolnavă și în vârstă, aceasta având posibilitatea să aleagă singură un însoțitor pentru efectuarea unei eventuale intervenții chirurgicale, starea materială permițându- i acest lucru. Motivele invocate de condamnat sunt obiective și de durată(vârsta înaintată și handicapul de vedere al mamei sale), pentru desemnarea unui însoțitor permanent nefiind necesară prezența condamnatului, cu atât mai mult cu cât anterior condamnării sale petentul nu a făcut dovada întreținerii fizice și materiale acordate mamei, el însuși invocând că a lipsit din țară o perioadă îndelungată, iar handicapul mamei petentului este unul vechi( potrivit actelor medicale de la dosar acesta datează din 2009).

Pentru aceste considerente, precum și pentru considerentele menționate de instanța de fond în considerentele hotărârii, considerente pe care instanța de recurs le însușește integral, în conformitate cu disp. art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge recursul declarat în cauză.

În conformitate cu disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și pe cele legate de onorariul pentru apărătorul din oficiu și care au fost suportate din fondurile Ministerului Justiției, în conformitate cu disp. art. 189 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B. S. I. împotriva Sentinței penale nr. 598/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .

Acordă apărătorului din oficiu pentru recurent, av. R. an Stan C. onorariu în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă condamnatul recurent la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în cuantum de 110 lei, cheltuieli care includ și pe cele legate de apărare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

G. A. B.

D.

-P.

A.

D. R. M.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 161/R/2013

În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B. S. I. împotriva Sentinței penale nr. 598/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .

Acordă apărătorului din oficiu pentru recurent, av. R. an Stan C. onorariu în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă condamnatul recurent la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în cuantum de 110 lei, cheltuieli care includ și pe cele legate de apărare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

G. A. B.

D. -P.

A.

D. R. M.

Pentru conformitate cu originalul,

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 161/R/2013

În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B. S. I. împotriva Sentinței penale nr. 598/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .

Acordă apărătorului din oficiu pentru recurent, av. R. an Stan C. onorariu în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă condamnatul recurent la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în cuantum de 110 lei, cheltuieli care includ și pe cele legate de apărare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G. A.

B.

D.

-P.

A. D.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 161/2013. Cerere de întrerupere a executării pedepsei