Decizia penală nr. 22/05. Cerere de întrerupere a executării pedepsei

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ NR. 22/R Ședința publică din 05 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. L. R. M. - judecător

JUDECĂTORI: G. O. M.

ALB C. VIOLETA

GREFIER: C. M.

Ministerul Public reprezentat prin procuror B. L.

de la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Pe rol este soluționarea recursului declarat de condamnatul M. T. , fiul lui T. și E., născut la data de_, aflat în Penitenciarul Baia Mare împotriva sentinței penale nr. 2663 din 28 noiembrie 2012 a Judecătoriei Baia Mare pronunțată în dosarul nr._ având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul M.

T. asistat de avocat desemnat din oficiu G. A.

Recurentul-condamnat M. T. arată că își menține recursul declarat.

Instanța, văzând actele și lucrările de la dosar și nefiind formulate alte cereri trece la dezbaterea recursului.

Apărătorul recurentului-condamnat M. T., avocat desemnat din oficiu G. A., solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru o perioadă de 3 luni de zile. Condamnatul este singurul întreținător al familiei iar executarea în continuare a pedepsei ar avea consecințe grave pentru familia acestuia. Solicită instanței să dispună și asupra onorariului de apărător desemnat din oficiu.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică, apreciind că nu se impune întreruperea executării pedepsei.

Recurentul-condamnat M. T., la ultimul cuvânt solicită admiterea cererii. Părinții săi sunt bolnavi, el este singurul întreținător al familiei.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra recursului penal de față,constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2663 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare a fost respinsă ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul-petent M. T., în prezent deținut în Penitenciarul Baia Mare. În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală condamnatul a fost obligat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu.

Din ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub acest număr condamnatul-petent M. T. a solicitat instanței să dispună întreruperea executării pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 655/2012 a Judecătoriei Baia Mare.

În motivarea cererii sale, petentul învederează instanței motive care privesc familia acestuia.

Pentru verificarea motivelor invocate s-a dispus efectuarea unei Anchete Sociale la adresa din Șomeș Odorhei, nr. 283, jud. Sălaj indicată de petent ca fiind cea la care locuiește familia sa.

Astfel, din Referatul nr. 2440/_ al Serviciului Public Asistență Socială - Autoritatea Tutelară Someș Odorhei, rezultă că tatăl petentului, M.

T., mama petentului, M. E. împreună cu 8 din cei 10 copii și cu 5 nepoți, locuiesc într-o casă compusă din două camere locuibile și o a treia aflată în construcție. Camerele sunt modest mobilitate și întreținute. Condițiile de locuit sunt satisfăcătoare. Tatăl petentului se află sub tratament, restul, membrilor nu sunt în evidențele medicului de familie.

Potrivit art. 455 raportat la art. 453 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale, executarea în continuare ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului.

Prezența condamnatului pentru o scurtă perioadă de timp la domiciliul nu poate să determine o îmbunătățire semnificativă a condițiilor materiale de existență ale familiei sale, care nu se află într-o situație deosebită din punctul de vedere al nivelului decent al existenței. Dintr-o altă perspectivă nivelul scăzut de trai al familiei reprezintă o împrejurare preexistentă începerii executării pedepsei.

Pentru aceste considerente cererea condamnatului a fost respinsă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul M. T.

solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei având în vedere situația specială a familiei sale de natură a justifica o astfel de măsură.

Procedând la judecarea cauzei tribunalul reține următoarele:

Instanța de fond a realizat o corectă apreciere a probelor, reținând că familia condamnatului nu se găsește într-una dintre acele ,,împrejurări speciale"; cerute de conținutul art. 453 lit. c C.pr.pen. și care ar justifica întreruperea executării pedepsei. Astfel, din ancheta socială întocmită în cauză

rezultă că familia petentului locuiește într-o casă compusă din două camere locuibile și o a treia aflată în construcție. Camerele sunt modest mobilitate și întreținute, condițiile de locuit fiind satisfăcătoare. Tatăl petentului se află sub tratament, restul, membrilor nu sunt în evidențele medicului de familie.

Din ancheta socială efectuată în cauză nu reies împrejurările speciale cerute de dispozițiile art. 455 raportat la art. 453 alin.1 lit.c Cod procedură penală, în prezența cărora executarea în continuare în regim de detenție ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului.

Pentru toate considerentele de mai sus, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-petent, cu consecința obligării acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul petent M. T. - fiul lui T. și

E., născut la data de_, aflat în prezent în Penitenciarul Baia Mare - împotriva sentinței penale nr. 2663 din_ a Judecătoriei Baia Mare, pe care o menține.

În temeiul art. 192 alin 2 Cod procedură penală. obligă pe recurentul- condamnat să plătească statului suma de 130 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către D-nul avocat G. A. ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi,_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

S. L. R. M.

G.

O.

M.

Alb C. Violeta

C.

M.

RedS.L../T.red. C.M.

_ /3 ex.

J. ecător la fond: F. O.

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 Secția Penală

Dosar_ Minută

D.P. 22/R/_

Decide:

În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul petent M. T. - fiul lui T. și

E., născut la data de_, aflat în prezent în Penitenciarul Baia Mare - împotriva sentinței penale nr. 2663 din_ a Judecătoriei Baia Mare, pe care o menține.

În temeiul art. 192 alin 2 Cod procedură penală. obligă pe recurentul- condamnat să plătească statului suma de 130 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către D-nul avocat G. A. ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi,_ .

Președinte J. ecători

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 Secția Penală

Dosar_ Minută

COPIE D.P. 22/R/_

Decide:

În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul petent M. T. - fiul lui T. și

E., născut la data de_, aflat în prezent în Penitenciarul Baia Mare - împotriva sentinței penale nr. 2663 din_ a Judecătoriei Baia Mare, pe care o menține.

În temeiul art. 192 alin 2 Cod procedură penală. obligă pe recurentul- condamnat să plătească statului suma de 130 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către D-nul avocat G. A. ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi,_ .

Președinte J. ecători

ss.indesc. ss.indesc. ss.indesc.

pt.conf.

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618 DOSAR NR. _

Din _

Către,

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Biroul financiar-contabil

Alăturat prezentei, vă trimitem copia dispozitivului deciziei penale nr.22/R/_ privind plata onorariului avocatului desemnat din oficiu avocat

G. A. în cuantum de 100 lei.

PREȘEDINTE GREFIER

S. L. R. M. C. M.

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618

Secția penală DOSAR NR. _

Din _

Către

PENITENCIARUL BAIA MARE

Alăturat prezentei, conform art. 360 alin.2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului deciziei penale nr. 22/R/_ pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind pe condamnatul M. T. - fiul lui T. și E., născut la data de_, aflat în prezent în Penitenciarul Baia Mare.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. L. R. M. C. M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 22/05. Cerere de întrerupere a executării pedepsei